Am deschis cartea asta fără să știu nimic despre ea – am ales-o pentru că-mi place autorul. Și a fost o surpriză și o bucurie atât de mare încât am decis că trebuie să vă povestesc și vouă.
Eram în Italia cu fetele, am luat trenul de la Bologna la Veneția și aveam chef să citesc ceva. Nu-mi luasem o carte tipărită cu mine pentru că nu voiam să car prea multe (aveam deja rucsacul plic cu haine groase, în caz de vreme rece), deci am deschis aplicația Voxa și am început să caut. Am dat peste Visătorul, am văzut că e scrisă de Ian McEwan, unul dintre autorii mei preferați, și am decis s-o răsfoiesc.
De obicei, când iau în mâini o carte tipărită, mă uit pe spate, citesc câteva rânduri despre ea, să-mi fac o părere. De data asta nu puteam s-o întorc, din motive evidente, deci m-am apucat de citit fără să am vreo idee despre ea. Și a fost minunat că am făcut asta pentru că, dacă aș fi aflat că e o carte cu povești, nu aș fi început-o și ar fi fost o pierdere. I-aș fi pus din start o etichetă, că e pentru copii (e ȘI pentru copii, dar e scrisă pentru adulți), că n-am eu răbdare să citesc povești, că eu vreau scrieri cu substanță etc.
Dați-i o șansă, vă las și două pagini în galeria foto de mai jos. Visătorul ar putea să vă aducă multă bucurie.
Da, da, ați auzit bine: povești. Nu chiar cu zâne și zmei, ci povești din viața lui Peter, un băiețel de zece ani care visează cu ochii deschiși. Peter are o soră cu care se înțelege uneori, duce un război cu păpușile ei, intră în trupul unei pisici sau descoperă o cremă care te face invizibil. Șapte povești plus o introducere, toate minunate pentru că, așa cum spune și autorul în prefață, „este o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și copiii”.
Mi-a plăcut atât de mult pentru că e bine-scrisă și amuzantă (mă trezeam zâmbind în tren), pentru că m-a dus într-o călătorie în mintea unui copil poznaș, pentru că are ritm, e alertă și m-a făcut curioasă: după prima pagină, abia așteptam să citesc mai departe.
Mi-a făcut atât de mult bine, mai ales că nu are deloc drame de adulți și nici conflicte de oameni mari, cum am citit cel mai des în ultima vreme.
Visătorul n-are nici măcar o sută de pagini, poveștile sunt scurte, puteți citi și în metrou, în drum spre job, ca să vă asigurați că intrați în birou cu un zâmbet jucăuș pe față.
Foto: Quinn Buffing / Unsplash
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
M-ai făcut curioasă cu această carte. Mi-a venit în minte “Micul Prinț” a lui Exupéry, tot o carte pentru adulți și copii, foarte frumoasă.
Mă întreb cum de e scrisă cu “î” în interior, deși e publicată în 2016. Am observat, de fapt, că mai sunt autori și edituri care nu mai vor să accepte regula cu “â”, deși e în vigoare. Cred că ar fi un pic confuz/bizar pentru un copil care ar citi cartea. Și mie mi se pare ciudată scrierea cu “î” în interior.
Sper să ajung să citesc cartea și voi reveni cu impresii.
Pentru mine a fost o experiență tare frumoasă. Dar nu aduce cu Micul Prinț, cel puțin nu pentru mine.
M-am întrebat și eu ce e cu î-urile, dar habar nu am 🙂
Mara, am revenit. Paralela cu “Micul prinț” se referea la genul de carte – ai zis că “Visătorul” e o carte pentru adulți și copii-, nu la conținut.
Tocmai am terminat de citit cartea lui Ian McEwan și am o senzație bizară, dar plăcută. Ce personaj interesant e Peter! Mi-a plăcut mult și prefața. Se întreabă dacă chiar le plac adulților cărțile pentru copii tradiționale sau încercăm să menținem legătura cu sinele nostru pierdut. Și ce bine evidențiază că “ceea ce ne atrage la cărțile pentru copii e plăcerea ce le-o oferă ele copiilor noștri”, iar asta ține de dragoste, nu de literatură. Autorul a vrut să fie original, ieșind din tradiția literaturii pentru copii. Eu zic că a reușit. “Visătorul” e o carte aparte. Lectura sa mi-a adus “un strop de plăcere”, cum își exprimă autorul dorința în prefață și m-a făcut să reflectez.
E prima oară când citesc din Ian McEwan. Voi mai încerca și alt volum.
Ce mă bucur că ai citit-o!
McEwan e minunat, încearcă Ispășire, Amsterdam, Sâmbătă.
Hei, Mara! Tocmai am terminat de citit “Ispășire”… m-a emoționat profund. M-a dat peste cap. Am simțit un nod în gât și, deși m-am opus, mi-au dat lacrimile, la propriu. Poate din cauză că ceea ce părea prea frumos ca să fie adevărat chiar nu a fost adevărat. Poate pentru că personajul chinuit de remușcări nu a mai avut de la cine primi iertarea… dar, deși “a fost dintotdeauna o misiune imposibilă”, “încercarea înseamnă totul”. Poate din cauză că descrie ororile războiului și suferințele fizice și psihice ale oamenilor forțați să ajungă, parcă, neoameni, iar în Ucraina se întâmplă aceste orori din nou și incredibil de real chiar acum… Poate din toate aceste motive. Sunt răscolită…
Voi citi și alte volume de Ian McEwan. Mulțumesc pentru recomandare! Gânduri bune!
Să știi că și filmul e superb 🥰❤❤
Am „bifat” și volumul „Sâmbătă” – foarte fain-, apoi „Legea copiilor” – m-a impresionat tare mult… când îi dizolvi unei persoane tinere și vulnerabile sensul vieții cunoscut până la acel moment, paradoxal salvând-o, dar nu o ajuți să caute/găsească altul în loc…
Ian McEwan te face să reflectezi asupra vieții și în toate scrierile sale se simte profund umanitatea, înțelegerea complexității ființelor umane.
Eric Emmanuel Schmitt m-a impresionat la nivelul lui McEwan acum câțiva ani când i-am devorat cărțile.
Voxa e o aplicație super!! M-a prins. Mi-a plăcut că ai perioadă de gratuitate 15 zile. Păstrez abonamentul. Îmi place că poți renunța la el oricând și reveni oricând. Dar cred că va da dependență (ca Netflix…).☺️
Dar e o „dependență” plăcută și nu face rău 🙂
Hello Mara,
Am observat de-a lungul timpului ça avem cam aceleasi gusturi littéraire. Nu e prima oara çand iti urmez sfatul si cumpar carti. Dar de data asta, nu pot sa iti spun cat de incantata am fost dupa ce am citit visatorul. Dupa articolul tau am comandat-o imediat! Asta, si micul print, editie colector ❤ si m-am delectat cu ambele. Iti multumesc ! Mult de tot ! La cat mai multe articole de genul asta !!!
Andreea, nici nu știi cât mă bucură comentariul tău.
Mulțumesc, o să mai scriu despre cărți, mai ales cu așa un feedback 🙂