De ce sunt femeile reticente la terapia hormonală?
Viața așa cum e
De ce sunt femeile reticente la terapia hormonală?
05 dec. 2024 | 3 comentarii

Pentru că se vorbește mult despre menopauză în ultima vreme și pentru că sunt o mulțime de mituri legate de tratament, am vrut să stau de vorbă cu un medic ginecolog care să facă puțină lumină în legătură cu acest subiect.

Și nu doar că am vorbit cu un medic ginecolog, ci cu un medic femeie care a experimentat pe propria piele și simptomele menopauzei, și efectele terapiei de substituție hormonală.

M-am întâlnit cu doamna doctor Ana Maria Năstase în cabinetul dumneaei de la Sphera Care, o clinică nouă, modernă, care se adresează în special femeilor mature. Bine, asta nu înseamnă că aici nu se pot trata pacientele de 25 de ani, ba chiar sunt binevenite.
Însă Sphera Care a fost special creată pentru a răspunde inclusiv nevoilor celor care, odată cu înaintarea în vârstă, au nevoie de consultații la mai multe specialități – de exemplu, la menopauză, pentru că tot e subiectul interviului meu.

Am discutat despre riscurile terapiei hormonale, despre teama de cancerul la sân, despre simptomele care aparent n-au legătură cu menopauza, despre cele mai noi metode de tratament.

 

 

Ana Maria Năstase, medic ginecolog Sphera Care

 

O prietenă îmi povestea că nu se simte bine, că nu se mai odihnește, că are diverse dureri, că e foarte sensibilă din punct de vedere emoțional. Voia să meargă la psiholog și își făcea diverse analize. Apoi a aflat că e la perimenopauză, cum se numește această în care menopauza nu e instalată încă.

Ana Maria Năstase, medic ginecolog: Știu exact ce zici. Inițial, semnele nu sunt foarte agresive. Câte puțin din fiecare, iar la început nici nu le dai prea mare importanță.

Niște dereglări de menstruale, mici insomnii… Unele femei adorm mai greu sau se trezesc peste noapte cam la aceeași oră. Se simt mai obosite și, pe măsură ce anii trec, simptomele se accentuează și apar și altele.

Foarte multe semnale nu au, aparent, nici o legătură cu menopauza: dureri articulare, de umăr, de șold, de genunchi, dureri musculare, cârcei. Pielea e mai uscată, structura firului de păr începe să se modifice, se subțiază sau cade. Alte femei încep să-și caute cuvintele, se exprimă mai greu, uită cum se numește un lucru sau altul. Te gândești că te-a lăsat memoria, nu că ar putea fi vorba despre menopauză. 

Pe urmă încep simptomele gastrice. Multe femei experimentează constipația. Și osteoporoza, și scăderea masei musculare.

Sunt paciente care vin și spun: „Mă doare tot corpul, de parcă aș fi bătută”, fără să găsească o explicație a acestui lucru. Apare și sindromul genito-urinar, specific menopauzei, cu infecții urinare recurente care nu răspund la tratament, uscăciune și atrofie vaginală, care duc la dureri în timpul actului sexual, la scăderea libidoului.

 

De ce se întâmplă toate astea?

Din cauza scăderii hormonilor feminini, adică a estrogenilor. Pe măsură ce timpul trece, hormonii aceștia, care sunt secretați de ovare, încep să scadă, până când, la un moment dat, ajung la zero. Practic, în menopauză, secreția ovariană de estrogen este zero.

Sună înfricoșător, dar este important să știm despre lucrurile astea. Sunt niște reacții normale ale corpului și nu o boală. Și există niște soluții pentru ele. Sunt tot felul de tratamente hormonale, acum chiar există multe opțiuni.

 

Cu toate astea, există o reticență față de tratamentul hormonal și e legată de cancerul la sân.

Da, cancerul de sân are o componentă hormonală.

Dar reticența a pornit de la niște studii de acum 20 de ani, printre primele studii făcute pe terapia de substituție hormonală. Concluzia a fost că terapia de substituție cu estrogen ar crește riscul de neoplasm mamar. Din acest motiv tratamentul s-a și întrerupt pentru ani buni.

Doar că lucrurile nu sunt atât de simple, trebuie privite în context. În primul rând, pacientele care au fost incluse în acel studiu aveau între 50 și 80 de ani, cu o medie de 63 de ani, deci era din start un risc mai mare de a face cancer la sân din cauza vârstei, nu neapărat a tratamentului. Să nu uităm că una din opt femei peste 65 de ani va dezvolta cancer de sân pur și simplu, asta ne arată statistica.

În al doilea rând, acum 20 de ani s-au folosit hormoni de sinteză cu administrare orală. Acesta era tratamentul disponibil la momentul respectiv. Acum avem hormoni bioidentici care au mai puține reacții adverse și mai puține riscuri.

 

Ce înseamnă hormoni bioidentici?

Sunt extrași din plante, iar structura lor este identică cu hormonul natural pe care îl secretăm noi. Practic, vorbim despre refacerea cantității de hormoni pe care o pierdem la menopauză.
Refacem hormonii pe care i-am avut oricum și i-am pierdut.

Atunci aceste studii noi au arăta că administrarea transdermică de hormoni bioidentici are mai puține riscuri.

 

Am vrut să vorbim despre asta pentru că am auzit foarte multe femei speriate de ideea de a lua hormoni, chiar dacă sunt la menopauză și au tot felul de simptome neplăcute care le afectează calitatea vieții.

Știu de la pacientele mele, port frecvent discuția asta.

Pe de altă parte, contraceptivele, care sunt folosite de foarte multe femei, reprezintă același lucru. Sunt tot hormoni și sunt în doze mult mai mari decât în terapia de substituție.

 

Când se programează la medic majoritatea femeilor adulte? Vin de la primele semne ale perimenopauzei?

Cele mai multe paciente vin când s-a instalat deja menopauza. Perimenopauza e un termen destul de nou vehiculat în spațiul public, iar femeile nu prea se gândesc la ea cât cât timp au menstruație.

De altfel, până de curând, toată simptomatologia descrisă anterior nu se asocia cu lipsa de estrogen. Dar în ultimii ani s-au schimbat lucrurile, s-au făcut mai multe studii și s-au înțeles aceste legături între lipsa de estrogen și toate celelalte manifestări.

Femeile au mai multe informații, își doresc să arate bine, să se mențină inclusiv din punct de vedere estetic. Mamele noastre nici nu se gândeau vreodată la acest lucru. Era ceva ce făcea parte din firea lucrurilor, din viață.

Dacă aveau bufeuri, își făceau vânt cu o carte.

Uite, n-am povestit despre bufeuri. Toată lumea a auzit despre bufeuri și transpirații nocturne.

Dar ce e interesant e că pe paciente asta le deranjează cel mai mult. Rareori vin la medic să spună că nu dorm, că le dor oasele, că nu mai au libidou. E drept că nici nu e ușor să accepți, să recunoști, să vorbești despre asta. Dar, în schimb, de bufeuri și de transpirații se plânge toată lumea.

Normal că nu vrei să te duci la o întâlnire și să începi să transpiri dintr-o dată, să îți pătezi bluza, să fii nevoită să te retragi. Și atunci femeile caută soluții.

 

Vorbim despre acele paciente care sunt obișnuite să facă prevenție, să meargă la medic.

Evident. De fapt, prevenția e cea mai importantă. Aceste femei nu merg la medic neapărat pentru că intră la menopauză, ci pentru că sunt obișnuite să își facă controale preventive.

 

Dar ce se întâmplă cu celelalte?

Eu și colegii mei încercăm să educăm. Și nu doar în ce privește menopauza, eu vorbesc cu ele și despre cancerul de col, și despre HPV. Așa cum pacientelor tinere le spunem despre vaccinare, despre prevenție. Este obligația noastră.

Gândește-te: să zicem că o femeie trăiește 75-80 de ani. Dacă intră la menopauză la 50, mai are 30 de ani de viață. Și de ce să nu ducă o viață decentă?

De ce să trăiești cu dureri și cu bufeuri în loc să-ți fie confortabil, să mai poți să faci ceva, să te bucuri?

Și da, trebuie să mergi și la ginecolog, și la endocrinolog, și la cardiolog. Pentru că, înainte de începerea unei terapii de substituție hormonale, obligatoriu e nevoie de un set de analize – pe care, de altfel, ar trebui să le facem oricum o dată pe an.

În momentul în care o femeie de vârsta mea vine aici, în clinica Sphera Care, are la dispoziție toată această gamă de diagnosticare necesară?

Da, își poate face toate investigațiile la noi. Avem în clinică toate specializările, și cardiologie, și endocrinologie, și dermatologie. Își poate face analizele și poate fi diagnosticată și tratată aici.

 

Îmi puteți spune ce faceți dumneavoastră, cum vă tratați?

Am 54 de ani și sunt la menopauză de patru ani.

