Voi cunoașteți pe cineva care și-a pierdul job-ul din cauza AI?
A cincea putere
Voi cunoașteți pe cineva care și-a pierdul job-ul din cauza AI?
26 mai 2026 | 13 comentarii

Eu știu două cazuri și, respectiv, două companii diferite. Una dintre ele a renunțat la colaboratorul cu care lucra pentru social media, iar cealaltă a decis să scrie cu AI articole întregi

Dacă deciziile acestor companii au fost sau nu inspirate, nu știu încă să spun. Însă recunosc că am fost puțin surprinsă că lucrurile s-au întâmplat atât de repede. Chiar dacă citesc știrile, chiar dacă înțeleg tendința, tot aveam impresia că schimbarea asta nu va avea loc peste noapte.

M-am înșelat.

Am auzit foarte des în ultima vreme oameni plângându-se de AI-ul care o să ne ia job-urile, o să scrie aproape pe gratis, o să genereze fotografii pe nimic, o să facă muzică și filme. În timp ce scriu aceste rânduri, constat că mă exprim la viitor, deși multe dintre cele de mai sus s-au întâmplat deja.

Eu nu vreau să mă tângui pe subiectul ăsta, mi se pare că n-are rost. Prefer să aplic înțelepciunea desprinsă dintr-un citat motivațional de pe internet, din vremea când n-aveam AI la un click distanță:

Give me coffee to change what I can and wine to accept what I can’t.

Acestea fiind zise, hai să vedem cum să folosim AI și tehnologia în general ca să ne facem treaba mai repede și mai bine. Dacă nu facem noi asta, o vor face alții.

Dar mai e ceva de care e important să ținem cont: încă mai e nevoie de un creier uman care să filtreze informația pe care ți-o servește Chat GPT, de exemplu. Pentru că greșește, nu verifică întotdeauna informațiile, dar îți livrează ceva pe un ton care te face să crezi că nu încape îndoială.

De exemplu, Chat GPT nu prea știe matematică. L-am testat noi, cu o problemă mai dificilă din manualul fetelor, de clasa a VIII-a, și a venit cu o rezolvare greșită. Când i-am „spus”, și-a cerut scuze, ne-a zis că avem dreptate să fim frustrate și că își asumă.
Și-apoi a greșit din nou.

pierderea jobului din cauza AI

Cât despre textele scrise cu AI, ce să spun, mă amuză.
„Nu e despre nu-știu-ce, ci despre…” – și încă sunt atââââția oameni care vin cu postările astea din puțul gândirii, au senzația că e cea mai deșteaptă cugetare și că o să se extazieze tot internetul. Parțial, e adevărat: internetul e mare, deci există public pentru orice.
Mai grav mi se pare faptul că toate aberațiile astea debitate la orice oră din zi și din noapte vor seta un nou standard -unul inferior, desigur.

AI-ul, însă, n-are doar hibe. E bun când ai de făcut o documentare – și când îi ceri și surse – , e bun să identifice typos într-un text, când vrei să instalezi un router nou sau să înțelegi ce eroare dă centrala termică.
Probabil va deveni un instrument prețios în medicină, „arta” generată cu inteligență artificială va trebui cumva reglementată și aștept cu interes dezbaterile despre drepturile de „autor”.

În același timp, va crea alt gen de locuri de muncă: va fi nevoie de oameni care să știe cum să folosească acest AI la nivel profesionist. Și, iată-mă, iar vorbesc la viitor despre lucruri care s-au întâmplat deja, cel puțin parțial.

Habar n-am ce urmează și ceva îmi spune că nici Gemini nu știe :). Cred că e sănătos să încercăm să ținem pasul cu schimbarea, să înțelegem ce face inteligența artificială (nu doar să ne plângem că există), să aflăm dacă ne poate ajuta și să nu uităm să ne folosim creierul.
Feed your head. 🙂

Foto: AI

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, Facebook, TikTok & YouTube
Comentarii
  • Kronwurst spune:

    Da, cunosc pe “cineva” care și-a pierdut primul job, pentru că aveam două în același domeniu, traduceri. Al doilea mai merge cum mai merge, dar nu cred că va mai ține mult, în niciun caz încă 20 și ceva de ani, cât mai am până la pensie. Dar hei, am mult mai mult timp pentru mine și… pentru voi.

    • Mara spune:

      Ahhh. Nu ne spui ce domeniu?

      • Kronwurst spune:

        Am zis. Ambele în traduceri.

        • AngiDumi spune:

          Am încercat să citesc și eu cărți “traduse” cu diverse programe specializate, dar pe cuvânt că nu am rezistat decât 2 capitole maximum. Horror. De beletristică. Oricât mă rodea curiozitatea, am renunțat sau am citit în engleză. Nu cred că AI-ul poate face o traducere responsabilă.

