V-am spus contextul ca să înțelegeți de ce, când am răspuns, nu eram chiar în culmea fericirii. Iar el se alinta la telefon, ca un copil.

Acum, nu vreau să dau sfaturi despre relații, că nu mă recomandă nimic în acest domeniu 😊, dar îndrăznesc totuși să spun că sunt puține motive pentru care merită să riscați să treziți o femeie din somn la 5:20 dimineața.
Vasilescu, însă, a lipsit de la lecția asta și m-a anunțat, mega entuziasmat, că și-a cumpărat espressor. Din benzinărie. Habar n-aveam că există așa ceva la benzinărie, dar nu era o oră la care să am chef de prea multe detalii.

În timp ce simțeam cum îmi crește tensiunea, nu voiam decât să înțeleg ce vrea de la mine: se întoarce acasă să lase espressorul? Trebuie să cobor acum, la ora 5:22, să-l iau de jos? Sau ce altă problemă are, de m-a sunat la ora asta?

Nu. Omul și-a cumpărat espressor ca să-l ia cu el, în Norvegia, în călătoria în care tocmai plecase cu mașina (dacă nu ați citit despre ea, sunt detalii aici).
M-am culcat la loc imediat ce am aflat că: 1) nu, nu s-a întâmplat nimic și că 2) nu, nu trebuie să fac nimic. Mă sunase și el, așa, de bucurie.

Spre binele lui, am adormit repede.

Povestea, mai pe larg, a scris-o el. O s-o rezum în câteva vorbe, pentru cine n-a citit și nu știe că Vasilescu nu funcționează fără să bea cafea dimineața. Mă rog, și eu iubesc cafeaua, dar, în cazuri rare, când sunt într-un loc în care nu am cafea, mă împac cu ideea. Pe scurt: pentru mine, cafeaua e o plăcere; pentru el, e și o necesitate.

Sigur, o să întrebați, dar în ce colț de lume ajungeți de nu găsiți cafea?
Găsim, dar nu la 6 dimineața. Iar el, când merge în călătoriile astea lungi cu mașina, se trezește foarte devreme.
În toate deplasările, Vasilescu pleacă de-acasă cu două sticle reutilizabile pe care și le umple cu cafea – să fie sigur că are în dimineața următoare. Nu-l interesează că o bea rece, ci doar că există 😊.

Trebuie să vă spun, de exemplu, ce mi-a făcut la Palermo, unde, de altfel, aveam un espressor în cameră și capsule care să ne-ajungă cam pentru o cafea pe zi. El, desigur, bea mai multe.
Așa că, înainte să ne plimbăm prin oraș, m-a dus domnul V. prin toate supermarketurile, doar-doar o găsi acele capsule de cafea.
Nu le-a găsit. Nu mai știu brandul, cert e că nu erau cele clasice, care se potrivesc cu mai multe aparate.

Când m-am trezit și am putut să văd lucrurile odihnită, în adevărata lor lumină, am înțeles de ce era Vasilescu atât de bucuros. Și-a rezolvat problema cu cafeaua în deplasare – de altfel, îmi tot zicea la telefon că nu înțelege cum de nu i-a venit ideea mai devreme. Pentru că, dacă tot era cu mașina, nu era deloc greu să pună un espressor mic în portbagaj.

Unii dintre voi știți continuarea: cei de la Tchibo au citit postările lui Mihai și au vrut să-i facă o surpriză. M-au sunat și m-au rugat să-i duc un cadou: un termos personalizat și capsule de cafea. Am luat pachetul, dar nu l-am desfăcut. Dar, când am ajuns la Oslo, am avut și eu motivele mele de bucurie: cadoul era și pentru mine.

Un termos cu numele meu, niște cești frumoase, un french press și două feluri de cafea Tchibo Exclusive: cea cu prăjire medie și cea cu prăjire ușoară. La prima, apreciez notele de ciocolată, dar, dacă trebuie să aleg, prefer notele fructate ale cafelei mai puțin prăjite.

N-am băut doar cafeaua “mea”, ci și capsule de la Cafissimo, la espressorul pe care și l-a cumpărat Vasilescu în ziua plecării.

