
Dex offline
În casele cu copii, lucrurile au viață proprie: cănile s-au spart (singure), jucăriile s-au stricat (tot singure), șosetele s-au împrăștiat (evident, singure).
Mă amuz deseori pe tema asta și comentez, mai mult pentru mine, când Ioana și Maria îmi răspund folosind reflexivul.
– Ce-nseamnă”reflexiv”?
– Adică „de la distanță”, îi explică soră-sa.
Un sfat, două
După o discuție lungă cu un prieten care are mâțe, Maria își ia la revedere:
– Să ai grijă de pisici, că sunt și ele oameni.
Wishful thinking
– Cum așa, prim-ministrul stă la birou?, întreabă Ioana și face ochii mari.
– Sigur. Doar e și el un om care are un serviciu.
– Aaa. Eu credeam că stă toată ziua într-un pat mare, de lux.
Mai repedeeee
Deschid o ușă și se reped amândouă, în grabă, peste mine. Zero răbdare, voiau să intre în același timp. Vădit grăbită, Maria îi zice Ioanei:
– Hai, infiltră-te odată!
Domnul-prăjitură
Ne uităm la un film. Nu-i animație și e nevoie, din când în când, de lămuriri.
– Mama, cu cine vorbea? Cu domnul ăla negres?