Ce fac eu pentru mine? Tot ce am spus deja. Fac terapie de substituție cu hormoni bioidentici pe transdermic (n. red.: sub formă de creme care se aplică pe piele), iau vitamine și suplimente, sunt atentă la alimentație.

Terapia hormonală o fac regulat. OK, poate că că mai uit să iau o zi să îmi dau cu cremă, că nu poți să fii perfect!

Și fac sport. La menopauză e extrem de important, nu se poate fără sport. Eu fac sport acasă pentru că altfel nu-mi permite timpul. Dar când prind jumătate de oră, după-amiaza, seara, uneori și dimineața, fac sport cu gantere, cu greutăți, când pot merg să alerg. Cred că cinci zile pe săptămână fac mișcare.

Am grijă de tenul meu, folosesc creme cu retinol seara și dimineața vitamina C și factor de protecție.
Dar toate lucrurile astea trebuie făcute regulat.

 

Când ați început terapia cu hormoni?

Trebuie să-ți povestesc 😊. În primele luni am experimentat bufeurile și transpirațiile nocturne care îmi întrerupeau somnul. Nu reușeam să mă odihnesc, dormeam puține ore pe noapte. Mă trezeam din somn… nu vrei să știi.

Am început să iau pastile – terapia de substituție disponibilă la momentul respectiv. Și a fost așa… Am zis: „Doamne, cum am putut să trăiesc fără?!”
Mai ales în condițiile în care le prescrisesem atâtor paciente, inclusiv tuturor prietenelor mele.

Inițial am crezut că o să mă ajute sportul, alimentația echilibrată. Dar n-a fost chip.

Ce s-a schimbat după ce ați început tratamentul?

A fost o schimbare incredibilă. Într-o săptămână am scăpat de bufeuri și de trezitul noaptea cu transpirații. A fost foarte bine.

 

Substituția hormonală ajută și emoțional?

Bineînțeles. Cred că 30% dintre paciente sunt diagnosticate cu depresie și primesc tratament antidepresiv când ele de fapt sunt la perimenopauză sau la menopauză. Simptomele sunt aproape identice, e adevărat. Însă depresia e unul dintre simptomele menopauzei și trebuie tratată în acest context, nu separat.

 

Sphera Care este deschisă anul acesta și se află într-o superbă vilă din cartierul Primăverii. Trebuia să spun asta pentru că nu e genul de loc care-ți dă senzația rece de spital; atmosfera e caldă, oamenii sunt prietenoși, te fac să te simți relaxată.

Sphera acoperă diverse specializări, de la endocrinologie la ginecologie, de la cardiologie la nutriție și dermatologie sau chirurgie estetică – tocmai ca să nu te plimbi prin tot orașul pentru un diagnostic corect.
Mi-a atras atenția și aparatura performantă. Dacă mă așteptam, de exemplu, să văd un ecograf de ultimă oră, recunosc că m-au surprins plăcut laserele folosite în diverse proceduri, și aparatele din pentru lifting-ul nechirurgical sau cele care calculează vârsta metabolică.

OK, poate am ajuns și eu la vârsta la care sunt mai atentă la sănătatea mea, dar mi se pare fabulos să ai la dispoziție nu doar medici foarte buni, ci și tehnologie modernă, care să ajute la stabilirea unui diagnostic corect și a unui tratament cât mai precis.

 

Foto: Sphera Care, Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman.
Comentarii
  • AdinaE spune:

    Imi place ca abordezi subiecte importante din viata unei femei. Tocmai citeam azi ca in Belgia, incepand cu 1 ianuarie testul HPV o sa fie gratuit. Testul e si mai precis decat cel vechi, in sensul ca se cauta cu exactitate virusul. Inainte se cercetau celulele anormale si exista pericolul sa nu detecteze virusul la timp.

    Si eu sunt la perimenopauza si recunosc unele simptome. Eu am o Mirena care functioneaza pe baza de hormonen si ajuta destul de mult. La ultimul control doctorita ginecolog mi-a zis ca daca va fi nevoie imi va prescrie hormoni. Vedem la urmatoare vizita daca e nevoie sau nu de extra hormoni.

    • Mara spune:

      Când aleg să scriu despre ceva, mă gândesc exact la asta: dacă i-ar putea ajuta, inspira sau dacă i-ar face pe oameni să se simtă bine. Sunt cele trei lucruri de care țin cont.
      Și ce mă bucur când îmi scrii că ajută!

  • Florina B spune:

    Interesant articol. Și eu cu sterilet Mirena+plasturi transdermici de săptămâna aceasta.
    Menopauza la 44 ani.
    Am făcut analize+mamografie înainte.
    Urmează o ecografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord