Am avut această ocazie în câteva rânduri, datorită creațiilor FREYWILLE care aduc în bijuteriile lor elemente din picturi celebre. Cea mai recentă colecție are în centru irisul roz și reprezintă un tribut adus lui Claude Monet.
De la reinterpretarea unei picturi până la obiectul finit – poate o brățară, un pandantiv sau o pereche de cercei FREYWILLE – cred că sunt o mie de pași. N-aș fi bănuit asta dacă n-aș fi mers în vizită la Viena, locul unde se creează designul bijuteriilor, dar și unde se fabrică ele, propriu-zis.
Am văzut cele două cuptoare în care “se coc” bijuteriile, am văzut cum se produce emailul și am înțeles de ce totul e atât de minuțios: fiecare culoare cu care este pictată bijuteria se aplică separat, se introduce în cuptor, apoi se aplică următoarea și tot așa.
Însă tot procesul acesta, care include multe etape realizate manual, a făcut brandul celebru peste tot în lume. Și nu e doar renumit, ci și foarte ușor recognoscibil: știi imediat când cineva poartă o bijuterie FREYWILLE, mai ales că majoritatea pieselor sunt inspirate din operele pictorilor celebri.
Eu știu brandul de mulți ani, chiar dinainte să apară în România, din revistele englezești și franțuzești pe care mi le cumpăram. De aceea chiar m-am bucurat când s-a lansat boutique-ul de pe Calea Victoriei și, de atunci, am fost mereu la curent cu noutățile care au legătură cu brandul.
Iris Rosé și grădina lui Monet
Printre cele mai noi bijuterii lansate de FREYWILLE sunt cele inspirate de peisajele cu flori ale lui Claude Monet și anume de irișii roz – de aici și numele colecției, Iris Rosé.
Iriși delicați sunt pictați pe brățări, inele, cercei sau pandantive într-o paletă de culori pastelată. Rozul se îmbină cu un bleu superb, cu nuanțe de verde și cu accente subtile portocalii.
Piesele sunt parcă rupte din picturile lui Monet și te fac să te gândești la casa lui cu grădină din Giverny, locul în care artistul a lucrat la unele dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale. Se pare că seriile cu iriși au fost pictate undeva între 1914 și 1917.
Nu este prima dată când FREYWILLE îi aduce, prin bijuteriile sale, un omagiu lui Claude Monet. Prima linie care amintește de operele lui a fost lansată, de altfel, în 1993. Iris Rosé marchează, practic, 30 de ani de la acest moment.
Bijuteriile – cele din colecția tradițională, dar și cele din linia fine jewelry, din aur de 18 karate și diamante – sunt disponibile în magazinele FREYWILLE, dar și online.
Să intrați în magazinele brandului, indiferent dacă vreți să vă cumpărați ceva sau nu: e o experiență tare frumoasă. E, într-un fel, ca atunci când te duci la o expoziție, numai că, în acest caz, creațiile nu sunt pictate pe pânză, ci pe bijuterii.
O să vă placă, promit eu.
Foto: Bogdan Brașoveanu
Makeup: Alexandra Crăescu
Hair style: Lucian Jurnea / Endorphin Lab
Manichiură: Hermina Dumitrache / Endorphin Lab
Sunt absolut spectaculoase! Intru din nou să mă delectez pe îndelete.