Pentru câți oameni lași tot și pleci?
Life
Pentru câți oameni lași tot și pleci?
05 mart. 2026 | 4 comentarii

Cred că răspunsul la întrebarea asta spune multe despre noi.
Despre cât de ocupați sau de comozi suntem uneori, dar mai ales despre câți oameni avem cu adevărat aproape.

La începutul anului, în zilele acelea libere, m-a sunat o prietenă și m-a întrebat dacă nu vin la ea, la o cafea. Nu stabilisem dinainte să ne vedem și nu-mi trecuse prin minte că mă va suna.

Dacă mă gândesc bine, în ultimii ani n-am prea avut întâlniri spontane, ci atent programate, în funcție de ce are fiecare de făcut.

Îmi amintesc clar de ziua respectivă pentru că-mi propusesem să fac câte ceva prin casă: un pic de ordine, ceva de mâncare, iar spre seară voiam să citesc. N-aveam de gând să plec nicăieri, nu aveam chef decât de activități din astea casnice.

De aceea, când am primit telefonul, am avut o ușoară ezitare. „Să ne vedem acum?”, am întrebat-o, ca să mă asigur că nu greșesc. „Într-o oră”, mi-a zis ea.

Și mi-am dat seama că, indiferent de cât de banale erau planurile mele, eram dispusă să renunț la ele doar pentru foarte puțini oameni.
Mai exact, pentru acei câțiva prieteni pe care îi simt aproape – și care nu sunt deloc mulți. Îi număr pe degetele de la o mână.

În ziua aceea am mers la prietena mea, am stat mult de vorbă, am băut cafea, am râs. M-am simțit cu adevărat bine și mi-am dat seama că, uneori, în alergătura de zi cu zi, uităm că prieteniile nu sunt un dat, ci relații care trebuie întreținute.

Într-o lume în care văd din ce în ce mai multă ură (în social media, dar și pe stradă, în autobuze, în magazine), cred că trebuie să avem grijă, mai mult ca niciodată, de prieteniile autentice.
De oamenii care-și fac timp să ne asculte, care ne întreabă cum suntem doar pentru că le pasă de noi, care ne sunt alături. Cred că nu e nimic mai prețios.

Așa că dă-i un telefon sau un mesaj prietenei tale și invit-o la cafea.

Pentru mai multe cafele împreună, participă la concursul de pe Instagram

Împreună cu prietenii de la Tchibo, am pregătit un premiu super cool: un espressor Cafissimo pure+ și un set de 60 de capsule de cafea.

Cum participi?

Trebuie doar să lași un comentariu pe Instagram, AICI. Și, dacă vrei să afli mai multe detalii despre concurs, citește regulamentul.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

Ce vreau să vă mai spun e că noi avem acasă Cafissimo pure+ deja de câțiva ani. Mai mult, e espressor-ul care merge cu noi în toate vacanțele în care plecăm cu mașina. Asta pentru că ne place să ne bem cafeaua în cameră, la orice oră. Pui o capsulă, apeși pe un buton și, în mai puțin de un minut, ai o cafea aromată.

Foto: Unsplash.

Acest material este susținut de Tchibo, cafeaua care îmi face diminețile mai frumoase și alături de care am un parteneriat de lungă durată.

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, Facebook, TikTok & YouTube

Comentarii
  • Kronwurst spune:

    Vaai, a trecut o vesnicie de cand am spart fix modelul asta de cana. Brings back some memories…

  • Cami G. spune:

    Într-una din serile săptămânii trecute veneam spre casă de la serviciu. Era în jur de ora 19 și mă simțeam foarte obosită. Atunci m-a sunat o prietenă. Avusese o zi mizerabilă la serviciu și simțea nevoia să iasă în parc — la o gură de aer, puțină mișcare, o mică evadare din tot ce fusese peste zi.
    La început i-am spus că încă nu ajunsesem acasă. Apoi m-am gândit că poate chiar are nevoie de mine, așa că i-am zis că ajung repede acasă, îmi fac un sandviș și o sun când pornesc spre locul de întâlnire.
    Am ieșit în parc și ne-am plimbat vreo oră și jumătate. Ne-am dat în leagăne și am povestit despre orice altceva în afară de serviciu.
    Mi-a plăcut că am putut fi acolo pentru ea. Și, trebuie să recunosc, ieșirea aceea târzie mi-a făcut și mie foarte bine. 🌙

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord