Crudul adevăr
– Ioana, hai, spune-mi, cine a pus gumă de mestecat pe canapea?
Se uită la mine și râde și se-alintă:
– Nu știiiiiiu.
– Hai, spune-mi. E clar că, dintre noi trei, nu eu am pus gumă pe canapea. Deci cum a fost?
Râde în continuare și ridică din umeri:
– Nu știiiiiu.
– Ioana, zi-mi. Acum e faptul consumat, gata. Sunt doar curioasă – insist eu.
Sunt bine-dispusă, îmi promit că n-o cert, indiferent ce-mi spune. Ea se hilizește în continuare și lungește i-ul:
– Dar nu știiiiiiu.
– Ei, nu știi. Voi două ați pus gumă pe canapea.
– Ba nu.
– Atunci?
– Doar eu.
– Și cum ai făcut? Ai vrut să o arunci și ți-a căzut?
– Nu.
– Hai, zi-mi o dată, că-s curioasă.
– Păi am pus-o eu, pur și simplu.
– Cum așa?
– C-așa am vrut.
– Ai vrut tu, așa, să pui gumă de mestecat pe canapea?
– Da.
– De ce?
– C-am vrut să te așezi tu pe ea și să ți se lipească de pantaloni.
Mno, dacă am insistat să fie sinceră, a fost. Și dac-am promis că n-o cert, acum n-am decât s-o felicit. Mi-a zis copilul adevărul.

Ar fi fost mai palpitant
Eram frântă de oboseală, alergasem în parc și aproape că mă târam spre casă, cu fetele de mână.
– Abia merg; așteptați-mă și pe mine, că mai am un pic și-mi dau duhul.
– Ce-nseamnă să-ți dai duhul?
– Tu ce crezi?
– Înseamnă că devii duh și-mi îndeplinești trei dorințe.
– Uite că nu. Sunt doar foarte obosită, că am alergat.
– Aaaah. Dacă deveneai duh era mai palpitant. Și mi-ai fi îndeplinit trei dorințe. În fiecare zi.

Eu aș fi spus că dansez
Am căștile în urechi.
– Mom, tu asculți muzică acum?
N-apuc să zic nimic, că răspunde Maria:
– Da. Nu vezi c-a început să dea din fund?!

Patria mea
Intră Maria-n bucătărie, gesticulând. Întinde mâna dreaptă și desenează un semicerc în aer. Apoi declară, dramatic:
– Patria mea e… trezitul noaptea.