Mi s-a întâmplat de multe ori să port o bijuterie și să nu mă gândesc cât e de prețioasă, de scumpă, ci la momentul în care am primit-o sau la locul în care am purtat-o pentru prima oară.
Bijuteriile au darul acesta rar: devin un soi de mici capsule ale timpului, martori ai amintirilor noastre. Nu -și pierd relevanța odată cu schimbarea anotimpurilor și nu țin cont de ritmul alert în care ni se cere, de peste tot, să consumăm noul.

La Viena, atelierul FREYWILLE împlinește anul acesta 75 de ani. Șapte decenii și jumătate de când au ales un drum care a făcut brandul cunoscut și recognoscibil în toată lumea: acela de a lucra cu emailul și culoarea și de a traduce marile opere de artă în obiecte purtabile.

Nu e puțin lucru ca o casă de bijuterii să rămână fidelă aceleiași viziuni atâta vreme. Iar când am văzut piesele din colecția aniversară, m-am bucurat să descopăr că FREYWILLE s-a întors la design-ul care l-a consacrat, la elementele care îl definesc.

Sfinxul, împrumută noblețea leului și libertatea aripilor deschise, a fost dintotdeauna simbolul casei. În noile compoziții – Imperial Sphinx și Glorious Sphinx – , mi se pare fascinant cum motivele grafice par aproape tridimensionale pe suprafața netedă a emailului.
Privite de aproape, piesele au un joc de lumini și umbre care amintesc de tehnicile vechi de pictură, completate de accente fine de aur galben. Nuanțele de burgundy, albastru nocturn sau ivoire au o eleganță așezată, discretă, fără ostentație.

Cred că dincolo de o cifră importantă sau de o colecție aniversară, rămâne felul în care ne alegem obiectele pe care ni le dorim aproape. În lumea asta grăbită, e tare reconfortant să știi că încă se mai fac lucruri gândite să treacă testul timpului: bijuterii pe care le porți și azi. și mâine, și peste 10 ani și pe care le poți lăsa mai departe ca pe o poveste frumoasă.

Foto: Radu Chindriș

The post 75 de ani de bijuterii în email appeared first on Mara Coman.

În octombrie 2025, chiar de ziua mea, mi-am dat seama că nu mă simt bine din clipa în care am deschis ochii. Aveam de ceva vreme niște simptome care, deși nu erau groaznice, îmi creau un disconfort destul de mare, mai ales că erau din ce în ce mai dese. Mi se trage de la o migrenă mai specială care poate apărea din senin, când mi-e lumea mai dragă. De ce nu, de ziua mea de naștere.

Înainte să mă dau jos din pat, am luat o decizie rapidă: să mă duc la medic chiar în acea zi. Chiar dacă, după cum bănuiți, aveam cu totul alte planuri.

În general, vizitele mele la medic sunt atent planificate: îmi fac, anual, un set de analize și ecografii. Din fericire, n-am ajuns niciodată la Urgență, dar de câteva ori am avut nevoie de o consultație rapidă, genul „de azi pentru azi”. Cum a fost de ziua mea, când m-am dus la neurolog.

Altă dată, am alergat la un consult ORL din cauza unei senzații extrem de deranjante de urechi înfundate fix înainte să plec în vacanță în Spania – și n-aveam niciun chef să mă trezesc cu complicații pe acolo. Apoi, la niște luni de zile distanță, m-a adus în clinică o tuse atât de enervantă, că nu mă lăsa nici măcar să dorm.

În nici una dintre aceste situații nu m-am dus la un doctor la care mai fusesem înainte, din motive evidente: îmi trebuia o programare cât mai repede, iar pentru asta am ales un medic dintre cei disponibili în ziua respectivă. Dar pe ce criteriu faci o astfel de alegere când ai în față doar o listă cu nume care nu-ți spun nimic?

Atunci mi-am dat seama, încă o dată, cât ajută să ai un abonament la o clinică privată. Am deschis aplicația Regina Maria, am selectat specialitatea, orașul și apoi nu mi s-a afișat doar lista cu doctorii disponibili – ci și informații despre ei, și media notelor pe care le-au primit de la pacienți de-a lungul anilor.

Tata mă sunase rugându-mă să găsesc eu un medic bun „acolo, la tine, la București.”
Eram la serviciu, pe hol, și plângeam de una singură, pentru că nu știam ce să fac. Un coleg a trecut pe lângă mine și m-a întrebat ce am. Așa am aflat că părinții lui sunt medici și, din fericire, m-au ajutat.

Dacă dăm timpul înapoi, ne dăm seama că asta făceam când aveam nevoie de un doctor: ne sunam rudele, prietenii, colegii. Apoi a apărut social media – iar asta a fost una dintre părțile ei bune, că puteam primi informații mai repede, de la mai mulți oameni. Deși utile și deseori salvatoare, aceste sugestii se bazau însă doar pe o părere, două, trei. În nici un caz pe sute sau mii de recenzii de la oameni care fuseseră tratați de acel doctor.

În primul rând, sistemul de recenzii îți dă o informație despre cum e perceput un medic de către pacienții săi. E un indicator subiectiv: el nu reflectă pregătirea, experiența sau competența unui profesionist, ci mai degrabă se referă la interacțiunea umană, la empatie sau, poate, la răbdare, atenție și încredere. Iar eu, una, nu cunosc nici un om pe care să nu-l intereseze aceste calități, mai ales când are o problemă de sănătate.

În toate cele trei situații în care am avut nevoie să merg la doctor cât mai repede – și nici unul dintre cei la care mai fusesem nu era disponibil – , am ținut cont de recenziile lăsate de alți pacienți.

Regina Maria oferă posibilitatea de a da feedback medicului, sub forma unei note de la 1 la 10. Iar asta nu se întâmplă de ieri, de azi, ci de 13 ani: pacienții au oferit peste 1 milion de recenzii medicilor; media la nivel de rețea este de 9.67.

Sunt abonată de mulți ani la Regina Maria și deja am „topul meu”. Sunt doctorii la care merg, preventiv, în fiecare an. Unii mi-au fost recomandați de către prieteni sau de către alți medici, pe alții i-am descoperit întâmplător. Am citit despre fiecare dintre ei, am ținut cont și de specializările lor, dar și de review-urile pacienților.

Așa am ajuns și la Alina Pleșoianu, medic ginecolog. La prima consultație eram foarte speriată. Bine, cam așa sunt eu mereu: am tot felul de scenarii în minte și mă gândesc la ce-i mai rău.

Când am intrat în cabinet cred că aveam pulsul 120. I-am spus doamnei doctor de ce-mi era teamă. Parcă-i aud și acum vocea calmă, sigură pe sine, spunându-mi ce am de făcut și care sunt toate variantele.

Am plecat liniștită, optimistă și gândindu-mă cât de mult contează ca, pe lângă toate specializările și cursurile, să ai șansa să te întâlnești în cabinetul medical cu un OM.

Cu doamna doctor Pleșoianu am filmat și un reel, îl găsiți pe Instagram. De data asta, n-am mai fost eu cea care avea emoții. Cât eram acolo, pentru filmare, am întrebat-o de ce crede că se întorc pacientele la dumneaei. Mi-a spus asta:

Cred că pacientele caută, dincolo de competența medicală, încredere și siguranță. Iar rezultatele bune nu sunt niciodată meritul unui singur om. Excelența în medicină se construiește în echipă. Am șansa să lucrez alături de oameni extraordinari, profesioniști foarte buni, care împărtășesc aceeași preocupare pentru fiecare pacientă și fiecare caz. Forța noastră vine tocmai din această echipă, din experiență, colaborare, încredere, pasiune pentru medicină și pentru lucrul bine făcut. Iar pacientele simt asta.”

Cine sunt medicii din topul meu

Pe lângă doamna doctor Pleșoianu, pe lista mea de încredere s-au adăugat, în timp, câțiva oameni cărora le sunt recunoscătoare:

Dr. Lavinia Tatu (neurologie), la care am ajuns chiar anul trecut, de ziua mea, a știut exact ce să-mi spună, cum să mă liniștească și m-a ajutat tare mult.

Dr. Radu Vărșandan (urologie), un profesionist care l-a ascultat și l-a tratat pe tatăl meu cu atâta răbdare, chiar și atunci când tata insista să-și trateze o infecție urinară (doar) cu afine.

Dr. Georgia Baltog (gastroenterologie), care mi-a făcut chiar și o endoscopie. Cu sedare, dar mie tot mi-era frică. Mi-a fost teamă degeaba, am dormit bine și nu-mi amintesc nimic.

Dr. Isabela Botea (imagistică), la care merg o dată, chiar și de două ori pe an, pentru ecografie și mamografie.

Fiecare dintre ei a ajuns în topul meu personal nu doar datorită competenței incontestabile, ci pentru că fiecare m-a tratat cu respect, răbdare și empatie.

Când tragi linie, dincolo de specializări, aparatură sau spitale, sănătatea noastră ține de o relație de încredere. Iar când găsești medicii care știu să fie, înainte de orice, oameni, te simți în sfârșit în siguranță.

Voi aveți un astfel de „top personal”? Pe ce criterii alegeți un doctor atunci când aveți nevoie de el urgent?

Foto: Bogdan Brașoveanu

The post Cum m-a ajutat experiența a mii de pacienți să aleg un medic appeared first on Mara Coman.

O vacanță lungă pe roți e cel mai bun mod de a testa o mașină: ai ocazia să o conduci câteva mii de kilometri, dar vezi și cum se comportă și pe autostradă, și pe serpentine, cât consumă, cât e de rapidă, de silențioasă și, nu în ultimul rând, de comodă.

După ce am ajuns la Viena, n-am stat ore întregi în mașină decât într-o singură zi. În rest, distanțele au fost relativ scurte și așa am reușit și eu să mă bucur de condus în ritmul meu și să cunosc mașina. Am scris deja că aveam ceva emoții, mi se părea că n-o să mă descurc sau că o să dureze mult să mă obișnuiesc cu o mașină mare, dar n-am avut nici o problemă cu asta. Lucrurile ar fi stat probabil diferit dacă n-ar fi fost dotată cu senzori și camere – de fiecare dată când mi se părea că spațiul e prea mic, verificam pe cameră.

Nu mă așteptam ca o mașină care are dimensiunile lui Tiggo 8 să țâșnească atunci când ai nevoie să faci o manevră, dar, pentru că e un model hibrid, face și asta. Nu-mi place mie viteza, dar rapiditatea e altceva.

Și mai e ceva: e super silențioasă. Discretă, cu un „zgomot” comparabil cu cel al mașinilor 100% electrice. Știu că sunt oameni care preferă să audă motorul, dar eu nu sunt printre ei. Ține de preferințe, până la urmă.

O să adaug și o observație la care poate că n-aș fi fost atentă, dar fetele mele au două năsucuri foarte sensibile și mi-au zis încă din prima zi că în Tiggo 8 „nu miroase a mașină”. Adică nu are acel miros specific, cel mai probabil de benzină, de la care de obicei li se face lor rău. Și așa este: nici măcar după ce alimentezi nu se simte nici un iz. Nu știu care e motivul, dar e un lucru bun.

În drumul nostru prin Alpii austrieci am dat și peste drumuri abrupte și înguste și serpentine strânse. Pe-acolo n-am vrut să conduc. Am stat în dreapta, atentă la drum, ca un copilot de încredere. Chiar și în condițiile astea, în urcare, am văzut că e de ajuns să apeși pe accelerație și mașina pleacă instant, fără ezitări – efectul celor 279 de cai putere.

La coborâre, frânarea regenerativă a ținut viteza sub control și a mai recuperat din energie pentru baterie.
Încă ceva: Tiggo 8 e foarte stabil și n-am avut nici o clipă senzația aia de legănat (care le dădea fetelor stări de rău pe viraje).

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

După atâtea zile petrecute împreună pe drum, am apreciat detaliile cu adevărat practice:

• Scaunele: chiar și după opt ore pe drum (cu pauzele normale de cafea și dezmorțit picioarele), ne-am dat jos fără dureri de spate și fără senzația clasică de înțepeneală.

• Consumul: pentru o mașină atât de mare și plină ochi cu bagaje, sistemul hibrid și-a făcut treaba excelent și a ținut consumul foarte decent. Sigur, asta depinde și de stilul fiecăruia de condus.

• Pilotul automat adaptiv: pe autostrăzile austriece, unde limitele de viteză sunt sfinte și radarele la tot pasul, sistemele de asistență au fost salvatoare.

• Spațiile de depozitare: am avut unde să punem sticlele de apă, gustările, cablurile de încărcat fără să transformăm interiorul într-un depozit haotic. Ba chiar și loc pentru geantă am avut.

Noi am folosit mașina în varianta cu 5 locuri, ca să avem un portbagaj uriaș pentru toate bagajele noastre, dar Tiggo 8 are, de fapt, 7 locuri. Dacă ai o familie numeroasă sau pleci în vacanță cu bunicii ori cu prietenii copiilor, cele două scaune suplimentare din spate sunt o salvare la nevoie.

Trăgând linie după câteva mii de kilometri, cel mai mare atu mi se pare raportul dintre ceea ce oferă și preț. La câte dotări are – de la sistemele inteligente de siguranță și camerele care te scot din orice parcare îngustă, până la confortul scaunelor, motorizarea hibridă și spațiul generos -, prețul este extrem de competitiv.
Sigur că suma finală variază în funcție de nivelul de echipare și de configurația pe care o alegi, dar, dacă ești în căutarea unui SUV de familie care să bifeze și confortul, și tehnologia fără să simți că faci compromisuri, Tiggo 8 merită cu siguranță trecut pe lista scurtă pentru un test drive.

Modelele TIGGO sunt disponibile în rețeaua Auto Italia / Chery România.

The post Câteva mii de kilometri mai târziu: cum a fost, de fapt, vacanța noastră în Austria appeared first on Mara Coman.

Sunt pe Instagram niște reels despre cum se poartă adolescenții în vacanță de te scot din minți: le e extrem de foame, dar nimic nu e bun (pățit!), le e somn tot timpul, e prea frig, prea cald, e distanța prea lungă, sunt prea multe scări de urcat. Am râs și nu prea când am văzut reel-urile astea, ba chiar le-am și trimis fetelor mele și le-am întrebat dacă li se pare că există vreo asemănare cu cineva cunoscut. Au zis că nu :).

Mă rog, cine are adolescenți acasă știe despre ce vorbesc. Dar noi, doi adulți responsabili, ne-am propus de la începutul anului să planificăm o vacanță care chiar să le placă și fetelor. Să se bucure că merg cu noi. Am ales Austria pentru că știam că sunt tot felul de opțiuni pentru ele și pentru că speram să scăpăm și de caniculă. În mare parte, ne-a ieșit.

Din ianuarie tot facem planurile și numărăm zilele pentru acest road trip, planificat după ce s-a terminat cu admiterea și înscrierea la liceu. Și, în final, a venit și ziua cea mare: ne-am urcat în mașină cu toate bagajele, cu espressorul nostru Tchibo și am pornit la drum.

Fac o paranteză pentru că vreau să menționez că Tchibo a fost și de data asta alături de noi cu Cafissimo Now, un espressor și mai mic decât cel pe care l-am avut până acum. Ne-a fost de mare ajutor: am stat în 5 hoteluri bune, dar n-am avut espressor în cameră decât într-unul singur. Și acela era atât de bun încât eu n-am reușit să-l folosesc.

🎁Vestea bună e că am și pentru voi un Tchibo Cafissimo Now – vă spun la final cum îl puteți câștiga.
Mai întâi revin la programul din Austria care sper să vă inspire și să vă ajute pentru următoarele vacanțe în care trebuie să faceți entertainment cu adolescenți.

1. Am stat doar două zile la Viena și am avut parte de caniculă. Pur și simplu abia puteai să reziști afară, iar noi aveam planificată o vizită la Schönbrunn. Ne-am dus și, pentru că în palat trebuia să intrăm la o anumită oră, am început cu grădina zoologică – unde eu nu mai fusesem niciodată.
   A fost o idee foarte bună: până și mie, adult, mi-a plăcut. M-a fascinat un crocodil care părea din plastic până când a deschis gura și a început să meargă, m-am uitat la toți șerpii, peștii, girafele, urșii panda și koala.
   Sincer, ideea asta cu grădină zoologică + vizită la Schönbrunn mi se pare bună, îmbini cultura cu plăcutul și ai parte și de ceva entuziasm din partea copiilor.
   Dacă n-ar fi fost atât de cald, mi-ar fi plăcut să ne plimbăm și prin grădini, prin labirintul cu gard viu, însă am decis că o lăsăm pe altă dată.

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

2. Nu știam că există la Viena ceva ce se numește Haus des Meeres (House of the Sea): un acvariu imens, cu 11 etaje, iar la intrare am descoperit un spațiu special amenajat în care poți să mângâi peștii. A fost o experiență superbă și habar n-aveam că e posibil așa ceva.
   Într-o altă încăpere ai șansa și plăcerea de a petrece 20 de minute cu lemurii din Madagascar, dar asta se face cu programare prealabilă și eu n-am știut dinainte :(. Erau adorabili, deci, la următoarea vizită în Viena trecem și pe la lemuri.
   
3. Ne-am dat în roata de la Prater și imediat după am mers la un spectacol de magie, la Magic World, care e în același parc de distracții.
   Sincer, dacă nu eram cu fetele, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să merg la așa ceva. Surpriză: a durat o oră și jumătate și nu m-am plictisit nici o secundă. A fost sen-za-țio-nal. Magicieni din diverse țări ne-au făcut să râdem și să ne minunăm în timp ce am tot încercat să ne dăm seama cum fac trucurile. Degeaba; nu ne-am prins.

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

4. Tot în Viena, pe strada pietonală care pleacă de la Sacher spre Stephansplatz o să găsiți Mythos Mozart. Intrați: e o experiență imersivă și interactivă care spune povestea marelui compozitor austriac. Mi-a plăcut mult, m-a surprins, m-a impresionat, m-a făcut curioasă. Nici aici nu s-a plictisit nimeni: adolescentele mele au testat tot ce era interactiv.
   

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mihai Vasilescu (@mihaivasilescublog)

5. După Viena, ne-am urcat în mașină și am plecat spre munți și lacurile turcoaz. Am ajuns în Grundlsee, Wolfgangsee, apoi în Innsbruck – frumos oraș! – și Sölden. Aș avea de detaliat despre toate, dar să rămânem la subiectul cu distracții pentru adolescenți. Nu ratați drumul cu telecabina în Sölden, până la 3048 de metri. Acolo găsiți Elements 007, un mic muzeu dedicat filmărilor James Bond Spectre, care au avut loc aici, și un restaurant cu o vedere superbă, Ice Q. Am mai fost acum 10 ani, iarna, când era totul alb în jur.
   

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

6. Swarovski Kristallwelten este grandios și mi-e greu să-l descriu în câteva cuvinte. E incredibil ce pot face oamenii ăștia din cristale. Sunt tot felul de instalații, las aici un singur exemplu: într-o încăpere scufundată în beznă, în care strălucesc mii de cristale, pui mâna într-un anumit loc și-ți auzi pulsul. În timpul ăsta, cristalele se aprind în ritmul bătăilor inimii tale.
   Sigur, sunt aici și piese pe care le-au purtat vedete celebre, și candelabre, și o rochie suuuperbă creată de Vlad Țenu și Lana Dumitru – motiv de mândrie pentru noi.
   Singura „problemă” o reprezintă magazinul imens de la ieșire. Trebuie să ai o inimă de piatră să pleci fără să cumperi nimic. Și eu n-am inima de piatră 🙂
   
7. Piscinele și aqua park-urile ne-au adus și relaxare, și adrenalină, după caz. M-am bucurat tare mult că am ajuns la Aqua Dome: locul arată senzațional, iar piscinele sunt încălzite. Am stat o zi întreagă, am înotat, am făcut plajă, am mers la restaurant. La polul opus s-a aflat Sonnentherme dintr-un sătuc numit Lutzmannsburg: aici a fost nebunie pentru că erau tot felul de tobogane cu apă. Mai mici, mai mari, mai rapide. Locul e imens și foarte curat și are atracții pentru absolut toate vârstele.
   Trebuie să recunosc că toboganele cu apă nu sunt chiar marea mea pasiune – dar n-am mers pentru mine, ci pentru fete și Mr. V, care s-au distrat la maximum. Timp în care eu am făcut plajă, am băut o cafea și am avut timp să citesc o carte, în liniște. A fost o zi minunată, de care chiar aveam nevoie.
   
8. Mâncarea. N-o să vă spun unde să mergeți să mâncați cu copiii, mai ales că e ceva foarte personal. Știu adolescenți care vor doar cartofi prăjiți și pizza, însă nu e cazul fetelor mele. Au avut o perioadă în care mâncau doar lucruri foarte simple, dar le-a trecut: acum vor să testeze cât mai multe. Deci am avut și niște experiențe culinare gândite pentru ele, de la street food și burgers la restaurante ceva mai elegante.
   
   Mie îmi plac șnițelele, îmi plac și cârnații de pe stradă, am o slăbiciune pentru pretzels, dar mi-a rămas gândul la un crumble cu vișine pe care l-am mâncat în Bad Aussee, la Bäckerei Schlögel. Ca să înțelegeți: a doua zi am făcut un mic ocol ca să ajung eu la brutărie. Era cât pe-aci să facem asta și la întoarcere, dar ar fi însemnat încă un drum de o oră și jumătate și am renunțat – mai ales că era târziu și era posibil să se fi terminat. Așa că iată-mă acasă, căutând rețete pentru acel crumble. Pare simplu, dar umplutura îmi pune probleme: nu era nici uscată, nici dulce, nici dulceață, nici gem.

Cele de mai sus sunt locurile care le-au plăcut fetelor. Nu garantez că rețeta noastră de vacanță e valabilă pentru toți adolescenții; copiii sunt diferiți și au pasiuni diferite. Însă e un loc bun de pornire dacă vreți să desenați un traseu de concediu în Austria.

Să nu cumva să credeți că au lipsit cu desăvârșire toanele specifice celor 15 ani. Nu. Am avut parte de ochi dați peste cap, răspunsuri monosilabice, „m-am plictisit”, „cât mai e până ajungem”, „mi-e foame, dar nu-mi place asta”. Doar că au fost ceva mai rare decât de obicei, ceea ce se poate considera a fi un succes.

Și, pe lângă obiectivele vizitate, am bifat și magazine, multe magazine, de unde copilele au plecat cu brățări, gloss-uri, magneți, pixuri, stickere și alte mărunțișuri scumpe pe care urmează să calc de fiecare dată când mă voi aventura în camera lor.

Am ajuns și la surpriza despre care v-am spus la început: am pentru voi un espressor Tchibo Cafissimo Now. Ce legătură are el cu concediul nostru? Așa cum am menționat și la început, Tchibo e un partener cu care am călătorit din Norvegia până în Spania, din Grecia până-n Austria. Oriunde am plecat cu mașina am pus espressor-ul în portbagaj și, la întoarcere, facem unul cadou unui cititor.

Concursul se desfășoară pe Instagram, regulamentul este aici, iar detaliile sunt mai jos. E simplu, trebuie doar să dați tag unor prietene într-un comentariu.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

Vă țin pumnii!

The post Cu adolescenții prin Austria appeared first on Mara Coman.

Fiecare familie are un „vacation manager”, însă la noi atribuțiile acestei poziții sunt împărțite. Eu sunt șefa vacanțelor organizate cu avionul: găsesc zboruri bune și destul de ieftine, petrec multe seri căutând hoteluri bine poziționate și citesc zeci de review-uri.
Pe de altă parte, nu mă amestec în concediile în care plecăm cu mașina: Mr. V e responsabil cu traseele, cu câți kilometri putem parcurge într-o zi, pe autostradă sau nu, cu găsit hoteluri cu parcare. Și, de obicei, tot el decide cu ce mașină plecăm.

Îmi convine de minune aranjamentul ăsta pentru că mi se pare că un road trip presupune multă bătaie de cap și, mai mult, eu nici nu conduc la drum lung.
Eu ador să merg fără grabă, fără presiune, într-un orășel în care nu claxonează nimeni, toată lumea respectă regulile și-ți dă prioritate fără să ofteze și să gesticuleze. Se întâmplă asta chiar și în Viena, dar mai ales când ieși din Capitală și te îndrepți spre munte. Străzile se îngustează și ai parte de cea mai frumoasă surpriză vizuală: lacurile austriece turcoaz, yachturile albe și iarba de un verde crud, de te întrebi dacă nu i-a pus cineva vreun filtru.

Când am văzut cum arată road trip-ul nostru, mi-am dat seama că o să petrecem ceva timp cu mașina. Deși în Austria nu am plănuit drumuri lungi, era clar că vor fi dese dacă vrem să facem tot ce ne-am propus: o vacanță în care să se simtă bine și fetele noastre adolescente. O să revin cu detalii despre acest program de entertainment, că n-a fost ușor :).

Bun, pasul următor a fost să decidem cu ce mașină mergem. Voiam să fie sigură și confortabilă. Apoi, să aibă toate dotările moderne, ca să ne facă plăcere să o conducem. Și așa am ajuns la Chery Tiggo 8 Plug-in Hybrid. Avusesem deja o experiență de drum lung cu Tiggo 7, în toamna trecută,  de la București la Budapesta. Acum ne-am dorit să mergem cu Tiggo 8 (despre care auzisem numai lucruri bune de la niște prieteni care și-au cumpărat-o), care e și ceva mai mare, și cu care nu plecasem nicăieri până acum.

După câteva zile de stat și în dreapta, și la volan, sunt super fericită că e cu adevărat confortabilă. Spatele meu simte asta imediat și ține să mă anunțe, iar fetele sunt cei mai severi critici. De data asta au avut loc berechet pe bancheta din spate – și pentru ele, și pentru snack-uri, rucsacuri, șepci și ce au cumpărat de pe drum. Ca să vă faceți o idee despre portbagaj, vă spun doar că soțul meu mi-a zis ceva ce nu am mai auzit niciodată: „Să știi că poți să iei cu tine ORICE.”

Oricum iau bagaje multe, asta-s eu. Dar, când plecăm și cu copiii, am medicamente, haine groase și subțiri, jocuri și tot așa. Cinci trollere și-un espressor ne-au trebuit de data asta, pentru aproape două săptămâni în Austria. Dar am fi avut loc să luăm și pisicile.

Că e silențioasă și că, în ciuda faptului că e o mașină mare, se conduce ușor. Mi-a fost puțin teamă că n-o să mă pot obișnui cu dimensiunile ei – cei care mă citesc știu că eu conduc acasă o buburuză. M-am gândit și că voi simți că e grea, dar nu: dacă e în drive, pleacă de pe loc imediat ce ridici piciorul de pe frână. E super stabilă în viraje, te anunță sonor când semnalizezi, camerele se activează instant când vrei să dai cu spatele, ai semnale luminoase în oglinzi când se apropie cineva din spate. Senzori, peste tot. În plus, nu trebuie să o descui și să o încui: „simte” cheia când te apropii și când te îndepărtezi.

N-am avut nevoie de căldură (am prins și ceva caniculă la Viena), dar am aflat că se încălzesc și scaunele din spate. Ioana, draga de ea, a apăsat din greșeală pe un buton și se tot întreba de ce e atmosfera așa fierbinte :).

Astea sunt impresiile de la jumătatea vacanței noastre. Mai avem de mers și de mâncat șnițele și ștrudele pe aici. Promit să revin cu restul impresiilor la cald :).

Modelele TIGGO sunt disponibile în rețeaua Auto Italia / Chery România.

The post Doi copii, doi adulți, cinci valize și patru roți appeared first on Mara Coman.

N-am fost părintele funny. Sau cel puțin asta cred despre mine.
Nu m-am tăvălit destul pe jos cât au fost fetele mici, n-am imitat destule animale, n-am scos sunete ascuțite și nici n-am prea sărit într-un picior, gândindu-mă la vecinii care locuiesc cu un etaj mai jos.
Tind să mă învinovățesc pentru toate astea – și apoi, totuși, îmi amintesc că nu mi-a fost chiar ușor. Anii în care n-am avut nici un fel de ajutor au fost complicați: eram atât de obosită încât tot ce-mi doream era să dorm. Cam greu să te tăvălești pe jos și să sari șotronul când ți se închid ochii de somn.

Revin la amintirile astea de fiecare dată când citesc cât de important e să te joci cu copiii – și primul meu gând e că nu m-am jucat destul. Și asta aveam în minte și la începutul verii, când am fost la un eveniment Lego unde s-a vorbit, desigur, despre joc și despre cât contează în dezvoltarea celor mici.

De altfel, campania lor, „Ridică-te la mintea copiilor”, a pornit de la un studiu realizat de grupul Lego în 30 de țări. Conform acestui studiu, doar 43 de minute de joacă pe zi pot aduce mai multă fericire în familie.

Sunt perfect conștientă de tendința asta a mea de a mă învinovăți și de a considera că n-am făcut de ajuns. În cazul ăsta, că nu m-am jucat destul. Și știu și că nu sunt singura: același studiu arată că 43% dintre părinții români (față de 28% la nivel global) consideră că se joacă prea puțin. Însă e posibil ca și ei să se gândească, la fel ca mine, la cât de des joacă fotbal cu cei mici sau de câte au chef de v-ați ascunselea la 7 dimineața sau seara, după job.

Însă, în ziua aceea, la eveniment, sentimentul meu de vinovăție pe tema asta s-a mai diminuat ascultând-o pe Diana Stănculeanu, psihoterapeut, care a atins și subiectul ăsta: că n-avem timp să ne jucăm. Că uneori părinții sunt rupți de oboseală, că nu știu ce să facă mai întâi.

Și a punctat acele lucruri pe care cred că mulți dintre noi le facem: cântecelele din mașină, în drum spre joacă. Avioanele de hârtie care zboară prin cameră. Jocurile cu cuvinte, număratul mașinilor roșii sau al trecerilor de pietoni. Desenatul, gâdilatul și an-tan-te-ul de la coadă de la supermarket. Puzzle-ul de după-amiază, figurinele din Lego sau din plastilină. Joaca „de-a restaurantul” la micul dejun, când domnișoarele adormite sunt servite. Toate astea înseamnă joc și se pot face, de fapt, când n-ai timp. Puse cap la cap, fac mai mult de 43 de minute.

Practic, mi-am început ideea cu o senzație de vinovăție și am ajuns să constat că nici măcar n-aveam motive. Ba, mai mult: din perspectiva asta nouă, n-am încetat niciodată să mă joc.

Dacă vreți să aflați mai multe despre joc și fericire, dați click pe Harta Fericirii.

Foto: Unsplash.

The post Tu te mai joci? appeared first on Mara Coman.

Am postat în social media despre o stație de călcat de la Braun, iar prietenele mele au început să-mi scrie în privat.
„Chiar e bună?”, „Dar oare nu e grea?”, „O folosești și vertical sau doar pe masa de călcat?”
M-au întrebat și dacă mai e valabilă reducerea de 30% cu codul MARA30 – da, este, iar reducerea e pentru ORICE produs de aici, nu doar pentru stațiile de călcat. Ci și pentru airfyers, grătare, mixere și tot așa.

Dar, revenind la stația de călcat, am decis că întrebările astea merită un răspuns detaliat, mai ales că știu cum e. Și eu am vrut să aflu, la un moment dat, ce plusuri și minusuri are o stație de călcat. Și, în afara site-urilor oficiale, n-am găsit prea multe pe internet.

Ce țin să spun din start este că eu aveam deja o stație, cumpărată acum 10 ani, de care eram mulțumită. Sigur că mi-am imaginat că, în toată perioada asta, tehnologia a evoluat; dar nu credeam că e posibil să fie o mare diferență. Ei bine, asta a fost surpriza cea mare – să aflu că da, chiar e o mare diferență: stația cea nouă, Braun CareStyle 9 e mult mai puternică și, implicit, calcă mai ușor și mai bine.

Prima dată când am testat-o tocmai primisem un colet cu niște rochii și voiam să fac o filmare. N-aveam niciun chef să scot masa de călcat, așa că am pus stația în priză și am folosit-o vertical, ca pe un steamer, sperând să îndrepte cât de cât rochiile noi, ca să le pot filma.
Am fost uimită: le-a călcat impecabil, doar vertical, pe toate. Și, cu o singură excepție, erau toate din bumbac.

A urmat și testul suprem: cu masa de călcat întinsă și niște cămăși mai încăpățânate. A fost momentul în care am putut să testez diverse moduri de călcat, de la iCare (potrivit pentru majoritatea țesăturilor) la Turbo, care înseamnă temperatură mai mare și putere maximă a aburului, potrivită pentru materiale mai dificile.

Nu că mi-a plăcut; m-a uimit. Mi se pare muuult peste ce aveam înainte, calcă ușor și foarte bine.

Sigur, sunt avantaje și dezavantaje, iar răspunsul ține, cu siguranță, de niște detalii subiective și de obiceiurile fiecăreia.
Eu, una, folosesc de ani de zile și steamer, și stație de călcat. E evident că mi se par utile ambele. Însă am cunoscut oameni cărora nici măcar nu le-a trecut prin cap să folosească vreodată un steamer sau, la polul opus, cei care s-au obișnuit cu fierul de călcat clasic și nu vor să încerce altceva.
Așa că m-am gândit că ar fi util să trec în revistă plusurile și minusurile stației mele de călcat, Braun CareStyle 9.

• E foarte puternică. Știu că am menționat asta deja, dar mi se pare că e principalul ei avantaj. Are o tehnologie care se numește PowerSteam, aburul e foarte fierbinte și puternic, ajunge la un debit de abur de 750g/minut, deci calcă rapid chiar și materiale dificile, fără să insiști.
• În modul Turbo scoate tot aburul din lume, te calcă și pe tine, nu există material încăpățânat care nu poate fi îndreptat.

• Se oprește automat. Zic asta pentru că eu chiar am plecat de acasă și am uitat fierul de călcat în priză. Din fericire, totul a fost OK, dar nu vreau să mai trec vreodată prin asta.
• Se curăță singură-singurică. Spre deosebire de alte modele mai vechi, Braun CareStyle9 știe când are nevoie de decalcifiere și face asta automat, în 2 minute. Nu e deloc ceva obișnuit, ba din contră: momentan este singura stație din lume cu această tehnologie.
• Nu-ți strică hainele și nu lipește materialele pentru că are diverse moduri de călcat. De exemplu, iCare e pentru orice fel de țesătură, chiar și pentru cele foarte delicate. Nu riști nici cu voalul, nici cu mătasea. Mie asta mi se pare extrem de important, că mereu stăteam cu grijă și nu mă apucam de călcat până când nu făceam un test undeva pe dos, pe vreun tiv.

• „Fierul” în sine e ușor, adică nu te doare mâna nici când îl folosești în poziție verticală. Iar pentru asta există un motiv: a primit 5 stelepentru ergonomia sa superioară. Cu alte cuvinte, are cel mai bun rating posibil. Designul mânerului reduce tensiunea de la nivelul încheieturii și favorizează o poziție naturală a mâinii. Practic, e confortabil să calci.
• Dacă tot am ajuns la călcatul vertical și la tehnologia asta de adaptare a temperaturii, e bine de știut că poți călca perdelele după ce le-ai pus la geam 😊. Iar cearceaful cu elastic poate fi călcat direct pe pat, ceea ce mi se pare de super ajutor.
• În modul autosteam, mânerul reacționează intuitiv la fiecare mișcare și eliberează automat cantitatea ideală de abur, fără să fie nevoie să apeși pe vreun buton. Asta se întâmplă și când calci orizontal, și când calci vertical (perdele, draperii sau haine pe umeraș). Practic, tehnologia Auto Steamdetectează mișcările fierului în orice direcție și menține un flux constant de abur.

• E mare sau nu? Iată o întrebare la care răspunsul nu poate fi decât subiectiv. E mai mare decât un fier de călcat clasic. Nici nu s-ar putea altfel, pentru că folosește abur puternic, deci are nevoie de apă și de rezervor. Dar mie nu mi se pare că dimensiunea ei e o problemă. De altfel, mie îmi place CareStyle9 și pentru că are un format vertical, e mai ușor de depozitat și de mutat dintr-un loc în altul.
• Stația mea are un rezervor de 2 litri de apă, de ajuns pentru câteva ore bune de călcat.
• Prețul stației este mai mare decât cel al unui fier de călcat clasic. Dar aveți de ales dintre 8 modele de stații de călcat de la Braun, iar prețurile pornesc de la 799 lei – care înseamnă 559 de lei dacă folosiți codul MARA30 (care vă aduce o reducere de 30%).
  Găsiți pe site toate modelele și toate detaliile.

Ar mai fi de spus lucruri despre talpa FreeGlide 3D, inspirată de placa de snowboard (datorită formei, nu se „împiedică” de nasturi), despre materialul dur din care e făcută, despre sistemul de blocare, dar cred, totuși, că am atins punctele esențiale. Și mă puteți întreba oricând dacă am omis ceva important.

După cele de mai sus, concluzia mea e clară: da, merită. Și spun asta pentru că mie nu-mi plăcea să calc, iar asta s-a schimbat. Acum, să nu exagerăm, călcatul n-a devenit brusc o nouă pasiune, dar nu mai am oroare de treaba asta. Și nici nu mai durează jumătate de oră să calc o cămașă.
Mi se pare important că pot să calc rapid, că nu trebuie să trec cu fierul de cinci ori peste o cută, că nu stric materialele delicate și că, în final, hainele arată impecabil.

Ei bine, cam asta e povestea mea. Sunt curioasă ce experiențe aveți voi cu călcatul și dacă vă regăsiți sau nu în ce-am povestit eu aici.

The post Stația de călcat – merită sau nu? appeared first on Mara Coman.

Cea mai nouă geantă lansată de Coccinelle se numește The Shell și este evident de ce: are o formă inspirată de cea a scoicilor. De altfel, întreaga campanie de vară, care se numește Her Deepness, are legătură cu marea.
Este, practic, un omagiu dedicat universului acvatic, dar mai ales femeilor AMA: o comunitate din Japonia care, de secole întregi, se scufundă în căutarea perlor și comorilor ascunse sub apă.

Colecția vine cu genți de diverse culori și mărimi și își propune să fie nu doar o declarație de stil, ci și o invitație – așa cum sugerează chiar numele, Her Deepness – de a reflecta la tine însăți, de a te lăsa purtată de respirația mării și de a te de a te iubi și accepta așa cum ești.

Îmi place foarte mult geanta The Shell, mi se pare că are un design curajos și că, în același timp, este, prin definiție, potrivită pentru vară.
Poate n-aș fi zis asta dacă n-aș fi știut că inspirația în design e legată de scoici și de mare – dar, pentru că știu, mi-o imaginez doar cu rochii de vară albe și bej, cu look-uri safari și detalii aurii, cu costume de baie și eșarfe în păr.

Nu în ultimul rând, mi-au plăcut la nebunie imaginile din această campanie și am considerat că merită să rămână aici.

Foto: Coccinelle.

The post Geanta inspirată de frumusețea scoicilor appeared first on Mara Coman.

M-am înșelat.

Am auzit foarte des în ultima vreme oameni plângându-se de AI-ul care o să ne ia job-urile, o să scrie aproape pe gratis, o să genereze fotografii pe nimic, o să facă muzică și filme. În timp ce scriu aceste rânduri, constat că mă exprim la viitor, deși multe dintre cele de mai sus s-au întâmplat deja.

Eu nu vreau să mă tângui pe subiectul ăsta, mi se pare că n-are rost. Prefer să aplic înțelepciunea desprinsă dintr-un citat motivațional de pe internet, din vremea când n-aveam AI la un click distanță:

Give me coffee to change what I can and wine to accept what I can’t.

Acestea fiind zise, hai să vedem cum să folosim AI și tehnologia în general ca să ne facem treaba mai repede și mai bine. Dacă nu facem noi asta, o vor face alții.

