Cadourile din martie – plăcere sau obligație?
Glitter
Cadourile din martie – plăcere sau obligație?
03 mart. 2025 |

În fiecare an citesc diverse păreri despre acest subiect. Unii se plâng că sunt obligați să cumpere mărțișoare pentru zeci de colege, iar alții susțin că e un gest frumos. Pentru voi cum e?

Știu că unii dintre voi, și femei, și bărbați, îmi veți spune că nu e nevoie de o sărbătoare anume ca să faci cadouri – și sunt de acord cu asta.
Dar uneori avem probleme mult mai grave și uităm, iar atunci e bine-venit acest reminder pe care îl aduce primăvara. Pe de ală parte, dacă vine cu presiune sau dacă e oferit din obligație, se pierde tot ce e frumos în acest obicei.

Trebuie să recunosc că, atunci când m-am apucat de scris, am vrut doar să vin cu niște sugestii de cadouri de la FREYWILLE, că mai sunt doar câteva zile până pe 8 Martie. Și-apoi mi-am amintit de dezbaterea asta, pro și contra, a darurilor de la început de primăvară.

Mai mult, mi-am dat seama că oamenii care se simt obligați să cumpere ceva doar ca să bifeze c-au făcut-o și pe asta n-o să investească nici cinci minute pentru a înțelege și a aprecia ce reprezintă o astfel de bijuterie. Ca să nu mai zic că nici nu sunt genul de piese cumpărate din impuls.

Așa că vin către voi cu invitația de a vă face puțin timp pentru a descoperi aceste bijuterii inspirate din operele marilor artiști, de a căuta acele piese care au o însemnătate pentru voi sau pentru cineva din viața voastră și de a le cumpăra într-un moment cu adevărat special. Indiferent că e luna martie sau nu.

Am mai scris despre FREYWILLE – și o voi mai face, mai ales că sunt atâtea colecții și reinterpretări încât e greu de ales. De data asta, însă, m-a inspirat linia L’amandier rouge éclat (în traducere: migdal roșu strălucitor): cercei, brățări, coliere și inele lucrate atent în email, o pictură cu flori albe pe fundal roșu și detalii aurii.
Când le-am văzut, m-am gândit la primăvară.

Pictura de pe aceste bijuterii e o reinterpretare a unei lucrări semnate de cunoscutul Vincent van Gogh și care se numește Almond Blossom. Opera originală – în care florile de migdal apar pe un fundal albastru ce reprezintă un cer senin – are o poveste.

Van Gogh i-a dăruit această pictură fratelui său, Theo, cu ocazia nașterii fiului acestuia, Vincent Willem. Când i-a dat vestea, Theo i-a scris artistului: „Așa cum ți-am spus, îi vom pune numele tău, iar eu îmi doresc ca el să fie la fel de hotărât și curajos ca tine.”

Migdalii înfloresc la începutul primăverii și sunt simbolul unei vieți noi.

În fotografii port câteva piese din această colecție alături de inele și brățări roșii sau albe. Mi-a plăcut mult contrastul dintre bijuterii și ținuta albă, dar și cum sunt puse în evidență de o rochie roșie, de seară. Dar mi-am dat seama că arată foarte bine și cu outfit-uri mai casual, cu cămașă și jeanși – de altfel, am scris nu demult despre asta.

Cunoscătorii brandului vienez știu povestea acestor bijuterii, dar simt nevoia să amintesc că fiecare piesă este lucrată manual. Iar când zic asta mă refer la acea pictură fascinantă de pe fiecare inel, brățară sau pandantiv.

Spre deosebire de un tablou, când e vorba despre email, culorile sunt aplicate pe rând și, după fiecare, bijuteria trebuie pusă în cuptor.
Sunt zeci sau sute de pași până când fiecare piesă e finalizată. E o tehnică specială, care presupune multă atenție și migală, dar rezultatele sunt spectaculoase.

Toate acestea plasează bijuteriile FREYWILLE la intersecția dintre modă și artă. De aceea tot să spun să vă faceți timp să le descoperiți: o vizită de câteva minute într-unul dintre magazinele brandului te încarcă cu frumos.

Fotografii de Radu Chindriș
Locație: Epoque Hotel

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord