Și nu orice seară, ci cea în care ai întâlnire cu băiatul de care te-ai îndrăgostit fulgerător.
M
-am privit în oglindă. Mi-am aranjat un pic gulerul cămășii, mi-am dat părul după ureche – am niște cercei foarte frumoși! – și am zâmbit. Îmi plăcea de mine: purtam o cămașă albă, nouă, dintr-un materialul foarte plăcut. M-am felicitat că am cumpărat-o. Aveam și jeanși albi pentru că am vrut să merg până la capăt: all white. O ținută care nu era nici ostentativă, nici sexy, nici provocatoare. Părea că nici nu m-am gândit prea mult cu ce mă îmbrac, deși în realitate nu era deloc așa. Avem o întâlnire cu un băiat după care mi se cam aprinseseră călcâiele.
Am mers la cină, am stat de vorbă; mă simțeam bine. El mi-a turnat vin roșu în pahar și mi-a spus că sunt frumoasă. Nu mai știu despre ce-am vorbit așa cum nu știu nici ce-am mâncat, dar știu că, la un moment dat, am întins mâna spre paharul de vin.
Ți s-a întâmplat și ție, nu-i așa?
Momentul acela când era cât pe ce să se verse, dar, cu o mișcare inspirată, l-ai prins în ultima fracțiune de secundă.
Ei bine, de data asta n-a fost cazul. Paharul meu a căzut, s-a făcut țăndări. Cu zgomot. Dar n-a atins podeaua înainte ca tot vinul roșu să se verse pe mine și pe cămașa mea imaculată, pe jeanși și, mai mult ca sigur, chiar și pe lenjeria mea intimă.
Eram tare stânjenită, dar râdeam cu lacrimi. Mi se părea că, pe cât era de enervant, pe atât de amuzant. Toată lumea din restaurant se uita la mine. Aveam obrajii roșii ca focul și habar n-aveam ce să fac.
Știi cât de mult vin e, de fapt, într-un pahar cu vin?
Mi se lipise cămașa de sutien și încercam, stângace, să-mi șterg telefonul cu un șervețel. Un ospătar care voia să-mi fie de ajutor mi-a adus un prosop și o carafă plină cu apă. Am râs și mai tare. Ce să fi făcut cu apa? Să mi-o torn pe mine? Am reușit doar să îngaim un:
– Mulțumesc. Dar știți, nu-mi place șprițul.
A râs și el.
Au trecut muuulți ani de la întâmplarea asta, dar e una greu de uitat. Între timp am avut și experiențe plăcute cu vinul – de altfel, vinul roșu e băutura mea preferată. Deși nu-s vreun connoisseur, am preferințele mele care s-au format mai degrabă în ultimii ani, cu ajutorul degustărilor și al serilor petrecute în vreun wine bar cu prietenii mei. Am avut profesori buni :).
Dar ultima dată când am călcat într-un wine bar a fost acum un an. Numărul oamenilor cu care am stat la un pahar de vin a devenit din ce în ce mai mic. Drumurile mele în oraș s-au redus la minimum. Din magazinul mic de lângă casa mea nu am de ales din prea multe băuturi și nici nu vreau să risc să mă doară capul a doua zi.
De ziua mea, de exemplu, chiar am vrut un anumit vin și l-am comandat online, de pe eMAG. Am avut surpriza să constat că am de ales dintr-o mulțime de băuturi și de branduri, chiar și acelea care se găseau, de obicei, doar în magazinele de specialitate. Prețurile sunt decente, livrarea rapidă – a doua zi.
Recunosc că eu prefer să comand la easybox (sunt client Genius, asta înseamnă livrare gratuită în easybox) pentru că am unul aproape și pentru că e un motiv în plus să ies din casă. O plimbare scurtă, dar care ajută să mai adaug ceva la numărul zilnic de pași. Plus că am și o stare de spirit mai bună dacă scot puțin nasul pe-afară.
E bine să fiți pregătiți
Revenind la vinuri, cam asta plănuiesc să fac și de Sfântul Valentin, dar nu sunt hotărâtă încă dacă să comand un vin pe care nu l-am mai băut până acum sau să iau unul cunoscut. Nu sunt eu un mare fan al acestei sărbători, dar, dacă tot stau numai în casă, orice ocazie pentru un pahar de vin deosebit e bine-venită – mai ales dacă nu sfârșește pe hainele mele.
Dacă aveți planuri similare, uitați-vă pe selecția de băuturi de la eMAG, sunt muuulte, chiar aveți din ce alege. Dați play și pe video-ul de pe site (primul episod dintr-un serial online): îl veți cunoaște pe Alex, de profesie alconnaisseur, care spune că ²Dacă bei cu cap, nu te doare capul.² E un mod de a ne îndemna să consumăm alcool cu resposabilitate. Alex chiar e simpatic, pe mine m-a făcut să zâmbesc. Și sunt de acord cu el: fără vin alb de Sfântul Valentin.
Si cu baiatul ala care iti placea ce s-a intmplat?
Detalii multe despre seara aia nu-mi amintesc. Mi-a dat jacheta lui, dar nu m-a ajutat prea mult 🙂 Era o geacă din jeans, clasică, n-aș putea zice că am salvat situația.
Altfel, am mai ieșit cu el de câteva ori, după care ne-am văzut de ale noastre 🙂
E o vorba veche ,vinul rosu e bun pentru femei cand il beau barbatii…..hi ,hi,hi nu mai stiu de ce ca am imbatranit dar mor dupa ceva ciocolata neagra langa vinul rosu sau blue cheese…..pfff si mai am ceva ore de munca….
Știu și vorba aia, dar mie-mi place vinul roșu când îl beau eu 🙂
Blue cheese, da. Eventual și migdale. Ciocolată neagră, niciodată.
Mișto scris! Noroc cu „eșarfistul” pt că altfel nu descopeream articolul.
Chiar sunt curios dacă vei merge pe ceva ce nu ai mai băut, pe ceva la sigur sau pe un mix. Bine, mi-ar plăcea să aflu și ce vinuri. Oricum și orice ar fi să vă bucurați de moment! Savurare plăcută!
Mulțumesc. Te mai aștept, mai scriu și alte chestii, uneori chiar îmi ies :)))
Cât despre vin, eu am comandat Lupi și Saperavi de la Gitana, Amaranta / Montepulciano D’Abruzzo, dar apreciez și câte un malbec, valpolicella sau syrah.
P.S.: A trebuit să fac research să aflu ce e cu „eșarfistul”.
@Mara, Mai trec, mai trec. „șosetar” nu îi puteam spune pt că și eu mai port șosete fistichii. Exista varianta „eșarfistul trotinar” dar prea multe „clueuri”. Vasilescu mi scussi, Îmi plac vinurile alese, nu am băut Saperavi de la Gitana, Amaranta Montepulciano lăsat puțin la decantat (Vasilescu pls un decantor) sau măcar să respire vreo oră e minunat. Syrah bun e și pe la noi, Aurelia, Metamorfosis. Mă rog, am eu un fix cu vinurile românești, in special cu Feteasca Neagră. Dar oricând pot „asculta șoaptele” unui Barolo. Am văzut că au și pe emag un Prunotto Barolo (băut și plăcut).
Ia să încercăm noi un Barolo. Mulțumesc.
N-am decantor, dar am frapieră, în caz de prosecco.
Bine scris articolul, bune gusturi 🙂 . Gramatical ireprosabil, cum rar întâlnești in ziua de azi. Impressive!
De-aia se spune ca vinul rosu le face bine femeilor doar daca-l beau barbatii.
Nuuu, să vezi ce bine-mi face și mie 🙂
Dacă nu și-a turnat și el instant o juma’ de pahar măcar pe pantaloni înseamnă că nu era iubire adevărată acolo. 😛
Nu-i așa? Doar că eram și io mai mică, n-am stat să analizez.