Dacă în vară am cam tras chiulul de la rubrica mea cu sclipici, I am back in business.
Cele mai multe sunt noutăți, deși nu chiar abia lansate, că mie îmi place să am și timp să testez un produs înainte să scriu despre el. Plus că aștept ceva timp să adun câteva despre care chiar vreau să scriu. Dar gata cu vorbăria, mai bine să vedem ce minunății avem în selecția de azi.
Miss Dior Eau de Parfum
Știi sentimentul acela pe care îl ai când ai impresia că știi totul despre cineva, dar reușește să te surprindă cu ceva nou? La o surpriză plăcută mă refer 😊. Cam asta am simțit și eu când am testat apa de parfum Miss Dior. Nu, nu ne știm de la bun început. Nici nu am fi avut cum, pentru că Miss Dior a fost lansat în 1947. Dar e un parfum pe care-l știu de ani buni și este unul dintre cele care îmi dau o stare bună. Este suficient de discret și de subtil, păstrându-și o identitate aparte. Are trandafir, note dulci ca mierea, dar și unele condimentate, lăcrămioară, bujorul și note pudrate de iris – unul dintre ingredientele mele preferate. Mixul reușește să creeze emoții pozitive, neașteptate, iar asta mi se pare cel mai important lucru la un parfum, oricât de cunoscut sau de necunoscut ar fi pentru tine.
Metal Detox de la L’Oréal Professionnel
Răsfăț pentru unele, necesitate pentru altele, mersul al coafor este – și aici cred că părerea este unanimă – acel obicei care face bine părului și încrederii în sine. Cu atât mai mult dacă alegi și o colorare profesională. Pur și simplu, acasă nu iese la fel. Am încercat eu (nu-i așa că nu doar eu???) în pandemie, încă mai de reparat ce-am stricat. Și chiar dacă eu mă plictisesc la coafor, nu mai am chef de alte experimente acasă.
La salon am aflat despre Seria Expert Metal Detox de la L’Oréal Professionnel Paris, o gamă revoluționară, creată special pentru colorare, balayage și decolorare. Creată special pentru părul fragil, ca al meu, sau pentru nuanțele de păr deschise (care vor să scape complet de tonurile galbene), produsele din gama Metal Detox sunt ușor de folosit, iar culoarea devine mai luminoasă. De ce se cheamă Metal Detox? Pentru că neutralizează metalele din aerul poluat și care se așază pe păr.
Bonus: produsele astea mai și miros foarte bine.
Guerlain Abeille Royale Serum
Ador produsele de îngrijire a pielii care au efecte multiple și arată ca o bijuterie. Nu voi spune că am nevoie (deși sigur că am!) de o piele mai luminoasă, mai tonifiată, mai netedă, dar îți spun că asta face uleiul-serum Guerlain Abeille Royale. Se numește Youth Waterly Oil, conferă fermitate și are efecte anti-îmbătrânire. Conține miere de albine negre și lăptișor de matcă. OK, acestea fiind spuse, trebuie să știi că, dincolo de așteptările pe termen lung, cele imediate sunt surpinzătoare: serumul este atât de fin încât intră în piele imediat și lasă o senzația foarte plăcută la atingere. E la fel de hidratant ca un ulei, dar lejer, ca o cremă.
E un produs scump, dar, din când în când, când vrei ceva special pentru ten, chiar merită. E o adevărată plăcere să-l folosești.
Salvatore Ferragamo Storie di Seta
Probabil că ai descoperit deja în magazine colecția Salvatore Ferragamo Storie di Seta. E lansată în vară, dar am ținut neapărat să scriu despre ea, mai ales că eu cred că nu ne cumpărăm un parfum doar pentru că e nou.
Parfumurile au fost inspirate de iconicele eșarfe și fulare ale casei Ferragamo: Storie di Seta. Povestea mătăsii este spusă de această dată prin patru parfumuri care pot fi combinate între ele pentru a-ți crea aroma ta favorită. Astfel, poți purta unul, două sau mai multe (colecția are patru parfumuri), dar eu zic că eu mix de două e de ajuns. Există și un set cu două ape de parfum roller care pot fi folosite cu cele patru arome din colecție. Aceste parfumuri-roller dau un boost lemnos sau cu note de mosc compoziției tale. Pe scurt, poți să-ți creezi propria aromă folosind un set de parfumuri care se înțeleg unele cu altele când sunt combinate. Au fost special create pentru a fi mixate – motiv pentru care te sfătuiesc să nu încerci cu altele.
Serum cu retinol de la Kiehl’s
Dacă aș putea da timpul înapoi – nu de tot, doar un pic – și dacă aș putea fura ceva din trecut, aș păstra, de acolo, cel mai bun moment al pielii. Cum nu pot să fac asta, încerc să aflu cum să-mi ajut tenul să arate bine și în următorii ani. Am fost de curând la lasarea unui serum de la Kiehl’s, Retinol Skin-Renewing Daily Micro-Dose Serum (pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru pielea sensibilă). Și m-a convins. Știam că retinolul e un ingredient antiage, așa că am început să folosesc serumul și o cremă cu SPF în fiecare zi (nu se poare retinol fără SPF, e important). Doar că trebuie să ma răbdare: în tratamentul cu retinol, rezultatele se văd după cel puțșin trei luni de folosire constantă.
Partea bună este că nu irită pielea (produsele cu retinol pot face asta) datorită celorlalte ingrediente din compoziție, deci e un produs ușor de tolerat dacă folosești și o cremă hidratantă.
Un brand românesc: Cosmetic Plant
Am primit de curând câteva produse de la Cosmetic Plant care m-au făcut curioasă. De ce? Pentru că e un brand românesc cu o tradiție de 30 de ani, pentru că e un brand care a câștigat deja niște premii internaționale și pentru că produsele sunt create într-o proporție foarte mare din ingrediente naturale. Așa că mi-am propus să le încerc pe toate, chiar dacă o să-mi ia ceva timp – am această idee fixă de a nu începe două (sau mai multe) creme de zi. Întâi o termin pe cea deja desigilată și abia apoi deschid o cutie nouă, asta pentru că nu vreau să expire pe raft și pentru că vreau să văd ce efecte are un anumit produs. Și nu pot să-mi dau seama ce cremă mi se potrivește dacă folosesc trei în același timp.
Ce am încercat deja: fiolele cu acid hialurinic (le folosesc dimineața, iar retinolul despre care am scris mai sus, seara – nu facem mix de serumuri, da? 😊 și crema de mâini pe care, în final, au adjudecat-o fetele mele. Pentru că miroase bine și le ajută cu pielea uscată de la atâta spălat. Urmează apa micelară (folosim toate trei) și crema cu acid hialuronic.
Skinergist
Mi-a scris într-o zi Maria Ianuș și așa am aflat despre Skinergist, site-ul cu produse dedicate îngrijirii tenului și corpului – produse atent selecționate de Maria, care este farmacist. Aici găsiți branduri coreene și numai, important e că sunt produse de calitate foarte bună și foarte diverse. M-am uitat pe site și vreau tot 😊. Noua mea obsesie e cu produsele pentru ochi – măști, serumuri, crème hidratante. Și nu e o obsesie întâmplătoare, știu că acolo apar primele riduri și aș vrea să amân cât mai mult momentul. Nu știu care e realitatea, mie mi se pare că încă n-am prea multe în jurul ochilor; dacă voi vedeți altceva, fiți buni și nu-mi spuneți, da?
Revenind: în seara asta am încercat The Eye Bat Mask, I love it. Urmează, zilele următoare, Panda Eye. Uleiul uscat de la Benamor e un vis, hidratează, intră repede în piele, miroase minunat. Și, dacă vreți să ne distrăm, o să vă spun că există pe site și o mască pentru… posterior. Se numește BumBum Mask și am vrut, de curiozitate, să aflu ce face: hidratează și confer chiar și o creștere în volum. Pe asta n-am comandat-o, zic că momentan stau bine cu volumul în zona respectivă :-p.
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
Bună,
Mi-a plăcut articolul și voi căuta să probez câteva din produsele prezentate. Totuși am o mică “corectură”, hidratarea se face cu apă, deci nu poți spune “hidratant ca un ulei”, eventual emolient.
Să avem o zi cu soare! 🙂
Bună Mihaela, da, hidratarea e cu apă. La senzația de pe piele mă refeream, după cum ai ghicit deja 🙂
Sunt curioasă ce produse vrei să testezi.