În vară se fac trei ani de când lucrez de acasă. Nu exclusiv de acasă – sunt perioade în care merg la birou, pentru că ne e mai ușor, mie și colegilor mei, să fim împreună în zilele de dinaintea trimiterii revistei în tipar. Desigur, se poate face asta și remote, cum am aflat aseară. Însă comunicarea e un pic mai dificilă: uneori, din punct de vedere grafic, nu știi exact ce vrei și trebuie să fii acolo, să încerci, să te răzgândești etc.

În anii ăștia, am fost de multe ori invidiată pentru acest lucrat de acasă. Pentru mine a fost, desigur, un mare ajutor, în special când fetele mele erau mai mici. În ultimele luni, însă, am simțit că nu mai e un deal atât de bun pentru mine și chiar îmi propusesem să schimb asta. Pentru că lucratul de acasă are și dezavantaje. Ca să poți munci de la domiciliu pe termen lung nu trebuie să fii doar foarte organizat, ci și foarte sănătos la cap. Să te trezești dimineața în fiecare zi, să te îmbraci, să te pieptăni, să pleci de-acasă și să interacționezi cu alți oameni, chiar și așa, obligat-forțat, ajută.

Anyway, m-am apucat să scriu chestia asta pentru că mă minunam cum, în primele zile de „lucrat de acasă”, în bula mea de Facebook era o adevărată veselie. Yeeey, lucrăm de acasă. OK, până aici chiar înțeleg – așa am reacționat și eu, după ani de dus la birou. Mai ales dacă ai un program strict, să lucrezi de acasă e, dintr-o dată, o minune. Chiar și în contextul ăsta, al pandemiei: ca să rămânem în toate mințile, ajută să vedem partea bună a lucrurilor.

Dar, tot în bula mea de Facebook, vedeam și oameni care nu păreau (că na, nu am de unde să știu sigur) că au vreo treabă cu lucratul – ci doar cu statul acasă. Adică anunțaseră că muncesc de la domiciliu, dar, pe de altă parte, se întreceau în postări despre:

– nu mai pot să stau în casă, mă plictisesc, simt nevoia să ies undeva (după două zile);
– voi ce-ați mai citit? n-am nici o carte bună la îndemână;
– și ce seriale mișto ați descoperit în ultima vreme?
– hai să facem o listă de activități, ce-să-faci-când-stai-acasă…

… și lista ar putea continua, dar mă opresc aici, la asta cu lista de activități, că e preferata mea. Bănuiesc că au crescut și căutările în Google cu „ce să faci acasă”. Oameni buni, voi vorbiți serios? Chiar nu aveți nimic de făcut după doar două, trei zile de stat la voi acasă?

Și, apropo, nu ziceați că lucrați? OK, din dormitor, dar nu era cu lucrat? Chestia asta mi se pare al naibii de importantă: acum se întâmplă ceva foarte grav. Nu e de joacă. Ne e în pericol sănătatea și viața așa cum o știam. Ne poate lovi o criză cum n-am mai văzut și ne putem trezi, în două luni, fără job-uri și fără variante. Știți voi, lucratul ăla de acasă? Singura soluție e să ne ajutăm unii pe alții. Respectă-ți angajatorul, cel care îți dă bani în perioada asta grea, deși nu știe dacă nu va da faliment mâine. Fă tot ce poți să îl ajuți – nu ajuți doar compania, ci te ajuți și pe tine: îți dai o șansă la o fărâmă de stabilitate în aceste timpuri în care nu știm ce se întâmplă de la o zi la alta.

Oameni buni, aceasta nu este o vacanță. Mi-e teamă să nu ajungem să spunem vreodată că perioada asta a fost cea mai grea prin care am trecut. Unii dintre noi nu pot face mai mult: nu suntem toți doctori, nu suntem asistente, nu reprezentăm companii care își permit să doneze sume de bani sau produse de igienă. Dar putem ajuta firma în care lucrăm, care s-a gândit la sănătatea noastră și care nu ne-a obligat să venim la birou (chiar dacă inițial legea îi permitea să ne cheme la program): hai să ne facem treaba cum putem mai bine în condițiile astea. Poate reușim, împreună, să trecem peste perioada asta fără să se prăbușească tot.

Menționez că…
… știu că nu toți cei care au cerut recomandări de seriale sau de cărți „nu-lucrează” de acasă. Știu că facem asta și pe timp de pace și recunosc că sunt unul dintre cei care selectează „turn on notifications on this post”, ca să nu cumva să pierd ceva. Știu și că serile pot fi mai lungi și mai plictisitoare și că unii dintre noi adună sugestiile astea pentru orele de „după program”.

P.S. Last, but not least, sunt câțiva oameni care mi-au zis, zilele astea, că vor rezista numai cei care vor reuși să se adapteze. O să tot repet asta, în special pentru mine. Și mă uit la multe business-uri care încearcă să se adapteze: restaurantele fac comenzi online și, iată, tocmai am primit o invitație la un eveniment care va avea loc online. Dacă putem, e momentul să ne susținem brandurile preferate. Vreau să cred că viața noastră nu va fi total schimbată după criză, că o să recunosc orașul, că restaurantul în care îmi plăcea să mănânc va fi din nou deschis, că magazinul în care mergeam la cumpărături se va redeschide și el, la fel și locul cu cea mai bună înghețată de fistic. Business-urile astea, și multe altele, sunt acum puse la încercare.
Dacă-ți permiți, comandă-ți acasă cina pe care, altfel, ai fi luat-o vineri seara, în oraș.