Dar mai e ceva de care e important să ținem cont: încă mai e nevoie de un creier uman care să filtreze informația pe care ți-o servește Chat GPT, de exemplu. Pentru că greșește, nu verifică întotdeauna informațiile, dar îți livrează ceva pe un ton care te face să crezi că nu încape îndoială.

De exemplu, Chat GPT nu prea știe matematică. L-am testat noi, cu o problemă mai dificilă din manualul fetelor, de clasa a VIII-a, și a venit cu o rezolvare greșită. Când i-am „spus”, și-a cerut scuze, ne-a zis că avem dreptate să fim frustrate și că își asumă.
Și-apoi a greșit din nou.

Cât despre textele scrise cu AI, ce să spun, mă amuză.
„Nu e despre nu-știu-ce, ci despre…” – și încă sunt atââââția oameni care vin cu postările astea din puțul gândirii, au senzația că e cea mai deșteaptă cugetare și că o să se extazieze tot internetul. Parțial, e adevărat: internetul e mare, deci există public pentru orice.
Mai grav mi se pare faptul că toate aberațiile astea debitate la orice oră din zi și din noapte vor seta un nou standard -unul inferior, desigur.

AI-ul, însă, n-are doar hibe. E bun când ai de făcut o documentare – și când îi ceri și surse – , e bun să identifice typos într-un text, când vrei să instalezi un router nou sau să înțelegi ce eroare dă centrala termică.
Probabil va deveni un instrument prețios în medicină, „arta” generată cu inteligență artificială va trebui cumva reglementată și aștept cu interes dezbaterile despre drepturile de „autor”.

În același timp, va crea alt gen de locuri de muncă: va fi nevoie de oameni care să știe cum să folosească acest AI la nivel profesionist. Și, iată-mă, iar vorbesc la viitor despre lucruri care s-au întâmplat deja, cel puțin parțial.

Habar n-am ce urmează și ceva îmi spune că nici Gemini nu știe :). Cred că e sănătos să încercăm să ținem pasul cu schimbarea, să înțelegem ce face inteligența artificială (nu doar să ne plângem că există), să aflăm dacă ne poate ajuta și să nu uităm să ne folosim creierul.
Feed your head. 🙂

Foto: AI

The post Voi cunoașteți pe cineva care și-a pierdul job-ul din cauza AI? appeared first on Mara Coman.

Ca să nu vă țin prea mult în suspans, toți medicii dermatologi cu care am discutat vreodată mi-au spus același lucru: SPF-ul este cel mai bun tratament antirid. Dar nu oricum, cu SPF-ul aplicat corect.

Și aici intervin acele amănunte importante care mie, cel puțin, îmi pun probleme. De exemplu, faptul că SPF-ul trebuie aplicat pe față o dată la două ore. Cum faci asta când nu ești la plajă, ci într-o zi normală, în care ai de mers prin oraș, poate și la birou și la diverse întâlniri?

Sigur, nu-ți spune nimeni că, dacă stai într-o sală de meeting cu lumină de neon, trebuie să aplici SPF. Dar, afară, în soare, e nevoie –  măcar o dată sau de două ori într-o zi întreagă.

Așa a apărut în viața mea pudra cu SPF 50.

De curând am fost la un eveniment mic și elegant organizat de Cronos Med, locul în care găsești, probabil, cele mai multe opțiuni de tratamente faciale și corporale și sfaturi avizate pentru longevitate și antiaging.

Discuția din dimineața respectivă s-a concentrat în jurul celor mai recente descoperiri științifice în domeniul antiaging și a celor mai noi tratamente disponibile în clinică. Dar cum fiecare dintre noi avea diverse curiozități, momentul de întrebări și răspunsuri părea că nu se mai termină.

Las aici doar una dintre temele care mi-a dat de gândit – și e despre Sculptra, acel tratament injectabil care netezește ridurile adânci, restabilește volumul facial pierdut și îmbunătățește fermitatea și textura pielii.
Ei bine, medicii de la Cronos Med n-au nimic împotriva acestei proceduri, însă trebuie să te gândești ce anume vrei pe termen lung. Mai exact, dacă peste o vreme îți dorești un lifting facial, operația va fi mai provocatoare, ca să zic așa, dacă ai avut un tratament gen Sculptra înainte. Însă există alte opțiuni.

Asta e una dintre ideile pe care le-am reținut pentru că îmi confirmă un lucru: că, atunci când decizi să faci proceduri estetice, fie ele și minim-invazive, nu le alegi singur, dintr-un meniu, ca la restaurant. Că trebuie să discuți cu un doctor, să-i spui ce te deranjează, ce ai vrea să obții, să afli dacă există riscuri și care sunt ele și, desigur, ce implicații sunt pe termen lung.

Tot în contextul antiaging am vorbit, desigur, și despre gesturile simple de zi cu zi și așa am ajuns la SPF, la textura lipicioasă a multor creme, la acest ritual de aplicare (o dată la două ore) și la diverse produse pe care nu le simți pe ten.
Pudra cu SPF 50 de la Universkin fiind unul dintre ele.

În primul rând că a fost gândită în așa fel încât să poată fi pusă în geantă – doar asta e ideea, să ai o variantă cu SPF ce poate fi aplicată peste machiaj.

E drept că n-am mai folosit pudră într-un astfel de ambalaj și prima dată am reușit să pun prea mult. Am avut nevoie de două, trei încercări până să-mi dau seama care e cantitatea necesară pentru mine și cum fac să nu irosesc produsul: practic, scuturi pensula tot în cutiuță, apoi testezi un pic pe mână și, dacă îți place rezultatul, o aplici și pe ten.

E ușoară, nu dă senzația de ten încărcat, conține filtre UV minerale, iar pensula se poate spăla cu apă și săpun.

Nu e un produs ieftin, dar sunt convinsă că o poți folosi câteva luni bune.

The post Cel mai bun antirid appeared first on Mara Coman.