Cea mai recentă aventură a fetelor mele.
Un pic de context: de mai bine de un an, Ioana și Maria nu-și mai iau mâncare de-acasă. Le place să se oprească într-un supermarket înainte de școală și-și cumpără de-acolo un sendviș, o portocală, uneori un suc (încă ne sună înainte să ceară voie).
Când se întorc acasă îmi povestesc ce-au făcut peste zi, pe cine s-a supărat doamna de fizică, ce coleg a căzut cu scaunul, ce-au mâncat, din astea.
Fix așa a decurs una dintre serile trecute. Ioana îmi povestea despre noua colegă de bancă, despre nu știu ce stickere, despre nota de la biologie, despre ce-au mâncat. Când, la un moment dat, aud ceva ce mă intrigă:
– … și Maria și-a cumpărat o măslină.
– Poftim?, o întreb, convinsă că n-am înțeles eu bine.
Ioana repetă:
– Da, mama, Maria și-a cumpărat o măslină.
Mă întorc spre Maria care zâmbea, amuzată:
– Păi mi-a fost poftă!
– Asta înțeleg. Dar cum adică ți-ai cumpărat o măslină? Una singură?
– Da. Dacă mi-era poftă!, îmi zice.
Dar nu povestea oricum, ci de parcă era cel mai firesc lucru din lume. Așa cum oamenii cumpără o pâine, și-a cumpărat și fiică-mea o măslină.
– Și cum ai făcut?
– Am luat o caserolă, mi-am pus o măslină și m-am dus cu ea la casă.
– Și ți-au vândut o măslină?
– Da. A costat 61 de bani. Și doamna de la casă a zis că sunt cel mai tare client.
P.S. Cireașa de pe tort: Maria și-a plătit măslina cu cardul.

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmăriți-mă pe Instagram, @maracoman
Uau, foarte tare. Mie îmi este jenă să îmi iau, de exemplu, 3 ardei cu brânză, din ăia mici. În RO, în Germania, unde locuiesc acum, fac chestia asta. Trebuie să luăm exemplu de la Maria, în acest fel, nu mai aruncăm mâncare. Bravo ei!
Nici chiar o măslină, totuși :)))
A trebuit să ia una întreagă pentru că nu le tăiau în două…
🤣🤣🤣🤣
Probabil că da 😅
Fix asa,o mașină,ca atatvîi trebuiaFoarte logic,ca dacă cumpără mai multe și nu le mânca atunci,era o mare bătaie de cap sa le poarte după ea toată ziua.
Felicitari,fata frumoasa și deșteaptă❤👍💯🌸
Am râs copios, n-o să uit prea curând povestea asta😀
Stai să apară cireșele 😀
Cel mai mult mi-a plăcut că nu i-a fost jenă să cumpere o singură măslină. Bravo! Nouă, adulților, ne-ar fi și tind să cred că nu e bine.
Sunt muta de admiratie. Nu doar petru naturalete, dar si pentru eficienta. Eu dupa o maslina zic “dap, inteleg de ce mi-a fost pofta, mai trebuie vreo 5 sa fac plinul” 🫣
Acum o eternitate, pe când cireșele erau mai ieftine decât praful de jos, am negociat la piață pentru 100g.
Așa că o înțeleg foarte bine pe Maria. Și o aprob.