Fotografiile lui Mircea Restea
Bucurie
Fotografiile lui Mircea Restea

Mircea nu apare la televizor, nu merge la evenimente mondene si nu se pupa cu vedetele. E drept ca le fotografiaza pentru Marie Claire, atunci cand il rugam noi. Chiar daca nu e celebru, Mircea Restea este unul din acei fotografi care surprinde cele mai frumoase imagini pentru reportaje, cele mai emotionante portrete. Nu stiu cum face – banuiesc ca pune suflet

Foto: Mircea Restea
Foto: Mircea Restea
Foto: Mircea Restea
Foto: Mircea Restea
Foto: Mircea Restea
Foto: Mircea Restea

 

Am incercat sa aleg o fotografie realizata de Mircea Restea pentru inceputul acestui post si n-am reusit sa aleg una, ci trei. Imi plac la fel de mult. Cea cu fetita, cu Rita, a ilustrat un material din Marie Claire. Pe celelalte le-am gasit pe blogul si pe site-ul lui Mircea (mie parca imi place mai mult blogul, acolo parca gasesc mai multe imagini, chiar daca nu sunt aranjate pe categorii).

Primele fotografii ale lui Mircea pe care le-am vazut eu au fost cele de la evacuarea maternitatii Giulesti. O parte din ele le-am preluat, in Marie Claire, pentru un articol despre tragedia de acolo. Atunci am vorbit pentru prima data cu Mircea si uite ca au trecut trei ani de cand lucreaza si pentru noi, aproape la fiecare editie.

Imi place ca, indiferent de tema, el surprinde acel detaliu care defineste o persoana, care te emotioneaza sau care te face sa zambesti. Mircea nu e genul de fotograf care face o poza cu personajul si apoi isi strange aparatul si pleaca. Mircea tace si te observa: un gest, un tic, un zambet, o grimasa. Ma uit apoi la poze si zambesc – eu scriu pagini intregi despre o persoana, despre felul ei de a fi, iar Mircea face asta printr-o fotografie, intr-o secunda.

Si imi mai place ca nu-i e frica de o imagine miscata, blurata, intunecata sau contre-joure. El cauta, incearca, experimenteaza. Si deseori obtine o fotografie care spune o poveste.

Pe blogul lui Mircea sunt poze de la diverse evenimente, de la mitinguri la dans sportiv, de la portrete cu batrani si copii la un show canin. M-am uitat si pe cele de la evenimentele politice de unde nu te astepti sa iasa mare lucru: niste personaje pe care le vedem si la TV, imbracate in costum si cam atat. Ei bine, mie mi-au placut la nebunie pozele lui Mircea Restea de la alegerile PDL din 2010. N-o sa le pun aici pentru ca nu vreau sa aduc politica pe blogul meu, dar le gasiti pe blogul lui Mircea: Elena Udrea pe un fundal rosu aprins; genele false ale Elenei Basescu; imbratisarile si politicienii ce rasufla usurati dupa alegeri. Merita sa aruncati o privire.

Mai jos mai sunt cateva fotografii de-ale lui Mircea care imi plac mie. Sper ca si voua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord