M-am gândit și că am trecut prin atâtea împreună, că poate erați prea mici pentru greul care-a venit uneori peste noi.
Dar încerc să las toate astea în urmă și să mă bucur de cine suntem noi astăzi. Și de legătura asta de neclintit, de acest fel de dragoste pe care nimic n-o poate schimba.

O să fiu mereu lângă voi, o să vă iubesc întotdeauna, indiferent de ce decizii veți lua. O să vă iubesc așa cum vă iubesc și azi: până la cer și înapoi.

La mulți ani celor mai frumoase fetițe din lume!❤️

P.S.: Și scuze că am pus poză de când eram toate mici fără să-mi dați OK-ul :). Însă e o fotografie care-mi e tare dragă.

Foto: Alex Gâlmeanu

The post Până la cer și înapoi appeared first on Mara Coman.

Am murit.

Bine că am lucrat 20 de ani la reviste de modă ca s-aud așa ceva de la propria mea fiică .

The post Asta e de dat în baie? appeared first on Mara Coman.

Când se întorc acasă îmi povestesc ce-au făcut peste zi, pe cine s-a supărat doamna de fizică, ce coleg a căzut cu scaunul, ce-au mâncat, din astea.

Fix așa a decurs una dintre serile trecute. Ioana îmi povestea despre noua colegă de bancă, despre nu știu ce stickere, despre nota de la biologie, despre ce-au mâncat. Când, la un moment dat, aud ceva ce mă intrigă:

– … și Maria și-a cumpărat o măslină.
– Poftim?, o întreb, convinsă că n-am înțeles eu bine.

Ioana repetă:
– Da, mama, Maria și-a cumpărat o măslină.

Mă întorc spre Maria care zâmbea, amuzată:
– Păi mi-a fost poftă!
– Asta înțeleg. Dar cum adică ți-ai cumpărat o măslină? Una singură?
– Da. Dacă mi-era poftă!, îmi zice.

Dar nu povestea oricum, ci de parcă era cel mai firesc lucru din lume. Așa cum oamenii cumpără o pâine, și-a cumpărat și fiică-mea o măslină.

– Și cum ai făcut?
– Am luat o caserolă, mi-am pus o măslină și m-am dus cu ea la casă.
– Și ți-au vândut o măslină?
– Da. A costat 61 de bani. Și doamna de la casă a zis că sunt cel mai tare client.

P.S. Cireașa de pe tort: Maria și-a plătit măslina cu cardul.

The post O singură măslină appeared first on Mara Coman.

Ioana și Maria au aproape 13 ani, dar nu au intrat încă în faza aceea a adolescentelor rebele care vor să fie independente și care stau închise în camera lor. Încă au momente când vin la mine, mă strâng în brațe și-mi spun că mă iubesc. Le zic, la rândul meu, că voi fi lângă ele de fiecare dată când vor avea nevoie de mine. Că voi avea mereu grijă de ele.

Nu am puterea asta. Dar am puterea și responsabilitatea să fiu atentă la sănătatea lor: mă sfătuiesc cu medicul fetelor nu doar când sunt bolnăvioare, ci și pentru măsurile preventive – de la vitamine sau suplimente, până la analize și vaccinuri.

Una dintre deciziile importante pe care le-am luat împreună cu doctorița lor a fost ca Ioana și Maria să facă vaccinul împotriva HPV – virusul care este responsabil de cancerul de col uterin și de alte câteva tipuri de cancere.

Pentru că studiile arată că vaccinarea anti-HPV în preadolescență și adolescență oferă cea mai bună protecție.

Și, pentru că am amintit de studii, aș vrea să menționez că acest tip de vaccin nu este unul nou și că dă rezultate. De exemplu, în Marea Britanie aproape că nu mai sunt cazuri de cancer de col uterin în rândul femeilor născute după 1995, iar Australia speră să elimine cancerul de col uterin în următorii cinci, zece ani.

Între timp, în România, aproape 3400 de femei se îmbolnăvesc anual de această boală și mai mult de jumătate din ele își pierd viața din cauza ei.

Sunt cele mai mari cifre din Uniunea Europeană, semn că avem probleme și în ceea ce privește prevenția prin vaccinare, și depistarea în stadiu incipient, și accesul la tratament.

De la 1 decembrie, vaccinul împotriva HPV este gratuit nu doar pentru fetele și între 11 și 18 ani, ci și pentru băieții din această grupă de vârstă.
Tot din decembrie, pentru femeile între 19 și 45 de ani vaccinul este compensat cu 50%.

Accesul la vaccin este simplu: îl puteți ridica de la farmacie pe baza unei rețete de la medic (indiferent de ce specialitate are). Singura grijă e să-l transportați și să-l păstrați la temperaturi scăzute până ajungeți în cabinetul doctorului care vă face vaccinul.

Îmi amintesc că, atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer, aș fi făcut orice ca să se însănătoșească. Din păcate, ea a fost unul dintre pacienții diagnosticați târziu care n-au mai putut fi salvați.

În perioada aceea am fost cu ea prin diverse spitale și secții oncologice, am însoțit-o la consultații, investigații și tratamente. Am văzut atât de mulți oameni bolnavi, unii chiar foarte tineri. M-am întâlnit, întâmplător, pe holurile spitalelor, cu cunoștințe care sufereau de cancer.

Având această experiență care m-a marcat profund, consider că e o victorie că avem acces la vaccinul împotriva HPV – virusul care e responsabil în 99% din cazurile de cancer de col uterin, dar și de alte tipuri de cancer.

Este un mod simplu de a preveni o boală foarte gravă. Un mod prin care putem avea grijă și de copiii noștri, dar și de noi înșine. Nu știu, poate că n-ar mai trebui să-i spunem simplu, “vaccin”, și „dovadă de iubire”.

***Articol realizat în cadrul campaniei „Hotărăște pentru viitor”, campanie națională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV, susținută de organizația Mame pentru mame în parteneriat cu MSD România.

The post O dovadă de iubire appeared first on Mara Coman.

Eu chiar așa credeam. Le-am spus fetelor mele să aibă grijă cu prăjitorul de pâine, cu tigaia fierbinte, cu cuțitele, cu metale în cuptorul cu microunde. Dar nici prin cap nu-mi trecea că trebuie să le spun să fie atente la spaghete.

Contextul, pe scurt: am decis că Ioana și Maria trebuie să aibă propriile responsabilități în casă – puține și conform vârstei, dar trebuie să fie. Ei bine, treaba lor este să scoată vasele din mașina de spălat, să le pună la locul lor și apoi să le așeze pe cele murdare în mașină. Chestie care durează până în 10 minute, dar asta contează mai puțin.

Într-una din zile Ioana și-a făcut spaghete (au început amândouă să și gătească, o să vă povestesc separat despre asta), și-a șters farfuria așa, cât de cât, și a pus-o frumos la spălat. Eu sunt super încântată de mașina mea de spălat vase, își face treaba minunat, dar singura condiție e să nu lași resturi. Nu zic de sosuri, ci de bucățele de legume, orez sau altele.

Fiică-mea știe chestia asta, dar cum caută scurtături la tot ce are de făcut, a mai uitat o bucățică de spaghetă pe castron. Mașina e programată să spele noaptea, deci firul ăla de spaghetă a avut timp să se întărească și să se lipească zdravăn. Și-acolo a rămas până a doua zi când l-a găsit tot Ioana. Și ce s-a gândit ea? Să-l dea la o parte cu unghia.

Sinceră să fiu, am făcut gestul ăsta de multe ori. Dacă am dat peste o pastă întărită pe marginea oalei, tot cu ughia am dezlipit-o de acolo.

Numai că Ioana a avut ghinion: firul de spaghetă i s-a înfipt adânc sub unghie, până aproape de rădăcină.

Oameni buni, nu m-aș fi apucat să scriu textul ăsta dacă n-aș fi încă uimită că te poți trezi cu genul ăsta de accident casnic.

Mâine se face o săptămână de la incident. În această săptămână, fiică-mea a beneficiat de o vizită la secția de chirurghie pedriatică, anestezie locală, curățat degetul, schimbat bandaj zilnic și antibiotic.

Probabil că o să-i cadă unghia, dar se vindecă bine și n-o mai doare. Și o să treacă ceva timp până când se va apropia din nou de pastele nefierte.

Acum, că mi-am tras sufletul și am trecut peste ce-a fost mai greu, m-am gândit la ce alte accidente casnice stupide am mai avut de-a lungul timpului. Sincer, nu-mi amintesc mai nimic – clasicele ouă scăpate pe jos sunt floare la ureche.

Dar poate aveți voi ceva memorabil de povestit pe tema asta. Facem haz de necaz?

Foto: Karolina Kołodziejczak / Unsplash

Vă las mai jos alte câteva articole care sper să vă placă:

→ Mici și îndrăznețe: 

→ O problemă care se rezolvă ușor, cu talonete personalizate:

→ Încă îmi place, chiar dacă fetele mele au crescut:

The post Pericolul nevăzut din cutia cu spaghete appeared first on Mara Coman.

Nu mă mai întâlnisem cu problema asta și habar nu aveam ce implică, dar mi-am amintit de adolescența mea cu scolioză, cu zile în șir de gimnastică medicală (pe care, din păcate, am abandonat-o în final). Am povestit aici, mai pe larg, experiența pe care am avut-o atunci.

Am crezut că va fi nevoie de gimnastică medicală și în cazul fetelor mele. Din fericire, am aflat că soluția e mult mai simplă: talonete personalizate.

Știam exact la ce clinică vreau să merg cu fetele. Cu trei ani în urmă vizitasem Kinetic Sport & Medicine și am fost impresionată de aparatura performantă de acolo (vă povestesc despre ea imediat).

Celălalt motiv? Ioana și Maria s-au simțit bine la Kinetic, le-a plăcut atmosfera pentru că nu arată a clinică rece, cu miros de medicamente. Din contră, zona pentru copii arată foarte bine, iar celor mici li se pare fun.

Mai mult, aflasem că tot aici se tratează sportivi de performanță, precum Simona Halep sau Horia Tecău. Sunt convinsă că n-ar fi ales acest loc dacă n-ar fi fost unul dintre cele mai bune.

Prima dată am mers la un consult la începutul verii. Era clar cu ochiul liber că fetele mele nu pășesc corect, dar era necesară analiza posturii lor. Așa că a călcat fiecare pe o placă digitală care măsoară presiunea din tălpi și centru de greutate al corpului.

Practic, vedeam pe monitorul computerului amprenta piciorușelor lor și puteam să-mi dau și eu seama că presiunea corpului nu e distribuită așa cum ar trebui în tălpi, motiv pentru care aveau o postură incorectă. De altfel, computerul marchează cu roșu zonele în care presiunea e prea puternică și cu verde cele în care e normală.

Analiza se face și în mers – Ioana și Maria au făcut câțiva pași și au călcat pe placa digitală și astfel am obținut o amprentă cât mai exactă a mersului lor. Cu ajutorul ei, medicul mi-a spus cât de avansată e problema și mi-a recomandat talonete pentru fete.

Fiecare talonetă este personalizată, în funcție de amprenta piciorului, și se face pe loc, în cabinet. Practic, fetele au plecat direct cu ele în pantofi.

Ne-am întors la control după trei luni, în toamna asta, ca să vedem evoluția. Veștile sunt bune: postura lor s-a corectat cu câteva procente. În timp, există mari șanse ca talpa piciorului să își recapete poziția corectă.

Vreau să vă spun și că fetele s-au acomodat cu talonetele într-o zi. Și că, dacă nu au talonete în pantofi  – lucru care se întâmplă foarte rar, de exemplu, în vară, la mare – spun că li se pare că merg „ciudat”.

Cei de la Kinetic au zâmbit când le-au auzit spunând asta: acel „ciudat” reprezintă, de fapt, evoluția care se simte direct. Piciorul s-a obișnuit să stea într-o poziție corectă și e „ciudat” când nu mai stă în poziția aceea, așadar caută să se autosusțină.

N-am dus fetele la doctor doar pentru că felul în care calcă nu e estetic, ci pentru că de aici pot apărea diverse alte probleme. Când presiunea din tălpi nu e distribuită uniform, postura corpului se schimbă: mergem cu un umăr mai jos sau cu umerii adunați, cu bazinul mai în față sau mai în spate.

În timp, toate astea duc la modificări ale coloanei vertebrale: scolioze, cifoze și altele.
Aproape că nu mi-a venit să cred când mi-a explicat medicul câte urmări apar doar din cauza modului în care mergem.

Între cele două vizite la Kinetic am fost mai atentă la modul în care calc și mi-am văzut urma tălpilor imprimată în papucii de casă: părea că am aceeași tendință, de a merge cu glezna spre interior.

Așa că, atunci când am mers cu fetele la control, am pășit și eu pe placa digitală care înregistrează amprenta piciorului. Ei bine, cu ocazia asta am aflat că am și eu aceeași problemă, chiar dacă nu atât de avansată (pantofii mei nu sunt deformați).

În ziua respectivă aveam o durere de spate (lombară, în stânga), iar medicul mi-a spus că nu se miră deloc: pun mai multă presiune pe piciorul strâng și e firesc să apară acest efect.

Am promis că mă întorc la Kinetic singură, pentru o evaluare completă. Știu că problemele mele nu se rezolvă doar cu niște talonete, ci că probabil am nevoie și de kinetoterapie și masaj. Dar sunt într-o perioadă în care fac pentru mine lucruri amânate demult și aș vrea să încerc: oricum simt nevoia să fac mișcare. Poate că e șansa mea de a îmbina utilul cu plăcutul.

Sincer vă spun că am avut tot timpul impresia că la Kinetic e foarte scump. Pentru că e o clinică premium, pentru serviciile oferite, pentru faptul că sportivii de performanță se tratează acolo. Însă acum, când am avut nevoie să merg cu fetele, am aflat că evaluarea posturii costă 200 de lei. Talonetele personalizate costă 500 de lei, dar pot fi purtate chiar și doi ani. Consultația următoare, de re-evaluare, e inclusă în prețul talonetelor.

Mai mult, în noiembrie Kinetic împlinește 11 ani și oferă reducere de 11% la toate pachetele cumpărate în această lună. Și o evaluare 1+1 gratis, ca să vii și cu cineva drag (sau care are nevoie).

Găsiți prețurile și pe site, însă important e să vă uitați la pachete, care chiar sunt avantajoase.

Oricum, cine are nevoie de kinetoterapie știe că nu se rezolvă într-o ședință. Verificați și costurile pentru copii, sunt mai mici decât cele pentru adulți. E un amănunt important, mai ales când ai mai mult de un copil. Eu știu asta foarte bine 😊.

The post Cum să nu mai calci strâmb appeared first on Mara Coman.

Se pare că, în această epocă în care tehnologia avansează extrem de rapid, mai trebuie să ținem cont și de părerile copiilor, pentru că de multe ori ei sunt mai conectați la tehnologie decât noi, părinții.
Dar mai bine să vă povestesc întâmplarea, și tragem noi concluziile la final 😊.

Când au aflat cât costă o cartelă de metrou, fetele mele au făcut ochii mari: li s-a părut foarte scumpă. De fapt, au această reacție de când au început să fie atente la prețurile din magazine și în special când vor să-și cumpere ceva cu banii din pușculița lor. Cert e că încă nu înțeleg cu adevărat valoarea lucrurilor, dar nu va mai fi mult până acolo.

Ei bine, cam ăsta e contextul în care, într-o zi, au dat amândouă buzna în camera mea să mă întrebe cât costă abonamentul nostru de la telefon. Lucram. Încercam să descifrez un brief destul de lung și complicat, fix de discuția asta nu-mi ardea. Ioana și Maria, nu și nu, că au aflat ele ceva.

Nici măcar nu știam costul exact, mai ales că pe abonamentul meu sunt trei numele de telefon și mai fac și niște donații recurente prin SMS. Ca să scap și să mă pot întoarce la treabă, m-am uitat pe ultima factură și le-am spus: 134 de lei.

Au chicotit și m-au întrebat de ce noi n-avem YOXO. Și m-au găsit cam nepregătită.

Auzisem de YOXO, desigur, pentru că văzusem reclamele la TV și online. Însă nu m-am străduit niciodată să aflu detalii, poate și pentru că eram relativ mulțumită cu abonamentul meu și mi se părea mai complicat să-l schimb doar pentru a face o economie de 10 sau de 20 de lei.
Și-așa a fost destul de greu ultima dată, când l-am mutat pe persoană juridică – vă scutesc de detalii, probabil știți despre ce vorbesc.

Cam astea sunt motivele pentru care ultimul lucru pe care mi-l doream să-l fac într-o zi plină era să port o discuție despre serviciile mobile și comparația dintre ele.

Am amânat discuția, dar n-am scăpat: când am închis laptopul, fetele mele au venit din nou să mă întrebe cum de nu avem YOXO dacă costă doar 19 lei și dacă am și reduceri la alte branduri?
Aici și-au jucat bine cartea: au amintit special despre haine și pantofi, fiind sigure că o să fiu atentă când îmi zic că pot să-mi comand haine cu reducere de 25%.

Așa că mi-am luat telefonul, am intrat pe YOXO.ro și am aflat că Ioana și Maria aveau dreptate.

În teorie, totul părea extrem de ușor, dar eu aveam în continuare reținerile mele: abonamentul meu activ, o ușoară teamă de birocrație – că parcă nu-mi venea să cred că nu trebuie să merg la nici un shop, să nu semnez de mână nici un contract. Mi-am downloadat aplicația și am vrut să văd ce se întâmplă.

Abonamentul meu YOXO

Abonamentul meu YOXO

Subliniez că habar nu aveam cum funcționează acest serviciu înainte de a-mi instala aplicația.

Acolo am văzut ofertele: cea mai ieftină costă 19 lei și am 50 GB pentru internet. Și am descoperit, pe rând, și restul de avantaje:

• Chiar nu trebuie să mergi nicăieri, nu e nevoie să faci nici un drum. Mi-am instalat YOXO singură, în 10 minute.
• Am avut nevoie de cartea de identitate, desigur – a fost scanată în aplicație, asta a fost tot.
• Puteam să-mi portez numărul de telefon din orice rețea, să-mi comand un SIM nou (care vine acasă în două zile) sau să aleg un eSIM. Adică un SIM virtual, pe care îl instalezi pe loc.
• Am preferat ultima variantă: mi-am ales încă un număr de telefon din cele propuse de aplicație și, urmând indicațiile, am instalat pe loc acest eSIM.
• Am ales abonamentul dorit – cel de 19 lei pe lună și 50 GB internet – și asta a fost tot.

Însă nu doar prețul mi se pare foarte avantajos, ci și faptul că nu mai există acea perioadă contractuală minimă și că îți poți modifica singur abonamentul așa cum vrei.
Tot din aplicație, deci fără să apelezi pe nimeni, fără să stai pe hold.

De exemplu, când voi pleca din țară voi opta pentru opțiunea de 39 de lei / lună, unde am și net în roaming. Și pot trece înapoi la cel de 19 lei când știu că voi sta o perioadă mai lungă acasă.

V-am mai zis și că fetele îmi spuneau că o să am reduceri la haine 😊. Nu numai, dar ele mă cunosc bine, mă întreabă de fiecare dată dacă n-am prea multe rochii, deci era clar că această informație nu va trece pe lângă mine.

Despre ce este vorba: în aplicația YOXO există un marketplace, care se numește YOXO Dealz. Acolo sunt diverse bonusuri de net, vouchere-cadou și, mai ales, oferte și discounturi la diverse alte branduri partenere, printre care și Answear – asta au reținut fetele mele. Și unde reducerea e chiar generoasă, adică 25% din comandă.

Ofertele din YOXO Dealz sunt diverse și sunt actualizate periodic; acum, de exemplu, pe lângă discount-ul de la Answear (valabil până pe 9 decembrie 2022) mai sunt oferte pentru:

• Freshful by eMag – 35 de lei reducere la o comandă de minimum 150 lei (până pe 19 decembrie);
• SanoPass – 30% reducere la abonamentul anual și la cel lunar de la SanoPass FIT. Aici m-am uitat și eu cu atenție, că aș vrea să fac mai multă mișcare și mi se pare super interesant să ai acces în 200 de săli de fitness;
• Splash – o plimbare de 20 de minute cu trotinetele electrice Splash dacă îți activezi YOXO până la finalul lunii;
• Telios Care – 50% reducere la abonamentul anual care oferă consultații medicale, tratament și monitorizare, totul online.

Știam că va exista un moment în care Ioana și Maria vor fi mai receptive la tot ce e nou, inclusiv la tehnologie și diverse servicii online, dar sincer mă așteptam să aibă legătură mai degrabă cu jocurile, cu emoticon-urile, cu video-urile.

M-a surprins că au găsit ele o ofertă care chiar e mai bună decât cea pe care o aveam eu – poate că le-a atras atenția și design-ul simplu al serviciului, și modul în care e comunicat.

Este user friendly, într-adevăr, și chiar e una dintre cele mai bune oferte de pe piață: preț mic, fără perioadă contractuală, bonusuri pentru membrii noi, oferte și reduceri la diverse branduri partenere.
Și foarte flexibil: îți poți modifica abonamentul când vrei, cum vrei sau poți renunța la el dacă nu-ți place. Fără penalizări și fără alte bătăi de cap.

Foto principală: stem.T4L / Unsplash

*Acest material este susținut de YOXO și exprimă în totalitate experiența mea personală cu acest serviciu mobil.

The post Uneori mai trebuie să asculte și părinții de copii appeared first on Mara Coman.

Azi, când eram pe plajă, mă gândeam că asta e una dintre cele mai frumoase perioade pe care le trăiesc alături de fiicele mele. Nu doar că e un moment de viață așezată și calmă, în care avem tot ce ne trebuie, dar au și ele o vârstă frumoasă: nu mai sunt chiar copii, putem discuta și face împreună o mulțime de lucruri. Și nici n-au început încă toanele adolescenței. Cu mici excepții, când Maria își dă ochii peste cap.

N-o să scriu acum despre asta pentru că e un pic cam siropos (și siropul e bun uneori, dar îl amân un pic) dar și pentru că am asistat la un schimb de replici care m-a amuzat și care mi-a plăcut tare mult. E, cred, al doilea de acest gen – primul a avut loc pe când fetele făceau școală online, în pandemie.

O să încep cu el.

Context: fetele mele erau în online, o parte dintre colegi erau la școală. Învățătoarea lor făcea tot ce putea ca să aibă grijă de toți. Cu toate astea, într-o pauză, Maria vine și mi se plânge:

– Și eu, și Ioana, ridicăm mâna, dar doamna nu ne pune să răspundem.

Ca să înțelegeți, erau în clasa a IV-a, își doreau să răspundă la oră, să fie băgate în seamă.

I-am explicat Mariei că erau peste 30 de copii în clasă, ar fi fost aproape imposibil să răspundă toți într-o oră.

– Nu, mom, nu e asta. La un moment dat n-a mai ridicat nimeni mâna, în afară de mine și de Ioana. Și tot nu ne-a pus pe noi.

N-am mai avut ce să răspund. Pentru că, sincer, nu aveam de unde să știu ce era în mintea învățătoarei lor. Exact asta i-am spus Mariei și am adăugat:

– Poate ar fi bine să o întrebi.

A fost foarte surprinsă, de parcă aș fi sfătuit-o să facă ceva nemaivăzut. După o secundă de gândire, m-a întrebat:

– Vorbești serios?

– Chiar nu am de unde să știu care e motivul. Dar, dacă o întrebi pe doamna și dacă explici frumos, cred că poți afla.

Între camera mea și a fetelor e doar un hol, iar ușile sunt mai mereu deschise. Nu peste mult timp au început din nou școala online și am auzit-o pe Maria:

– Doamna, aș vrea să vă spun ceva. Mi se pare că ne ignorați, pe mine și pe Ioana. Așa e?, întreabă fiică-mea, direct, cu mai puțină delicatețe decât o sfătuisem.

Am murit.

Am fost, în același timp, foarte mândră că fata mea chiar a pus întrebarea care nu-i dădea pace, dar mi-a fost și teamă. Nu știam ce fel de răspuns va primi: unul care s-o lămurească sau unul care s-o timoreze și care să nu-i mai dea curaj să întrebe altă dată.

Aveam inima cât un purice când am auzit-o pe învățătoarea fetelor mele răspunzându-i Mariei:

– Ai dreptate. Nu te-am lăsat să răspunzi azi pentru că se întâmplă ceva cu conexiunea la internet. De fiecare dată când răspundeți, tu sau Ioana, se întrerupe zoom-ul, trebuie să ne reconectăm și pierdem mult timp. Ăsta e motivul, nu altul. Dar ai observat bine.

Cealaltă poveste e de acum, din Grecia.

Sunt foarte puțini oameni pe plaja noastră, e liniște și e bine. Însă lângă noi e o familie de români care are un băiețel cam de vârsta fetelor. Ele ar fi vrut să se joace cu el, dar nu prea s-au potrivit programele: ori înota, ori nu era pe plajă, ori a plouat și-am stat cu toții în casă.

În final, suntem toți în același loc, iar Ioana se ridică de pe șezlong și pornește spre el, hotărâtă:

– Vrei să fim prieteni?

Oameni buni, dacă nu era copilul de față, m-aș fi tăvălit pe jos de râs.

Ar fi trebuit s-o auziți: n-a avut nici o urmă de nesiguranță în voce. Mai mult, era foarte pornită: oricine ar fi fost interlocutorul ei, avea doar două variante – să accepte sau să pornească un război.

În timp ce încercam să mă abțin din râs și mă rugam ca băiatul să răspundă afirmativ, cel mic a făcut alegerea diplomatică și a zis da.

Fără să mai aștepte vreo secundă, fiică-mea dă să-l întrebe dacă vrea să joace cărți împreună. Dar se oprește brusc, de parcă ar fi încurcat grav ordinea lucrurilor:

– Ah, nu. Stai! Mai întâi: cum te cheamă? Ea e Maria și eu sunt Ioana. Nu te stresa dacă ne încurci, suntem gemene. Toată lumea ne încurcă.

Pe măsură ce trio-ul se depărta, am mai auzit diverse, precum:

– Știi, noi avem două pisici.
– Ce culoare îți place?
– Care e aroma ta de înghețată preferată?

M-am gândit că noi, adulții, nu ne mai punem întrebările astea.

***

Îmi plac dungile și galbenul.
Iubesc înghețata de fistic și de alune.
Vreau să citesc, să călătoresc și să scriu – habar n-am în ce ordine.

***

Eu n-am avut niciodată curajul să fiu atât de directă. N-am rostit cu voce tare multe dintre întrebările la care căutam răspunsuri. Am crescut cu “ce-o să zică lumea”, cu teama de respingere și cu cea de a face ceva neconform.

Poate nici nu m-aș fi gândit la asta, dar văd diferența când mă uit la Ioana și la Maria. Ador dezinvoltura lor, le încurajez să întrebe când vor să afle ceva și le explic că nu au nimic de pierdut. Pot primi doar un refuz, dar nu e mai bine să-l primească decât să se întrebe “cum ar fi fost dacă…”?

Habar n-am dacă atitudinea asta îndrăzneață va fi cu ele toată viața sau dacă se va estompa odată cu vârsta și cu diversele experiențe sau respingeri. Mi-ar plăcea să cred că nu se va întâmpla asta, dar chiar nu am de unde să știu: n-am fost atât de dezinvoltă niciodată, mi-am pus o mulțime de piedici și, în locul curajului de a pune întrebări, m-am pierdut în interpretări și scenarii.

M-am trezit azi gândindu-mă că învăț atâtea lucruri de la Ioana și de la Maria și că, probabil, viața mea ar fi fost mai ușoară dacă le-aș fi știut deja.
Dar mai bine acum decât niciodată, nu-i așa?

Foto: Liviu Bădiliță & Roxa Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio.

The post Am impresia că mă ignorați! appeared first on Mara Coman.

Ioana și Maria s-au lăsat înduplecate doar după ce le-am promis că mergem la picnic în weekend. Buuun, m-am îmbrăcat, am plecat în oraș, m-am întors la ora stabilită de comun acord și am crezut că asta a fost tot.

Dar nu. E drept că bănuiam că pun ele ceva la cale: cât am fost plecată, m-au tot sunat “să verifice” la ce oră ajung acasă – deși discutasem despre asta deja. Apoi, la întoarcere, nu m-au lăsat să intru în bucătărie. M-am supus. Am așteptat cât mi-au cerut și, când m-au invitat în bucătărie, am văzut că pregătiseră cina pentru noi trei. A fost un gest care m-a emoționat foarte tare.

Fetele mele au mai avut o tentativă similară cu un fel de “platou cu de toate”. Erau mai mici și nu le-a ieșit prea bine. De data asta însă au făcut o salată de roșii cu castraveți și ardei, au pus brânză pe pâine, au făcut singure limonadă pe care au turnat-o în pahare cu picior și m-au invitat la masă. M-am emoționat pentru că nu mă așteptam, eram convinsă că trebuie să gătesc ceva când ajung acasă. În schimb, am fost tratată cu o gustare proaspătă, care m-a făcut să mă simt răsfățată. Gustul m-a dus un pic cu gândul la după-amieze relaxante de vară și la timp petrecut în natură, fără griji.

M-am trezit curând din reverie și m-am întrebat când a trecut timpul, cum de-au crescut fetele mele atât de repede? Parcă mai ieri nu puteam să plec nici până la magazinul de la colțul străzii fără să le iau cu mine, iar acum mă așteaptă cu masa pusă.

În zilele care au urmat m-au întrebat de vreo 20 de ori când mergem la picnic.
Nu există varianta în care să nu mă țin de promisiune, așa că am ales o după-amiază frumoasă și ne-am dus în parcul de lângă casă. Fetele mele, mândre nevoie mare după povestea cu cina, au zis că se ocupă și de gustările pentru picnic – eu trebuie doar să-mi fac timp să le însoțesc. Zis și făcut: au pus în coș niște legume, Almette, apă rece și limonadă. Doar acestea sunt ingredientele care-ți vin în minte când te gândești la o ieșire în natură.

Am pus o pătură pe jos sub un copac la umbră, am mâncat și-am râs, după care Ioana și Maria s-au dus la alergat. Au atâta energie fetițele astea! Cred că au stat locului vreo 20 de minute, în rest au alergat și s-au jucat întruna. Bine că-mi luasem o carte cu mine, am profitat de răgaz să citesc un pic.

Probabil vă întrebați de ce, din atâtea povești, am ales să scriu aici despre seara în care Ioana și Maria mi-au pregătit cina și despre după-amiaza în parc. Mai ales că nu sunt niște povești senzaționale sau nemaiauzite.

Însă cele mai prețioase amintiri se contruiesc din lucruri mici, nu din întâmplări extraordinare.

Sunt acele clipe autentice, necăutate și neforțate. Un gest, un zâmbet, o îmbrățișare. Senzația de bine. Senzația că ești iubit necondiționat. Momente petrecute în natură, în aer curat, cu picioarele în iarbă.

Asta am simțit eu, în seara aceea, când am găsit pe masă o cină improvizată din ce-au știut fetele să facă. Când au încercat un mic șantaj emoțional, doar ca să mă scoată la picnic doar ca să petreacă timp cu mine. Când s-au oferit ele să pună de mâncare în coș, ca să mă ajute și ca să-mi demonstreze că au crescut.

Momentele astea sunt, de fapt, cele care rămân. Nu vacanțele exotice, nu nota de la matematică, nu tema nefăcută, nu diplomele sau petele de acuarele pe covor. Bine, poate o să-mi amintesc mai des de slime-ul lipit de tavan, dar cred că o să mă amuz pe tema asta.

Provocarea de a vorbi despre lucrurile care au însemnătate pentru mine a venit de la Almette. Mi-a plăcut ideea pentru că am avut și eu – ca noi toți, de altfel – o perioadă în care mi-am dat seama că bucățelele mici de fericire sunt cele care contează și care rămân.

Poate părea banal, dar când mă gândesc la starea de bine, nu-mi vin în minte definiții, ci amintiri și senzații. O zi cu soare, o plimbare în natură, o strângere de mână, o gustare care-mi aduce natura în casă, indiferent de anotimp.

Pentru că asta face Almette: îți aduce gustul naturii aproape, indiferent de locul în care ești, indiferent de anotimp. Și-ți dă senzația aia plăcută de bine cu tine.

Foto: Liviu Bădiliță & Roxana Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio

The post Șantaj emoțional appeared first on Mara Coman.

Își mușcă buza și aproape că-și face rană. Se joacă în continuare cu o păpușă – și știu că foarte curând n-o vor mai interesa păpușile. Locul de pe buză rămâne roșu aprins, de parcă s-ar fi ars; nu i-a dat sângele, dar se vede că nu e prima dată când face asta.
Îi spun Mariei că, dacă nu vrea buba, ar fi bine să-și lase buza în pace. Se bosumflă. Nu prea înțeleg de ce. Îmi zice că nu-i place să-i fac observație. Respir adânc și mă întreb în gând ce mă așteaptă dacă acum, în această preadolescență precoce, pe Maria mea o deranjează cam orice.

– Dar știi că-ți spun asta pentru că te iubesc, nu? Dacă nu te-aș iubi și nu m-ar interesa, te-aș lăsa să-ți faci rană. O să te usture și n-o să-ți placă.

– Da, știu că mă iubești. Mai puțin când îmi tot zici să nu fac asta, să nu fac ailaltă.

Acesta a fost preambulul unei discuții serioase purtate serile trecute, un pic înainte de cină. Ioana s-a așezat lângă noi, numai urechi. Am vorbit despre iubire necondiționată, chiar și atunci când le spun “nu”. Că, deși par doar o pisăloagă, acel “nu” înseamnă, de cele mai multe ori, protecție – iar asta e dragoste, pentru că încercăm să protejăm oamenii pe care-I iubim.

Desigur, dragostea nu se rezumă la “ai voie, n-ai voie”, ci la atât de multe aspecte la care nu mă gândisem vreodată înainte să le am pe ele. Viața mea s-a schimbat de când au apărut aceste două fetițe zâmbărețe care sunt centrul universului meu, bucuria mea de fiecare zi.

Ce-aș face pentru ele? ORICE.

Însă, cum momentan luna de pe cer nu e disponibilă 😊, încerc să le înconjor cu iubire, să fiu atentă la educația și la sănătatea lor. Iar legat de sănătate – pentru că despre asta scriu mai multe azi –, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut încă de când s-au născut a fost să cer mereu sfatul medicului. Au răcit? Le doare capul? N-au poftă de mâncare? Indiferent de situație, am anunțat medicul fetelor și le-am dat medicamentele pe care mi le-a prescris și nimic altceva. Nu ce cred eu, nu ce mi se pare mie că trebuie.

Când a fost nevoie de vaccinuri, medicul de familie ne-a fost alături, iar de curând am stabilit o nouă întâlnire pentru că, nu peste mult timp, fetele mele vor împlini 11 ani. Aceasta este vârsta de la care, în România, vaccinarea anti-HPV (gratuită și făcută la solicitarea părinților, în baza unei cereri la medicul de familie) este inclusă în cadrul Programului Național de Vaccinare.

Vaccinul anti-HPV este cel care luptă împotriva virusului HPV (Human Papilloma Virus), responsabil pentru apariția a 99% din cazurile de cancer de col uterin, dar și a altor tipuri de cancer. Ca să avem o idee mai clară, trebuie să spun că, în România, infecția cu HPV duce la 3380 de noi cazuri de cancer de col uterin și la peste 500 de cazuri de alte tipuri de cancer în fiecare an. Mai mult, 1800 de femei își pierd viața anual la noi în țară din cauza cancerului de col uterin.

Ca să rezum: există un vaccin care îmi poate proteja copiii de un virus responsabil pentru cancer. E gratuit (pentru fetele înttre 11 și 18 ani, dacă părintele face o cerere la medicul de familie). Oferă protecție maximă dacă e administrat înainte de 15 ani, dar e eficient și după această vârstă. Mai mult, studiile disponibile (realizate în cei 13 ani de când acest vaccin este folosit) arată că este sigur și că oferă protecție pe toată durata vieții.

Mi-e greu-mi imaginez că există și oameni informați care consideră că vaccinul anti-HPV nu e important pentru sănătatea lor (se poate face și la vârste mai înaintate) și a copiilor lor. Pot însă să înțeleg că nu am citit toți despre asta, că nu avem toate detaliile pe care ni le dorim – dar acum avem surse avizate pe subiect, precum site-ul Protejează-te de HPV. Tot acolo există și un ebook cu toate informațiile necesare. Mai mult, medicii de familie – cei la care trebuie să faceți cererea pentru vaccinarea gratuită – vor răspunde la toate întrebările.
Iar dacă v-aș da un sfat (deși încerc să nu fiu prea sfătoasă 😊), acela ar fi să discutați cu medicul de familie despre vaccinul anti-HPV. E o miză foarte importantă: aveți șansa de a vă proteja copiii de cancer. E unul dintre lucrurile cele mai însemnate pe care îl puteți face pentru ei.

Mi-am pierdut mama din cauza cancerului (chiar dacă nu unul provocat de HPV). S-a topit sub ochii mei, puțin câte puțin, în fiecare zi. A fost una dintre cele mai grele încercări prin care am trecut, văzând-o cum se duce și neavând la dispoziție mai nimic pentru a-i potoli durerea. A suferit cumplit. Amintirea ei îmi e de ajuns pentru a mă convinge să fac tot ce-mi stă în putere să-mi protejez copiii și pe mine însămi de această boală.

Foto principală: Liviu Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio

The post Sunt puține lucruri pe care chiar TREBUIE să le faci, dar unul dintre ele… appeared first on Mara Coman.