Despre ce am vorbit la conferințele BookLand

A trecut ceva vreme de la Conferințele practice pentru tineri BookLand Evolution, unde am fost invitată să vorbesc și eu. Și m-am dus, ba chiar mi-a făcut plăcere, mai ales că nu mi-e teamă să vorbesc în public – deși asta nu e cea mai mare calitate a mea :).
Nu demult, am primit și înregistrarea – m-am întrebat dacă să dau play sau nu :). Bineînțeles că m-a ros curiozitatea și mi-am făcut deja autocritica, printre care câteva lucruri pe care am uitat să le spun și muuuulte ăăăăă-uri. Dar, deh, asta e, până la urmă nu candidez la președintție :).

Întregistrarea e aici, vă las să o vedeți dacă sunteți curioși. Iar sub ea o să scriu și ce-am uitat să spun la fața locului.

Am fost invitată să vorbesc despre succes, dar am vorbit despre pasiune. Am povestit despre parcursul meu, în special despre momentul în care am decis ce facultate și ce meserie o să urmez – iar cele două sunt diferite. Mi s-a părut potrivit să vorbesc despre asta pentru că în public erau elevi în ultimii ani de liceu. Și îmi amintesc de momentul acela în care nu știam pe ce drum să o iau, despre eșecuri și despre riscuri pe care nu mi le-am asumat – în cazul de față, să renunț la studiile care nu mi-au plăcut deloc și să mă duc la o facultate care să îmi placă.

Am vorbit despre pasiune pentru că eu cred că de aici pornește totul. Cred că fiecare om care a făcut performanță într-un domeniu sau în altul a fost pasionat de munca lui. Așa cum sunt convinsă că, dacă nu există pasiune, vei fi probabil un angajat mediocru și nefericit, care se duce la birou pentru că trebuie și care e depresiv în fiecare luni dimineața.
Ei bine, poate vă întrebați de ce am fost invitată – tocmai eu – să vorbesc la conferința asta. N-aș ști să vă răspund, dar m-am simțit flatată. Însă pot să spun de ce am acceptat: nu ca să vorbesc despre reușitele mele, despre cariera mea. Să fim serioși, sunt doar un om cu un job. Însă sunt un om căruia îi place ce face. Și n-aș da asta pentru nimic în lume. M-am dus acolo să le spun tinerilor că e atât de important să te concentrezi pe ce îți place cu adevărat.

Am spus, în final, câteva vorbe despre o Gabriel Garcia Marquez – doar eram la Conferințele BookLand. E vorba de momentul în care s-a dus la poștă cu manuscrisul pe care urma să-l trimită unei edituri. Manuscrisul lui avea 490 de pagini și n-a avut bani să le trimită pe toate. A trimis o parte, apoi s-a dus acasă, și-a amanetat uscătorul de păr și blenderul, iar cu banii respectivi a trimis și restul paginilor. Manuscrisul respectiv era Un veac de singurătate.

Am povestit despre asta pentru că m-a impresionat extrem de mult. Și alesem cumva această întâmplare pentru că voiam să vorbesc (și bineînțeles că am uitat) și despre risc. Bineînțeles că e o întâmplare fericită: Marquez a trimis, cu ultimii bani, acel manuscris, și nu altul, care ar fi putut să nu aibă succes; editura ar fi putut să nu decidă să-l publice; sau, cine știe, se putea pierde pe drum. Însă a riscat. Și a câștigat.

Eu îmi amintesc de povestea asta de fiecare dată când am de luat o decizie importantă, de fiecare dată când tind să aleg varianta safe.

Related Posts

Leave a Comment

No Comments Yet.