Știu că articolul meu aduce un aer nesperat de… răcoritor la cele 38 de grade care se anunță săptămâna asta, dar fix așa stau lucrurile: mergem în Laponia de 1 Decembrie și habar n-avem de nici unele. Hai să facem așa: voi veniți cu sfaturi și eu vă dau un voucher în valoare de 100 de euro, că poate vreți și voi în vacanță în Satul lui Moș Crăciun.
Deși rareori se întâmplă să-mi fac planuri cu mult în avans, de data asta votul pentru plecarea în Laponia a avut loc în mijlocul verii. Mi se pare ciudat până și mie, că mai am puțin și facem bagajele să mai mergem un pic la plajă, în Grecia. Dar, dacă pleci la frig, cred că e mai bine să te organizezi din timp, mai ales dacă ești ca mine și n-ai experiență cu concedii sub zero grade.
Da, noi suntem o familie de ciudați care nu schiază și care aproape că hibernează iarna. Deci n-avem bocanci, pantaloni de schi și altele asemănătoare. De aici și întrebările, pe care le las mai jos.
Și, după ce termin cu nedumeririle, vă las și codul pentru voucher și vă spun cum să-l folosiți.
Cu ce-i îmbrac pe ai mei?
Știu teoria cu straturile și cu hainele din lână. De altfel, am o mare dragoste pentru hainele din lână (chiar din cașmir, când îmi permit), mai ales de când am descoperit că există și bluze subțiri din acest material care țin cald și în care nu transpiri.
Sincer, mi se pare că maiourile din lână fină sunt cea mai tare invenție. Mi-am luat la un moment dat din Norvegia și, de curând, am găsit și la Zara. Nu înțeapă, nu nimic, sunt minunate tot sezonul rece.
Dar să nu divaghez: deci pe asta cu straturile de pe dedesubt o știu. Dar ce facem în rest? Ne trebuie echipament de schi?
Pentru că bănuiesc că răspunsul e DA, oare de unde închiriez sau împrumut echipament de schi? Că parcă nu aș cumpăra patru costume de schi doar pentru patru zile în Laponia.
Știu că există și varianta de a închiria echipament special la fața locului, însă mi se pare un pic mai complicat. Că probabil o să mai fie vreo sută de oameni care vor avea nevoie și n-aș vrea să am nici un fel de stres în vacanță.
E neapărat nevoie de Moon Boots?
Treaba cu încălțămintea mă îngrijorează pentru că, sincer, nu cred că se poate bucura cineva de vacanță cu picioarele bocnă. Și n-avem Moon Boots. Nici bocanci de mers pe munte pentru că, ghici ce, nu mergem pe munte.
Singura posesoare de Uggs din casă sunt eu. Fac pauză un moment ca să vă spun că, pentru o secundă, mi l-am imaginat pe Vasilescu în Uggs 😊. Mergând un pic mai departe cu imaginația, mai bine îi iau un costum de Moș Crăciun lui Vasilescu, cred că are fix dimensiunile necesare 😊. Mai facem și noi un ban cinstit la fața locului.
Revenind: ce le cumpăr de încălțat fetelor și domnului V.?
Care sunt cele mai bune mănuși cu touch screen?
Vedeți, am complicat un pic lucrurile. Nu vreau doar niște mănuși care țin de cald, ci unele cu touch screen. Și cred că aș fi vrut chiar dacă obiectul muncii mele n-ar fi avut legătură cu internetul. Cred că mă înțelegeți: dacă voi avea șansa să văd Aurora Boreală, cum să nu fac o poză?
Cum să nu fac fotografii cu toți renii și cu toți husky? Cu toate peisajele albe, cu Satul lui Moș Crăciun, care arată ca rupt dintr-o carte de povești?
Doar că pus mănuși – scos mănuși întruna, la -15 grade (sper!), nu e chiar o fericire.
Un voucher de 100 de euro dacă vreți să mergeți în Laponia
Toate detaliile despre excursia în Laponia le găsiți pe site-ul agenției de turism organizatoare, pe familiahaihui.ro, care a avut și anul trecut un charter spre casa lui Moș Crăciun în care au mers 60 de familii cu copii.
Vă zic și eu, pe scurt, că va avea loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2024.
Este un charter, zbor direct, cu bagaj de cală inclus (23 de kilograme de persoană, ca să aibă loc bocancii și echipamentul de schi). Puteți alege cazare în Rovaniemi sau direct în Satul lui Moș Crăciun.
Vacanțele în Laponia nu sunt ieftine. Eu am căutat și variante pe cont propriu, dar charter-ul e mai convenabil, așa că merită să folosiți codul MM100 când faceți rezervare.
M de la Mara și de la Mihai, de asta sunt doi M 😊.
Dacă sunați la 0745 752 724 sau scrieți la familiahaihui(at)gmail (dot)com pentru vacanța în Laponia, ziceți codul magic: MM100.
Și mai am o informație prețioasă: puteți achita și în rate. Mi se pare o idee foarte bună, având în vedere că e vorba de un cost măricel. E mai ușor de dus dacă nu dai toți banii o dată.
Foto principală: shepherd / Unsplash
Eu urmaresc si blogul Mirunei Ioani. Ea a fost in Laponia cu copiii si sotul din dotare, asa ca sigur iti poate raspunde la multe intrebari. Vacanta minunata!
O întreb, dar Miruna e mai obișnuită cu mersul la schi. Noi suntem genul care admirăm iarna pe geam, din casă 🙂
Stiam ca se pot inchiria de la Intersportsi se facea totul online asa ca incearca aici https://www.skiamade.com/ro/Iarna/Servicii-de-schi/Centru-de-inchiriere-imbracaminte-de-schi.Enjoy Laponia!
Mulțumesc, verific.
Nu sfaturi, ca n-am fost, dar ce mi-am achizionat eu pentru Norvegia, in octombrie: o geaca wind si waterproof, cu strat interior termoizolant care se poate scoate (banuiesc ca in Romania va fi cald, si chiar si acolo in orase), doua pulovere de casmir, pantaloni de piele, un tricou si sosete de merinos. Incerc sa tin bagajul la minim, intr-un rucsac pe roti, voi fi pe drumuri doua saptamani si nu vreau sa trag de troler.
Am fost in Porto intr-un sfarsit de octombrie, inceput de noiembrie si a plouat toata saptamana, dar nu asa, torential, in cateva minute eram leoarca. Prietena cu care eram a dus-o mult mai bine cu geaca, pantaloni si sapca de piele.
Pantaloni de piele? Oare sunt mai buni decât cei de schi?
Chiar nu stiu pentru frig si zapada, n-am mai purtat niciodata, pe astia mi i-a dat o prietena care i-a gasit la reducere. In schimb pentru ploaie sunt minunati, prietena care i-a purtat la Porto asa trece toata iarna, cu pantaloni de piele captusiti cu blana.
Bună Mara, abia aștept și povestea domnulul V. despre cum a fost constrâns să meargă la frigul frigului, el care pe 1 august se plângea că mai e un pic și vine frigu😁
Aș zice să te uiți și pe pagina Danei Rogoz, au fost ei cred că anul trecut, din ce am înțeles, la partea cu urmărit Aurora îți dau ei echipament oricum, chiar dacă ai deja, că ne greu nouă să estimăm exact frigul ăla și să ne îmbrăcăm cât să poți merge lejer.
Domnul V. trebuie să găsească motive să se plângă, altfel n-ar fi el 🙂
Hei. Noi am fost în ianuarie anul acesta și am prins temperaturi de doar -42 de grade în Levi. 🫣😅 Credeam că va fi groaznic, dar nu a fost, pentru că am avut echipament corespunzător. Nici noi nu suntem fani sporturi de iarnă, deci ne-am documentat și am luat din diverse surse. Îți las detalii mai jos, poate te ajută.
În cel mai friguros moment, am luat pe mine:
– bluză de corp din lână merinos
– bluză tehnică de la Decathlon
– hanorac tehnic Columbia
– geacă (eu am avut una de iarnă Uniqlo, peste genunchi, a fost perfectă)
– colanți tehnici de la Decathlon
– pantaloni de schi
– 2 perechi de ciorapi din lână
– moon boots de tipul ăsta https://www.sportvision.ro/ghete/402710-moon-boot-low-nylon-wp-2-black?gad_source=1&gclid=CjwKCAjw_ZC2BhAQEiwAXSgClnmBuH_gG7e2GcG2v8DVRms0iWsF00sYe4wekDaXb17-xae_6otXMxoCA_UQAvD_BwE (să-i pot purta și cu alte ocazii).
Haine de lână poți lua și second hand, de pe grupuri de FB, unde poți găsi produse foarte ok la prețuri decente. Echipament tehnic din Decathlon.
Mare grijă la mănuși. Dacă temperaturile sunt extrem de joase, cele cu degete separate sunt aproape inutile și se recomandă mănușile care acoperă toată mâna și degetele se pot încălzi între ele. Cu touch am vrut și mi-am luat și eu – am suferit îngrozitor. 😂 Partea bună e că am găsit acolo niște mănuși trainice din piele, cu care nu voi avea niciodată ce să fac, la cum arată iernile în România.
Una peste alta, să vă distrați și să vă relaxați! ☀️
Mulțumesc, chiar ajută.
Lână am pentru toată lumea, cu restul stau mai prost.
Dar când ai zis -42 de grade am amuțit!
Sora mea a fost in Decembrie anul trecut si am intrebat-o detalii si citez :ii trebuie costume de schi, ciorapi lana sau termice,apresschiuri ghete, bluze si pantaloni termici de ski, manusi fara degete. Este muulta zapada iar costumele de schi si apreschiurile sunt potrivite si te poti misca in ele.”Mentionez ca nici ei nu merg la schi sau pe munte iarna dar pt vacanta in Laponia au cumparat.
Mulțumesc 🥰
Buna Mara, pot sa iti confirm si eu. Hainele termo merinos sunt recomandate pentru asa ceva. Eu ii cumpar sotului pentru ca merge in fiecare zi cu bicicleta la serviciu (22 km/ dus, 22/ intors). El este extrem de slab si datorita vantului, simti frigul altfel pe bicicleta (locuim in Belgia). Asa ca l-am echipat ca si cum s-ar duce in Laponia🙂.
Sa aveti vacanta placuta!