Ioana și Maria au aproape 13 ani, dar nu au intrat încă în faza aceea a adolescentelor rebele care vor să fie independente și care stau închise în camera lor. Încă au momente când vin la mine, mă strâng în brațe și-mi spun că mă iubesc. Le zic, la rândul meu, că voi fi lângă ele de fiecare dată când vor avea nevoie de mine. Că voi avea mereu grijă de ele.

Nu am puterea asta. Dar am puterea și responsabilitatea să fiu atentă la sănătatea lor: mă sfătuiesc cu medicul fetelor nu doar când sunt bolnăvioare, ci și pentru măsurile preventive – de la vitamine sau suplimente, până la analize și vaccinuri.

Una dintre deciziile importante pe care le-am luat împreună cu doctorița lor a fost ca Ioana și Maria să facă vaccinul împotriva HPV – virusul care este responsabil de cancerul de col uterin și de alte câteva tipuri de cancere.

Pentru că studiile arată că vaccinarea anti-HPV în preadolescență și adolescență oferă cea mai bună protecție.

Și, pentru că am amintit de studii, aș vrea să menționez că acest tip de vaccin nu este unul nou și că dă rezultate. De exemplu, în Marea Britanie aproape că nu mai sunt cazuri de cancer de col uterin în rândul femeilor născute după 1995, iar Australia speră să elimine cancerul de col uterin în următorii cinci, zece ani.

Între timp, în România, aproape 3400 de femei se îmbolnăvesc anual de această boală și mai mult de jumătate din ele își pierd viața din cauza ei.

Sunt cele mai mari cifre din Uniunea Europeană, semn că avem probleme și în ceea ce privește prevenția prin vaccinare, și depistarea în stadiu incipient, și accesul la tratament.

De la 1 decembrie, vaccinul împotriva HPV este gratuit nu doar pentru fetele și între 11 și 18 ani, ci și pentru băieții din această grupă de vârstă.
Tot din decembrie, pentru femeile între 19 și 45 de ani vaccinul este compensat cu 50%.

Accesul la vaccin este simplu: îl puteți ridica de la farmacie pe baza unei rețete de la medic (indiferent de ce specialitate are). Singura grijă e să-l transportați și să-l păstrați la temperaturi scăzute până ajungeți în cabinetul doctorului care vă face vaccinul.

Îmi amintesc că, atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer, aș fi făcut orice ca să se însănătoșească. Din păcate, ea a fost unul dintre pacienții diagnosticați târziu care n-au mai putut fi salvați.

În perioada aceea am fost cu ea prin diverse spitale și secții oncologice, am însoțit-o la consultații, investigații și tratamente. Am văzut atât de mulți oameni bolnavi, unii chiar foarte tineri. M-am întâlnit, întâmplător, pe holurile spitalelor, cu cunoștințe care sufereau de cancer.

Având această experiență care m-a marcat profund, consider că e o victorie că avem acces la vaccinul împotriva HPV – virusul care e responsabil în 99% din cazurile de cancer de col uterin, dar și de alte tipuri de cancer.

Este un mod simplu de a preveni o boală foarte gravă. Un mod prin care putem avea grijă și de copiii noștri, dar și de noi înșine. Nu știu, poate că n-ar mai trebui să-i spunem simplu, “vaccin”, și „dovadă de iubire”.

***Articol realizat în cadrul campaniei „Hotărăște pentru viitor”, campanie națională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV, susținută de organizația Mame pentru mame în parteneriat cu MSD România.

The post O dovadă de iubire appeared first on Mara Coman.

Eu chiar așa credeam. Le-am spus fetelor mele să aibă grijă cu prăjitorul de pâine, cu tigaia fierbinte, cu cuțitele, cu metale în cuptorul cu microunde. Dar nici prin cap nu-mi trecea că trebuie să le spun să fie atente la spaghete.

Contextul, pe scurt: am decis că Ioana și Maria trebuie să aibă propriile responsabilități în casă – puține și conform vârstei, dar trebuie să fie. Ei bine, treaba lor este să scoată vasele din mașina de spălat, să le pună la locul lor și apoi să le așeze pe cele murdare în mașină. Chestie care durează până în 10 minute, dar asta contează mai puțin.

Într-una din zile Ioana și-a făcut spaghete (au început amândouă să și gătească, o să vă povestesc separat despre asta), și-a șters farfuria așa, cât de cât, și a pus-o frumos la spălat. Eu sunt super încântată de mașina mea de spălat vase, își face treaba minunat, dar singura condiție e să nu lași resturi. Nu zic de sosuri, ci de bucățele de legume, orez sau altele.

Fiică-mea știe chestia asta, dar cum caută scurtături la tot ce are de făcut, a mai uitat o bucățică de spaghetă pe castron. Mașina e programată să spele noaptea, deci firul ăla de spaghetă a avut timp să se întărească și să se lipească zdravăn. Și-acolo a rămas până a doua zi când l-a găsit tot Ioana. Și ce s-a gândit ea? Să-l dea la o parte cu unghia.

Sinceră să fiu, am făcut gestul ăsta de multe ori. Dacă am dat peste o pastă întărită pe marginea oalei, tot cu ughia am dezlipit-o de acolo.

Numai că Ioana a avut ghinion: firul de spaghetă i s-a înfipt adânc sub unghie, până aproape de rădăcină.

Oameni buni, nu m-aș fi apucat să scriu textul ăsta dacă n-aș fi încă uimită că te poți trezi cu genul ăsta de accident casnic.

Mâine se face o săptămână de la incident. În această săptămână, fiică-mea a beneficiat de o vizită la secția de chirurghie pedriatică, anestezie locală, curățat degetul, schimbat bandaj zilnic și antibiotic.

Probabil că o să-i cadă unghia, dar se vindecă bine și n-o mai doare. Și o să treacă ceva timp până când se va apropia din nou de pastele nefierte.

Acum, că mi-am tras sufletul și am trecut peste ce-a fost mai greu, m-am gândit la ce alte accidente casnice stupide am mai avut de-a lungul timpului. Sincer, nu-mi amintesc mai nimic – clasicele ouă scăpate pe jos sunt floare la ureche.

Dar poate aveți voi ceva memorabil de povestit pe tema asta. Facem haz de necaz?

Foto: Karolina Kołodziejczak / Unsplash

Vă las mai jos alte câteva articole care sper să vă placă:

→ Mici și îndrăznețe: 

→ O problemă care se rezolvă ușor, cu talonete personalizate:

→ Încă îmi place, chiar dacă fetele mele au crescut:

The post Pericolul nevăzut din cutia cu spaghete appeared first on Mara Coman.

Nu mă mai întâlnisem cu problema asta și habar nu aveam ce implică, dar mi-am amintit de adolescența mea cu scolioză, cu zile în șir de gimnastică medicală (pe care, din păcate, am abandonat-o în final). Am povestit aici, mai pe larg, experiența pe care am avut-o atunci.

Am crezut că va fi nevoie de gimnastică medicală și în cazul fetelor mele. Din fericire, am aflat că soluția e mult mai simplă: talonete personalizate.

Știam exact la ce clinică vreau să merg cu fetele. Cu trei ani în urmă vizitasem Kinetic Sport & Medicine și am fost impresionată de aparatura performantă de acolo (vă povestesc despre ea imediat).

Celălalt motiv? Ioana și Maria s-au simțit bine la Kinetic, le-a plăcut atmosfera pentru că nu arată a clinică rece, cu miros de medicamente. Din contră, zona pentru copii arată foarte bine, iar celor mici li se pare fun.

Mai mult, aflasem că tot aici se tratează sportivi de performanță, precum Simona Halep sau Horia Tecău. Sunt convinsă că n-ar fi ales acest loc dacă n-ar fi fost unul dintre cele mai bune.

Prima dată am mers la un consult la începutul verii. Era clar cu ochiul liber că fetele mele nu pășesc corect, dar era necesară analiza posturii lor. Așa că a călcat fiecare pe o placă digitală care măsoară presiunea din tălpi și centru de greutate al corpului.

Practic, vedeam pe monitorul computerului amprenta piciorușelor lor și puteam să-mi dau și eu seama că presiunea corpului nu e distribuită așa cum ar trebui în tălpi, motiv pentru care aveau o postură incorectă. De altfel, computerul marchează cu roșu zonele în care presiunea e prea puternică și cu verde cele în care e normală.

Analiza se face și în mers – Ioana și Maria au făcut câțiva pași și au călcat pe placa digitală și astfel am obținut o amprentă cât mai exactă a mersului lor. Cu ajutorul ei, medicul mi-a spus cât de avansată e problema și mi-a recomandat talonete pentru fete.

Fiecare talonetă este personalizată, în funcție de amprenta piciorului, și se face pe loc, în cabinet. Practic, fetele au plecat direct cu ele în pantofi.

Ne-am întors la control după trei luni, în toamna asta, ca să vedem evoluția. Veștile sunt bune: postura lor s-a corectat cu câteva procente. În timp, există mari șanse ca talpa piciorului să își recapete poziția corectă.

Vreau să vă spun și că fetele s-au acomodat cu talonetele într-o zi. Și că, dacă nu au talonete în pantofi  – lucru care se întâmplă foarte rar, de exemplu, în vară, la mare – spun că li se pare că merg „ciudat”.

Cei de la Kinetic au zâmbit când le-au auzit spunând asta: acel „ciudat” reprezintă, de fapt, evoluția care se simte direct. Piciorul s-a obișnuit să stea într-o poziție corectă și e „ciudat” când nu mai stă în poziția aceea, așadar caută să se autosusțină.

N-am dus fetele la doctor doar pentru că felul în care calcă nu e estetic, ci pentru că de aici pot apărea diverse alte probleme. Când presiunea din tălpi nu e distribuită uniform, postura corpului se schimbă: mergem cu un umăr mai jos sau cu umerii adunați, cu bazinul mai în față sau mai în spate.

În timp, toate astea duc la modificări ale coloanei vertebrale: scolioze, cifoze și altele.
Aproape că nu mi-a venit să cred când mi-a explicat medicul câte urmări apar doar din cauza modului în care mergem.

Între cele două vizite la Kinetic am fost mai atentă la modul în care calc și mi-am văzut urma tălpilor imprimată în papucii de casă: părea că am aceeași tendință, de a merge cu glezna spre interior.

Așa că, atunci când am mers cu fetele la control, am pășit și eu pe placa digitală care înregistrează amprenta piciorului. Ei bine, cu ocazia asta am aflat că am și eu aceeași problemă, chiar dacă nu atât de avansată (pantofii mei nu sunt deformați).

În ziua respectivă aveam o durere de spate (lombară, în stânga), iar medicul mi-a spus că nu se miră deloc: pun mai multă presiune pe piciorul strâng și e firesc să apară acest efect.

Am promis că mă întorc la Kinetic singură, pentru o evaluare completă. Știu că problemele mele nu se rezolvă doar cu niște talonete, ci că probabil am nevoie și de kinetoterapie și masaj. Dar sunt într-o perioadă în care fac pentru mine lucruri amânate demult și aș vrea să încerc: oricum simt nevoia să fac mișcare. Poate că e șansa mea de a îmbina utilul cu plăcutul.

Sincer vă spun că am avut tot timpul impresia că la Kinetic e foarte scump. Pentru că e o clinică premium, pentru serviciile oferite, pentru faptul că sportivii de performanță se tratează acolo. Însă acum, când am avut nevoie să merg cu fetele, am aflat că evaluarea posturii costă 200 de lei. Talonetele personalizate costă 500 de lei, dar pot fi purtate chiar și doi ani. Consultația următoare, de re-evaluare, e inclusă în prețul talonetelor.

Mai mult, în noiembrie Kinetic împlinește 11 ani și oferă reducere de 11% la toate pachetele cumpărate în această lună. Și o evaluare 1+1 gratis, ca să vii și cu cineva drag (sau care are nevoie).

Găsiți prețurile și pe site, însă important e să vă uitați la pachete, care chiar sunt avantajoase.

Oricum, cine are nevoie de kinetoterapie știe că nu se rezolvă într-o ședință. Verificați și costurile pentru copii, sunt mai mici decât cele pentru adulți. E un amănunt important, mai ales când ai mai mult de un copil. Eu știu asta foarte bine 😊.

The post Cum să nu mai calci strâmb appeared first on Mara Coman.

Se pare că, în această epocă în care tehnologia avansează extrem de rapid, mai trebuie să ținem cont și de părerile copiilor, pentru că de multe ori ei sunt mai conectați la tehnologie decât noi, părinții.
Dar mai bine să vă povestesc întâmplarea, și tragem noi concluziile la final 😊.

Când au aflat cât costă o cartelă de metrou, fetele mele au făcut ochii mari: li s-a părut foarte scumpă. De fapt, au această reacție de când au început să fie atente la prețurile din magazine și în special când vor să-și cumpere ceva cu banii din pușculița lor. Cert e că încă nu înțeleg cu adevărat valoarea lucrurilor, dar nu va mai fi mult până acolo.

Ei bine, cam ăsta e contextul în care, într-o zi, au dat amândouă buzna în camera mea să mă întrebe cât costă abonamentul nostru de la telefon. Lucram. Încercam să descifrez un brief destul de lung și complicat, fix de discuția asta nu-mi ardea. Ioana și Maria, nu și nu, că au aflat ele ceva.

Nici măcar nu știam costul exact, mai ales că pe abonamentul meu sunt trei numele de telefon și mai fac și niște donații recurente prin SMS. Ca să scap și să mă pot întoarce la treabă, m-am uitat pe ultima factură și le-am spus: 134 de lei.

Au chicotit și m-au întrebat de ce noi n-avem YOXO. Și m-au găsit cam nepregătită.

Auzisem de YOXO, desigur, pentru că văzusem reclamele la TV și online. Însă nu m-am străduit niciodată să aflu detalii, poate și pentru că eram relativ mulțumită cu abonamentul meu și mi se părea mai complicat să-l schimb doar pentru a face o economie de 10 sau de 20 de lei.
Și-așa a fost destul de greu ultima dată, când l-am mutat pe persoană juridică – vă scutesc de detalii, probabil știți despre ce vorbesc.

Cam astea sunt motivele pentru care ultimul lucru pe care mi-l doream să-l fac într-o zi plină era să port o discuție despre serviciile mobile și comparația dintre ele.

Am amânat discuția, dar n-am scăpat: când am închis laptopul, fetele mele au venit din nou să mă întrebe cum de nu avem YOXO dacă costă doar 19 lei și dacă am și reduceri la alte branduri?
Aici și-au jucat bine cartea: au amintit special despre haine și pantofi, fiind sigure că o să fiu atentă când îmi zic că pot să-mi comand haine cu reducere de 25%.

Așa că mi-am luat telefonul, am intrat pe YOXO.ro și am aflat că Ioana și Maria aveau dreptate.

În teorie, totul părea extrem de ușor, dar eu aveam în continuare reținerile mele: abonamentul meu activ, o ușoară teamă de birocrație – că parcă nu-mi venea să cred că nu trebuie să merg la nici un shop, să nu semnez de mână nici un contract. Mi-am downloadat aplicația și am vrut să văd ce se întâmplă.

Abonamentul meu YOXO

Abonamentul meu YOXO

Subliniez că habar nu aveam cum funcționează acest serviciu înainte de a-mi instala aplicația.

Acolo am văzut ofertele: cea mai ieftină costă 19 lei și am 50 GB pentru internet. Și am descoperit, pe rând, și restul de avantaje:

• Chiar nu trebuie să mergi nicăieri, nu e nevoie să faci nici un drum. Mi-am instalat YOXO singură, în 10 minute.
• Am avut nevoie de cartea de identitate, desigur – a fost scanată în aplicație, asta a fost tot.
• Puteam să-mi portez numărul de telefon din orice rețea, să-mi comand un SIM nou (care vine acasă în două zile) sau să aleg un eSIM. Adică un SIM virtual, pe care îl instalezi pe loc.
• Am preferat ultima variantă: mi-am ales încă un număr de telefon din cele propuse de aplicație și, urmând indicațiile, am instalat pe loc acest eSIM.
• Am ales abonamentul dorit – cel de 19 lei pe lună și 50 GB internet – și asta a fost tot.

Însă nu doar prețul mi se pare foarte avantajos, ci și faptul că nu mai există acea perioadă contractuală minimă și că îți poți modifica singur abonamentul așa cum vrei.
Tot din aplicație, deci fără să apelezi pe nimeni, fără să stai pe hold.

De exemplu, când voi pleca din țară voi opta pentru opțiunea de 39 de lei / lună, unde am și net în roaming. Și pot trece înapoi la cel de 19 lei când știu că voi sta o perioadă mai lungă acasă.

V-am mai zis și că fetele îmi spuneau că o să am reduceri la haine 😊. Nu numai, dar ele mă cunosc bine, mă întreabă de fiecare dată dacă n-am prea multe rochii, deci era clar că această informație nu va trece pe lângă mine.

Despre ce este vorba: în aplicația YOXO există un marketplace, care se numește YOXO Dealz. Acolo sunt diverse bonusuri de net, vouchere-cadou și, mai ales, oferte și discounturi la diverse alte branduri partenere, printre care și Answear – asta au reținut fetele mele. Și unde reducerea e chiar generoasă, adică 25% din comandă.

Ofertele din YOXO Dealz sunt diverse și sunt actualizate periodic; acum, de exemplu, pe lângă discount-ul de la Answear (valabil până pe 9 decembrie 2022) mai sunt oferte pentru:

• Freshful by eMag – 35 de lei reducere la o comandă de minimum 150 lei (până pe 19 decembrie);
• SanoPass – 30% reducere la abonamentul anual și la cel lunar de la SanoPass FIT. Aici m-am uitat și eu cu atenție, că aș vrea să fac mai multă mișcare și mi se pare super interesant să ai acces în 200 de săli de fitness;
• Splash – o plimbare de 20 de minute cu trotinetele electrice Splash dacă îți activezi YOXO până la finalul lunii;
• Telios Care – 50% reducere la abonamentul anual care oferă consultații medicale, tratament și monitorizare, totul online.

Știam că va exista un moment în care Ioana și Maria vor fi mai receptive la tot ce e nou, inclusiv la tehnologie și diverse servicii online, dar sincer mă așteptam să aibă legătură mai degrabă cu jocurile, cu emoticon-urile, cu video-urile.

M-a surprins că au găsit ele o ofertă care chiar e mai bună decât cea pe care o aveam eu – poate că le-a atras atenția și design-ul simplu al serviciului, și modul în care e comunicat.

Este user friendly, într-adevăr, și chiar e una dintre cele mai bune oferte de pe piață: preț mic, fără perioadă contractuală, bonusuri pentru membrii noi, oferte și reduceri la diverse branduri partenere.
Și foarte flexibil: îți poți modifica abonamentul când vrei, cum vrei sau poți renunța la el dacă nu-ți place. Fără penalizări și fără alte bătăi de cap.

Foto principală: stem.T4L / Unsplash

*Acest material este susținut de YOXO și exprimă în totalitate experiența mea personală cu acest serviciu mobil.

The post Uneori mai trebuie să asculte și părinții de copii appeared first on Mara Coman.

Își mușcă buza și aproape că-și face rană. Se joacă în continuare cu o păpușă – și știu că foarte curând n-o vor mai interesa păpușile. Locul de pe buză rămâne roșu aprins, de parcă s-ar fi ars; nu i-a dat sângele, dar se vede că nu e prima dată când face asta.
Îi spun Mariei că, dacă nu vrea buba, ar fi bine să-și lase buza în pace. Se bosumflă. Nu prea înțeleg de ce. Îmi zice că nu-i place să-i fac observație. Respir adânc și mă întreb în gând ce mă așteaptă dacă acum, în această preadolescență precoce, pe Maria mea o deranjează cam orice.

– Dar știi că-ți spun asta pentru că te iubesc, nu? Dacă nu te-aș iubi și nu m-ar interesa, te-aș lăsa să-ți faci rană. O să te usture și n-o să-ți placă.

– Da, știu că mă iubești. Mai puțin când îmi tot zici să nu fac asta, să nu fac ailaltă.

Acesta a fost preambulul unei discuții serioase purtate serile trecute, un pic înainte de cină. Ioana s-a așezat lângă noi, numai urechi. Am vorbit despre iubire necondiționată, chiar și atunci când le spun “nu”. Că, deși par doar o pisăloagă, acel “nu” înseamnă, de cele mai multe ori, protecție – iar asta e dragoste, pentru că încercăm să protejăm oamenii pe care-I iubim.

Desigur, dragostea nu se rezumă la “ai voie, n-ai voie”, ci la atât de multe aspecte la care nu mă gândisem vreodată înainte să le am pe ele. Viața mea s-a schimbat de când au apărut aceste două fetițe zâmbărețe care sunt centrul universului meu, bucuria mea de fiecare zi.

Ce-aș face pentru ele? ORICE.

Însă, cum momentan luna de pe cer nu e disponibilă 😊, încerc să le înconjor cu iubire, să fiu atentă la educația și la sănătatea lor. Iar legat de sănătate – pentru că despre asta scriu mai multe azi –, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut încă de când s-au născut a fost să cer mereu sfatul medicului. Au răcit? Le doare capul? N-au poftă de mâncare? Indiferent de situație, am anunțat medicul fetelor și le-am dat medicamentele pe care mi le-a prescris și nimic altceva. Nu ce cred eu, nu ce mi se pare mie că trebuie.

Când a fost nevoie de vaccinuri, medicul de familie ne-a fost alături, iar de curând am stabilit o nouă întâlnire pentru că, nu peste mult timp, fetele mele vor împlini 11 ani. Aceasta este vârsta de la care, în România, vaccinarea anti-HPV (gratuită și făcută la solicitarea părinților, în baza unei cereri la medicul de familie) este inclusă în cadrul Programului Național de Vaccinare.

Vaccinul anti-HPV este cel care luptă împotriva virusului HPV (Human Papilloma Virus), responsabil pentru apariția a 99% din cazurile de cancer de col uterin, dar și a altor tipuri de cancer. Ca să avem o idee mai clară, trebuie să spun că, în România, infecția cu HPV duce la 3380 de noi cazuri de cancer de col uterin și la peste 500 de cazuri de alte tipuri de cancer în fiecare an. Mai mult, 1800 de femei își pierd viața anual la noi în țară din cauza cancerului de col uterin.

Ca să rezum: există un vaccin care îmi poate proteja copiii de un virus responsabil pentru cancer. E gratuit (pentru fetele înttre 11 și 18 ani, dacă părintele face o cerere la medicul de familie). Oferă protecție maximă dacă e administrat înainte de 15 ani, dar e eficient și după această vârstă. Mai mult, studiile disponibile (realizate în cei 13 ani de când acest vaccin este folosit) arată că este sigur și că oferă protecție pe toată durata vieții.

Mi-e greu-mi imaginez că există și oameni informați care consideră că vaccinul anti-HPV nu e important pentru sănătatea lor (se poate face și la vârste mai înaintate) și a copiilor lor. Pot însă să înțeleg că nu am citit toți despre asta, că nu avem toate detaliile pe care ni le dorim – dar acum avem surse avizate pe subiect, precum site-ul Protejează-te de HPV. Tot acolo există și un ebook cu toate informațiile necesare. Mai mult, medicii de familie – cei la care trebuie să faceți cererea pentru vaccinarea gratuită – vor răspunde la toate întrebările.
Iar dacă v-aș da un sfat (deși încerc să nu fiu prea sfătoasă 😊), acela ar fi să discutați cu medicul de familie despre vaccinul anti-HPV. E o miză foarte importantă: aveți șansa de a vă proteja copiii de cancer. E unul dintre lucrurile cele mai însemnate pe care îl puteți face pentru ei.

Mi-am pierdut mama din cauza cancerului (chiar dacă nu unul provocat de HPV). S-a topit sub ochii mei, puțin câte puțin, în fiecare zi. A fost una dintre cele mai grele încercări prin care am trecut, văzând-o cum se duce și neavând la dispoziție mai nimic pentru a-i potoli durerea. A suferit cumplit. Amintirea ei îmi e de ajuns pentru a mă convinge să fac tot ce-mi stă în putere să-mi protejez copiii și pe mine însămi de această boală.

Foto principală: Liviu Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio

The post Sunt puține lucruri pe care chiar TREBUIE să le faci, dar unul dintre ele… appeared first on Mara Coman.

Cred că n-aș fi scris despre acest magazin dacă prietenii Ana Maria și Răzvan (cu care împărtășesc diverse descoperiri, deși mai degrabă din zona de gospodăreală) nu m-ar fi întrebat de ce țin găselnițele astea doar pentru mine. Cum n-am găsit argumente, iată, m-am apucat să le scriu.

De data asta e vorba despre un magazin cu diverse jocuri și jucării pentru copii, Oblio. Am dat peste el întâmplător, în Promenada, acum vreo doi, trei ani. Au și site, dar vând diverse și pe emag (poate chiar mai multe produse decât pe site-ul lor), trebuie doar să știi ce să cauți.

Pentru că, spre deosebire de restul magazinelor pentru copii, aici procentul de jocuri creative și/sau care-ți pun mintea la contribuție e mult mai mare decât în restul.

Fetele mele împlinesc 10 ani peste trei săptămâni. Au trecut de vârsta în care voiau păpușele, plușuri, LOL (ce ușurare, că o perioadă m-au înnebunit cu LOL-urile!). În cele mai multe magazine găsesc exact lucrurile astea, plus o grămadă de alte multe jucării din plastic roz. Ioana și Maria încă se bucură indiferent ce primesc (aici nu exagerez, e fericire și când cumpăr caiete, creioane sau baloane – și da, îmi place asta la ele), dar se plictisesc destul de repede de încă un pluș. Sau de o măsuță din plastic colorat. Desigur, e și din cauză că au crescut și au cam depășit vârsta la care iubeau acest gen de jucării.

La Oblio, în schimb, am descoperit tot felul de seturi creative pentru diferite vârste.

Acum vreo doi ani le-am luat un set cu care au lucrat un fel de tablouri cu niște foițe colorate și strălucitoare. Greu de explicat, dar le-a făcut plăcere. Ba chiar și mie! Am avut și un set de făcut săpun acasă, și el un succes. Iar anul ăsta, Moș Crăciun a adus niște seturi cu <diamante>, tot ca un fel de tablouri pe care trebuie aplicate pietricele. Au stat fetele mele trei zile (da, trei zile!) și au pus diamantele acolo, conform indicațiilor, și a fost fericire mare. Nu știam că au atâta răbdare. Și m-am bucurat că au avut o ocupație, mai ales acum, când ne tot chinuim să găsim lucruri interesante de făcut acasă.

Mare succes a avut și setul cu care am făcut acasă ruj, gloss și balsam de buze. Nu mai explic de ce, doar sunt fetele mele :).

Și apoi, că a fost ziua de nume a Ioanei, am comandat (de pe emag, că pe site-ul magazinului nu erau disponibile) niște seturi de construit și pictat căsuțe. În topul fetițelor mele, acestea din urmă au avut cele mai iubite. Unul dintre ele – cel cu mobila de dormitor – e în imaginea principală.
Plănuiesc să cumpăr și niște seturi de cusut (pare că le interesează). O să cercetez și seturile de pictat dacă au ceva pentru vârsta lor (au avut când erau mai mici și au fost încântate).

Dacă aveți drum prin Promenada, merită să căutați magazinul ăsta (la -1, vizavi de Lego) pentru că acolo sunt mult mai multe produse decât pe site. Sunt și pentru băieți, desigur, cu construcție de mașini, diverse jocuri, microscoape, seturi de experimente chimice (dar safe), de creat cristale, zăpadă artificială, parfum și câte și mai câte.
Știu că, de exemplu, set de creat săpun găsiți și-n hypermarket. Și așa e. Dar, dacă le comparați, o să vedeți și diferența de calitate; eu le-am avut pe ambele.
Majoritatea lucrurilor de la Oblio sunt de la branduri franțuzești, de altfel cred că și patronii sunt francezi. Nu sunt sigură, nu-i cunosc, dar îmi amintesc cum, o dată, în magazin vindea un domn cu accent franțuzesc. Mă rog, ideea e că se vede pe ele că sunt de calitate bună.

Cât despre prețuri, mie mi se par decente. Desigur, jocurile și jucăriile pentru copii nu sunt ieftine nicăieri, dar am rămas cu impresia că prețurile sunt comparabile cu cele din restul magazinelor. Și, by the way, au stand cu felicitări foarte simpatice, mergeam mereu să cumpăr de acolo pentru că sunt haioase și bine făcute. Dacă îmi amintesc bine, prețurile începeau de la doar 5 lei.

The post Magazinul pentru copii care-mi place și mie appeared first on Mara Coman.

Dar să încep cu ce mă neliniștea: cifrele cu numărul bolnavilor de Covid-19, dar și gripa și diversele viroze care vin la pachet în sezonul rece. Și nu aveam nevoie de sfaturi generale, ci voiam să știu părerea medicului care le cunoaște pe fetițele mele și care le știe istoricul.

De-a lungul anilor, în special iarna, Ioana și Maria au avut diverse viroze, au avut și gripă și-am stat cu inima cât un purice așteptând să le scadă temperatura. Și câte nopți n-am tresărit de fiecare dată când tușeau. Mai mult, cum virozele sunt contagioase, de câteva ori m-am îmbolnăvit chiar mai rău decât ele.

Pe scurt, m-aș bucura să avem cât mai rar episoade de genul celor de mai sus, iar asta e valabil și când nu suntem în mijlocul unei pandemii. Acum, cu atât mai mult.

Cu câteva săptămâni în urmă am participat la o conferință de presă care avea legătură cu cele de mai sus. Am aflat că s-a lansat o platformă care se numește atlasgripal.ro, unde sunt adunate foarte multe informații despre gripă – de la modalități de prevenție, vaccinuri gripale, până la ce este gripa și cum poate evolua.

Foarte important: toate aceste informații provin de la cadre medicale. E un lucru pe care vreau să îl evidențiez pentru că e plin web-ul de grupuri și de oameni care vin cu remedii miraculoase care nu au nici o bază științifică. Deci, repet, informațiile de pe Atlas Gripal vin de la medici. Și sunt structurate în așa fel încât sunt ușor de citit – ba chiar există și varianta audio, poți asculta ce te interesează în drum spre birou, de exemplu. Foarte interesante podcast-urile realizate de medici precum Dr. Mihai Craiu, Dr. Gindrovel Dumitra, Dr. Victoria Aramă, Dr. Sandra Alexiu, Dr. Ilinca Tranulis.

Revenind la conferința de presă: am ascultat mai mulți medici cunoscuți – pediatri, dar nu numai, au participat chiar și medici de la Matei Balș – care au vorbit despre gripă, viroze și coronavirus. Despre cum deosebim aceste boli respiratorii între ele și, mai ales, despre prevenție și despre rolul vaccinului gripal atât la copii, cât și la adulți. Despre cât de importantă este evitarea unei epidemii de gripă în mijlocul unei pandemii.

Putem să ne ferim de gripă cu vaccinul gripal în timp ce, deocamdată, nu avem nici un vaccin împotriva coronavirusului. Doar măști, apă, săpun și distanțare socială.

Adevărul e că nici nu vreau să mă gândesc ce ar înseamna pentru sistemul nostru medical încă o epidemie. Așa cum nu aș vrea să fiu nici măcar pentru o secundă în pielea unui pacient care se îmbolnăvește, în același timp, de gripă și de Covid-19.

Și trebuie să recunosc că nu știam că sunt două: vaccinul gripal care se administrează injectabil și cel care se administrează intranazal, sub formă de spray. Cel din urmă e destinat copiilor și adolescenților și se administrează foarte ușor: cum ziceam, se administreaza în nas. Pentru adulți e indicată doar varianta injectabilă.

Știu că acum nu se găsește deloc ușor niciun tip de vaccin, însă am înțeles că ambele tipuri de vaccinuri gripale (injectabil și intranazal) vor fi disponibile din nou începând cu mijlocul lui noiembrie.

Vorbești cu pediatrul sau medicul de familie. Și asta aș vrea să subliniez, pentru că medicul care are grijă de copilul tău îți poate da cel mai bun sfat. El îi știe trecutul, știe ce boli a avut, cum a reacționat și îți va recomanda vaccinul potrivit. Nu vecina, nu prietena, nu șoferul de ambulanță, nu o cunoștință care a avut gripă anul trecut și își amintește că „n-a fost cine știe ce”.
Gripa este o infecție severă care poate duce chiar și la deces.

Iei legătura cu medicul copilului tău. Și cu medicul tău de familie. Cere-le sfatul și respectă-le. Asta înseamnă că ești un părinte responsabil, care are grijă de copilul lui și de el însuși. Ca să nu mai zic că te vei simți foarte bine știind că ai luat toate măsurile pentru tine și pentru cei dragi.

O să fie o iarnă complicată, dar trecem noi și peste asta.

Atlas Gripal este un proiect educațional demarat de Societatea Națională de Medicină de Familie.

The post O să fie o iarnă complicată appeared first on Mara Coman.

Încă de când Ioana și Maria au început să meargă la grădiniță, am fost anunțată pe toate căile (prieteni, medici, internet) că o să facă diverse boli. De altfel, dacă îmi amintesc bine, la început mergeau o săptămână la grădiniță, următoarele două acasă, cu tuse. Încet, încet, raportul s-a mai schimbat, dar fiecare început de an școlar debuta cam la fel. În prima săptămână nu aveam nici o grijă, în weekend începeau durerile în gât.

Chiar dacă știam că e firesc să se întâmple asta, că imediat ce intră în colectivitate copiii fac diverse viroze și laringite, tot nu eram prea liniștită. Desigur, în cazul meu, cu gemene, totul e la dublu, inclusiv răcelile – dacă azi tușește Maria, va începe și Ioana în cel mult trei zile.

Bănuiesc că, pentru cei care n-au copii, cele de mai sus par un pic ciudate. Copiii răcesc, ce mare lucru :). Însă, în realitate, nu e chiar așa simplu. „Răcelile” pot veni cu temperatură mare – sau mică; m-am cam speriat când Maria a avut un episod de hipotermie –, cu tuse care pare că nu se mai oprește, cu nas înfundat și cu complicații la plămâni. Făceam ce făceam, ajungeam la pediatru. Acolo primeam tratament pentru gât dacă le durea gâtul, picături pentru nas, siropuri de tuse și suplimente alimentare cu vitamine și minerale pentru imunitate.

Vreau să spun că mie mi se pare foarte important să merg cu fetele la pediatru, chiar și pentru o răceală care nu ne dă mari bătăi de cap. Așa mă lămuresc că nu au nimic la plămâni (și de asta chiar nu am să-mi dau seama eu singură, acasă) și sunt liniștită că le dau tratamentul necesar – nu doar ceva așa, după cum cred eu. Alt lucru pe care îl fac e să discut cu pediatrul la primele semne de răceală – nu aștept până când copiii nu se mai opresc din tușit. Și țin cont de lunile cu „r”, când tot pediatrul mi-a recomandat să le dau suplimente. De altfel, și eu iau.

Lunile cu „r”, adică perioada septembrie-aprilie inclusiv. De ce suplimente în lunile astea? Pentru că stăm mai puțin la soare (uneori chiar deloc, deci avem nevoie de vitamina D) și mâncăm mai puține fructe și legume proaspete (deci mai puține vitamine în general).

Desigur că fiecare alege suplimentele în funcție de nevoile copilului său și de sfaturile medicului. Dar tot vreau să vă spun despre Minimarțieni – sigur știți despre ei, datorită numelui, formelor drăguțe și pentru că sunt iubiți de copii. Ei îi consideră doar niște jeleuri simpatice și bune la gust, însă noi știm că sub forma asta stau ascunse vitamine (D3, C, B3, B12 și altele), minerale și extracte din plante (mai exact, echinaceea) care întăresc imunitatea copiilor.

Ca totul să fie și mai funny pentru prichindei, în perioada asta sunt și pachete de Minimarțieni ce vin cu măști textile în mai multe modele amuzante. N-am crezut inițial că o mască îi poate bucura pe copii – mai ales că, pentru mine, masca e simbolul acestei pandemii – , dar iată că Ioana și Maria au fost încântate că au măști „de pisică” și s-au maimuțărit cu ele prin casă, de parcă cine știe ce cadou ar fi primit.

Desigur, pe lângă distracție, măștile vor fi foarte utile dacă vor începe să meargă fizic la școală. Însă eu vreau să-mi păstrez speranța că într-o zi nu vor mai avea nevoie de ele.

The post Lunile cu „r” appeared first on Mara Coman.

M-am gândit mult dacă să merg în magazine cu Ioana și Maria sau dacă să le comand pantofi online. Asta pentru că, de când cu pandemia, am încercat să evităm locurile aglomerate. Doar că nu e ușor să le cumpăr încălțămine fără să o probeze. Am multe experiențe nereușite de genul ăsta, replica cea mai des auzită fiind „mă deranjează ceva”. O cusătură, un șiret, habar n-am ce.

Exasperată de atâtea retururi, am decis că ne vom pune măști și vom merge la shopping. Și dacă, la fața locului, voi considera că e prea aglomerat, o să ne întoarcem acasă. Din fericire, n-a fost cazul: în cursul săptămânii, un pic după prânz, în mall-ul în care am mers noi erau doar câțiva oameni. Pe scurt, distanță chiar mai mare decât consideram eu că e necesar.

Scopul meu era clar: încălțăminte pentru toamnă, cât mai confortabilă, ca în fiecare an înainte de începerea școlii. Indiferent de cum va fi școala anul ăsta; pentru că, în final, și dacă fetele vor merge la școală, și dacă o să învețe online, tot au nevoie de ceva de încălțat. În plus, cumpărăturile făcute înainte de începerea școalii erau rutina noastră împreună și momentul lor de bucurie. Pantofi, hăinuțe, rechizite, ghiozdane, toate aceste lucruri noi – și mai multe decât în orice alt moment – le fac pe Ioana și pe Maria să țopăie de fericire. Vecinii de jos pot confirma :).

Le-am povestit fetelor și cum mergeam eu la „cumpărături” (dacă se puteau numi așa, pentru că n-aveai din ce să alegi) cu mama. Mi-a rămas întipărită în minte ziua în care m-a luat de mână și m-a dus la Pitești. Eram norocoasă, pentru că ai mei cunoșteau o doamnă care era vânzătoare, ceea ce însemna că ne păstra una, alta. Altfel nu găseam nimic de cumpărat, erau rafturile goale. Doamna vânzătoare mi-a zis să stau jos și a venit cu o pereche de pantofiori din spate. Erau bleumarin, cu șiret. Și erau din piele. Îmi plăceau, deși nu m-a întrebat nimeni dacă îmi plac; nu aveam altă opțiune. Sunt, de altfel, singurii pantofi din copilărie de care îmi amintesc, deși nu aveau nimic deosebit.

Dar noi, astăzi, avem variante. Ba chiar prea multe, așa că trebuie să mă transform într-un arbitru, să pledez pentru avantajele sau dezavantajele fiecărei perechi ca să alegem nu doar ceva strălucitor, ci și practic. Am intrat cu fetele la CCC; pe vitrine scria mare Back to school, mi-au arătat că sunt și promoții și au decis că acolo vor. Bine, nici eu nu alesesem întâmplător acea intrare din mall: le mai cumpărasem pantofi de la CCC în vreo două rânduri, știam că prețurile sunt accesibile, că găsesc și pantofi sport, și din piele, și modele mai elegante, deci era perfect.
Sincer, am și scăpat destul de ușor de data asta: n-au probat chiar tot magazinul. Au ales pantofi sport – mi se par cei mai practici și mai comozi pentru perioada asta. Ai Ioanei sunt, desigur, roz. Adică ROZ, pentru că universal Ioanei e roz, ea respiră roz. Am întrebat-o pe Maria dacă își dorește și ea la fel și mi-a zis că „nu neapărat”. Bine, bine, dar care? Mi-a arătat același model, însă pe alte culori: negru (deși rareori le cumpăr fetelor lucruri negre), dar cu un pic de glitter și niște detalii fucsia.

Până aici, totul bine. Urmau să probeze pantofii, iar eu mă gândeam cu groază că iar o să aud acel „mă deranjează ceva”. În schimb Ioana și-a pus pantoful în picior și-a scos un „oh” care se traducea prin ușurare. Soră-sa a imitat-o. Au făcut câțiva pași prin magazin, vizibil încântate. Am riscat și-am întrebat, timid:

– Sigur nu vă deranjează nimic?
– Nuuu, sunt perfecți.

Și adevărul e că sunt. Au o talpă foarte ușoară, până și mie îmi par comozi. Au un fel de șiret elastic care se ajustează simplu – adică nu e șiretul clasic pe care trebuie să-l desfaci și să-i faci fundiță. Și nici nu se dezleagă când ți-e lumea mai dragă. Menționez povestea asta cu șireturile pentru că nouă ne cam dau de furcă, amândouă au mereu șireturile dezlegate, și le leagă dar se dezleagă iar, le înnoadă, bonus: își scot pantofii fără să-și desfacă șireturile, chestie care pe mine mă enervează, că-i deformează. Deci momentan problema asta e rezolvată.

Dau să plec, dar zâmbărețele mă roagă, clipind des din ochi, să mai stăm un pic în magazin, „doar să ne uităm, mama”. Și se uită. Și se uită. Și se uităăăăă.

Au luat la verificat fiecare rucsac pentru școală, fiecare gentuță (ce dacă nu poartă!), fiecare cordeluță pentru păr, am avut în repertoriu și tonul rugător-șantajist „vaaaai, uite ce agrafe!”. Timp în care mă uit și eu puțin în jur, doar ce era să fac?!
Mă duc la colecția de toamnă pentru femei, foarte convinsă să nu-mi cumpăr nimic, că dacă nici eu nu am pantofi, atunci cine? M-am oprit lângă o pereche de bocanci, așa, într-o doară. I-am probat doar ca idee, să văd cum vin. Îmi veneau bine. Mă simțeam bine în ei. Erau cool, îmi plăcea catarama aia de pe mijloc. Aveau și șireturi, și fermoar. Și – ce coincidență! – se potriveau cu rochia mea.

Long story short, sunt fericita posesoare a unei perechi de bocanci din piele neagră de la Gino Rossi. Fetele au mai vrut niște brelocuri blănoase (cu ananas și cu înghețată, nu mă întrebați, nu știu ce fac cu ele), după care am plecat cu toate acasă purtând cu pantofii noi, cum făceam și eu în copilărie.

Concurs

Și pentru că noi ne-am bucurat că avem pantofi noi, am pus la cale, împreună cu CCC, un concurs pentru voi. O să încep cu premiul, care constă într-o pereche de pantofi pentru tine și una pentru fetița sau băiețelul tău. Deci o pereche de pantofi pentru un adult + una pentru un copil.

Cum participi

1. Intri pe Instagram și dai follow contului meu, @maracoman și contului CCC, @cccshoesbags_ro. Găsești ușor postarea cu pantofii, dar o las și aici, și pe acest link.
2. Lași un comentariu (la postarea de pe Instagram) care să conțină cea mai frumoasă amintire legată de începutul școlii + tag unei prietene, ca să afle și ea de concurs.

Perioada și regulamentul concursului

Concursul începe acum și se încheie pe 10 septembrie 2020, ora 20.

Vom avea un singur câștigător, care va primi un voucher pentru o pereche de pantofi pentru adulți din colecția de toamnă-iarnă de la CCC și o pereche de pantofi pentru copii din colecția Back to School de la CCC.

Voi alege cel mai drăguț și mai inspirat comentariu. Da, e doar alegerea mea :), nu facem tragere la sorți de data asta.

Câștigătorul va fi anunțat vineri, pe 11 septembrie 2020, prin mesaj privat. Dacă nu răspunde la mesaj în termen de 48 de ore, voi alege un alt câștigător.

Vă țin pumnii. Și abia aștept să citesc comentariile voastre.

Pentru mai multă inspirație, urmărește-ne pe Instagram:@maracoman și @ioana_și_maria.

The post Astăzi nu mai e la fel appeared first on Mara Coman.

Vorbeam într-o zi cu cineva care n-are copii și care îmi spunea că i se pare foarte greu să fii părinte – și aici nu se referea la cât e de obositor sau la câte haine și farfurii sunt de spălat într-o zi, ci la frici. Pentru că sunt momente în care-ți e al naibii de frică pentru copii. Am avut câteva episoade din astea, mai toate au fost legate de sănătate. Din fericire, Ioana și Maria nu au avut niște boli foarte grave, dar tot am tremurat în câteva rânduri, până când mi-a zis medicul că e OK.

Și azi.

Din fericire, acum e toată lumea veselă și bine-mersi (mă rog, eu nu-s chiar veselă, ci ușurată).

Se anunța o duminică însorită și liniștită. Mi-am băut cafeaua și m-am îmbrăcat în haine de dus la alergat. Mă bucuram că am timp de mers în parc și că o să mă simt toate bine după.
În timp ce mă pregăteam, fetele mi-au zis că se duc la joacă, în curte. Totul bine până aici.
Apoi am auzit ușa trântindu-se. Am auzit-o pe Ioana strigând-o pe soră-sa. Și plânsete. N-am mai respirat. Am bănuit exact ce s-a întâmplat: îi prinsese, din greșeală, degetul în ușă. În ușa de la intrare. Aia pe care am auzit-o eu nu închizându-se, ci trântindu-se cu putere.

Osul nu e rupt, unghiuțele sunt la locul lor și toate lucrurile mult mai grave care se puteau întâmpla nu s-au întâmplat. Însă pe toate astea nu le-am știut imediat. Durerea era foarte mare, Ioana plângea și-mi spunea doar: „Mama, mă doare.” Asta m-a rupt în două: că nu puteam să fac mai nimic. Am pus gheață și iubire, dar mă înnebunea faptul că știam că o durea de-i venea să se urce pe pereți și că eu n-aveam ce să fac.
Nu mai știu cât a durat. Nu i-a trecut repede, că nu a fost o simplă julitură, dar, în final, i-a trecut. Am împăcat și cealalaltă copilă, speriată și amărâtă, care plângea și ea. Și-apoi m-am dus să plâng și eu, de ușurare. Dar m-am speriat și eu.

Pățania de azi mi-a amintit de discuția aia legată de faptul că nu-i ușor să fii părinte. E și foarte frumos, desigur, că greul ăsta trebuia compensat cu ceva. Dar frica pe care o simți când e ceva în neregulă cu cei mici e teribilă. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul părinților ai căror copii suferă de boli grave. Eu încă nu pot să-mi scap din cap acel „Mama, mă doare” și senzația pe care o aveam când știam că nu pot face (mai) nimic.

***
Fetele sunt în camera lor, citesc, eu m-am restras un pic la mine, ca să scriu și să încerc să-mi amintesc încă o dată că sunt o mulțime de lucruri care mă pot la prin surprindere. Bune, rele, pe foarte multe nu le pot controla. Zic asta în mijlocul unei pandemii, care ar trebui să fie o lecție de „se poate întâmpla orice”.
Așa că, Mară, respiră adânc și bucură-te. În clipa asta, totul e bine și frumos. Ba chiar mai e și soare afară, cum îți place ție. Spune-i, te rog, minții tale să nu mai plece pe câmpii și să nu mai facă scenarii. Să nu mai încerce să controleze tot. Să lase deoparte povestea aia cu drobul de sare. Rămâi aici, în clipa asta, unde nu e nici un nor.

The post Trei cuvinte care mă fac bucățele appeared first on Mara Coman.