Ieri eram (și mai sunt și azi) răcită și mi-era și frig, și somn, și n-aș fi ieșit din casă decât în câteva situații – și, iaca, era una dintre situațiile alea. Mă invitaseră niște oameni faini la Bistro Ateneu, eu spusesem că vin și, mai mult de-atât, știam că dacă mă urnesc din casă, o să-mi și placă. Și așa a fost.

Ocazia a fost meniul nou de la Bistro Ateneu, pregătit de chef Alexandru Dumitru – n-are nici 30 de ani și gătește senzațional (iar eu, la anii mei, nu-s convinsă că știu să fac nici măcar niște paste așa-cum-trebuie). Ca să n-o mai lungesc: mie chiar îmi place mâncarea. Așa că am amânat o dată povestea aia cu dieta (de luni…) și m-am înființat în Episcopiei nr 3.

N-am poze prea bune, că am preferat să mănânc. Inclusiv sfeclă; și io nu mă dau în vânt după sfeclă. Preferatele mele au fost supa de pește, porcul și vita. Iar lângă șalău era ceva ce se numea cremă de usturoi verde, o chestie delicioasă. Am întrebat cum se face, am și uitat, mi-a rămas în minte că n-am șanse și că trebuie să-i las pe profesioniști să facă lucrurile astea.

Chef-ul mi-a promis și că face sorbet de zmeură – la vară, când se coace zmeura. Eu am insistat și cu înghețata de violete, că nu găsesc nicăieri în București și, dacă e făcută de cineva priceput, pun pariu că e senzațională. Nu știu de unde luăm violetele, poate doar să le plantez într-o jardinieră pe balcon și să vin cu un snop la Bistro Ateneu :)). Dar, deh, e aroma mea preferată.

Mai zic și că m-a impresionat un vin alb, lucru foarte rar. Ultima dată când mi-a plăcut un vin alb a fost acum zece ani și nu mai știu ce era. Pe-ăsta l-am pozat, ca să îl țin minte. Sauvignon Blanc, Ram’s Hill, Noua Zeelandă.

Ideea principală e că m-aș mai duce.