Noi avem acest ritual, indiferent că suntem acasă sau în deplasare: Mihai îmi aduce prima cafea, uneori înainte să deschid ochii. Simplă, neagră, fără lapte, fără zahăr. Pe următoarea mi-o fac eu – de obicei, cu lapte, la french press.

În vacanța asta n-am avut espressor în cameră în nici unul dintre hotelurile în care am stat, nici măcar la cel care făcea parte dintr-un cunoscut lanț internațional. În schimb, am avut fierbător peste tot. Deci m-am putut răsfăța cu cafea bună, preparată la french press, la orice oră.

Chiar și în cel mai nordic punct al Europei.

Pentru că Tchibo ne-a urmărit călătoria în Norvegia și a văzut reacțiile voastre, ne-a propus, mie și lui Mihai, să facem o surpriză pentru comunitățile noastre.

Încep eu prima: am de oferit 3 premii care constau, fiecare, într-un set Tchibo Exclusive compus din:
– un termos personalizat cu numele câștigătorului;
– un French Press sau cafetiera Let’s Brew (la alegere pentru voi);
– o linguriță specială pentru cafea
– și, desigur, cafea Tchibo Exclusive (din noua gamă Light & Medium Roast, cafea macinată dar și boabe).

Voi alege cei trei câștigători random, din comentarii.

N-o să vă pun întrebări complicate, vreau doar să-mi povestiți, într-un comentariu pe blog, cum și când vă beți cafeaua: cu lapte sau fără, cu zahăr sau fără, dimineața, după-amiaza, la orice oră, pe balcon etc.

Atenție: pentru a anunța câștigătorii, am nevoie ca, atunci când comentați pe blog, să lăsați o adresă de mail validă. Nu va fi publicată, însă doar așa vă pot contacta pentru a vă anunța că ați câștigat 😊.

Concursul începe acum și e valabil până la data de 23 august, ora 20, când voi aproba ultimul comentariu.

UPDATE: Am extras câștigătorii concursului cu random.org. Aceștia sunt, conform nickname-ului folosit când au lăsat comentariul: Croco, Cat și Mirela Stoica. V-am scris pe mail – rugămintea e să-mi răspundeți până luni, 28 august, ora 13. În caz contrar, voi fi nevoită să extrag alți câștigători. 

Foto principală: Laura Chouette / Unsplash

The post Motive să trezești oamenii din somn appeared first on Mara Coman.

Partea bună e că am făcut acest drum în două zile – am oprit peste noapte într-un loc uitat de lume, numit Skibotn. Deci n-a fost prea obositor. Dar chiar aș fi plecat la drum cu un mood mult mai bun dacă aș fi știut cât de frumos e. Peste tot.

OK, nu mai avem chiar paradisul din Lofoten, dar toate locurile prin care am trecut erau atât de frumoase încât aș fi vrut, din nou, să oprim de zece ori pentru fotografii. N-am prea oprit, că atunci când ai de mers peste o mie de kilometri ai impresia că nu mai ajungi. Așa că am făcut multe poze din mașină – până și-așa au ieșit bine.

O să vă scutesc de descrieri lungi și sadoveniene și-o să vă las poze. Dar am de zis că am mers cam tot drumul pe marginea apei. Fiordurile sunt spectaculoase, mai ales în contrast cu pădurile și iarba foarte verde. Din loc în loc, în mijlocul pustietății, e câte o căsuță tradițională, eventual și cu steagul Norvegiei. Munții sunt împăduriți și presărați cu cascade.

Așteptam să vedem reni de când am plecat de-acasă, iar pe drum am tot văzut indicatoare de circulație cu „Atenție, reni!” sau „Atenție, elani!”, dar nici urmă de ei. Până când, la vreo 120 km de North Cape am văzut un Rudolph pe șosea. Nici grăbit, nici speriat și nu prea hotărât să traverseze.

De acolo ne-am tot întâlnit cu reni. Mi-i imaginasem tot timpul undeva sus, în munți, i-am văzut în fotografii cu zăpadă, așa că tare m-am minunat să văd un ren păscând tacticos pe marginea apei.

Apoi sus, spre North Cape, am văzut mai mulți, în grupuri cinci, șase, șapte. Maronii, albi, bălțați, chiar și pui de ren. Sunt frumoși foc, cu coarne care par îmbrăcate în catifea.

