Dar vreau să…
Mă sună Ioana.
Mie-mi stă inima-n loc, că nu obișnuiește să mă sune de la școală și mă întreb dacă n-a pățit ceva.
Vorbește tare și repede și e entuziasmată:
– Mamaaaa, te-am sunat să-ți zic că facem război cu un băiat și vreau să ți-l dau la telefon.
– Cum adică faceți război?
– Adică eu și Maria îl alergăm, iar el fuge. Dar vreau să ți-l dau la telefon.
– Păi și el vrea să vorbească cu mine?
– Nu știu. Dar vreau să ți-l dau la telefon.
– Și ce să-i spun?
– Nu știiiiiu. Bine, pa!

Bravo, boss!
Pleacă amândouă în vacanță la taică-meu. Mă sună Maria într-o seară.
– Mama, m-a întrebat cineva de ce mi se pare uneori că sunt cea mai tare. Și știi ce i-am zis?
Aici m-am blocat, că eu știu (sau, mai bine-zis, credeam) că Maria mea e un pic timidă și n-aveam habar să fi spus, până acum, nici măcar ceva ce să semene cu „sunt cea mai tare”. Previzibil, o întreb ce-a răspuns, dar cu o ușoară teamă, gândindu-mă că cine știe ce urmează.
– Am zis că-s cea mai tare pentru că eu vorbesc cu toate fetele și cu toți băieții cu „bravo, boss!”
Mă iau cu mâinile de cap, eu n-o auzisem niciodată pe fetița asta inocentă zicând așa ceva.
– Dar chiar așa vorbești tu, Maria?
– Uneori. Doar când mă simt tare și cool.

Cum să topești o Mară cu un SMS
Azi-dimineață, înainte să plece de la bunicul spre București, mă sună Ioana. N-am auzit telefonul, așa că mi-a scris un SMS de pe mobilul ei, din ăla cu butoane pe care trebuie să apeși și de câte trei ori pentru o literă.
Ce faci? Te iubesc! Vrei acasă să învățăm cum se fac origami de pe internet?
M-a topit. Acum au venit amândouă, ciripesc și pictează niște iepuri primiți de la Marionnaud (mulțumesc, au fost mega încântate!) și eu încă sunt topită.