Cea mai bună investiție pe care am făcut-o pentru mine
Viața așa cum e
Cea mai bună investiție pe care am făcut-o pentru mine
25 mai 2022 | 9 comentarii

Și care chiar mi-a schimbat viața. În bine.

Înainte să scriu acest text, m-am întrebat cine aș fi fost dacă n-aș fi făcut psihoterapie: un om cu mai multe idei preconcepute, cu o mentalitate mai rigidă, cu mai multe temeri. Mai serioasă, mai critică cu mine însămi și mai puțin dispusă să mă bucur de lejeritate.
De altfel, mi se pare că am destul de puține lucruri în comun cu Mara de la 30 de ani. Am crescut – și când spun asta nu mă refer la vârstă.

 

Rușinea

Când am mers prima dată la psiholog mi-a fost rușine. Trăiam cu impresia că e ceva foarte rău cu mine dacă am ajuns să fac asta și că nu sunt destul de “puternică” să mă descurc singură cu problemele mele. Asta se întâmpla undeva prin 2010, când psihoterapia nu făcea parte din discursul nostru zilnic, când conversațiile între prietene nu includeau expresii de genul “psihologul meu crede că…”.

Lucrurile s-au schimbat destul de mult: de curând am întrebat pe Facebook ce faceți pentru voi înșivă, iar vreo 20-30 n-ați avut nici o reținere să spuneți că mergeți la psiholog. Nici eu nu mai am.

Majoritatea oamenilor care au răspuns la mini-sondajul meu sunt din București și alte orașe mari, cu destule clinici și cabinete psihologice. Dar, pentru mulți oameni, terapia încă reprezintă un subiect tabu, e asociată cu boli psihice grave și diverse etichete care spun că e ceva în neregulă cu tine.

Mulți nu merg la psiholog și pentru că nu vor să-i vadă nimeni, nu vor să afle nimeni, nu știu ce psiholog să aleagă, au o mare anxietate de a spune cuiva (chiar și unui specialist) ce probleme au, ce li se întâmplă.

Când am stat de vorbă cu cei de la Hedepy – o platformă de psihoterapie online -, am aflat că unele persoane care apelează la serviciile unui psiholog prin apel video sunt atât de anxioase încât nici măcar nu vor să-și deschidă camera la prima ședință.

Însă tot e bine că au această opțiune și că apelează la un specialist, că cer ajutor, în ciuda atâtor idei preconcepute cu care au crescut. Și partea bună e că, în timp, construiesc o relație de încredere cu psihologul lor și nu mai simt nevoia să-și ascundă fața.

Acesta e doar unul dintre motivele pentru care am vrut să scriu despre Hedepy. Sunt multe altele și le voi detalia mai jos. Însă întâi vreau să vă mai povestesc ceva, și anume…

 

Experiența mea cu terapia online

Înainte de pandemie cred că aș fi fost sceptică pentru că eu nu avusesem decât experiența ședințelor fizice, față în față, într-un cabinet cu un decor oficial. Dar apoi a venit izolarea și, așa cum ne amintim cu toții, n-am mai avut voie să ieșim din casă.

Aș fi putut să optez să nu mai merg la psiholog pentru o vreme, dar nu mi se părea deloc o idee bună. Începutul pandemiei îmi declanșase o mulțime de temeri: nu știam cât de gravă e boala și cât de ușor se transmite, nu exista vaccin și nici un tratament eficient, lucram la o revistă și părea totul absurd, pentru că se închiseseră chioșcurile de ziare.

Mi-era foare greu să-mi imaginez cum va fi “mâine”, iar asta e dificil pentru un om care se simte confortabil când are impresia că deține controlul. Deci aveam o mulțime de motive pentru care să nu renunț, ci să continui ședințele de psihoterapie. Și asta am și făcut, dar online, prin videoconferință.

Nu, n-am apelat atunci la Hedepy – și nici nu ar fi fost posibil, pentru că platforma nu se lansase încă. În plus, eu merg la același specialist de ani de zile și nu am motive să fac vreo schimbare. Însă știu din proprie experiență că terapia online funcționează și mi se pare că e o soluție foarte bună: aduce oamenii din orice colț de lume mai aproape de ajutorul pe care îl oferă un psiholog.

 

De ce Hedepy

  • Poți apela platforma de oriunde. Nu mai contează dacă ești sau nu dintr-un oraș mare, nu mai e nevoie să întrebi pe cineva dacă știe un psiholog din orașul tău.
  • Mai mult, Hedepy poate fi folosită și din străinătate. Chiar dacă mulți români care locuiesc în alte țări ar putea apela la psihologi de acolo, e mai ușor să discuți cu cineva în limba ta și, mai ales, cu o persoană care înțelege cultura și prejudecățile cu care am crescut.
  • Toți terapeuții sunt verificați de echipa Hedepy – sunt aici mai multe detalii. Mi se pare extrem de important să știi că specialistul la care apelezi are toate studiile și certificările necesare, deci este în măsură să te ajute.
  • Platforma e foarte simplu de folosit. Intri pe site, alegi unul dintre terapeuți, îți faci o programare tot online și asta e tot. Plata se face online cu cardul și, dacă nu ești mulțumit, îți primești banii înapoi.
  • Nu e nevoie să instalezi alte aplicații. Intri online pe Hedepy și totul se desfășoară acolo.
  • E bine de știut și că Hedepy e o companie care a fost lansată în Cehia și că s-a extins deja nu doar în România, ci și în Polonia, Italia, Ungaria, Grecia și Ucraina.

 

De ce fac psihoterapie și de ce nu vreau să renunț

Am făcut terapie o vreme, atunci, în 2010 și am reluat niște ani mai târziu, cu alt specialist. Cel mai greu mi-a fost să dau acel prim telefon pentru o programare (un alt motiv pentru care am vrut să scriu despre Hedepy, cred că inițial mi-ar fi fost mai ușor online).

Decizia mea de a face terapie a venit în două momente dificile în care simțeam că am nevoie de ajutor de la un specialist. Am fost convinsă că e ceva temporar și că o să renunț după ce îmi rezolv “problema”, dar mi-am schimbat total părerea.

Am aflat din experiența proprie că un psiholog bun nu te sprijină doar atunci când ești într-un impas, ci te ajută și să crești, să te dezvolți, să îți înțelegi reacțiile și emoțiile, să te schimbi (dacă-ți dorești asta), să pui limite.

Am simțit terapia aproape ca o revelație. Ca un om care primește o pereche de ochelari după o viață în care a văzut în ceață.

Acesta e motivul pentru care, deși nu e nici o tragedie în viața mea de acum, nu am de gând să renunț la terapie: aflu lucruri despre mine la fiecare ședință și fac pași spre persoana care aș vrea să devin. E un semn de sănătate pentru minte, o călătorie dirijată atent de un specialist care mă ajută să nu mă pierd pe drum.

N-am exagerat deloc când am scris, în titlu, că a fost cea mai bună investiție pentru mine. Și da, chiar mi-a schimbat viața într-un mai bine la care acum câțiva ani nici nu speram.

Foto: Liviu Bădiliță / Alex Gâlmeanu Studio

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • AdinaL spune:

    Eu am noroc să fie psihoterapeut cea mai bună prietenă a mea. Așa că nu mi-a fost greu sau rușine să apelez la ea🙂. Terapia m-a ajutat să înțeleg foarte multe despre mine, despre părinții mei. Eu cu mama am fost ca două pietre tari🙂. Când am început să înțeleg lucruri și mi-am schimbat atitudinea față de ea, relația noastră s-a schimbat miraculos. De-a lungul ședințelor de terapie, am avut parte de experiențe fabuloase. M-am văzut într-o viață anterioară, m-am văzut în momentul botezului, m-am văzut în momente oarecum traumatizante din copilăria timpurie. Momente pe care nu aveam cum să le conștientizez și să le înțeleg altfel. Merg la terapie ori de câte ori simt că sunt dezechilibrată sau în momente pe care nu știu cum să le gestionez.

  • Andreea C spune:

    Imi cer iertare anticipat pentru roman :p
    Ma bucur foarte mult cand citesc astfel de articole. Mi se pare un lucru minunat sa nu mai fie un tabu colosal nevoia de ajutor. Oricare ar fi problema, ca e mica, mare, reala sau nu. Important e sa gasim in noi puterea sa cerem ajutor, in ciuda tuturor obstacolelor. Care exista. Si sunt multe. Si au pielea groasa.
    Personal story: intotdeauna am avut o relatie.. ciudata cu mama. Undeva intre iubire, dependenta, vinovatie, responsabilitate.. hmm.. mai cu schepsis, asa. Noi doua nu am vazut niciodata lucrurile la fel. Un exemplu foarte simplu (si care m-a bantuit – si inca imi mai da tarcoale cand si cand): mama vede orice copil prin prisma notelor. “E copil de nota 9”, sau “E copil de nota 6”. Si oricat ar spunea ea ca nu este adevarat, eu tot simt ca de fapt, valoarea unui copil in ochii ei este limitata la o nota. Sau la o apreciere a vreunui profesor. Acum sunt si eu mama la randul meu, si ma asteptam ca toate aceste detalii sa ramana exact asta: detalii. Peste care sa trec. DAAAAAR lucrurile nu au stat DELOC asa! Cand a inceput fiul meu sa creasca, sa vorbeasca, sa incepem si noi, parintii lui, sa vorbim despre gradinita, scoala, etc., au iesit la suprafata cu o violenta incredibila toate “suferintele” mele legate de mama. O furie nebuna si o promisiune aproape in sange sa nu fac ca ea. O promisiune mie insami sa nu imi privesc NICIODATA copilul prin prisma unei note, sau sa il compar, sau, sau, sau. Iar toata furia asta (pentru ca eu am dat aici un singur exemplu, izolat. Sunt multe de spus, dar nu e cazul aici) a inceput sa ma apese. Sa nu mai dorm. Sa ma cert incontinuu cu ea, sau sa spun “DA DA” si dupa aia sa ma perpelesc de nervi. A inceput sa aiba un impact ffff negativ si asupra cuplului meu. Eh, acolo am tras linie si am spus STOP. Am o problema, trebuie rezolvata cumva, e clar ca singura nu pot, deci imi trebuie ajutor. Am un om langa mine care imi poate fi terapeut… lejer. Dar diferenta este COLOSALA intre un prieten, “un confident”, si un om care nu te cunoaste, care stii ca nu te judeca orice i-ai spune. In discutiile cu cei apropiati, am observat ca ne auto-cenzuram. Pe cand in fata unui strain, specialist, in fata caruia totul este strict confidential, barierele cad. Si vorbim pe sleau. Si altfel ne simtim ajutati. Nu locuiesc in Romania, dar am apelat, la fel ca tine, la un psiholog din Bucuresti, prin videoconferinta. Mi-a facut extraordinar de bine. Nu am rezolvat problemele, dar le iau putin diferit. Cu mai multa distanta. Printr-o alta perspectiva.
    Mara, we are kindred spirits! Multumesc pentru articol si pentru mesajul trimis.
    Nu e o rusine sa ai nevoie de ajutor. Este mult mai rusinos si nedrept fata de sine sa suferi in tacere…

    • Mara spune:

      Mulțumesc pentru mesaj și pentru că ai împărtășit experiența asta, atât de sinceră.

    • Mara spune:

      Și ai multă dreptate când zici că 3 diferit să vorbești cu un prieten. Chiar dacă nu ne cenzurăm, chiar dacă are toată bunăvoința din lume, nu are pregătirea necesară ca să ajute așa cum o face un terapeut.

  • Magda Vrinceanu spune:

    Bună Mara! Ai perfecta dreptate.. Și mie mi a schimbat viata în bine vizita la terapeut. Dar știi ce este grav? Terapia cel puțin în România, București în cazul meu este scumpa și destul de puțina lume are acces la ea din acest motiv! Te felicit pentru abordarea acestui subiect, tabu pentru multă lume. 😍❤️

    • Mara spune:

      Magda, așa e, nu e ieftin. Însă înțeleg că în unele cazuri există posibilitatea de decontare prin casa de asigurări. Cred că medicii de familie știu mai multe.

  • Bia spune:

    Toată lumea ar trebui să meargă la terapie. Problema e că fix cei care ar avea cea mai mare nevoie de ea, nu îi văd rostul, și de multe ori se și cred superiori. Cel puțin în cercul meu așa e. Eu merg de aproape 3 ani, m-a ajutat enorm, dar mai am de lucru. Părinții mei nu știu 🙂 ar lua-o personal. Dacă o să vină vorba vreodată despre asta, nu o să mint, e problema lor cum gestionează informația.
    Mă bucur enorm că se vorbește din ce în ce mai mult despre asta.

    • Mara spune:

      Cunosc și eu categoria de oameni care „știu eu mai bine” :).
      Ai dreptate, părinții nu înțeleg de cele mai multe ori de ce copiii lor merg la psiholog – dar aici sunt tot ideile preconcepute și etichetele. Și da, e treaba lor ce fac cu informația, ai dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord