Și simplu, și sigur
Life
Și simplu, și sigur
24 mart. 2020 | 2 comentarii

 

 

Aveam de gând să scriu textul ăsta înainte să înceapă nebunia cu pandemia, când încă mergeam liniștită cu metroul și când încă mai speram că, peste două săptămâni, o să mă plimb prin piața din Palermo. Apoi lucrurile s-au precipitat și sunt așa cum știți cu toții: e stare de urgență, numărul cazurilor de oameni infectați cu coronavirus crește în fiecare zi, lucrăm de acasă și ne întrebăm cum o să evolueze lucrurile. În contextul ăsta, aproape renunțasem la idee: ce rost mai are să scriu eu despre plata cu cardul când avem probleme atât de grave?
Și-apoi nu mi s-a mai părut că e ca nuca-n perete. Ba consider chiar că e potrivit, poate acum mai mult ca niciodată: pentru că vrem să limităm interacțiunile cu ceilalți, vrem să atingem cât mai puține lucruri – și aici intră și banii. Chiar am văzut un reportaj la TV despre asta: că banii sunt murdari, la propriu. Că bancnotele favorizează extinderea virusului. Ba chiar am fost sfătuiți și să spălăm banii – tot la propriu, desigur. Ca să continui cu un pic de umor negru, tocmai am citit pe Facebook cum cineva și-a vândut mașina are treabă: spală banii. Cu apă și săpun.

Atunci când voiam eu să scriu acest text nici nu-mi trecea prin cap că plata cu cardul ne poate păzi de virusuri. Nope. Îmi aminteam însă cum prietena mea, care stă în Oslo, nu are niciodată cash. Și cum, când am fost la ea în vizită, nici eu n-am avut nevoie de cash. N-am fost la nici un bancomat, nu am scos cash nici măcar o coroană și nici măcar n-am văzut cum arată coroanele norvegiene. Am plătit cu cardul peste tot și am fost impresionată că pot să fac asta inclusiv la piață. Serios: în Norvegia, la piață, plătești pătrunjelul cu cardul. Pe când eu, la mine acasă, trebuie să fac un ocol înainte să merg în piață, pentru că – deși e ditamai piața – nu e nici un ATM în zonă.

Deși mie mi-ar plăcea să pot plăti cu cardul peste tot (chiar e mai simplu, cred că toată lumea e de acord), am aflat cu surprindere că fac parte din minoritate. Cei mai mulți români preferă să plătească cash, ba chiar se tem să folosească cardurile. Mai exact, România e pe penultimul loc din UE în ceea privește plata cu cardul.
Teama de a folosi cardul nu e neapărat neîntemeiată, doar am auzit de multe ori despre fraude – cel mai des, în contextul cumpărăturilor online. De asta sunt atentă de pe ce site-uri comand: dacă e vreun eshop despre care nu știu prea multe, mă informez înainte să cumpăr și, implicit, să introduc datele cardului meu. La o simplă căutare pe Google am aflat imediat dacă a avut cineva probleme comandând de pe un anumit site. Totuși, în România, sunt foarte puține tranzacții fraudate. Ba chiar la capitolul ăsta România e printre cele mai sigure țări din UE. Ei bine, în contextul acesta nu prea avem motive să ne fie atât de frică să plătim cu cardul – e un instrument de plată care chiar ne face viața mai ușoară.

 

plata cu cardul Revolut
Photoduet / Freepik

 

Am mai aflat și că nu toți românii au carduri, ba chiar suntem pe ultimul loc în UE. Eu fac parte din categoria celor care două: unul făcut la primul job, reemis la aceeași bancă de aproape 20 de ani, și unul Revolut, pe care-l am de aproape doi ani. Cu Revolut plătesc mereu în străinătate (pentru cel mai bun curs valutar). Îmi pun bani pe el din aplicație – de exemplu, la Paris, am intrat într-un magazin, m-am decis pe loc să-mi cumpăr o rochie și mi-am transferat bani pe Revolut din cabina de probă. Acasă, îl folosesc frecvent pentru aplicațiile de ride-sharing, pentru că am statistici și e foarte simplu să aflu cât am cheltuit doar pentru transport într-o anumită lună. (De obicei mă îngrozesc și, cel puțin pentru o vreme, iau măsuri: merg mai mult cu metroul și-mi fac un cadou luna următoare.) Și mai folosesc Revolut să fac transfer de bani pe loc: când ies cu prietenii în oraș și plătește unul dintre noi pentru toți, când trebuie să dau cuiva niște bani sau când trebuie să primesc. Dacă aș face o tranzacție de pe celălalt card al meu, prin on-line banking, banii ar ajunge, de cele mai multe ori, a doua zi.
Practic, din aplicația Revolut pot să-mi aleg singură setările și să-mi iau măsurile de siguranță – când simt că e cazul. Mi s-a întâmplat de câteva ori și să primesc notificări de la Revolut pentru vreo tranzacție care a părut suspectă, deși nu era cazul. În cazurile respective a fost nevoie doar să confirm, tot din aplicație, că sunt de acord cu plata.

Totuși, am vrut să aflu de ce s-a întâmplat asta și am aflat că Revolut a are un algoritm de machine-learning care detectează orice activitate suspectă în timp real. Activitate suspectă înseamnă o deviere de la comportamentul obișnuit al utilizatorului: până și o plată către Amazon ar putea fi suspectă dacă eu, de doi ani de când am cardul, n-am cumpărat niciodată de acolo.

Revolut are tot felul de măsuri antifraudă. Pe unele le-am descoperit singură, în aplicație; pe altele, din discuții cu prietenii mei. Mi se pare foarte fain că poți lua singur măsurile astea, din aplicație. Adică nu trebuie să suni și să stai jumătate de oră pe hold ca să afli o informație banală sau ca să activezi/dezactivezi plățile contactless.

Mai am o informație – utilă, zic eu, pentru că eu m-am lovit de asta. Mai exact, am vrut să-mi comand o pereche de sneakers, un model anume, pe care l-am găsit foarte greu. Și când l-am găsit, era pe un site obscur, pe care-mi era cam frică să introduc datele cardului: mă gândeam cum, pe lângă cei 70 de euro pentru pantofii respectivi, o să mă trezesc eu într-o zi cu cardul gol. Însă, ca orice femeie care găsește variante ca să facă shopping, am aflat că pot să-mi fac un card virtual Revolut. Chiar și un card virtual de unică folosință care se distruge după ce ai făcut plata.

 

Zilele astea, cât am stat acasă, am tot plătit cu cardul. Mi-am luat și pantofii ăia – doar o pereche și nimic extravagant, pentru că aveam senzația că țara arde și mie-mi arde de shopping online. Însă, cum sunt acasă de aproape două săptămâni, mi-am comandat diverse lucruri de care chiar aveam nevoie, de la cărți până la alimente și apă plată. Am plătit cu cardul și a fost mai simplu și pentru mine, și pentru curier. Nu doar simplu – și sigur.
Acestea fiind spuse, nu vă feriți de plățile cu cardul – orice card; n-aveți chiar nici un motiv.

 

Info despre carduri, plăți online și fraude*

– un român plătește cu cardul, în medie, doar de 28 de ori pe an;
– mai puțin de 0.01% dintre tranzacții sunt fraudate în România;
– în privința numărului de carduri, suntem pe ultimul loc în UE, adică avem 0.81 carduri pe locuitor;
– în România erau înregistrate 13.6 milioane de carduri active, conform datelor furnizate de Banca Națională a României (în al doilea semestru al anului 2019);
– plățile cu cardul sunt cel mai utilizat instrument de plată electronică din Uniunea Europeană, reprezentând peste jumătate din totalul tuturor tranzacțiilor fără numerar (52%);
– România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană (după Bulgaria) în ceea ce privește utilizarea cardurilor, cu o medie de 28 de plăți cu cardul pe cap de locuitor pe an.

 

*Surse:
– Plățile cu cardul în Europa – cadru actual și previziuni: o perspectivă Eurosystem emis de Banca Centrală Europeană în aprilie 2019
– Al cincilea raport asupra fraudei cu carduri emis de Banca Centrală Europeană, septembrie 2018
Comentarii
  • Andreea spune:

    E foarte „fain” sa te trezesti cu contul blocat in pandemie,ca li se par lor suspecte tranzactiile. Prea multe conturi blocate abuziv. Nu mai laudati atat Revolutul.

    • Mara spune:

      Bună Andreea,

      E drept că am mai citit despre oameni care au contul blocat, dar nu știu detalii. Știu că se blochează când sunt tranzacții suspecte.
      Mie nu mi s-a întâmplat așa ceva, altfel nu aș fi recomandat Revolut. Și eu îl folosesc destul de des.
      Singurele momente când am avut contul blocat a fost când am făcut o tranzacție suspectă – era de pe un site pe care nu îl mai folosisem până atunci cu Revolut. Cred că blocat nu e cuvântul potrivit, a fost și am putut să cardul din aplicație. Practic, era necesar acordul meu. Însă alte probleme nu am avut. Sper că între timp s-au rezolvat și ale tale, cu contul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord