Eram în Italia cu fetele, am luat trenul de la Bologna la Veneția și aveam chef să citesc ceva. Nu-mi luasem o carte tipărită cu mine pentru că nu voiam să car prea multe (aveam deja rucsacul plic cu haine groase, în caz de vreme rece), deci am deschis aplicația Voxa și am început să caut. Am dat peste Visătorul, am văzut că e scrisă de Ian McEwan, unul dintre autorii mei preferați, și am decis s-o răsfoiesc.

De obicei, când iau în mâini o carte tipărită, mă uit pe spate, citesc câteva rânduri despre ea, să-mi fac o părere. De data asta nu puteam s-o întorc, din motive evidente, deci m-am apucat de citit fără să am vreo idee despre ea. Și a fost minunat că am făcut asta pentru că, dacă aș fi aflat că e o carte cu povești, nu aș fi început-o și ar fi fost o pierdere. I-aș fi pus din start o etichetă, că e pentru copii (e ȘI pentru copii, dar e scrisă pentru adulți), că n-am eu răbdare să citesc povești, că eu vreau scrieri cu substanță etc.

Dați-i o șansă, vă las și două pagini în galeria foto de mai jos. Visătorul ar putea să vă aducă multă bucurie.

Da, da, ați auzit bine: povești. Nu chiar cu zâne și zmei, ci povești din viața lui Peter, un băiețel de zece ani care visează cu ochii deschiși. Peter are o soră cu care se înțelege uneori, duce un război cu păpușile ei, intră în trupul unei pisici sau descoperă o cremă care te face invizibil. Șapte povești plus o introducere, toate minunate pentru că, așa cum spune și autorul în prefață, „este o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și copiii”.

Mi-a plăcut atât de mult pentru că e bine-scrisă și amuzantă (mă trezeam zâmbind în tren), pentru că m-a dus într-o călătorie în mintea unui copil poznaș, pentru că are ritm, e alertă și m-a făcut curioasă: după prima pagină, abia așteptam să citesc mai departe.

Mi-a făcut atât de mult bine, mai ales că nu are deloc drame de adulți și nici conflicte de oameni mari, cum am citit cel mai des în ultima vreme.

Visătorul n-are nici măcar o sută de pagini, poveștile sunt scurte, puteți citi și în metrou, în drum spre job, ca să vă asigurați că intrați în birou cu un zâmbet jucăuș pe față.

Foto: Quinn Buffing / Unsplash

The post Visătorul appeared first on Mara Coman.

V-am povestit de curând despre experiența mea cu cărțile în format digital; ei bine, vreau să vorbesc și despre faptul că mi-a dărâmat niște mituri – sau să le spun, mai bine, idei preconcepute. Le las mai jos, în cazul în care mai e cineva în aceeași situație.

Am vorbit deja despre asta, n-o să mă repet. Chiar sunt puține zilele în care nu ai măcar 15 minute pe zi pentru o carte. Eu am acest ritual cu audiobook-urile dimineața, dar uneori le ascult și când fac curat în casă, când împăturesc rufele sau când gătesc. La fel, când plec de acasă, pe jos sau cu metroul. E timpul despre care înainte credeam că e “pierdut” – am reușit să îl transform în timp câștigat.

Sunt două experiențe diferite. Nu poți vorbi despre “farmecul” unui lucru pe care nu l-ai încercat. Ebook-urile nu miros a hârtie, însă au alte avantaje. Le ai mereu cu tine – pe toate, nu doar o carte sau două. Dacă ești în vacanță și nu-ți place cartea pe care ai început-o, poți să treci imediat la alta. E simplu să faci asta când ai cu tine o întreagă bibliotecă virtuală.
Încă ceva ce, de data asta, nu poți alege în cazul cărților hard-copy: mărimea fontului, spațierea, nuanța background-ului.

Am constatat că nu, nu mă dor. Și, ca să evit orice disconfort, Când citesc în aplicația selectez modul sepia – paginile au culoarea hârtiei și nu e deloc deranjant pentru mine. Plus că nu citesc jumătate de zi. Folosesc ebooks în special când sunt pe drumuri sau în vacanță. Uneori, dacă plec în oraș, citesc varianta electronică a unei cărți pe care acasă o citesc fizic, doar că n-am mai luat-o cu mine. Și asta nu mă costă nimic în plus, intră în abonamentul lunar.

O fi, dar versus deloc? Pentru că n-aș putea să citesc o carte în format fizic în drumul meu spre piață. Așa că prefer să ascult o carte, e un plus versus nimic.
Plus că, așa cum am mai povestit la un moment dat, sunt cărți pe care pur și simplu nu am plăcerea de a le citi pe hârtie. De exemplu, vreau să aflu ce are de spus (cartea lui pare potrivită pentru cei care vor să-și țină în frâu anxietățile) și știu că nu aș putea să o citesc pe hârtie. Mă plictisesc foarte repede dacă nu am o poveste, un fir roșu, un roman care să mă prindă și să mă fascineze. Așa că am ales să ascult acest gen de cărți.

Da, asta mi se mai întâmplă și mie uneori, dar la fel pățesc și cu cărțile în format fizic, mai ales cele din categoria despre care am scris mai sus. Când îmi stă mintea-n altă parte (mai ales când am o perioadă aglomerată sau stresantă) trebuie să recitesc o pagină sau două, pentru că nu mai știu ce-am citit. E valabil pentru și pentru audiobooks: dau înapoi 30 de secunde. Sau poate 60… :).

Poate fi scump dacă nu-l folosești. Dar ai o perioadă de 15 zile în care poți testa Voxa fără să plătești. Eu zic că e de ajuns ca să-ți dai seama dacă ți se potrivește sau nu.

Abonamentul Voxa costă cât o carte tipărită, apărută recent. Sau cât un bilet de film și o pungă de popcorn, la mall. Avantajul pe care îl văd eu la Voxa e, însă, că plătești doar costul abonamentului lunar și nimic altceva – față de alte aplicații de același gen, unde trebuie să cumperi și cărțile. Aplicația pe care o folosesc eu e, practic, un fel de Netflix, dar cu ebook-uri și audiobook-uri.

Fotografia mea e realizată de Andreea Macri, într-o primăvară, pentru un proiect personal de-ale Andreei. 

The post 6 prejudecăți despre cărțile digitale appeared first on Mara Coman.

Cam astea sunt singurele modalități care funcționează la mine în perioada asta. Chiar dacă nu funcționează pentru mult timp, tot îmi mai calmez anxietățile legate de ce se întâmplă chiar lângă noi.

Că-mi place să citesc știți deja, am mai spus asta. Cel mai des aleg cărți tipărite, în special dacă e vorba de beletristică. Sunt însă și cărți pe care nu-mi place să le citesc, dar care mă ajută: cele din categoria “dezvoltare personală”. Știu că există o etichetă pusă acestui gen – aceea de “carte ușurică și fără substanță” -, însă eu am găsit multe lucrări prețioase, scrise de specialiști recunoscuți în domeniu.

Mi-am cumpărat câteva dintre aceste cărți, dar mi-au dat de furcă. Deși informația era de ajutor, nu simțeam plăcerea de a le citi. Nu e chiar o surpriză, mai ales că din majoritatea lipsesc întâmplările care te țin cu sufletul la gură, de stai să citești până dimineața. Așa mi-a venit ideea să le ascult în format audiobook.

Dar m-am lovit de o nouă problemă: mi se părea că nu am timp. Când să ascult un audiobook? În mijlocul zilei, când lucrez? La prânz, când trebuie să le dau de mâncare fetelor? Seara, când sunt atât de obosită, că nu mă mai pot concentra?

Pentru că voiam, totuși, să găsesc o soluție, mi-am făcut regula de 15 minute. Mi-am instalat aplicația Voxa (vă spun imediat de ce aceasta și nu alta) și am decis să încerc să ascult un audiobook în fiecare dimineață, la cafea.

Pentru că e promisiune pe care simt că pot să o respect fără să mă inhibe sau să mă frustreze.

Dacă mi-aș fi propus să ascult un audiobook timp de o oră în fiecare zi, ar fi fost multe ocazii în care m-aș fi întors la problema de mai sus: nu am timp. Însă, când e vorba de un sfert de oră, nu prea mai am scuza asta. Găsesc 15 minute chiar și în perioadele foarte aglomerate. Și am constatat că, în cele mai multe zile, îmi petrec ascultând un audiobook mai mult timp decât mi-am propus. Pur și simplu opresc înregistrarea când nu mai am chef și, de obicei, asta se întâmplă cam după jumătate de oră.

Regula de 15 minute a fost o variantă potrivită pentru mine: am reușit să trec de la “nu pot / nu-mi place să citesc cartea asta / nu am timp” la “wooow, am ascultat cartea asta într-o săptămână fără să mi se pară că am făcut vreun efort”.

• Pentru că îmi doream o aplicație în care să am și audiobooks, și ebooks. Deși acasă nu prea folosesc ebooks, mă ajută mult când sunt pe drum – în metrou, într-un weekend departe de casă, și în special în vacanță. Nu mai plec cu trei cărți după mine, ci una singură și apoi trec la cele în format electronic.
• Pentru că e o aplicație românească, iar asta îmi place din două motive: pentru că apreciez și pot să susțin un start up local și bine făcut și pentru că îmi place să citesc romane în limba română. În același timp, mă bucur să ascult audiobook-uri și în română, și în engleză – și am și această opțiune.
• Altă veste bună: apar mereu cărți noi, în ambele formate. Acum, când scriu aceste rânduri, în limba română sunt în jur de 700 de audiobook-uri și 7000 de ebook-uri.
• Până la finalul lunii martie, pe Voxa vor fi adăugate încă 30.000 de cărți în limba engleză.
• Prețul: 48 de lei lunar. Fără credite cu care să cumperi una sau mai multe cărți, ci un fee cu care poți citi și asculta câte titluri vrei. Un fel de abonament “all inclusive” care costă cam cât o carte nou publicată – sau două apărute cu ceva timp în urmă. Doar că în aplicație ai acces la o mulțime de cărți.
• Poți răsfoi un ebook pe loc, fără să mai fie nevoie să mergi special la librărie pentru cartea respectivă. E un lucru care-mi place mult pentru că deseori văd recomandări de cărți (de la persoane cu care am gusturi comune) și sunt foarte curioasă să le deschid și să citesc câteva rânduri. Acum le caut în aplicație și le pun în “bibliotecă”.
• Poți să renunți la abonament în orice moment și să-l refaci când ai chef. De exemplu, dacă observi că nu folosești Voxa în mod normal, acasă, îl poți activa pentru o lună, când pleci concediu.

Acum câțiva ani eram foarte convinsă că nu voi fi vreodată fanul cărților digitale. Asta pentru că eu iubesc cărțile pe hârtie și nu voiam pentru nimic în lume să renunț la ceva ce îmi face plăcere. Nevoia m-a făcut să încep cu audiobook-urile și apoi, după ce mi-am instalat aplicația, am devenit mai îngăduitoare și în ce privește ebook-urile. Am răsfoit un ebook în aplicație, apoi încă unul și mi-am dat seama că NU TREBUIE SĂ RENUNȚ la cărțile tipărite. Nu vorbim despre o renunțare – ci o altă opțiune. Iar cele două variante ale cărților – în format fizic și în format digital – se completează foarte bine în viața mea – nu se anulează.

Găsiți Voxa și în Play Store, și în Apple Store – eu zic că merită să profitați de perioada de trial, să vedeți dacă vi se potrivește. Și să alegeți o carte care vă place și vă scoate măcar puțin din anxietatea în care trăim în aceste zile.

Foto principală: Elice Moore / Unsplash 

The post Pe mine mă ajută cărțile appeared first on Mara Coman.