Habar n-am de ce i-am dat play, având în vedere că nu știam nimic despre el. Nu e nici nou (primul sezon e chiar din 2021!) și e norvegian. Mi-a plăcut primul episod și am zis că o fi o întâmplare, cine știe cum continuă. Dar uite că sunt aproape de finalul primului sezon și mă bucur că mai am de văzut încă patru.

Pernille, că așa se numește, e o norvegiancă de vreo 45 de ani, divorțată, cu două fete. Lucrează la Protecția Copilului și, chiar dacă serialul nu se concentrează pe job-ul ei, ne aduce aproape de niște momente emoționante.

Povestea e mai mult despre viața de zi cu zi alături de cele două fete și de nepotul ei, despre relația foarte frumoasă cu tatăl ei care recunoaște că e gay, despre aventura cu un bărbat mult mai tânăr. Am zis aventură, dar habar n-am în ce se va transforma, n-am terminat încă primul sezon.

Știu că nu pare nimic special în ce-am descris mai sus, ba chiar poate un pic banal (mă rog, mai puțin partea cu tatăl gay).

Însă pe mine m-a cucerit naturalețea acestei femei care e calmă în situații în care eu n-aș fi putut fi calmă, dar care uneori se și enervează și răbufnește, care pare și senină, și tristă, care e câteodată cea mai puternică din lume și, alteori, cea mai vulnerabilă.

E despre blândețe, cred că e termenul cel mai potrivit pentru serialul ăsta. Și e, într-un fel, foarte frumos. Mă uit la el zâmbind, deși are ingredientele unei drame.

Dacă aș întâlni-o pe Pernille,  m-aș duce s-o îmbrățișez.

Foto: Netflix