Nu aveam de gând să scriu două texte despre expozițiile de la RCW 22, eram convinsă că o să fie unul (relativ) scurt și cuprinzător. Cum m-am cam întins ieri cu scrisul – primul articol despre RCW este aici – , revin cu restul locurilor în care merită să mergeți până pe 30 mai, inclusiv. În Iași, desigur, pentru că acolo are loc zilele astea Romanian Creative Week.

Este o instalație superbă, o expoziție de costum spectaculoasă curatoriată de Ovidiu Buta. Partea cu spectaculoasă e și datorită design-ului expoziției, semnat de Andrei Clontea și Elena Viziteu-Ionescu.

Se numește Re:Cut pentru că sintetizează unul dintre cele mai des discutate concepte ale vremurilor pe care le trăim, și anume cel de upcycling.

Re:Cut e despre sustenabilitate, tradusă prin refolosirea unor colecții sau unor piese mai vechi într-un mod creativ. Astfel, rezultă piese noi, sustenabile, și care se înscriu în tendințele actuale. Printre designerii care au expus aici sunt Andreea Bădală / Murmur, Ioana Ciolacu, Recuperer, Irina Marinescu, Smaranda Almășan.

Re:Cut e expusă în Palatul Culturii, la parter. Clădirea în sine e superbă, n-aveți cum să ajungeți în Iași și să nu intrați s-o vedeți. Dacă tot sunteți acolo, e bine de știut că e și o expoziție Ștefan Câlția la etaj. Dar și…

Curatoriată de Maria Bilașevschi, expoziția reunește artiști contemporani din Iași. Sunt diverse stiluri și modalități de exprimare artistică, de la pictură la sculptură, și a fost în încântare pentru ochi.

Ca și până acum, las și aici câteva nume ale celor care au expus: Felix Aftene (sunt convinsă că ați văzut statuile-pisici din Iași, sunt creațiile lui), Claudiu Ciobanu, Marinela Ciobanu, Adrian Crâșmaru, Gabriel Caloian.

Palatul Culturii, etajul 1.

Durează două minute să o vezi, câteva zeci să ți-o scoți din minte. Instalația Maerlstrom a artistei Ioana Olăhuț e în curtea Palatului Culturii din Iași.

A fost construită construită speculând desenul geometric al unui singur element central – un copac a cărui substanță lemnoasă ia forma unei suite de paralelipipede combinate. Deși sortit descompunerii, el continuă să crească, datorită impulsului vital inițial.

Am înțeles că instalația e mai spectaculoasă dacă e suspendată, însă, la ce vânt a fosr la Iași, nu cred că era posibil.

Palatul Braunstein e impunător și merită vizitat oricum, însă zilele astea mai e și o expoziție la parterul lui. The Aftermath of Losing a Battle aduce împreună opt artiste contemporane, absolvente ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

E o experiență frumoasă care îmbină instalații, pictură și colaje, toate învăluite în nuanțe de teracotă. Mai sus sunt fotografii cu preferatele mele.

Dacă tot sunteți la Braunstein, urcați și până sus, acolo unde e fabuloasa cupolă din sticlă. Accesul se face pe altă intrare, foarte aproape, și am înțeles că e deschis pentru public doar în weekend. Însă e tare frumos.

E una dintre expozițiile mele favorite de la Iași – nici o mirare, doar e vorba despre studioul Foræva al lui Vlad Țenu și al Lanei Dumitru.

Exponatul principal este un prototip al rochiei pe care Foræva a creat-o pentru Björk: o rochie inspirată de modelele covoarelor tradiționale românești pe care au fost aplicate 25.000 de cristale Swarovski.

La crearea ei au fost folosite metode de design alternative, printre care CAD (computer aided-design) și modelare în 3D. A fost nevoie de 15 oameni și aproape șase luni de muncă.

Pe lângă rochia deja celebră, sunt expuse lucrări care reinterpretează tradiția noastră. Poate că nu pare nimic outstanding când citiți asta, dar trebuie să mergeți la fața locului și să vedeți modelele create de AI și „țesăturile” românești despre care afli, când te apropii, că nu sunt cusute, ci imprimate 3D. Mai mult, ele spun diverse povești – de exemplu, pe una dintre exponate e imprimată istoria studioului Foræva.

Heritage Re:Coded poate fi văzută la Galeria Tonitza, la doi pași (chiar doi) de Galeria Theodor Pallady, unde e acum One Single Shot, despre care am scris ieri.

Dacă sunteți în Iași, sunt convinsă că ați văzut instalația Manifest of Now, din Piața Unirii. E creată de artistul ucrainean Nikita Kadan, acum, în timpul războiului, și a fost dăruită Iașiului. Nu va rămâne în Piața Unirii pe termen lung, dar va rămâne sigur în Iași.

Instalația, curatoriată de Marlene Herberth și de Elena Viziteu-Ionescu, este produsă de meșterul german Thomas Fink, stabilit într-un sat din Sibiu. El a comunicat constant cu artistul care este în Kiev.

Am lăsat-o la final, dar este o expoziție spectaculoasă. Am avut ceva de mers până la ArtEast Gallery, dar am zâmbit din primul moment în care am intrat acolo.

Vă las eu fotografii (am pus multe, tare greu a fost să aleg dintre ele), dar nu se compară cu experiența trăită live, când intri într-un decor viu și nu te mai saturi să „citești” fiecare operă. Pentru că asta a făcut Ion Barbu în aceste instalații petro-poetice: a pictat versuri pe pietre și le-a montat într-un tablou care are legătură cu mesajul versurilor.

A fost o bucurie pentru mine și aș vrea să las aici un citat al Danei Lungu, care a curatoriat expoziția și o descrie cel mai bine: „După cum se vede, fiind născut la Petrila, Ion Barbu are o relație specială cu pietrele. Încă de mici, de când sunt pietricele, le învață să spună poezii, așa cum o face chiar acum. Haideți să le ascultăm cu ochii și să ne bucurăm cu șira spinării!”

Fotografia principală din articolul meu face parte din expoziția „Brushes and Dust”, iar lucrările sunt semnate de Claudiu Ciobanu.

The post Expoziții de văzut la Romanian Creative Week 2022 (2) appeared first on Mara Coman.

Deplasarea mea la Iași a fost ca un fel de vacanță: destul de lungă cât să mă rup de ritmul de acasă, unde sunt mai mereu în priză. M-am bucurat de dimineți lungi în hotel, mi-am amintit cum e să lucrezi în liniște și cum e să nu-ți ceară nimeni de mâncare.

Dar să nu credeți că mi-am petrecut timpul plimbându-mă fără folos: pe lângă Festivalul Catedral, despre care am scris la începutul săptămânii, am luat la pas toate expozițiile de la Romanian Creative Week. Nu cred că mi-a scăpat vreuna.

Cum RCW continuă până pe 30 mai, las aici un mic review al manifestărilor artistice despre care cred eu că merită văzute. Încă mai e timp.

Este expoziția centrală de la RCW, reunește mai mulți artiști contemporani, iar creațiile sunt expuse la Baia Turcească și la Grădina Botanică din Iași.

Vizita la Baia Turcească m-a impresionat foarte mult, mai ales că nu mă așteptam să fie o clădire atât de frumoasă și atât de atent restaurată. E un monument istoric contruit la finalul secolului XIX și e superbă – de la detaliile din lemn originale până la tavane cu iluminatoare, scări, încăperi rotunde și camere aproape ascunse, puse în valoare de lumina naturală. Pentru e încă în lucru, pe dinafară e acoperită de niște pânze de protecție – probabil ăsta a fost motivul pentru care nu mi-am dat seama nici măcar cât e de mare.

Am ajuns acolo cu o zi înaintea vernisajului, când toată lumea avea foarte multă treabă. Deși nu erau expuse toate creațiile, am avut voie să fac fotografii și am avut parte și de un tur privat, cu Marian Pălie și Elena Viziteu.

Incantatio Mundi e curatoriată de Marlene și Alex Herberth de la KtaftMade alături de Elena Viziteu și propune o resetare contemporană a artei, a designului, a meșteșugului și a arhitecturii. Sunt expuse lucrări semnate de artoști români și internaționali, printre care Mircea Anghel, Dinu Bodiciu, Răzvan Botiș. Sunt aici informații detaliate.

N-o să povestesc prea mult despre ce am văzut aici pentru că era work in progress, unele exponate nu erau încă la locul lor.

Trebuie însă să amintesc despre decorul superb, semnat de Elena Viziteu și KraftMade, care se transformă într-un motiv de a expune o colecție de semințe de la Banca de Semințe din Suceava – de existența căreia am aflat la Iași. Mai mult, decorul, construit ca un cub în care poți să intri, te lasă să descoperi una dintre operele lui Răzvan Botiș, „Magic Beans”.

Exponatele lui Lenore Tawney și ale Floricăi Zaharia au o poveste lungă și care merită mai mult spațiu.

Am avut ocazia să văd războiul de țesut care a aparținut lui Lenore Tawney (o artistă din SUA care a trăit aproape 100 de ani și care e cunoscută pentru lucrul cu textilele, cu fibrele) și pe care se află ultima ei lucrare, cea pe care n-a mai reușit să o termine.
Lenore s-a împrietenit cu Florica Zaharia, care a lucrat 30 de ani la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, și i-a donar acesteia o parte dintre lucrările ei. Florica Zaharia s-a întors în țară și a inaugurat, la Băița, în Hunedoara, Muzeul Textilelor din România.

Tot în cadrul Incantatio Mundi sunt și două manifestări care au loc la Grădina Botanică din Iași. Acolo am ajuns când totul era pregătit și am fost suuuper impresionată. M-au mișcat creațiile Ilenei Sebe din albumul Flora Erotica – le pot descrie, pragmatic, ca părți ale corpului suprapuse peste imagini florale. Însă albumul e o adevărată poezie, un studiu despre a trăi în prezent și de a opri mintea să tot penduleze între trecut și viitor.

N-am știut că faci lucruri atât de frumoase, Ileana, a fost o încântare să descopăr albumul tău și să caut una, alta despre lucrările tale.

La Grădina Botanică a fost și vernisajul Ioanei Vreme Moser, care locuiește în Belin și este un sound artist. Instalația ei se numește Arboreal Receptors: un mecanism captează poluarea fonică din oraș și o redă prin unde radio. Ioana a povestit despre felul în care copacii comunică între ei, despre comportamentul asemănător unor antene radio. „M-a inspirat această descoperire”, spune Ioana, „şi am creat un aparat care e așezat pe copac și care preia radiaţiile pe care arborele le receptează în mod natural. Cum ar fi undele transmise de telecomunicaţiile umane, de exemplu.”

Ce țin să vă spun e că am participat la o prezentare susținută de artistă despre arta ei – sunete și componente electronice – și am stat să o ascult, fascinată, mai mult de o oră, deși nu știam nimic despre acest domeniu.

Nu știu de ce n-am fotografiat instalația Ioanei, dar, acum, când scriu despre ea, mi-am dat seama că nici nu aș vrea să las aici o imagine – pentru că nu spune mai nimic. Trebuie să mergi acolo, să vezi și să auzi, altfel n-are nici un farmec.

Curatoriată de Marian Pălie, SinCronia „își propune să fie o declarație, un manifest pentru Libertate, pentru libertatea și diversitatea totală a formelor de expresie”.

Jocul de cuvinte nu e deloc întâmplător: sin exprimă păcatul, încălcarea regulilor, iar cronos, are, desigur, legătură cu timpul.

Expoziția e găzduită tot la Baia Turcească, la parter, e foarte vastă și aduce aproape diverse manifestări artistice, de la instalații la ceramică, fotografie, pictură, proiecții audio-video. 25 de artiști expun aici, printre care Vlad Țenu, Vlad Nancă Laurian Bardos, Tudor Ciurescu, Arantxa Etcheverria, Cosmin Florea – și pe restul vă las să-i descoperiți voi.

Nu mă pot abține să nu postez și câteva imagini, dar fiți înțelegători: am ajuns aici înainte de vernisaj, când încă nu era totul aranjat și pus la punct.

Am ales să scriu despre ea acum pentru că e curatoriată tot de Marian Pălie. E vorba despre o expoziție de fotografie – câte o imagine din portofoliul fiecărui artist. Am ținut mult să o văd pentru că mie îmi place fotografia și voiam să văd care a fost selecția și cum rezonez cu ea.

Au fost aleși 11 artiști, deci sunt 11 lucrări, și câteva dintre ele mi-au rămas în memorie. Pentru că asta cred eu că trebuie să facă fotografia: să-ți creeze o stare, să nu te lase indiferent.

De văzut la Galeria Theodor Pallady din Iași.

P.S.: Urmează și partea a doua, mai sunt câteva expoziții despre care chiar vreau să scriu.

The post Expoziții de văzut la Romanian Creative Week 2022 (1) appeared first on Mara Coman.

Nu mai țin minte de când n-am mai fost la un concert – și când zic concert, mă gândesc la unul în aer liber, cu stat pe gazon, cântat cât mă ține gura și urlat la bis. Că altfel am mai fost la câteva la Sala Palatului, dar pe mood-ul elegant, bilete cu loc și îmbrăcat frumos. Însă am recuperat în ultimele două zile, de când sunt la Iași.

Dar să începem cu începutul. Am venit la Iași pentru Romanian Creative Week, un festival care aduce în oraș tot felul de evenimente creative: în primele două zile am avut Catedral Music Festival, dar nu numai. În tot Iașiul sunt expoziții – e de mers așa, la vreo trei, patru vernisaje în fiecare zi.

Eu rămân aici până pe 25 mai, dar distracția nu se termină că plec eu :), ci urmează inclusiv prezentările de modă ale designerilor români.

N-am fost în Iași de foarte multă vreme, probabil vreo 15 ani sau mai mult, și nu-mi mai aminteam prea multe despre oraș. Însă, în astea două zile, m-a uimit ce frumos, îngrijit și curat e Iașiul, cu palatele lui și cu spațiile verzi create pentru oameni. Pentru că, din fericire, nu mai sunt anunțuri cu „nu călcați pe iarbă” și toată lumea e PE iarbă, ca în capitalele europene.
Mi-a plăcut foarte mult locul din fotografiile de mai sus – un loc care e ÎN oraș, chiar în centrul orașului, lângă Palas Mall – nu trebuie să mergi nu știu unde ca să te bucuri de un spațiu verde.

Ziceam de concerte și de Catedral Music Festival. Foarte frumos și civilizat organizat – n-am stat la cozi imense, nu m-a împins nimeni, scena și imaginile de pe ecrane se vedeau de peste tot, puteai asculta chiar și de la terasele de vizavi. Am fost la Robin & the Backstabbers care mi-a plăcut, am trecut un pic și pe la Alexandrina care părea totuși ușor prea tristă pentru o zi superbă de (aproape) vară; foarte cool și ce-am prins din Moonlight Breakfast, că am ajuns cam târziu.

Dar m-a cucerit fata asta despre care eu nu știam nimic, Sevdaliza. Mi-au plăcut vocea și muzica ei, dar și cum dansează, cum se simte pe scenă, cum era îmbrăcată. Dacă aș fi văzut o fotografie cu ea, aș fi avut altă părere, pentru că era îmbrăcată destul de „puțin”, iar eu nu prea înțeleg ideea asta în care arătăm tot așa, degeaba. Trebuie să fie un motiv, să aibă legătură cu ceva.
Doar că, văzând-o live, pe scenă, mi s-a părut fusta aia care n-acoperea nimic avea sens, avea legătură cu dansul ei lipsit de inhibiții, cu aluziile sexuale, cu tot. Mie nu mi s-a părut vulgară, ci un personaj într-o poveste bine închegată, care se simte foarte bine pe scenă și în corpul ei.

Sevdaliza nu e vreo frumusețe răpitoare, dar are farmec, are carismă, a cucerit publicul imediat. Ca să nu mai zic că, în mijlocul concertului, s-a apucat fata să mixeze. A fost un moment bun, un plus de energie pentru public. Până și eu am început să dansez și eram super fresh, deși era aproape de miezul nopții.

Știu că muzica și stilul ei nu sunt pentru oricine, dar mie tare bine mi-a făcut concertul ei. Atât de bine încât am mai dansat și după, pe vreo două melodii de-ale lui Spike.

Cam asta e corespondența mea de la Iași până acum. Revin cu partea a doua, galerii și expoziții – o să fac o selecție, că sunt prea multe. Dacă nu mai aveți răbdare, le găsiți pe Instagram, în stories.

UniCredit Bank a fost partener principal al Festivalului Catedral.

The post S-a și dansat appeared first on Mara Coman.

Și asta, din mai multe motive. Întâi, pentru că a fost ultimul lucru de pe to do list-ul dintr-o zi foarte aglomerată. Apoi pentru că, în sfârșit, după atâta stat acasă, chiar mergeam undeva. Iar acolo, în curtea mare de la Combinatul Fondului Plastic, m-am întâlnit cu oameni pe care nu-i văzusem dinainte de pandemie și dintr-o dată m-am simțit ca într-o seară liniștită dintr-o viață normală.

Mi-am dat seama că-mi lipsise acest gen de întâlnire, deși eu chiar nu mergeam la prea multe evenimente. Însă acolo, la Romanian Design Week, am regăsit oameni care-mi erau dragi și atmosfera aia ușor boemă, caracteristică manifestărilor artistice. Iar organizarea e ireproșabilă: exponatele sunt aranjate în așa fel încât să fie puse în valoare, în mai multe spații generoase, așa că ai de făcut un fel de tur al evenimentului. E frumos și e de văzut – până pe 13 iunie, inclusiv.

Am început, și de data asta, cu creațiile de modă, am recunoscut piesele semnate de Ioana Ciolacu, Murmur sau de Lucian Broscățean. M-au atras și ceramica, și ilustrațiile, și designul de produs. Am stat un pic mai mult în zona obiectelor create din produse reciclate pentru că e un mix fascinant de sustenabilitate și de frumos. Și-apoi m-am așezat la coadă, pentru că, la una dintre instalațiile de la RDW era coadă în seara în care am fost eu. Am zis “instalație”; cred că expresia potrivită e, mai degrabă, experiență senzorială. Vorbesc despre proiectul IQOS World – Network of Emotions, creat de scenograful Adrian Damian.

L-am ascultat pe autor vorbind despre proiect înainte de deschiderea RDW și am avut o surpriză plăcută: un discurs articulat, firesc și pertinent care mi-a stârnit curiozitatea. E ceva ce se întâmplă mai rar 😊.

Îmi amintesc cum povestea despre felul în care comunică copacii, despre țesătura creată din rădăcinile lor și despre cum se ajută. Sună ciudat?
Recunosc că aș fi fost puțin sceptică dacă n-aș mai fi auzit pe cineva povestind, de curând, despre același lucru după ce a citit “Viața secretă a copacilor” a lui Peter Wohlleben. Aveam de ajuns de multe informații ca să-mi doresc să văd cum va arăta acest proiect.

Primul lucru care m-a izbit la intrarea în spațiul destinat acestui proiect a fost mirosul. Mirosea a pădure. Nu a parfum sau a odorizant artificial, ci a pădure.

Jocurile de lumină, sunetele și apa care curgea printre copaci mi-au dat senzația de poveste, dar nu una pe care o citesc sau pe care o privesc, ci o poveste din care fac parte și eu. Pădurea creată de Adrian Damian are diverse elemente pe care le descoperi la fața locului, le atingi și observi efectele – sunete sau lumini. E o experiență diferită, ceva ce trebuie să vezi. Iar felul în care este pusă în practică m-a lăsat fără cuvinte. Artistul a creat un spațiu al conexiunii, în care emoțiile sunt transpuse în culoare și sunet: o metaforă pentru țesătura relațiilor umane.

Important de menționat: copacii folosiți în realizarea instalației au fost tăiați în mod legal și responsabil de autoritățile silvice în procesul de exploatare rațională și sustenabilă a fondului forestier.

De altfel, în perioada RDW, descoperi diverse manifestări artistice în mai multe locuri din Capitală. Ieri dimineață mi-am băut cafeaua pe o terasă din Piața Victoriei și mi-a atras atenția o imensă roată pictată. Era în fața RDW Design House, în Bulevardul Aviatorilor nr. 8A. Dacă treci pe acolo, chiar și cu mașina, n-ai cum să n-o vezi.

Lucrarea îi aparține artistului Obie Platon, cel care a realizat de curând și muralul de 35 de metri pătrați de pe Matei Millo nr. 9. De reținut că a folosit o vopsea specială, Airlite, care ajută la purificarea aerului. Pentru o secundă m-am gândit că, dacă toate zidurile ar fi vopsite, am trăi într-un oraș plin de opere de artă. Știu că e doar un vis, ar fi nevoie de o întreagă armată de artiști talentați și de foarte mulți oameni deschiși la minte.

Până una, alta, e un motiv de bucurie că Bucureștiul are propriul RDW și că, după atâtea luni grele, putem merge la festivaluri și la expoziții și ne bucurăm de tot ce găsim acolo. Ca pe vremuri.

The post O seară normală dintr-o viață normală appeared first on Mara Coman.

Săptămâna a început mai abrupt decât de obicei. Poate pentru că totul contrasta cu liniștea și relaxarea pe care ți-o dă marea (primul și singurul meu weekend la plajă a fost acum, în septembrie). Și-apoi totul s-a comprimat într-o singură zi: bagaje, copii care nu vor acasă, drumul spre casă, mami, mi-e foame, ba mi-e sete, cât mai avem până ajungem, e prea cald; caiete noi, manuale, școală online, nimic în frigider și nici-nu-vreau-să-știu-câte e-mailuri.
Seara, când am ajuns la Romanian Design Week, nu-mi venea să cred că mai pot sta în picioare. Și nici că reușisem să îngrămădesc toate astea într-o singură zi.

Însă aveam să aflu, încă o dată, că, oricât de obosită și oricât de agitată aș fi, o expoziție are darul de a pune un pic pe hold toată tornada de peste zi. Uitasem de efectul ăsta – doar când am fost ultima dată la o expoziție? Nici măcar nu-mi aduc aminte. Cu siguranță, înainte de pandemie.

Anul ăsta, RDW se ține la Combinatul Fondului Plastic – ultima zi de vizitare e 20 septembrie. M-am bucurat că e un spațiu mare și aerisit, mai ales în vremurile astea. Și această ieșire, care vine după atâtea luni de stat acasă, mi-a făcut foarte bine. Motiv pentru care vă recomand să mergeți și voi, că tare mult ajută o pauză din asta creativă. Și-acum o să vă zic ce mi-a plăcut mie, să vă treceți și voi pe listă.

Enough is enough, BETA 2000
Ilka Ruby, Anca Cioarec, Brândușa Tudor și echipa BETA

E un proiect care propune o temă interesantă: „Chiar trebuie să construim?” Aici m-a cucerit, și nu doar pentru că e o întrebare pe care o aud pentru prima dată, ci și pentru că – în cazul în care răspunsul e afirmativ – propunerea autorilor e să construim responsabil. Să aflăm mai întâi ce resurse există. Ce materiale putem reutiliza, ce putem repara, cum avem grijă de comunitate atunci când construim și, nu în ultimul rând, cum împărtășim cu ceilalți cunoșințele noastre.

Desigur, având în vedere întrebarea de la care pornește acest demers, autorii subliniază și că ar trebui să existe opțiunea de a răspunde negativ.

Eu am văzut acolo și un semnal de alarmă – construim prea mult, refolosim prea puțin – , dar și grijă: ne gândim dacă nu cumva comunitatea e afectată lucrările de construcție, iar, în final, ne propunem să dăm mai departe tot ce am învățat în acest proces. Practic, e un proiect care te pune pe gânduri, mai ales că majoritatea pașilor și îndemnurilor pot fi aplicate în multe domenii, nu doar în arhitectură.

O nouă perspectivă
Iqos World

Mi-a plăcut pentru că este într-adevăr un proiect diferit: dacă până să ajung să văd această instalație am fost un spectator, aici m-am simțit parte din poveste. Dintr-o dată, eu eram subiectul principal – nu știu dacă asta a fost intenția, dar cel puțin așa am simțit eu.

Intrarea la instalația Iqos World se face într-o zonă separată – un culoar negru te duce într-o încăpere inundată de lumină turcoaz. Acolo găsești o piramidă înconjurată de trepte și muzică pe fundal. Urci treptele și în acel moment ajungi în mijlocul poveștii. Chiar dacă de jos aveai senzația că nu mai urmează nimic, ridici ochii și vezi bucăți diafane de mătase care se mișcă în adierea vântului.
Nu e doar neașteptat (garantez că impactul va fi la fel de puternic chiar dacă ai o idee despre ce urmează să vezi); însă e ceva ce rupe ritmul cu care te obișnuisei; pentru câteva minute, când ești acolo, te rupi de toate gândurile și te bucuri de nou.

E o instalație care îmbină imaginația cu tehnologia, care îți provoacă simțurile, care te face să vezi lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Cele două spații – de la parter și cel de sus, pe care îl descoperi când urci scările – sunt ca un dialog între prezent și viitor. Iar viitorul e îmbrăcat în mătase.

Înăuntru
Dume de mestecat X 441 Design Studio

O să fac o introducere – scurtă, promit; dar are legătură cu subiectul J. La începutul izolării, în martie, un prieten mi-a spus: „Toți cei care se adaptează la noile condiții vor rezista.” Nu prea îmi dădeam seama atunci ce înseamnă asta, mai ales că speram că viața își va reveni la „normal” cât mai repede.

Ei bine, pentru mine, proiectul Înăuntru e un exemplu creat tocmai de oameni care au știut să se adapteze. Înăuntru e un bloc construit pe Instagram; pandemia i-a găsit pe cele două echipe lucrând împreună, dar în case separate. Și chiar dacă stăteam cu toții închiși în case, autorii le-au propus oamenilor să le povestească cum era înăuntru și cum s-au simțit pe interior. Până acum, proiectul ilustrează 59 de apartamente. Poveștile sunt primite de la diverși oameni care au apreciat această idee, sunt editate și ilustrate de membrii echipei și publicate pe Instagram.

E o idee foarte frumoasă și foarte bine realizată. De altfel, la Romanian Design Week sunt mai multe lucrări expuse legate de viața în pandemie, cele mai multe cu un umor fin și negru, dar de care avem atâta nevoie.

Possible Realities
Concept curatorial Romanian Design Week, Cătălina Croitoru, Maria Neneciu

Deși mai sus am vorbit doar despre nișe proiecte punctuale, vreau să menționez și Possible Realities ce reunește mai multe creații – design vestimentar, ilusrație, grafică, obiecte de design interior – despre „noul normal”. Las mai jos mai multe fotografii care sper să vă stârnească interesul să dați o fugă la RDW până duminică.
N-o să vă pară rău.

Pentru mai multă inspirație, urmărește contul meu de Instagram, @maracoman.

The post Ce am văzut la Romanian Design Week 2020 appeared first on Mara Coman.

RE-ciclare, RE-Naștere, RE-inventare. La ce te gândești când citești aceste trei cuvinte? Aș putea să pun pariu că nu la artă. Nici la cafea. Și nici la tine însuți.
Bine, eu am trișat puțin: știam că e vorba și despre artă, și despre cafea. Despre grija pentru mediu și despre această magie prin care un obiect care nu-ți mai folosește se transformă în altul, care are o utilitate. Care-ți aduce plăcere. Surpriza a fost, însă, când mi-am dat seama că proiectul ăsta, despre care scriu mai jos, e și despre fiecare dintre noi.

Concret, e vorba despre un proiect Galateca pentru Nespresso: nouă artiști au creat câte o operă din capsule de cafea Nespresso. Până pe 7 iulie, inclusiv, opt dintre aceste opere sunt expuse pe esplanada din fața Băneasa Shopping City. Cea de-a noua creație, care e o animație, poate fi vizionată în boutique-ul Nespresso din Băneasa.

De ce să mergi să vezi creațiile astea?

• Pentru că o să fii impresionat(ă) aflând cât de departe poate să meargă imaginația – sunt niște opere realizate din capsule de cafea, iar eu chiar n-am crezut că pot fi folosite în atâtea feluri.
• Pentru că acești artiști transmit un mesaj referitor la raportul dintre consum și resurse, la reciclare, la poluare, la respectul față de mediu și față de noi înșine.
• Pentru că acum, când orice organizație se gândește doar cum să facă eforturi cât mai mici, există și companii care investesc în protejarea mediului. Nu doar că Nespresso pune la dispoziție mijloacele prin care poți recicla fără efort capsulele de cafea*, dar organizează și diverse acțiuni – precum această expoziție – prin care atrage tuturor atenția asupra importanței de a refolosi resursele planetei.
• Și pentru că, atunci când vei vedea cum o (aparent) banală capsulă de cafea poate fi transformată în ceva nou, o să-ți amintești cât de important e principiul ăsta al reinventării. Și că nu se aplică numai obiectelor: miracolul se întâmplă când reușești să faci asta și cu tine însuți.

Cei nouă artiști sunt Simina Filat, Sergiu Chihaia, Sabina Tupan, Nicolae Prodromou, Miruna Gheordunescu, Daniel Rădulescu, Claudiu Pușcasiu, Alexandru Simion Boeriu și Alexandra Rusu. Ar fi păcat să detaliez acum creațiile fiecăruia dintre ei – plus că e important să le vezi, să ai senzația aia de îmi place/nu îmi place, senzația de wow sau de nu înțeleg, să fii uimit, să te gândești că nu ți-ar fi trecut prin cap așa ceva. Pentru că, în final, ăsta e scopul unei expoziții: să te facă să simți ceva. Iar acel ceva e diferit de la persoană la persoană.

Mai mult, așa cum am zis la început, expoziția asta e despre fiecare dintre noi: pentru că ideea de reinventare o să fie un fel de wake-up call.

…Mă tot gândesc cum să explic afirmațiile astea, însă am în minte doar aceste cuvinte găsite undeva pe net (știți voi, citatele alea care circulă pe Facebook și pe Instagram și cărora nu e deloc cool să le dai share): You will not recognize me. This time, I put back pieces differently**. Piese mici, nu neapărat capsule de cafea. Bucăți de ceva, orice – bucăți din tine, rearanjate. Ceva vechi, ceva nou. Tot tu, dar diferită. Tot tu, dar o altă versiune. Desigur, rearanjarea pieselor, reinventarea asta, nu e deloc o treabă ușoară. Seamănă foarte mult cu munca unui artist. Îți trebuie inspirație și răbdare. Uneori mai și doare. Alteori nu-ți place deloc ce-a ieșit și o iei de la capăt. Important e să ne amintim că putem face asta de fiecare dată când nu ne mai găsim locul – și amintirea asta poate fi declanșată de orice: de o aromă, de o fotografie, de un om apropiat sau de un obiect de artă creat din capsule de cafea.

–

* Nespresso reciclează capsulele de cafea utilizate în toate ţările în care este prezent, aşa că şi în România membrii Clubului Nespresso pot aduce capsulele de cafea folosite în oricare din cele trei puncte de vânzare din București, pentru a fi reciclate. Dacă obișnuiești să comanzi cafea Nespresso online, îi poți preda gratuit curierului capsulele folosite atunci când îţi aduce o nouă comandă de cafea.
Zațul de cafea se transformă în biogaz sau îngrășământ, iar folia de aluminiu, în materie primă din care se pot realiza instrumente de bucătărie, biciclete, calculatoare sau noi capsule de cafea.
Folosirea aluminiului pentru capsulele Nespresso este cea mai sigură cale de a proteja gustul delicat al cafelei. Mai mult, Nespresso a ales aluminiul datorită calității sale de a fi reciclat 100%, la infinit.

** Am căutat cui aparțin cuvintele astea. Autoarea se numește Malia Makana, iar una dintre cărțile ei, Euphoric Stars: A collection of Poetry & Thoughts se vinde pe Amazon. N-am găsit prea multe informații despre ea, dar am citit că-și posta versurile pe Instagram. Insta-poet sau așa ceva, oricum, un termen despre care habar n-aveam că există :).

The post Ceva vechi, ceva nou appeared first on Mara Coman.