Premiul de la Digital Divas m-a emoționat tocmai pentru știam că n-ar fi existat dacă nu erați voi.
Voi, cei care mă citiți, cei care mă încurajați, cei care-mi lăsați comentarii și cu care deseori port o discuție online, indiferent că e pe blog, pe Facebook sau pe Instagram.
Iar faptul că m-ați votat la Digital Divas înseamnă enorm pentru mine. Nu neapărat pentru că am venit cu un premiu acasă – care chiar mă bucură – , ci pentru că așa am aflat că ați făcut efortul ăsta, că ați căutat site-ul și ați dat click pe numele meu.
Am aflat că nu sunt singură și că mă susțineți, iar asta e mai prețios decât orice.
Am luat locul 3 la secțiunea Best Lifestyle Content Creator la Digital Diva, alături Diana Cosmin, colega din #ACinceaPutere – tot jurnalist, tot un om care scrie de-o viață. Locul 2 a fost al Elei Crăciun, iar locul 1 al Soniei Argint.
Le citesc și le urmăresc pe toate trei, știu foarte bine câtă muncă e în spate și chiar mă bucur că am fost pe scenă alături de ele.
De altfel, la categoria asta sunt mai mulți oameni pe care-i citesc și care-i sunt apropiați, mulți care ar fi meritat premii.
N-o să-i numesc pe toți, dar trebuie să le amintesc pe Cristina și pe Noemi, colegele mele din #ACinceaPutere, care fac o treabă minunată.
Am zis și la Digital Divas, printre emoții, că premiul ăsta înseamnă mult pentru mine, mai ales că vine la un an și jumătate de când sunt jurnalist pe cont propriu.
Unii dintre voi știți că am lucrat în presa scrisă timp de 21 de ani, că am fost redactor-șef la Marie Claire și la Harper’s Bazaar. Ba chiar și la Glamour, în paleolitic :)). Știți și că în România mai sunt reviste puține.
Au fost mulți ani în care m-am gândit ce voi face după. Pentru că noi, oamenii din redacție, simțeam de ceva vreme că lucrurile nu merg bine. Știam că revistele se vor închide, că era doar o chestiune de timp.
De cele mai multe ori m-am gândit că o să las în urmă jurnalismul, că o să schimb domeniul și că o să-mi caut un alt job. Varianta cealaltă, care a apărut întâi timid și care, treptat, a ocupat din ce în ce mai mult spațiu în inima mea, a fost să încerc să fac în continuare meseria care-mi place, dar pe cont propriu.
Doar că eu nu sunt un om curajos
Nu e vreo virtute, nu mă laud cu lipsa de curaj – dar ăsta e adevărul.
Toată viața am fost angajată și am primit un salariu la o anumită dată (mai puțin în ultimele 6 luni de presă scrisă, dar asta e altă poveste). Din punct de vedere profesional, viața mea era destul de previzibilă.
Iar când ai doi copii și peste 40 de ani nu prea-ți mai vine să riști.
Așa că a fost o decizie grea. Ba îmi căutam job, ba voiam să îmi dau șansa de a fi jurnalist în continuare, dar pe platforma mea.
Am avut diverse propuneri de a mă angaja, unele păreau a fi destul de tentate „pe hârtie”. Îmi amintesc clar despre una dintre ele care nu-mi plăcea, dar prietenii mă sfătuiau „măcar să încerc”.
Și probabil așa aș fi făcut dacă nu m-ar fi oprit corpul: mă durea stomacul numai când mă gândeam că aș putea lucra acolo.
În același timp, știam și că, dacă nu încerc atunci să merg pe cont propriu, n-o să fac asta niciodată.
Acum să nu credeți că m-am aruncat chiar cu capul înainte.
Am pus pe hârtie ce proiecte în online am avut în ultimii doi ani, să știu de la ce pornesc. Și, pentru că urma să-mi dedic tot timpul doar blogului și paginilor mele de social media, logica îmi spunea că o să crească. Și cifrele, și proiectele.
Muncesc mai mult, dar sunt mai fericită
A trecut un an și jumătate de când am luat această decizie și n-am regretat-o nici o secundă. Am colaborări frumoase – de altfel, e doar decizia mea să le accept – , mă bucur de proiecte și nimic din ce fac nu mi se pare o corvoadă.
Încă mi se pare minunat să fii liber, să nu ai un program, să nu ceri voie să te duci la medic, să nu-ți numeri zilele de concediu. Pe de altă parte, sunt foarte puține zilele îmi iau cu adevărat liber, așa cum sunt rare weekend-urile în care n-am nimic de făcut.
Sigur, există o doză de imprevizibil care nu e chiar confortabilă: de exemplu, nu știu cum va fi anul următor. Credeam că anxietatea mea va atinge cote maxime din cauza asta, dar sunt surprins plăcută să văd că dorm bine noaptea și că învăț, de fapt, că sunt foarte puține lucruri pe care le pot controla.
Zilele cele mai frumoase sunt cele în care primesc feedback
Pentru că asta reprezintă pentru mine acest premiu: nu e doar o diplomă, nu e doar un moment pe scenă, ci e un feedback clar care vine din partea voastră, celor care mă citiți și mă votați, și din partea juriului de la Digital Divas.
Vă mulțumesc pentru toate astea, vă mulțumesc că sunteți aici, online, și că-mi dați curajul să continui. E tare bine când vă știu acolo.
Felicitări pentru ceea ce faci!
Trebuie să ai mult curaj să fii pe cont propriu, știu din proprie experienta,dar este fără egal acea senzație de “propriul stăpân “(uneori mai sever decât un șef).
Succes în continuare, eu am devenit deja dependentă de articolele tale și ale lui Vasilescu.
Felicitări! Când riști și câștigi devii mai curajos. Chiar dacă nu se simte imediat o schimbare.
Zic și aici ce am spus și pe fb: ești mai curajoasă decât crezi!
Singurul lucru de care îmi pare rău e că nu apuc mereu să interacționez cu munca ta și o să scot aici un clișeu din mine: chiar dacă nu comentez, să știi că sunt aici și citesc tot.
Din păcate, realizez acum, din postura de wannabe, că nu e suficient. Efortul unui om trebuie validat, e important pentru omul ăla să realizeze mereu că nu e singur și nu vorbește ca Moise în pustiu.
Așa că “rezoluția” mea de ne-an nou e să încerc să fiu mai mult alături de cei pe care îi urmăresc ❤️
Nu pot sa spun decât „felicitari”! Pentru premiu, pentru deciziile pe care le ai luat, pentru felul în care scrii, pentru toate!
Mulțumesc, contează mult
Felicitări! Nu te citesc de mult timp dar, îmi place cum scrii. Și să știi, vârsta e doar un număr (da, e un clișeu). Eu m-am mutat în altă țară, acum trei ani, la 52 de ani, mi-am lăsat casa, copiii, și am luat-o de la capăt, împreună cu al meu soț. A fost greu, încă este dar, pentru o bătrânețe lipsită de griji (sunt încă tânără) am zis că merita. Așa că, încă o dată felicitări, pentru premiu care, îți validează alegerea făcută.
Mulțumesc mult, Corina 🤗
Felicitari! Imi place mult cum scrii, si colegele de la #ACinceaPutere pe care le-am descoperit aici.
Ca sa ai succes trebuie sa-ti placa si sa crezi in ceea ce faci, si asta reiese din scriitura ta. Multumesc!
Eu mulțumesc 🤗