O seară normală dintr-o viață normală
Bucurie
O seară normală dintr-o viață normală
10 iun. 2021 |

Care-mi va rămâne în minte multă vreme.

Și asta, din mai multe motive. Întâi, pentru că a fost ultimul lucru de pe to do list-ul dintr-o zi foarte aglomerată. Apoi pentru că, în sfârșit, după atâta stat acasă, chiar mergeam undeva. Iar acolo, în curtea mare de la Combinatul Fondului Plastic, m-am întâlnit cu oameni pe care nu-i văzusem dinainte de pandemie și dintr-o dată m-am simțit ca într-o seară liniștită dintr-o viață normală.

Mi-am dat seama că-mi lipsise acest gen de întâlnire, deși eu chiar nu mergeam la prea multe evenimente. Însă acolo, la Romanian Design Week, am regăsit oameni care-mi erau dragi și atmosfera aia ușor boemă, caracteristică manifestărilor artistice. Iar organizarea e ireproșabilă: exponatele sunt aranjate în așa fel încât să fie puse în valoare, în mai multe spații generoase, așa că ai de făcut un fel de tur al evenimentului. E frumos și e de văzut – până pe 13 iunie, inclusiv.

 

 

Modă, ceramică, ilustrație, design de produs

Am început, și de data asta, cu creațiile de modă, am recunoscut piesele semnate de Ioana Ciolacu, Murmur sau de Lucian Broscățean. M-au atras și ceramica, și ilustrațiile, și designul de produs. Am stat un pic mai mult în zona obiectelor create din produse reciclate pentru că e un mix fascinant de sustenabilitate și de frumos. Și-apoi m-am așezat la coadă, pentru că, la una dintre instalațiile de la RDW era coadă în seara în care am fost eu. Am zis “instalație”; cred că expresia potrivită e, mai degrabă, experiență senzorială. Vorbesc despre proiectul IQOS World – Network of Emotions, creat de scenograful Adrian Damian.

L-am ascultat pe autor vorbind despre proiect înainte de deschiderea RDW și am avut o surpriză plăcută: un discurs articulat, firesc și pertinent care mi-a stârnit curiozitatea. E ceva ce se întâmplă mai rar 😊.

Îmi amintesc cum povestea despre felul în care comunică copacii, despre țesătura creată din rădăcinile lor și despre cum se ajută. Sună ciudat?
Recunosc că aș fi fost puțin sceptică dacă n-aș mai fi auzit pe cineva povestind, de curând, despre același lucru după ce a citit “Viața secretă a copacilor” a lui Peter Wohlleben. Aveam de ajuns de multe informații ca să-mi doresc să văd cum va arăta acest proiect.

 

 

IQOS World – pădurea senzorială din oraș

Primul lucru care m-a izbit la intrarea în spațiul destinat acestui proiect a fost mirosul. Mirosea a pădure. Nu a parfum sau a odorizant artificial, ci a pădure.

Jocurile de lumină, sunetele și apa care curgea printre copaci mi-au dat senzația de poveste, dar nu una pe care o citesc sau pe care o privesc, ci o poveste din care fac parte și eu. Pădurea creată de Adrian Damian are diverse elemente pe care le descoperi la fața locului, le atingi și observi efectele – sunete sau lumini. E o experiență diferită, ceva ce trebuie să vezi. Iar felul în care este pusă în practică m-a lăsat fără cuvinte. Artistul a creat un spațiu al conexiunii, în care emoțiile sunt transpuse în culoare și sunet: o metaforă pentru țesătura relațiilor umane.

Important de menționat: copacii folosiți în realizarea instalației au fost tăiați în mod legal și responsabil de autoritățile silvice în procesul de exploatare rațională și sustenabilă a fondului forestier.

 

obie platon

Orașul colorat

De altfel, în perioada RDW, descoperi diverse manifestări artistice în mai multe locuri din Capitală. Ieri dimineață mi-am băut cafeaua pe o terasă din Piața Victoriei și mi-a atras atenția o imensă roată pictată. Era în fața RDW Design House, în Bulevardul Aviatorilor nr. 8A. Dacă treci pe acolo, chiar și cu mașina, n-ai cum să n-o vezi.

Lucrarea îi aparține artistului Obie Platon, cel care a realizat de curând și muralul de 35 de metri pătrați de pe Matei Millo nr. 9. De reținut că a folosit o vopsea specială, Airlite, care ajută la purificarea aerului. Pentru o secundă m-am gândit că, dacă toate zidurile ar fi vopsite, am trăi într-un oraș plin de opere de artă. Știu că e doar un vis, ar fi nevoie de o întreagă armată de artiști talentați și de foarte mulți oameni deschiși la minte.

Până una, alta, e un motiv de bucurie că Bucureștiul are propriul RDW și că, după atâtea luni grele, putem merge la festivaluri și la expoziții și ne bucurăm de tot ce găsim acolo. Ca pe vremuri.

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord