De senzația că n-am timp nu reușesc să scap în ultimii ani – și nu e prea plăcută. De altfel, nu e doar o senzație; chiar n-am timp să fac tot ce-mi propun și, din cauza asta, sunt lucruri pe care le amân. ***
Sigur, unele lucruri nu pot fi amânate. Cum ar fi urgențele de la birou sau – ca să trec în cu totul alt registru – cina. O vreme am fost atât de angrenată în cele de mai sus încât mă gândeam la „ce trebuie să fac” și foarte rar la „ce mi-aș dori să fac”. Iar concluzia asta nu m-a lovit, pur și simplu, într-o dimineață, n-a venit ca o revelație. Ci ca o urmare a unei discuții cu un prieten care m-a întrebat foarte serios ce fac eu pentru mine.
Și? Ce credeți că am răspuns?
Am început să mă uit în stânga și-n dreapta, sperând să găsesc un răspuns rapid – și, dacă se poate, și deștept. Doar că n-am găsit nici unul pentru că, acum vreo patru ani, când am avut această discuție, nu prea făceam nimic pentru mine. Și nu mi-a picat bine deloc să constat asta. Iar după ce m-am convins încă o dată că să mă gândesc la mine și să mă pun pe primul loc nu înseamnă nici egoism, nici narcisism, am avut grijă ca to do list-ul meu să conțină și lucruri care îmi aduc bucurie și, de ce nu, un pic de răsfăț.
Și iată-mă aici. Lupta mea cu timpul continuă – și meționez asta pentru că, de cele mai multe ori, lipsa timpului e cea mai bună scuză ca să nu facem lucruri pentru noi. Însă aceste mici plăceri nu sunt toate consumatoare de timp. Pentru unele ai nevoie de doar două minute. Și merităm aceste două minute pentru a fi buni cu noi înșine.
O să trec în revistă acele mici plăceri pe care le pot pune în practică acum, în pandemie, când lucrez de acasă și când fetițele mele fac școală online, tot de acasă.
Dacă aveți și voi idei care ar putea completa lista, lăsați-le în comentarii. M-aș bucura să știu ce înseamnă și pentru voi un moment de răsfăț.
Și iată că lista mea cu plăceri și momente de răsfăț nu-i deloc scurtă, deși îmi propusesem să enumăr doar vreo câteva. Când sunt multe făcut și am senzația că nu-mi rămâne timp pentru mine, mă gândesc la lucrurile care-mi plac – precum cele de mai sus – și încerc să le fac loc în ziua mea aglomerată.
E clar că nu am câteva ore la dispoziție pentru un serial, însă cu siguranță îmi găsesc 5 minute pentru o cafea, un strop de parfum și un pic de ciocolată. Pentru că, de cele mai multe ori, răsfăț înseamnă, pentru mine, ceva dulce și bun. Practic, „fur” un baton de Kinder Bueno din rezerva fetițelor mele. Iar ele n-au nimic de obiectat cât timp am grijă să nu rămânem fără astfel de provizii.
Un concurs care ne răsfață
Deși n-am la îndemână vreun studiu care să confirme asta cu cifre, știu că nu doar eu asociez ideea de răsfăț cu ciocolata; prietenele mele sunt de aceeași părere. Și, ca să ne răsfețe și mai mult, Kinder Bueno a pus la cale un concurs cu premii care să ne facă la fel de multă plăcere: 20 de parfumuri franțuzești, 15 bijuterii, 10 piese de îmbrăcăminte, 5 ceasuri elvețiene, 25 de seturi de cosmetice. Da, știu, dacă s-ar putea, le-am vrea pe toate.
Vestea bună e că le putem câștiga cu un baton de ciocolată 🙂 . Căutați regulamentul concursului pe kinder.com; veți găsi acolo toate detaliile de participare, dar și mai multe detalii despre premii.
La noi acasă se consumă Kinder Bueno de mulți ani, în ambele variante, deci e clar că particip și eu.
***Am scris acest articol la invitația Kinder Bueno.
Eu mă trezesc cu jumătate de oră înaintea tuturor doar ca să-mi savurez cafeaua în liniște. În zilele în care nu fac asta nu sunt chiar așa de bine-dispusă 🙂
Așa făceam și eu în special când fetele mergeau la școală. Preferam să mă trezesc la 6 doar ca să nu mă grăbesc și să stau la cafea.
Și la mine cafeaua cu lapte, ceva dulce (ciocolată cel mai des, dar ocazional kurtos kalacs-locuiesc în Tg Mureș 😁), un serial fain cu cană de ceai alături, o carte interesantă, 2 stropi de parfum, cizmele înalte cumpărate pre-pandemie (m-am fălit cu ele și la vaccinare), o cafea/un ceai/o prăjitură în oraș (chiar și de una singură), mâncare gătită de mine (pastele la rang de cinste) și nu în ultimul rând o baie cu spumă după o zi grea.
Îți doresc o primăvară frumoasă cu multe mici bucurii de felul acesta! 🤗
Baia cu spumă e o idee foarte bună, nu știu cum am uitat de ea. Poate că n-am mereu timp pentru asta 🙂 Din nou, timp 🙂
Dar m-ai făcut foarte curioasă cu cizmele alea.
https://www.epantofi.ro/cizme-lasocki-70327-06-maro.html
Doar că sunt maro mai deschis și cu o singură curelușă jos
Sunt foarte frumoase. Și sâmbătă o să fie 4 grade, deci la fix.
Plimbare in parc dimineata cand rasare soarele si totul e neclintit, biciclit in pauza de pranz ,intre 2 sedinte😂, lenjerie din matase, seri cu miros de uleiuri aromate si o carte buna.
Așa e, e superb parcul dimineața. Mai ales dacă e și soare. Și mătase, de acord ❤️