Habar n-am dacă mi-ar fi plăcut să văd filmul ăsta la 20 de ani, dar acum a fost ce trebuie.
Îmi place experiența poveștilor care vin spre mine prin două medii – carte și film -, mă bucur să văd un film după o carte pe care am citit-o deja. Sau invers: după ce văd un film cu care rezonez, în mintea mea încolțește ideea de a citi și cartea. Dar asta se întîmplă, de obicei, mai rar.
„Fiica ascunsă” se încadrează în prima variantă. Citisem romanul lui Ferrante vara trecută și mi-au rămas în minte nu doar povestea, ci și disconfortul pe care mi-l crease, pe alocuri. Iar ăsta e un mare compliment, e superb să scrii atât de bine încât să faci omul să simtă.
Am văzut „The Lost Daugher” săptămâna trecută, am citit despre el și la Cristina, și o să las mai jos impresiile mele, fără spoiler.
Filmul e o felie din povestea Ledei (Olivia Colman), o femeie de aproape 50 de ani, care merge singură în vacanță (îmi place mult ideea!), la mare, în Grecia. Acolo apare un grup mare și gălăgios, din care face parte și Nina (Dakota Johnson) – o tânără mamă. Întâlnirea cu Nina îi aduce Ledei o mulțime de amintiri din perioada în care fetițele ei erau mici și, practic, povestea pendulează între prezent și trecut.
Nu e un film ușor și relaxant, pentru că te poartă prin sentimente puternice de vină, decizii greu de luat, regrete, perioade dificile, lipsa timpului pentru tine, decizii impulsive, ce nu mai pot fi schimbate, amintiri care te bântuie. Dar e atât de frumos că cineva a reușit să dea viață acestor emoții în așa fel încât să treacă dincolo de ecran.
E drept că pare că am și eu o înclinație pentru cărțile și filmele despre diverse relații disfuncționale, dar asta e, cred că are legătură tot cu vârsta.
Îl găsiți pe Netflix, e o idee bună pentru o după-amiază leneșă de weekend.
Foto: Netflix © 2021, Yannis Drakoulidis/Netflix © 2021
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
Am citit cartea. E deosebită, chiar m-am mirat că cineva a îndrăznit să vorbească despre aceste sentimente. Încă nu am văzut filmul, dar am citit că a iscat controverse. Era clar că se va întâmpla asta, având în vedere subiectul… Oricum, cartea m-a determinat la reflecție. Cred că multe mame care nu au avut ajutor au trecut prin frustrarea de a fi nevoite să aleagă între carieră și copil/copii ori s-au zbătut să se descurce cu ambele, lucru care duce la epuizare.
Filmul nu e pe placul oricui, dar eu zic că merită.
L-am văzut ieri, după ce ți-am citit articolul. A fost interesant și filmul, dar mie, personal, mi se par cam fade filmele când le vizionez după citirea cărților (de aceea nu prea fac acest lucru). Mi-a plăcut cum au jucat actorii. Pe Olivia Colman o plac de când am văzut-o în “The Crown”.
Cartea este mai profundă.
Am văzut filmul acum câteva zile. Mi-a plăcut, deşi m-a intrigat şi m-a răscolit. Luându-mă după titlu am crezut până aproape de final că s-a întâmplat ceva cu una dintre fiice (mai degrabă Bianca, cea “rebelă”). Voi căuta şi cartea, simt că filmul nu a arătat tot ce e de arătat
Și cartea te răscolește, dar cred că e mai clară povestea.