Nu te văd
Life
Nu te văd
12 mai 2018 |
simptome migrena mara coman blog
Foto: Mihai Ghiduc

Nu te văd.
Și nici nu pot să vorbesc.

Tac. Comunic prin semne. Sunt în pat și-mi acopăr capul cu pilota, pentru că mă deranjează lumina care intră pe fereastră.
În altă zi, la birou, stau pe un scaun și aștept să-mi treacă. Bănuiesc că sunt palidă – mă rog, sigur nu arăt bine, altfel nu mi-aș putea explica panica uneia dintre colege, care se agită întruna și mă sperie și pe mine. „Chemați salvarea! Chemați salvarea! Trebuie să-i facă cineva urgent o injecție cu calciu!” Dau din cap în semn că nu, dar ea e panicată încă și, din fericire, îmi revin la timp ca s-o liniștesc cât de cât. S-o liniștesc pe ea – nu și pe mine.
Sunt la cumpărături, mă uit la produsele de pe rafturi și brusc îmi dau seama că nu văd prețurile. Mă grăbesc să plătesc și plec acasă cu taxiul.

Sunt ani de zile de când am momente din astea: mă deranjează lumina, văd pete, îmi amorțește maxilarul, mâna și, peste toate astea, mă doare și capul. Nu e musai să am toată gama de simptome: pot să apară când unele, când altele. De ajuns cât să mă scoată din uz. Ei, dar când se combină toate, e ceva special, un all inclusive enervant, dureros, care nu cedează la nici un medicament și care mă bagă-n sperieți. Singura parte bună e ca mi se întâmplă rar: de obicei, scap cu unul sau două episoade din astea pe an.
Încă din facultate, toți medicii la care am fost, m-au tratat cu calciu. Lipsă de calciu-n sus, lipsă de calciu-n jos, deși calciul iese bine în analize, dar, ce să facem, mai luați niște calciu. Și-am luat, și-am luat până când n-am mai luat deloc, că nu era nici o diferență.

Și uite că, într-o zi, am aflat ce am: e o migrenă. O afurisită de migrenă. Care se instalează rar, dar cu care nu mă înțeleg deloc. E o migrenă mai specială, care nu vine doar cu dureri de cap, ci și cu un pachet de simptome deranjante, și care mă obligă să pun pe hold orice altceva. Și nu urăsc nimic mai tare decât să-mi fie rău. Să nu funcționez, să nu pot să fac ce vreau să fac. Așa că mi-am luat inima-n dinți și m-am hotărât să merg la medic – la unul care, de data asta, să nu-mi mai recomade doar suplimente cu calciu. Am vrut să evit să mă plimb dintr-un spital în altul, dintr-un cabinet în altul și să am parte de medici care nu sunt grăbiți, care au răbdare să îmi explice ce mi se întâmplă și ce pot să fac. Am întrebat niște cunoscuți, am căutat pe net și, în final, am ajuns la MedLife. Știam că acolo le găsesc pe toate: și generaliști, și neurologi, și RMN. Că, dacă tot am simptome all-inclusive, să fie și tratamentul pe măsură :). Iar de când am aflat că e musai să fac un RMN (așa se diagnostichează migrenele și, pe de altă parte, se scot din calcul alte afecțiuni mai grave, care ar putea să aibă simptome asemănătoare), mi-am spus că e cel mai bine să merg la MedLife pentru că acolo există tehnologie de ultimă generație. Auzisem și de campania lor, „Tehnologia de mâine”(marketingul funcționează!) – era momentul să testez tehnologia asta pe pielea mea. Așa că… mi-am făcut o programare.

Continuarea, aici și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord