Ne-am făcut deja planurile și știm deja ce vom face în cele patru zile pe care le vom petrece acasă la Moș Crăciun. Dacă vreți să mergeți și voi, aveți toate detaliile în articol. Inclusiv reduceri.
Data trecută când am scris despre Laponia v-am întrebat cu ce ne îmbrăcăm. Și chiar m-au ajutat sfaturile voastre.
În primul rând m-au încurajat pentru că mulți dintre voi mi-ați spus că ați fost acolo și n-a fost chiar atât de frig.
Și, în al doilea rând, m-am lămurit că stau bine la capitolul haine de lână și jachete de iarnă. O să cumpăr pantaloni de schi de pe Vinted, iar ieri am primit prima pereche de Moon Boots de pe Vestiaire Collective. Sunt galbene și aproape că-mi plac.
Laponia nu e ieftină, dar partea bună e că agenția cu care mergem noi, Familia HaiHui, acceptă și plata în rate.
Mai mult, până la 30 septembrie sunt niște pachete cu reduceri – detaliile și prețurile sunt aici.
Cu ce zburăm
E un zbor charter cu Animawings – asta înseamnă că nu avem escale, nu schimbăm avioane, deci totul e mai lejer. Aterizăm în Rovaniemi, capitala Laponiei, care e undeva în nordul Finlandei.
Bonus: sunt incluse bagajele de cală. OK, e o escapadă de câteva zile, dar tot ne trebuie loc să punem pantalonii de schi. Că doar n-o să mergem în Moon Boots la aeroport 😊.
Unde ne cazăm
Noi am ales să stăm în Satul lui Moș Crăciun, că așa și-au dorit fetele. Sincer, și eu prefer să fiu acolo, să mă plimb printre căsuțele ninse. Am așa, o imagine parcă ruptă din povești pe care sper să o găsesc la fața locului.
Agenția care organizează excursia oferă însă două variante de cazare:
M-am interesat, sunt vreo trei restaurante aici, deci n-o să mâncăm doar turtă dulce furată de la Moș.
Ziua 1
E ziua în care aterizăm, avem transfer la hotel și un pic de timp de explorat, fiecare pe unde are chef.
O sugestie ar fi să mergem în safari cu sănii trase de husky.
Asta este însă o excursie opțională și, sincer, pentru că sunt mai multe variante (o să vedeți mai jos), n-am decis încă în care dintre aceste excursii opționale vom merge.
Fetele ar vrea în toate, dar cred că trebuie totuși să facem o selecție.
Sunt convinsă că ne-ar plăcea cu săniile trase de husky, ar fi un început minunat pentru prima zi. Traseul este de 2 kilometri, vom primi și pături, și prăjituri și băuturi calde la final.
Ziua 2
Acum chiar că începe aventura! E ziua în care ne vom întâlni cu Moș Crăciun. Adică vom merge la el, acasă, vom putea face fotografii cu el (acestea însă sunt contra cost și se plătesc la fața locului), vom trece pe la Santa’s Postal Office și apoi pe la casa doamnei Crăciun.
Toate astea ne vor ocupa o bună parte din zi, iar apoi încă ceva: trecem peste linia Cercului Polar și ajungem la Ferma Elfilor, unde sunt animalele Moșului: reni, lame, alpaca, iepuri, cai finlandezi, păuni.
E un moment pe care și eu în aștept cu nerăbdare, mai ales după întâlnirile pe care le-am avut cu renii în Norvegia. Sunt atââât de frumoși! Sper ca animalele de la ferma Moșului să fie mai obișnuite cu oamenii, pentru că eu tare mult îmi doresc să mângâi un ren. O să vedem dacă am voie.
Să nu uit: aici, la Ferma Elfilor, vom avea parte și de o plimbare cu sania trasă de reni. Practic, o să ne plimbe Rudolf și frații lui.
Ziua 3
Pentru noi, aceasta va fi ziua cea mai plină, pentru că avem “treabă” și dimineața, și seara.
În prima parte a zilei mergem la Santa’s Park, care e un parc de distracții la interior. Acolo sunt biroul lui Moș Crăciun, școala și atelierul elfilor și tot felul de activități pentru cei mici. De exemplu, un atelier de turtă dulce – de care mi s-a făcut poftă acum, pe loc.
Va fi greu să dezlipesc fetele din acest loc, știu. Dar sper să reușesc până seara, la 8, când avem altă misiune: mergem să vânăm Aurora Boreală. Și aceasta e tot o excursie opțională, contra cost, dar este una pe care sigur nu o vom rata.
Știu că sunt șanse destul de mici să vedem Aurora Boreală dacă avem o singură seară la dispoziție, dar nu vreau să pierd ocazia asta. Le-am zis fetelor că le înțeleg dacă nu vor să meargă, dar s-au uitat amândouă la mine de parcă aș fi venit de pe altă planetă. Vor!
Chiar dacă n-o să avem parte de luminile nordului, ele sunt încântate și să stea lângă focul de tabără din mijlocul nămeților.
Ziua 4
E ziua plecării spre casă, însă tot mai e ceva timp pentru cei care vor să se bucure de ce oferă Laponia. În timp ce adulții ar putea fi mai degrabă tentați să se relaxeze la saună, pun pariu că cei mici ar prefera să meargă la Grădina Zoologică Ranua Wildlife Park.
Cealaltă opțiune este Arktikum (în foto de mai sus), un centru științific și muzeu despre viața oamenilor care trăiesc în zona cercului polar. Deși sună foarte serios, e un loc potrivit pentru copii și este unul dintre cele mai frumoase muzeedin Finlanda, cu un tunel de sticlă absolut fabulos.
M-am uitat la câteva fotografii și mi-a rămas în minte – cred că voi alege varianta asta.
Șiii urmează după-amiaza și transferul la aeroport, spre casă.
Pentru că mai sus am vorbit și de niște lucruri care nu sunt incluse în pachetul oferit de agenția cu care vom merge noi, Familia Hai Hui, las mai jos totul cât mai clar.
Ce servicii sunt incluse:
Ce servicii NU sunt incluse:
Chiar dacă mitul cu Moșul a fost spulberat acum câțiva ani, Ioana și Maria abia așteaptă plecarea în Laponia. Au 13 ani, deci știu foarte bine cine împachetează cadourile și cine le pune sub brad. Au încetat să scrie scrisori Moșului; în locul lor, primesc eu direct link-uri cu ce-și doresc.
Cu toate astea, Crăciunul e sărbătoarea lor preferată și una dintre dorințele lor e ca totul să se desfășoare ca în anii anteriori, când erau convinse că vine Moșul. Întotdeauna le pun cadourile sub brad după ce adorm, iar plăcerea lor cea mare e să le găsească dimineața.
Totuși, pentru că plecăm în Laponia, au zis că anul ăsta vor scrie din nou câte o scrisoare și o vor pune la poștă acolo, la Moș acasă.
Dacă ele sunt atât de încântate și de nerăbdătoare, îmi dau seama cum e pentru copiii care chiar mai cred în Moș Crăciun.
Ca să nu vă mai spun că și eu abia aștept. Nici nu mai e așa de mult.
Fotografii: Unsplash.
Eu sunt emotionata pentru voi. Noi nu avem cum sa mergem in excursia asta, dar sper ca vom gasi in viitor ceva avantajos pentru cateva zile de plecat din Belgia in Laponia. Este o vacanta pe care am pus-o demult pe lista. Sugestiile de vizitat le voi salva si voi tine cont de ele. Multumesc pentru idei.
Voi veni și cu info de la fața locului 🙂
Mvaaaai, ce vacanta de vis!!! As vrea sa fiu o musca in jurul fetelor, sa le aud chicotelile si voiosia din glas! O sa fie MEMORABIL!🤩
Mara de ce nu vad pagina actualizata cand intru de pe laptop? Ultima pagina de acolo e cea cu sfaturi pt Laponia.
Revenind la topic, tocmai m-am intors din Norvegia, a fost cel mai frumos concediu din viata (si am vazut aproape toata Europa!)
Pantalonii de piele mi-au prins bine in Bergen, unde ploua foarte mult, si in Tromso, cu ciorapi grosi pe dedesubt. Am avut bluza si ciorapi de merinos, luati de pe Amazon de la Danish endurance.
In Tromso an facut o excursie cu microbuzul de vanat aurora si era o firma finlandeza, chiar din Rovaniemi, Arctic GM. Am vazut aurora pe la 22 intr-un loc minunat pentru poze, dar cu ochiul liber nu s-a vazut mare lucru, doar prin camera. Dupa aia a mai cautat cerul senin, spre Finlanda, dar n-a mai fost, si era si luna plina.
In genere companiile au costume overall daca va e frig, dar recomand 4 straturi in partea de sus si doua jos.
Geaca tot de Amazon am luat, in doua straturi, wind si waterproof deasupra si matlasata pe dedesubt, dar ei recomanda goretex 3 in 1, Norrona sau Fjallraven.
Bănuiesc că trebuie să clear cache. Am mai pățit și eu.
Dacă dai un search în google, o să afli cum se face – depinde ce browser folosești.
Am luat moon boots între timp, piese din lână avem, acum trebuie doar să mai apară aurora :))
Multumesc, a functionat!
La aurora daca aveti noroc de cer senin, daca nu, o sa va duca in masina pana gasesc, stiu ei cum 😁