I-am făcut un compliment unei necunoscute. Și nici prin cap nu mi-a trecut cum o să mă simt EU după.
Eram în autobuz, zilele trecute, eu și alți 20-25 de oameni. I-am privit: cu excepția a trei, patru persoane, toți erau îmbrăcați în negru. Și m-am întrebat de ce oare majoritatea se îmbracă în negru. De ce o fi asta prima alegere.
Cu siguranță răspunsurile n-ar putea avea legătură cu trendurile sau cu moda, oamenii respectivi n-aveau ținute studiate, nu mergeau la vreun eveniment sau la vreo ocazie specială ziua-n amiaza mare, cu autobuzul 331.
Însă, pur și simplu, când au plecat de-acasă, s-au îmbrăcat cu niște haine negre. N-am de unde să știu dacă o fi fost o alegere studiată sau doar un impuls.
Mi-am imaginat diverse răspunsuri, de la „negrul merge la orice”, deci e ușor de asortat și purtat, până la faptul că hainele negre țin mai mult. Nu se pătează la fel de ușor ca cele albe, nu se vede orice urmă pe ele.
Ei, și tot gândindu-mă ce poate spune negrul ăsta inclusiv despre noi, ca popor, despre starea noastră de spirit, am observat o tânără care abia se urcase în autobuz. Mergea încet, cu grijă, în niște pantofi absolut superbi cu tocuri înalte, de 10 centimetri. Erau bleumarin și costaseră niște sute de euro.
În primul moment am admirat-o pe femeia asta că a plecat de-acasă cu tocuri atât de înalte și fără mașină. Și-apoi, pornind de la pantofii atât de frumoși, i-am admirat look-ul. N-o să vi-l descriu, nu contează detaliile. Se vedea clar că e un om cu bun-gust, care s-a îmbrăcat cu plăcere și care s-a uitat în oglindă înainte să iasă din casă.
Nu purta nimic extravagant, nu voia să iasă în evidență, să aibă neapărat ceva diferit. Dar, tocmai din toate aceste motive, chiar nu arăta ca toți ceilalți. Și – dacă tot am pornit de la asta – nici nu era în negru.
Am privit-o discret și m-am gândit că, dacă tot am admirat-o, aș putea să-i și spun asta.
Primul impuls a fost să nu; să cobor și să-mi văd de drum. Și-apoi mi-am amintit că două vorbe, chiar și venite din partea unei necunoscute, pot să-ți schimbe ziua. Și că am mai scris, de altfel, despre cât de mult contează să le spui oamenilor când îți place ceva.
Așa că, în timp ce mă îndreptam spre ușă, să cobor, m-am oprit pentru o secundă și i-am spus că are niște pantofi superbi. Mi-a zâmbit și mi-a mulțumit, ușor încurcată.
Nu știu dacă gestul meu i-a făcut ziua mai frumoasă necunoscutei din autobuz. Dar, surprinzător, mi-a făcut-o mie. Habar n-aveam că un simplu compliment, adresat unui străin, poate să mă bucure și să-mi schimbe starea de spirit.
Fiți mai buni unii cu alții. Nu costă nimic.
Negrul slăbește. De-aia port eu tricouri albe, ca să nu induc lumea în eroare.
Într-adevăr, o vorbă bună înseamnă mult. Poate fi un simplu “Bună ziua!” și un zâmbet. Ce să mai zic, eu vorbesc cu toate animăluțele de pe stradă, măcar ele nu judecă.
Nu prea slăbește. Mi-a zis mie un prieten 🙂
Un compliment e urmat intotdeauna de un zambet. De amandoua partile. Sigur ca te bucuri. Chiar si pentru un minut.
🤗
Am primit și eu un compliment de la o tânără necunoscută chiar zilele trecute. Eu ador culorile. Și purtam o cămașă supradimensionată, galbenă. Pe piept și pe spate are ca imprimeu un cuplu care se sărută. Culori vesele. Roșu, roz, albastru. Am cumpărat-o de curând, dintr-un second hand. Eu îi spun sh-ului casă de modă. Găsesc acolo lucruri superbe. Tânăra mi-a spus că „rochița” e foarte frumoasă și îmi stă foarte bine. (Îmi ajunge mai jos de genunchi. Purtam blugi pe dedesubt, espadrile galbene și o geantă roz. Cercei galbeni.) Mi-a picat foarte bine acel compliment. Mai ales că eu nu mă simt prea confortabil în pielea mea, fiind o idee cam plinuță. O idee mai mare.
Și o să rămână o amintire frumoasă.
Cu siguranță. De câte ori voi purta acea cămașă îmi voi aminti acel moment.
Și eu am constatat că dacă îmi place ceva și complimentez pentru asta, îmi dă mie o bucurie aparte.
Pentru că mă simt un pic incomod când se întâmplă să primesc complimente, nici eu nu făceam, la rândul meu, complimente. Noroc că p-asta din urmă am schimbat-o 🙂
Și eu sunt un pic încurcată. Dar cred că un mulțumesc e de ajuns 🙂
In primul rand am sa-ti povestesc despre mama, care nu mai este, a trait 93 de ani si nu a avut nici o haina neagra. Garderoba ei era plina de bej, bleu, vernil, gri perlat, cateva rochii erau un pic mai colorate ca aveau modele. Avea pantofi negri sa se asorteze cu geanta ei “buna” cu care mergea la biserica si paltonul un grena inchis la culoare pe care nu il agrea in mod deosebit 🙂 De la ea am “mostenit” bucuria culorilor, nu port negru decat rar, am o tinuta eleganta cu negru dar- crede-ma -in momentru cautarii tinutei nu am gasit nimic altceva sa imi placa! PS. Am 68 de ani, port blugi cu fluturi, tinute casual, ador culorile deschise, singurul regret e ca picioarele nu-mi mai permit sa port tocuri. Avand sotul inalt, eu mignona, am purtat si 12cm…PS2 Ador sa fac complimente la fetele tinere cand vad eleganta si bun gust, si DA, bucuria pe care ti-o da zambetul lor… priceless
Ce mesaj frumos. Mulțumesc.
Am si eu 2 exemple pe care vreau sa le mentionez.
Eram impreuna cu fiica mea (aproape 18 ani) in Franta, in concediu, in Annecy. Plictisita si fara chef, asa cum sunt o mare parte din adolescenti cand ii duci sa viziteze orase, nu locuri care sa faca sa le salte inima de bucurie, mai ales ca acasa lasase acasa un iubit si dorul era mare. Si, in mijlocul drumului, o opreste o doamna trecuta de 70 ani, sa ii spuna ca ii plac pantalonii ei. Fiimea, cum nu e fiarta dupa franceza, nu a inteles ce a zis. (adevarul e ca nici eu nu am inteles ce a zis, pentru ca niciuna din noi nu se astepta ca doamna sa ne vorbeasca noua si vorbea si repede) Cand s-a prins doamna ca nu intelege franceza s-a repliat si i-a spus in engleza. Cine credeti ca a ramas cu un zambet larg restul zilei?
Zilele trecute, tot ea, se duce sa il ia pe frate-su de la scoala (clasa 0). Seara, la antrenamentul de lupte pe care il frecventeaza cand are el chef, ii spune o colega de scoala: Am vazut ca a venit Iulia sa te ia de la scoala. Ce frumoasa e! Ce incantata a fost cand i-a spus!
Si mi-am mai amintit una, tot cu ea, tot in Franta, ca a fost mai de curand. Prietena noatra, care locuieste acolo, inainte de plecare spre casa, a scos o cutie de bijuterii si a rugat-o sa isi aleaga ce vrea ea de acolo. Fiind mai stil rock si-a ales o bratara groasa, superba. Atunci prietena mea a intrebat-o daca poate sa ii trimita o poza cu ea si bratara unei vecine care ii daruise acea bratara. I-a trimis poza si raspunsul a fost: “ooo, wow, e Julia Roberts la tine in casa?” Incantare maxima pentru Julia de Romania! (se pare ca am fost inspirata cand am ales numele)
Cu siguranta i-ai luminat ziua.
Saptamana trecuta o doamna m-a intrebat, in pauza evenimentului pe care-l organizam, daca cerceii sunt facut din bluza pe care o purtam (port, pe cat pot, in fiecare zi, cercei crosetati asortati cu hainele, in ziua aia nimerisem super cercei multicolori in aceleasi culori ca bluza de in). I-am raspuns ca-s crosetati si mi-a zis ca stie, dar ca-i superba combinatia, bluza+cerceii.