Și de ce e important să faci asta.
N-am fost părintele funny. Sau cel puțin asta cred despre mine.
Nu m-am tăvălit destul pe jos cât au fost fetele mici, n-am imitat destule animale, n-am scos sunete ascuțite și nici n-am prea sărit într-un picior, gândindu-mă la vecinii care locuiesc cu un etaj mai jos.
Tind să mă învinovățesc pentru toate astea – și apoi, totuși, îmi amintesc că nu mi-a fost chiar ușor. Anii în care n-am avut nici un fel de ajutor au fost complicați: eram atât de obosită încât tot ce-mi doream era să dorm. Cam greu să te tăvălești pe jos și să sari șotronul când ți se închid ochii de somn.
Revin la amintirile astea de fiecare dată când citesc cât de important e să te joci cu copiii – și primul meu gând e că nu m-am jucat destul. Și asta aveam în minte și la începutul verii, când am fost la un eveniment Lego unde s-a vorbit, desigur, despre joc și despre cât contează în dezvoltarea celor mici.
De altfel, campania lor, „Ridică-te la mintea copiilor”, a pornit de la un studiu realizat de grupul Lego în 30 de țări. Conform acestui studiu, doar 43 de minute de joacă pe zi pot aduce mai multă fericire în familie.
Moment în care m-am întrebat: oare m-am jucat cu fetele mele 43 de minute în fiecare zi?
Sunt perfect conștientă de tendința asta a mea de a mă învinovăți și de a considera că n-am făcut de ajuns. În cazul ăsta, că nu m-am jucat destul. Și știu și că nu sunt singura: același studiu arată că 43% dintre părinții români (față de 28% la nivel global) consideră că se joacă prea puțin. Însă e posibil ca și ei să se gândească, la fel ca mine, la cât de des joacă fotbal cu cei mici sau de câte au chef de v-ați ascunselea la 7 dimineața sau seara, după job.
Însă, în ziua aceea, la eveniment, sentimentul meu de vinovăție pe tema asta s-a mai diminuat ascultând-o pe Diana Stănculeanu, psihoterapeut, care a atins și subiectul ăsta: că n-avem timp să ne jucăm. Că uneori părinții sunt rupți de oboseală, că nu știu ce să facă mai întâi.
Și a punctat acele lucruri pe care cred că mulți dintre noi le facem: cântecelele din mașină, în drum spre joacă. Avioanele de hârtie care zboară prin cameră. Jocurile cu cuvinte, număratul mașinilor roșii sau al trecerilor de pietoni. Desenatul, gâdilatul și an-tan-te-ul de la coadă de la supermarket. Puzzle-ul de după-amiază, figurinele din Lego sau din plastilină. Joaca „de-a restaurantul” la micul dejun, când domnișoarele adormite sunt servite. Toate astea înseamnă joc și se pot face, de fapt, când n-ai timp. Puse cap la cap, fac mai mult de 43 de minute.
Practic, mi-am început ideea cu o senzație de vinovăție și am ajuns să constat că nici măcar n-aveam motive. Ba, mai mult: din perspectiva asta nouă, n-am încetat niciodată să mă joc.
Dacă vreți să aflați mai multe despre joc și fericire, dați click pe Harta Fericirii.
Foto: Unsplash.
Eu ma joc cu juniorul inca. Cateodata ne jucam ceva gen Nu te supara frate, carti sau alte jocuri. Avem insa momentele noastre de mama – fiu sau tata – fiu. Eu ii citesc inca seara in românește, desi face 13 ani in curand. Avem sfertul nostru de ora inainte de culcare fara electronice in care ne povestim ce am facut in ziua respectiva. Nu stiu cat timp pe zi, dar incercam 😊.
Ce frumos că-i citești în românește.
Nu voi uita niciodată fericirea din ochii copiilor mei, când au intrat primii în parcul Legoland, la deschiderea porților, dar nici momentele când călcam noaptea pe vreo piesă Lego uitată pe covor și suduiam în barbă. Acum, copiii sunt prea mari, mai jucăm uneori Fazan în mașină sau mai tragem câte o partidă de ping-pong, dar în rest mă joc doar cu pisica. Toate la timpul lor. Aștept timpul nepoților.
Să fi văzut fericirea din ochii mei când am ajuns la Lego, în Danemarca 🙂
Am citit și articolul de acum 3 ani, am simțit bucuria. Nouă ne-a plăcut mult și la Efteling (mai puțin coada la Baron), ba chiar și la Playmobil în Nürnberg.
Si noi jucam diferite jocuri in masina. La drum lung stau special in spate cu juniorul tocmai ca sa jucam diferite jocuri. Uneori carti (macao, uno), alteori “eu vad ce tu nu vezi… sau cautam cuvinte care incep cu o anumita litera in toate limbile pe care le cunoastem. De anul trecut am introdus si latina😀.