          • Kronwurst spune:

            În afară de beletristică, nici nu trebuie să fie responsabilă traducerea, ci să fie ceva acolo, mai mult sau mai puțin inteligibil, nu să transmită emoții. Și înțeleg sensul economic, dar îmbrățișarea atât de rapidă a AI-ului în atâtea industrii nu a prevăzut-o nimeni. Ne adăpăm cu mai puțină cafea și ne adaptăm.

          • Irina Sava spune:

            Bună seara,

            Dumneavoastră vorbiți de traduceri, dar fiind în domeniul aveți idee dacă piața de carte a fost invadată de literatură scrisă cu Ai? Este vreo reglementare care să oblige scriitorii (cu pseudonim sau) să indicice dacă cartea a fost scrisă cu AI? (Nu mă refer la corectura) ci efectiv scrisă: intriga, subiect, conținut. Sau acești scriitori își pot lua și cod ISBN.

            Cititorii pot fi avertizați ca o carte; beletristică, ficțiune este scrisă cu AI?

            editurile care publică aceste cărți sunt obligate să indice ca au conținut generat cu AI?

            știu ca în AI Act se încearcă reglementarea acestui aspect

            Scuzați greșeli de typo, nu am ochelarii la mine și nu știu dacă telefonul a autoformatat ceva.

  • Deea M spune:

    Cugetarile alea ma dispera. Cand le vad intr-un text, deja stiu.
    Am o colega gen Z ce foloseste AI la multe, dar nu are gandire critica, nu analizeaza si cerne informatia. Si se observa si in alte arii. Pur si simplu cere, i se da si foloseste asa cum o primeste. Stiu ca sunt rea, dar astept momentul in care cineva ii va cere sa explice informatia ce o furnizeaza. Eu i-am cerut si nu a stiut.
    Am vazut clipul asta si pare ca prezinta perfect situatia. https://www.facebook.com/share/v/1D5zkczxZo/?mibextid=wwXIfr

    AI e acum un hype, firmele insista pe utilizarea sa. Unde lucrez eu, se tin workshopuri pe tema asta si sunt obligatorii. Sa participam, sa folosim AI, sa impartasim cum il folosim. Am 37 de ani acusi, incerc sa ma gandesc ce as putea face alternativ, ca in cativa ani, sa ma retrag din corporatii.

  • AngiDumi spune:

    Eu lucrez la stat. Aici încă se pune problema să scăpăm de registre. Se încearcă extinderea digitalizării, să sperăm că se va reuși. Pentru că aplicațiile care au apărut până acum în domeniul meu sunt greoaie, dar în decurs de 2 ani s-au mai îmbunătățit. AI-ul nu a dat încă peste noi.

  • AdinaE spune:

    Eu lucrez cu AI, dar trebuie sa recunosc ca nu imi da intotdeauna resultatele cele mai bune. Da kiks cu succes. Insa m-a si ajutat de multe ori sa inteleg mai bine anumiti termeni sau sa fac un rezumat a ceea ce ma interesa. Nu cred ca se vor pierde asa usor anumite joburi. Unele vor disparea, dar vor veni altele in loc. Asa a fost si cu revolutia industriala.

  • Radu-Mihai spune:

    Acum 7 luni (15 octombrie 2025) am primit instiintarea ca incepand cu 2026 I.A. o sa-mi ia locul si implementarea va incepe de maine. Asadar, in 23 decembrie (cand si-a inchis activitatea pe anul fiscal 2025) am fost pus pe liber. Pe la sfarsitul lui februarie am auzit ca nu e foarte multumit de munca “inteligentei” dar, cu ajutorul unui fost coleg care a primit atributiile mele (fara bani in plus) se chinuie. De 2 saptamani, am inteles ca si colegul a plecat fortat tot de I.A.. Asadar, viitorul e aici; nu la nivel de Skynet, inca dar, totusi…

  • Claudiu Stroe spune:

    Nu știu pe nimeni. Cel puțin în compania unde lucrez. Dar știu oameni care muncesc de doua ori mai mult ca să corecteze ce face greșit IA-ul.
    E bună și rapidă în a descoperi fraude, pattern-uri suspecte, etc.
    Dar departamentul de date e disperat. Eu am un portofoliu de 1400 de magazine, răspândite pe teritoriul câtorva provincii din Spania. Și o echipa de agenți comerciali care are nevoie de date fiabile. Înainte erau doi ingineri care se ocupau de rapoarte. Întârziau ceva, că sunt multe baze de date. Acum e rapid. Dar de cele mai multe ori dashboard-ul e total nefolositor. Iar cei doi ingineri lucrează dublu ca să corecteze greșelile. Pentru că eu fără date nu pot coordona.
    Asa că da…IA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord