Voiam sa-mi cumpar ceai verde cu iasomie in ziua in care am intrat, cu un prieten, intr-o farmacie de langa birou. Nici n-am facut doi pasi, ca a dat fuga spre noi o doamna:

– Va pot ajuta cu ceva?

– Nu, multumim, zicem noi incurcati, incercand sa tragem cu ochiul in coltul cu ceaiuri.

Si atunci, vazandu-ne intentia, doamna s-a grabit sa ne prezinte oferta:

– Aici avem ceai. Ceai verde si ceai negru cu diverse arome. Ceai la punguta si ceai la pliculete.

Intrasem in farmacie sa-mi cumpar cutiuta cu ceai cu iasomie, eventual sa ma uit daca ma mai tenteaza vreo aroma. Dar doamna de acolo, de altfel bine intentionata, m-a blocat cand a inceput sa recite lectia. In loc sa ma convinga sa cumpar, m-am uitat la amicul meu, ne-a pufnit rasul si dusi am fost. Mi-am amintit de ce toceam in facultate: clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lor – obligatii contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale. La fel si cu ceaiurile: verzi si negre, la pliculet si la punguta.

E o intamplare marunta, neinsemnata, dar care se repeta in multe magazine. Nu reusesc niciodata sa petrec mai mult de 20 de secunde in fata unui raft de dermatocosmetice fara sa vina o doamna care sa ma intrebe daca ma poate ajuta. Si, chiar daca ii spun doamnei ca nu am nevoie de ajutor, ea va ramane in spatele meu, just in case. Va sta acolo, pandindu-mi orice miscare si, daca voi intinde mana catre un demachiant de la Vichy, imi va spune imediat: „Este 3 in 1”. Bineinteles ca este 3 in 1, scrie mare pe flacon.

Dar sa lasam farmaciile in pace, ca nu sunt locurile mele favorite de shopping. Insa e la fel si in alte parti. N-am inteles de ce, cand intru intr-un magazin cu haine, pantofi, genti etc., aproape instantaneu o vanzatoare vine sa ma intrebe daca ma poate ajuta cu ceva. De cele mai multe ori, o femeie intra intr-un magazin de haine sa se uite la ce e nou. Sa vada cum arata colectia. In primele minute, vrea sa priveasca, sa puna mana pe material, sa se razgandeasca. Apoi va avea nevoie de „ajutor”. Initial vrea sa se plimbe, sa descopere, sa se convinga pe ea insasi: „Mai am alte cinci bluze negre. Dar asta e din matase. Hmm, trebuie dusa la curatatorie, n-o s-o pot pune la masina de spalat. Insa se vede ca e materialul bun. Totusi e cam scumpa si n-am platit intretinerea. Dar iau salariul saptamana viitoare. Mai bine nu-i spun lui barbata-meu.” Ei, imaginati-va cat de relaxant e sa-ti faci un asftel de plan de shopping cu o doamna care merge in spatele tau si care nu te slabeste din ochi nici o clipa. Pui mana pe o camasa, doamna iti va spune: „Aceea este o camasa neagra”.

Sunt unele magazine in care ma simt ca in piata: „Uite patrunjelul, domnisoara!” Imi amintesc altele si de Istanbul, unde, intr-un butic cu dulciuri, un domn imi prezenta fiecare sortiment si mergea dupa mine, pas cu pas. M-a enervat atat de tare incat am inceput sa merg in zig-zag. Domnul, dupa mine. Am iesit fara sa cumpar nimic, desi imi propusesem contrariul.

La polul opus sunt magazinele in care trebuie sa scormonesti jumatate de ora ca sa gasesti un tricou pe masura copilului tau. Acolo vrei sa fii „ajutat” de cineva si nu vezi pe nimeni. Te duci la casa, intrebi de masura pe care ti-o doresti si ti se spune ca sunt disponibile doar cele expuse: „Daca nu gasiti acolo, nu avem”. Pleci si o comanzi online – bineinteles ca exista.

Am intrat zilele astea la Carturesti. Acolo nu esti filat, nu e nici o doamna pe urmele tale. Ba poti chiar sa te asezi si sa citesti. Nu vine nimeni sa-ti spuna ce carte ai in mana – se presupune ca stii sa citesti. Si, daca ai nevoie de ceva anume, gasesti personal amabil care iti raspunde. Poate ca au si cei de acolo zile mai bune si mai rele, dar asta inseamna ca le-am trecut eu pragul doar in zilele faste.

Voua va mai place la shopping? Mie mi se pare ca gasesc din ce in ce mai rar echilibrul intre personalul dezinteresat si deranjat ca vrei ceva de la el si cel care, incercand sa-ti intre pe sub piele, iti recita evidentul: „Acel lac de unghii este rosu.” Asta da constatare.