De data asta m-am trezit făcându-mi planuri.
Eu nu sunt genul de om care-și face liste (ca să nu le spun rezoluții – de la resolutions – , ca-n limba noastră înseamnă altceva) la început sau la final de an. Doar că de data asta au venit peste mine. Întâi a fost doar ideea, și aproape c-am râs de mine: „Pfff, Mara, după ce că ai un to do list care nu încape într-o zi, te pomenești că acum vrei să-ți faci un to do list pentru tot anul!” N-am ajuns chiar acolo, nu mi-am pus pe hârtie o mie de lucruri pe care aș vrea să le fac. Ci chiar am început să le fac, fără nici o listă afișată pe frigider.
Mă rog, e posibil ca asta să fie o introducere care să creeze prea multe așteptări. Pentru că n-am făcut – și nu mi-am propus – ceva senzațional. Nu m-am înscris la doctorat și nici n-am pornit vreo revoluție. Ci doar am făcut curat. Curățenie. Ordine. Adică: am terminat cărți începute și abandonate. Filme puse pe pauză. Word-uri cu câteva rânduri pe care le-am finalizat. Pe altele le-am aruncat la gunoi. Ăsta a fost doar un preambul ca să ajung la categoria mai grea: aia cu oameni.
Am mai scris pe undeva despre oameni și despre cum nimic nu mă mișcă nimic mai tare decât prietenia sinceră, necondiționată. Mă impresionează zdravăn, mă bucură și mă împlinește. Doar că am avut parte și de ceilalți – cei care pretind a fi ceva ce nu sunt. Pe cât de mult mă impresionează primii, pe atât de mult mă pot înfuria cei din urmă. Dar, în final, știu că totul depinde de mine și că e preferabil să apăs butonul de unfriend (și nu, nu la cel de pe Facebook mă refer 🙂 ). Iar oamenii respectivi pot să-și afișeze zâmbetele false în altă parte. Pare un exercițiu logic, dar nu e neapărat ușor: uneori doare să vezi că ai avut de-a face cu un zâmbet fals, cu un”prieten” care e acolo doar când îi convine lui și cu drame cusute cu ață albă, care să-ți atingă coarda sensibilă.
Am tras linie și se pare că oamenii frumoși și sinceri de lângă mine sunt mai mulți decât ceilalți. Lucky me. Și m-am gândit că ar trebui să le mulțumesc doar celor din prima categorie. (N-o s-o fac neapărat aici, că doar ne vedem în viața reală, nu doar pe net.) Dar mi-am dat seama că greșesc: dacă n-ar fi fost și ceilalți – cei prefăcuți și falși, cu discursuri menite să impresioneze, cu issues inventate ca să se scuze (mai ales față de ei înșiși) și mizerii ascunse sub preșul de la intrare – poate că n-aș fi știut să-i apreciez cum se cuvine pe cei care-mi sunt cu adevărat prieteni. Așa că mulțumesc pentru toate lecțiile neplăcute și nesolicitate. Nope, I did not enjoyed them, dar e clar că am avut ceva de învățat din ele. Și uite-așa, fără vreo intenție, tot voi m-ați convins să fac curat chiar și-n sertarele alea pe care nu aveam de gând să le deschid.
Parcă-i mai plăcut să începi anul după ce ai făcut curățenie. Am senzația aia plăcută, ca atunci când calci pe zăpada neatinsă. Nu știi pe ce pășești, dar decizi că trebuie să mergi înainte.