E cel mai nordic punct al Europei în care se poate ajunge cu mașina. Și-a dorit Vasilescu mult să mergem acolo. Am ajuns în cea mai frumoasă zi, cu soare și cer albastru. Ne-am dus direct sus, la glob, la „capătul Pământului”.
Am revenit seara, la 22:30, ca să vedem soarele de la miezul nopții.

Citisem că vara este zi 24 de ore din 24 (soarele nu apune din aprilie până la finalul lui iulie), dar e foarte straniu să vezi asta cu ochii tăi.

Cum suntem la început de august, acum avem apus pentru câteva ore, dar nu se întunecă niciodată. E lumină toată noaptea, te poți plimba întruna și nu-ți mai dai seama cât e ceasul.

Aseară m-am trezit pe la 3, mi-era sete și eram convinsă că e 8 sau 9 dimineața. Când m-am uitat la ceas, am decis să trag draperiile sperând să nu deschid ochii din nou la 6; dar la 7 și jumătate eram în picioare. Nu mă deranjează lumina, îmi place senzația – mi se par mult mai obositoare perioadele în care se întunecă devreme.

Aventura mea se apropie de final. Mâine merg cu Vasilescu până în Alta, de unde iau avionul spre Oslo. El se întoarce cu mașina.

A fost simpatic că ieri, venit de sus, de la globul de la Cape North, am văzut ceva ce semăna a pistă de decolare. Ne-am oprit și mare ne-a fost mirarea să ne dăm seama că e chiar aeroportul din Honningsvåg (aici ne-am cazat). L-am și fotografiat :).

De altfel, una dintre propunerile celor de la Vola pentru zborul meu de întoarcere spre Oslo avea plecarea chiar de aici, din Honningsvåg – dar era la o oră indecentă și nici nu era direct. Așa că l-am preferat pe cel din Alta, că oricum e și în drumul lui Mihai spre casă.

Singurele emoții sunt legate de vreme: am tot primit mesaje cu avertizare de călătorie în Norvegia. Înțeleg că urmează furtuni și că e și pericol de incendiu în sud. Noi suntem acum în nord și e un cer senin și albastru, dar vedem mâine.

Mi-e mai teamă de un zbor cu turbulențe decât de anularea lui. Pentru că toate zborurile mele din această vacanță au Trip Protect – deci, dacă se întâmplă ceva, mă ajută cei de la Vola cu o soluție. Cu cazare, cu alt zbor, cu ce-o fi cazul.
N-am crezut că o să am o nevoie reală de acest Trip Protect, dar azi-dimineață, când am citit despre avertizările cu cod roșu și cod portocaliu, mi-am dat seama că a fost chiar o idee bună. Altfel, probabil că acum aș fi căutat variante pentru un plan B.

Să-mi țineți pumnii, să nu se anuleze zborul și să fie și unul lin.

The post Am ajuns în cel mai nordic punct al Europei appeared first on Mara Coman.

Din momentul în care ne-am dat jos de pe feribot și până la cazare cred că am oprit de vreo cinci, șase ori, să facem fotografii. Totul în jur era atât de frumos și aveam senzația că n-o să mai vedem un peisaj similar, trebuie să-i facem poză ca să avem o amintire.

Doar că întregul arhipelag e așa. Fiorduri, căsuțe din lemn, cele mai multe roșii sau albe, munți împăduriți. Iarba e foarte verde, iar apa are culori ireale – ba turcoaz, ba verde, ba albastru intens. În fotografii pare că sunt filtre, dar nu am modificat nimic. Sunt zeci – sau poate sute – de plaje, mai mici sau mai mari. Nisipul e alb și fin, ca-n țările exotice, iar apa e mereu calmă, lină, clară. Și foarte rece.

Pe alocuri, apele s-au retras și au lăsat în urmă un fel de mlaștini: știu că nu sunt mlaștini, dar nu găsesc un cuvânt mai potrivit. Nisip ud, plante, pietre, bolovani, stânci care dau senzația unui peisaj dintr-o altă lume.

De altfel, peste tot sunt stânci care ies din apă și pe fiecare e câte un pescăruș. Apele sunt presărate cu insulițe mici – bucăți de pământ pline de verdeață care par să fi răsărit din mare. Pe mal, din loc în loc, e câte o căsuță superbă, în mijlocul pustietății.

Dar gata cu descrierile, că n-am talent de Sadoveanu modern. Mai bine vă uitați la poze.
După care citiți mai jos, sunt câteva lucruri care mi s-au părut mie utile:

• dacă alegeți același traseu, verificați orele la care pleacă ferry din Bodø și cumpărați-vă bilete online. Eu n-aș lua la ultimul feribot pentru că, dacă vremea nu e bună, se poate anula cursa.
• în Lofoten vă trebuie mașină. Nu e neapărat necesar dacă ați venit cu rucsac și cort – am văzut mulți oameni care fac drumeții și hiking. Dar distanțele sunt măricele și, chiar dacă există stații de autobuz, habar n-am după ce orar funcționează.
• e frig. Acum, în august, am avut 13-16 grade. Dar în prima zi a bătut un vânt care aproape că m-a dărâmat. Deci ținuta recomandată e cu haine pentru ploaie și vânt și bocanci. Sunt și momente cu soare, dar nu m-aș baza pe asta.
• vremea e schimbătoare, ceea ce e și bine, și rău. Într-o dimineață am plecat pe o ploaie urâtă, de credeam că n-o să reușim să vedem nimic. Peste 10 minute a ieșit soarele. A fost toată ziua ba cu soare, ba cu ploaie, ba cu nori.
• mâncați unde se poate. Nu știu dacă e peste tot așa, dar în drumul nostru n-am avut prea multe opțiuni. Eu visam la restaurante mici și cochete, cu mâncare tradițională! Însă, în seara în care am ajuns, restaurantul hotelului era închis din cauza unui concert și singurul loc relativ apropiat și deschis era un fel de bar dintr-un camping. Nu erau multe opțiuni, dar am mâncat un burger bun.
  Azi s-a repetat povestea. Am mâncat un pește pane la un bistro gen fast-food pentru că era singurul din zonă. Sper ca măcar mâine să găsesc ceva bun.
• puteți plăti cu cardul peste tot, inclusiv la toatele publice. 20 de coroane norvegiene (aproximativ 9 lei) a costat să folosesc toaleta. Dar am avut săpun și apă caldă la chiuvetă. Pe scurt: e scump. Totul e scump, inclusiv în supermarket. Nu mă miră, am mai fost în Norvegia de atâtea ori, mă așteptam la asta.

Cam asta e. Dacă mai aveți vreo curiozitate, mă întrebați voi :).

The post Drumul spre Cercul Polar – Lofoten appeared first on Mara Coman.

Cum unii dintre voi probabil știți deja, ideea călătoriei dincolo de Cercul Polar nu-mi aparține.
Ba, mai mult, anul trecut, când Vasilescu și-a propus să meargă prima dată acolo, nici nu mi-a trecut prin cap să-l însoțesc. Motivul e simplu: el conduce, e pasiunea lui și vrea să facă tot drumul ăsta cu mașina. Doar că mie nu-mi surâde deloc ideea de a petrece zile-n șir pe scaunul din dreapta.

A existat totuși un moment în care m-am gândit că ar fi interesant să ajung în Nord: cel în care i-am propus să includă Lofoten în călătoria lui.  Iar el a zis da. Aflasem de acest arhipelag din poveștile prietenei mele care locuiește în Norvegia, iar fotografiile din zona respectivă m-au convins că trebuie să ajung aici într-o zi.

Lofoten, însă, nu e o destinație pe care s-o iei la pas, pur și simplu. Ai de făcut 1200 km din Oslo până în Bodø, plus un drum de patru ore cu feribotul. Și, când ajungi, ai nevoie de mașină ca să explorezi zona.

L-am convins pe Vasilescu să vină în Lofoten, altfel n-aș fi aici :). Eu am zburat, el a condus și am stabilit să ne întâlnim la Oslo.

Opera din Oslo

Prima oprire, undeva lângă Oslo

În aeroportul din Oslo

Pentru treaba asta a fost necesar un plan riguros, ca să ajungem la Oslo în aceeași zi. Și aveam ceva emoții: toată vara am auzit la știri că sunt multe zboruri anulate. Noi aveam și toate cazările luate în avans, deci orice amânare ne-ar fi dat planurile peste cap destul de tare.

Așa că am căutat o variantă care să-mi garanteze că ajung la Oslo în ziua stabilită, indiferent dacă se anulează zborul sau dacă vreo companie de zbor face overbooking, cum am citit că s-a întâmplat de curând.

Opțiunea a fost să-mi iau bilete de pe Vola, pentru că aveam nevoie de Trip Protect, serviciul care garantează că voi ajunge la destinație în cel mai scurt timp posibil.

Concret, asta înseamnă că, dacă zborul meu are o întârziere mai mare de cinci ore, cei de la Vola îmi vor găsi un alt bilet de avion, cu oricare companie aeriană, ca să ajung la destinație în cel mai scurt timp posibil. Practic, m-au scutit de griji și mi-au luat și altele de pe cap: am avut check-in automat și am primit biletele și cartea de îmbarcare pe mail, n-am mai stat eu să fac nimic.

Până aici, totul bine și frumos. Ne-am coordonat de minune, Mihai a venit și m-a luat de la aeroport, ne-am dus la prietena mea și ne-am bucurat că vremea era frumoasă și a ținut cu noi.

Bodø

Foto de pe ferry, la plecarea din Bodø

Bodø

Aeroportul din Bodø

După ce ne-am tras sufletul și ne-am potolit foamea cu o tocăniță de ren, Vasilescu și-a deschis laptopul și a aflat că drumul spre Bodø nu e doar pe autostradă, cum spera el. Și că, din cauza asta, vom face 16 ore până acolo.

De vis! Ce altceva să-mi doresc în vacanță, decât să stau 16 ore în mașină? Am intrat iar pe Vola, am căutat un zbor Oslo-Bodø, am văzut că are un preț decent și am ales confortul. Am vrut tot varianta de călătorie cu Trip Protect și, în loc de 16, am ajuns la destinație într-o oră și-un sfert.

Păcat că Vola nu funcționează și când e vorba despre feribot, pentru că, tot datorită planificării „riguroase” făcute de Vasilescu, am scris cam tot articolul ăsta din portul din Bodø. De aici am luat ferry spre Moskenes – numai că cineva n-a fost atent că trebuie rezervare, așa că am așteptat câteva ore :)). Mă rog, măcar avem ce povesti.

Cel mai important însă e că am ajuns în Lofoten, în acest loc fabulos:

De la Moskenes călătorim cu mașina, ne plimbăm prin Lofoten și apoi ne îndreptăm spre Nordkapp. Iar la întoarcere eu zbor din Alta în Oslo și apoi, în altă zi, la București.

Pentru drumul spre casă am avut din nou nevoie de ajutor. N-am ținut cont în primă fază că nu pot ajunge atât de devreme la aeroport – stau la prietena mea, care locuiește în afara orașului, iar de la ea până la Torp trebuie să iau vreo două autobuze și un tren.

Soluția a fost să schimb biletul cu altul, la o oră mai convenabilă, iar pentru asta am apelat din nou la Vola. Și mi-a fost de mare folos că m-a sunat cineva de la relații cu clienții de la ei, mi-a spus care sunt opțiunile și mi-a făcut modificările necesare.

Chiar n-aveam nici un chef să dau telefoane și să trimit mailuri la compania aeriană, așa că m-am bucurat de plimbarea prin oraș și am răsuflat ușurată când am primit biletele pe mail.

Cel puțin teoretic, de acum înainte traseul pare stabilit și sper să nu mai apară nici o schimbare.

Doar un pic de căldură aș vrea să-mi trimiteți, că am dârdâit prin Bodø, unde ploua și bătea vântul. În Lofoten e superb, e raiul pe pământ, dar sunt 14 grade și bate un vânt de te ia pe sus. Serios, la un moment vântul era atât de puternic încât a trebuit să mă țin de Vasilescu. Știți voi, el e mai greu de clintit…

Vă țin la curent 🙂

The post Drumul spre Cercul Polar – partea întâi appeared first on Mara Coman.

Nu-mi place frigul, cu toate astea am fost o singură dată în Norvegia în mai; restul călătoriilor mele au avut loc în noiembrie, decembrie sau, ca acum, în ianuarie. Așa s-a nimerit – pentru căniciodată nu m-am dus acolo pentru vreme.

De data asta, decizia de a pleca în ianuarie a fost legată de faptul că e o lună mai liniștită pentru mine și am vrut să profit de asta. Apoi se complică lucrurile, am deja alte trei călătorii programate doar în următoarele 30 de zile.

Am o relație specială cu Norvegia – nu e datorită țării (care, de altfel, e chiar frumoasă și civilizată), ci datorită faptului că, de fiecare dată când am mers acolo, am fost la prietena mea. Și-am fost în diverse momente, inclusiv în unele în care aveam nevoie să mă liniștesc și să-mi pun gândurile în ordine.

Apoi, întoarsă acasă, mi-am amintit deseori de aerul rece și curat și de felul plăcut în care-l simt când respir, de orașul aproape mereu alb, de casele frumoase, din lemn, de apusurile care vin prea devreme, de străzile relativ pustii, de fiord și de ceață.

Dar, mai important decât toate astea, acolo am eu acel sentiment de bine și de siguranță – e ce simți când ești cu oameni apropiați, care sunt acolo pentru tine indiferent de distanță. De aceea zic că acolo e Nordul meu; e locul în care mă duc și când mi-e bine, dar și când nu mai știu încotro s-o iau și am nevoie de cineva care să mă îndrume spre o direcție, ca un fel de o busolă.

De aici sunt fotografiile mele cu case superbe din lemn, cu brazi plini de zăpadă, cu fiordul înghețat. Ambele localități sunt la vreo 15-20 de minute de Oslo; Nesøya e, de fapt, o insulă exclusivistă, cu case extrem de frumoase și unde e liniște.

N-am multe tips-uri de travel de aici, cred că ajungi în locurile astea doar dacă ai ceva concret de făcut sau dacă vrei să vezi zona rezidențială din afara orașului. Altfel, totul se întâmplă lent și organizat – trenul vine de obicei la oră fixă, bilete de autobuz cumperi din app și, spre bucuria mea, la supermarket găsești maiouri și tricouri din lână moale și fină.
Încă regret că nu mi-am cumpărat mai multe.

Pentru că am spus deja :). Las mai jos, la finalul articolului, trimiteri către povești despre Capitala Norvegiei.

Mi-e drag Oslo și cred că merită văzut într-un weekend, mai ales că Wizz zboară direct și, uneori, la niște prețuri mai mici decât Uber-ul spre Otopeni. Pentru cineva obișnuit să facă 20-25 de mii de pași pe zi, două zile pline sunt suficiente pentru o plimbare pe lângă fiord, Muzeul de Artă Contemporană și împrejurimile, Academia de Arte, cele două cascade din oraș, un prânz la Mathallen și o plimbare în jurul superbei clădiri a Operei.

Nu știu dacă și vizita la Parcul Ekeberg s-ar încadra în aceste două zile, dar e posibil să avem interese diferite :).

La shopping nu vă trimit decât dacă vă doriți, ca mine, niște produse din lână 100% care sunt ceva basic pentru locuitorii țărilor nordice. Orice altceva e mai scump decât UE.

Pentru că cele mai multe mesaje au fost legate de vreme, ei bine, trebuie să vă spun că nu e chiar așa de ger precum pare. Cât am fost eu acolo temperatura a fost cam ca la noi, cu minimum -6 într-o singură zi. Am avut chiar și 5 grade cu plus.

Însă am tremurat mai zdravăn la Paris, de exemplu – din cauza vântului și a umezelii. Aici, lângă Oslo, unde am fost eu, e uscat, iar frigul chiar se simte diferit. N-a bătut vântul deloc, iar mie mi-a fost chiar confortabil. M-am îmbrăcat bine, cu o hachetă lungă cu puf, maiou și pulover de cașmir, dresuri și pantaloni. Fes, mănuși, fular, desigur. Dar n-am avut nici trei pulovere, nici pantaloni de schi. Și nu mi-a fost frig nici o secundă.

Ba chiar aș mai da o tură :).

The post Iarnă norvegiană appeared first on Mara Coman.

A fost frig și gri și ceață – de altfel, cum nu se putea mai bine. Ha, nici nu-mi vine să cred că spun eu asta. Dar cred că aveam nevoie de frig și de gri și de ceață. Și de timp.

Sunt câțiva ani buni de când am fost ultima dată în Oslo – era tot în decembrie și atunci. Am păstrat în minte doar câteva străzi și câteva locuri, fără să mai știu cum să ajung la ele. Îmi aminteam perfect de ziua în care am fost la Operă și m-am plimbat pe acoperiș și am făcut multe poze – era ger, știu sigur, dar era soare. Îmi amintesc și de Champagnerie, locul în care am băut șampanie după ce, ei bine, băusem un Chateau Margaux într-un wine bar din Frogner. Și de cascadele din oraș, fără să mai am habar cum să ajung acolo. Și de fiord, și de castelul pe care mi se recomandase să-l vād. Doar că, ha, ha, nu l-am găsit și-am făcut cale-ntoarsă – mai ales că la Oslo, în decembrie, soarele apune la 3:30 pm și începi să te simți ca-n romanele polițiște scrise de nordici, mai ales că majoritatea străzilor sunt pustii.

Însă uitasem destul de multe încât să mă simt ca-ntr-un loc nou. Un oraș cu puține locuri familiare. O limbă din care nu înțeleg mai nimic – doar mulțumesc, noroc și pantaloni de trening :). Și prăjitură – deci m-am întors acasă cu patru cuvinte noi. Au fost zile în care nu știam unde sunt, în care mă plimbam pe străzile goale uităndu-mă pe Google Maps.

Știi cum e să te plimbi singur, în frig (cam zero grade, poate vreo două sub minus), pe niște străzi aproape pustii? E minunat. E liniștitor. E timp petrecut cu tine. Timp în care îți auzi gândurile. Pfff, problema e că nu întotdeauna vrei să le auzi. Și-atunci te ascunzi în ceață, chiar și de tine însuți.

A nins într-o zi și-mi intrau fulgii de zăpadă în ochi. Dar eram în locul ăsta senzațional, la Mathallen – lângă un parc, un râu, Universitatea de Arte și două cascade. Ningea întruna. Gri-ul orașului s-a transformat în alb, iar eu călcam pe zăpada aproape neatinsā. Ca într-un loc uitat de lume, într-un fantasy, într-o Narnia, într-o poveste în care poți să-ți aduci, imaginar, toate personajele care nu-s cu tine. Pozitive, negative, plus cele pe care încă nu știi unde să le încadrezi. Dar cine se grăbește?

The post Vacanta in Narnia appeared first on Mara Coman.

Cand prietena mea din Oslo mi-a spus ca, daca ajung la Mathallen (un loc cu specialitati culinare norvegiene, de la branza, somon, jambon la ceai si cafea) si apoi merg pe langa rau, o sa gasesc doua cascade, am crezut ca glumeste. Dar dupa ce am gasit fiordul si padurea in oras (si nu langa, ci la distanta de mers pe jos), m-am infofolit zdravan si am plecat sa caut cascadele de langa raul Akerselva. Pe prima am gasit-o langa universitatea de arte si podul cu lacate (nu doar in Paris, pe Pont des Arts, ci in mai multe orase din lume indragostitii pun lacate pe poduri). Un pic mai sus, dupa ce mai treci pe niste poduri, gasesti cascada din fotografie, de llanga Molla. N-am putut sa nu ma intreb cum ar fi sa locuiesti acolo si cum e sa ai vederea asta din balcon.

Plimbarea pe langa rau a fost relaxanta chiar si intr-o zi racoroasa. Eram singura, asa ca m-am bucurat de culorile tomnatice si de cladirile din caramida rosie. M-am intalnit cu putini oameni – cativa faceau jogging. Zona asta a orasului pare cumva incremenita, inghetata, are un pic de mister si imi aminteste de romanele scrise de autori nordici. Va las cu fotografiile si cu linistea din locul unde se aude doar cum cade apa.

The post Orasul cu cascade appeared first on Mara Coman.

Cu o luna inainte de Craciun, capitala Norvegiei e decorata cu braduti, clopotei si coronite, cu beculete si Mosi Craciuni. Parca nu incepuse imbulzeala si aglomeratia pentru cadouri, dar toate magazinele si restaurantele erau gatite de sarbatoare. Si erau decorate cu gust – iar asta nu e de mirare pentru ca in putine orase am mai vazut la fel de multe magazine de design si decoratiuni interioare. E tare frumos ca in fata multor magazine sunt o masuta si scaune cu blanita, in caz ca vrei sa-ti tragi sufletul un pic.

In multe din fotografiile mele din Oslo e noapte pentru ca acolo, iarna, pe la 3 si jumatate dupa-amiaza incepe sa apuna soarele. Pentru mine era straniu, dar oamenii sunt obisnuiti, ajung si pleaca de la birou pe bezna, cu metroul sau cu bicicleta, merg la cumparaturi, firesc, de parca ar fi zi afara. Orasul gatit pentru Craciun straluceste si parca nu-ti vine sa te grabesti. Muream de foame, de frig si de oboseala cand am trecut pe langa piata de Craciun, dar n-am putut sa nu ma opresc: e o piata cu obiecte si papusi traditionale, de la manusi tricotate la ghete din blana, la piei si coarne de ren. M-au fascinat si casele lor, mai ales cele cu design scandinav, vopsite in alb sau caramiziu, care contrasteaza cu blocurile moderne.

Mergand mult pe jos, m-am mai minunat de cat de curat e orasul – nimeni nu arunca nimic pe jos si daca cineva gaseste vreun ambalaj aruncat pe trotuar, il ridica si il pune la cosul de gunoi. De fapt, e mai complicat de atat: totul se recicleaza, asa ca ai mereu nu unul, ci trei sau patru cosuri de gunoi separate, pentru sticla, hartie si resturi alimentare, uneori si pentru plastic. Nu esti obligat sa reciclezi, dar, cum toata lumea face asta, intri in joc si ti se pare simplu. In foarte multe locuri este afisat ca se face fair trade, comert etic, sau ca produsele sunt eco si/sau de provenienta locala.

Va las cu cateva fotografii si, in caz ca v-am facut chef de plimbare, Europa Travel are o oferta buna pentru un city break la Oslo. Eu am fost si primavara, si iarna – merita.

The post Piata de Craciun din Oslo appeared first on Mara Coman.

Prima data am fost la Oslo acum cativa ani, in luna mai – un mai neasteptat de insorit si calduros. Imi amintesc cum eu, care urasc sa ma trezesc devreme, deschideam ochii inca de la ora 4 dimineata, pentru ca se lumina afara. La 10 seara inca mai era lumina. Acum am parte de ceva total opus: pe la 3 dupa-amiaza soarele paleste, iar la 4 dupa-amiaza e bezna. E iarna la Oslo, dar deocamdata e o iarna frumoasa. Ieri, cand am plecat, ningea in Romania, iar la Oslo era soare si vreo 5 grade cu plus. A fost o surpriza placuta, mai ales ca in geamantanul meu erau cele mai groase pulovere, sosete, manusi – garderoba de iarna grea.

Azi am mers mult pe jos, m-am dus pana la fiord, am facut cativa pasi prin padure (ce ciudat sa ai padurea in oras!), pana la castelul Oscar (Oscarshall). M-am infofolit bine (ca bate vantul, e nevoie de haine groase!) si am facut poze ca un mic japonez. Mi-am amintit de zilele in care am ceva de facut in Bucuresti, in vreun mall, la 2 sau la 3 dupa-amiaza, zilele alea in care e trafic, n-ai unde sa parchezi si, cand ajungi in final in mall, te intrebi cum de toata lumea e acolo, de parca nu munceste nimeni din orasul ala! Ei bine, azi, in drumul meu prin Oslo, m-am intrebat unde sunt oamenii astia. OK, inteleg ca pot fi acasa, in restaurante sau la birou. Dar daca e asa, cum ajung acolo? Se teleporteaza? Pentru ca nu e trafic si autobuzele nu sunt aglomerate. Am mers pe jos cu harta in brate si a trebuit sa ma descurc singura pentru ca, atunci cand as fi vrut sa intreb pe cineva incotro sa apuc, n-am avut pe cine.

La intoarcere am luat autobuzul si mi s-a confirmat inca o data ca sunt intr-unul din cele mai scumpe orase: o calatorie costa 30 de coroane norvegiene, adica 16 lei – cat un drum cu taxiul in Bucuresti.

Va las sa va uitati la fotografiile de pe langa fiord (chiar daca pare ca au fost facute undeva intr-o padure din afara orasului) si va mai zic doar ca merita sa veniti la Oslo, chiar si iarna. Cel putin acum, inainte de Craciun, orasul asta e decorat ca-n basme.

The post Primele impresii din Oslo appeared first on Mara Coman.