“Oamenii care lucrează în domeniul decorațiunilor sunt în general mult mai drăguți decât cei din modă.”
Am descoperit o colecție de piese pentru casă mi-au atras atenția nu doar pentru că sunt foarte frumoase, ci și pentru că au un dublu rol: pot fi folosite ca jocuri – avem zaruri, piese de domino, un joc de memorie –, dar și ca mici vaze, suporturi pentru cutițe sau pentru farfurii.
Colecția se numește „Fête Vos Jeux” și este realizată de Vista Alegre, un brand de porțelanuri spaniol, în colaborare cu Christian Lacroix Maison. Modelele romantice și florale și abundența de culori au fost alegerea lui Sacha Walckhoff, director de creație al casei Lacroix.
Deși eu sunt o iubitoare a minimalismului în design, recunosc că „Fête Vos Jeux” m-a cucerit. Îmi place foarte mult această idee de a crea obiecte cu dublu rol, iar inspirația din lumea jocurilor mă atrage.
Nu știu de ce, pentru că mă joc rar, dar îmi amintește de lumea fantastică din “Alice în Țara Minunilor”, de povești și de “White Rabbit” a lui Jefferson Airplane, pe care am ascultat-o multă vreme pe repeat.
Însă partea cea mai interesantă vine abia acum: am avut șansa să-l intervievez pe Sacha Walckhoff. Am vorbit, desigur, despre „Fête Vos Jeux”, despre lumea modei versus cea a designului interior și despre acasă.
Produsele din colecția semnată Vista Alegre în colaborare cu Christian Lacroix Maison sunt disponibile la Simona’s, un brand cu 20 de ani de experiență în decorațiuni interioare pentru casă și birou.
Simona’s are două magazine în București, pe Calea Dorobanților, nr. 155 și în Băneasa Shopping City, și un online shop.
Care este povestea celei mai noi colecții pe care ai creat-o pentru Christian Lacroix Maison, „Fête Vos Jeux”?
Sacha Walckhoff: Christian Lacroix Maison colaborează cu brandul spaniol de porțelanuri Vista Alegre din 2012. Am lucrat la câteva colecții superbe împreună, precum “Sol y Sombra”, “Paseo” și “Butterfly Parade”. Ne unește pasiunea noastră pentru porțelan și design și, cu fiecare colaborare, combinăm stiluri și culturi universale care ne permit să scoatem în evidență o estetică rafinată și sofisticată. Și, așa cum știi deja, ultima colecție pe care am creat-o împreună se numește “Fête Vos Jeux”.
Această colecție, creată din materiale delicate, cu motive romantice, include un set de zaruri, piese domino, un joc de memorie, toate cu dublu rol. Ele sunt, în același timp, elemente de decor, dar pot fi folosite și ca vaze, suporturi de cuțite sau suporturi de farfurii. Sunt și niște cești cu farfurii octogonale unice, și farfurii pentru desert tot pe tema jocurilor, cu patru variante de motive diferite.
După ce am produs veselă, piese decorative și colecții de cadouri, mi s-a părut corect să creăm o linie care amintește de jocuri cu piese vesele și stilate, care e îndrăgită indiferent de vârstă.
E foarte ușor să observi că-ți plac culorile, imprimeurile, combinațiile vesele și dinamice. De unde vine dragostea ta pentru toate astea?
Cred că am desenat și experimentat dintotdeauna cu culori și diverse motive, imprimeuri. Iar pentru asta îi sunt recunoscător mamei mele care mi-a permis să descopăr și alte culturi prin călătoriile noastre în Europa și în jurul Americii.
Am fost expus de mic unor influențe culturale mixte, iar acest lucru, combinat cu originile mele elvețiene și africane, a fost o ca o fundație pentru pasiunea mea de a face design într-un mod flamboaiant, de a folosi motive pline de viață și de culoare.
Ai un parcurs de senzație, dar cariera ta e legată în special de Christian Lacroix. Ce te-a făcut să rămâi aproape de casa Lacroix și de designerul Christian Lacroix însuși atât de mult timp?
Am venit în echipa Christian Lacroix în 1992. Primul lucru pe care l-am avut de făcut pentru Christian a fost designul colecției de tricotaje, piese care apoi au apărut pe copertele revistelor Vogue UK, ELLE France și W Magazine chiar din primul sezon!
Să lucrez alături de Christian timp de 18 ani a fost incredibil; am avut șansa să văd cu ochii mei felul în care găsea inspirație în orice, cum desena, dar și să înțeleg cum luau naștere ideile lui geniale. Folosofia lui de design era bazată pe „joie de vivre” și pe policromie, atribute care definesc brandul și pe care am încercat să le păstrez și eu, când am devenit director de creație, în 2010.
Am rămas loial acestui brand timp de 30 de ani pentru că e cu adevărat fabulos – de la oamenii pasionați cu care lucrez până la designul unic pe care îl creăm; un brand care este timeless, dar diferit, pentru că ne dorim să aducem în viețile tuturor acel ceva care le face mai un pic mai captivante.
Industria modei a evoluat constant în ultimii 15 ani și nu neapărat în direcția bună, cu limite din ce în ce mai puțin clare între lux și mass-market, între stil excepțional și prost gust. Piesele pe care le vedem pe catwalk și apoi în magazine sunt uitate curând pentru noul „trend” care vine imediat.
Pentru Lacroix – și nu numai – ai lucrat și în zona de fashion design. Designul obiectelor de interior este mai provocator pentru tine?
M-am înscris la School of Fashion Arts and Techniques în Barcelona în 1981, iar trei ani mai târziu am devenit studio assistant la Jean Rémy Daumas. Apoi am semnat designul pentru linia masculină ready-to-wear L’homme bis pentru Elie Jacobson și în 1992, așa cum am zis deja, l-am întâlnit pe Christian.
Practic, moda a fost dintotdeauna o parte importantă din formarea și inspirația mea; cu toate astea, simt că în design interior pot să-mi exprim cu adevărat creativitatea.
Industria modei a evoluat constant în ultimii 15 ani și nu neapărat în direcția bună, cu limite din ce în ce mai puțin clare între lux și mass-market, între stil excepțional și prost gust. Piesele pe care le vedem pe catwalk și apoi în magazine sunt uitate curând pentru noul „trend” care vine imediat.
Designul interior și decorațiunile sunt mai atractive pentru mine pentru că perioada de timp nu e la fel de strânsă; e destul spațiu pentru creație, dar și pentru a ne bucura de produse. Ca să nu mai zic că oamenii care lucrează în domeniul decorațiunilor sunt în general mult mai drăguți decât cei din modă!
Totuși, munca mea în modă și în lifestyle e foarte interesantă, mai ales că, uneori, o idee proastă în modă poate oferi o sursă de inspirație minunată pentru o colecție lifestyle.
Unde este acasă pentru tine? Și ce înseamnă acasă pentru tine?
Mă simt acasă în apartamentul meu din arondismentul 10 din Paris pe care îl împart cu partenerul meu, Pascal Ferrero, un creator de peruci și hair designer pentru starurile de cinema. Clădirea este de la începutul secolului al XIX-lea, iar apartamentul nostru renovat e la ultimul etaj. E spațios și luminos… chiar și liniștit, ceea ce nu e atât de ușor de găsit în Paris.
Din vestibulul care e un pic întunecat și dramatic și până în dormitorul nostru confortabil sau în living-ul artsy, fiecare cameră spune o poveste care a fost atent gândită și construită. Îmi place să spun despre mine că sunt un “maximal minimalist” cu un stil eclectic – iubesc să colecționez obiecte și mobilă nouă, să caut echilibrul între elementele lor contrastante și felul în care se îmbină armonios într-o anumită cameră.
Pentru mine, acasă înseamnă să mă simt confortabil alături de obiectele și de oamenii pe care îi iubesc.
→ Unul dintre interviurile mele favorite, cu fondatorul studioului de arhitectură Piuatch din Milano:
→ Unul dintre cele mai frumoase locuri din București:
→ Un interviu cu fondatorul FREYWILLE: