Dupa primul cutremur, ala de sambata noaptea (sau de duminica dimineata, depinde la ce ora v-ati culcat) am vorbit despre cutremur: la birou, acasa, la telefon. M-a cam ajuns frica. Mi-am imaginat cu groaza ca o sa se zguduie din nou lumea. N-am cautat, dar am gasit din intamplare pe net sfaturi despre ce sa faci, unde sa te ascuzi, sub ce masa solida sa stai. Acum, sincer, eu n-am masa solida: sa-mi cumpar? Se mai spune sa stai cumva intre pat si dulap, in ideea (groaznica) in care se va darama dulapul, dar se va sprijini de pat si va forma un unghi in care esti singuranta. Dar am dulapuri cu onglinzi mari, de sus pana jos, deci nu-i o idee buna. Mi se tot sufla ca e bine sa fie cutremure multe si mici si ma rog sa fie asa.

Ajunsesem acasa de vreo jumatate de ora cand lucrurile din living au inceput sa se miste. Acum stau cu toate luminile aprinse si sunt atenta la orice zgomot. Stiu ca e de ras, chiar ma distrez un pic pe seama mea. Normal ca nu ma ajuta cu nimic daca e cutremur si am eu luminile aprinse. E chiar funny cum stau eu aici, cu laptopul in brate, chinuindu-ma sa nu cumva sa adorm si sa raman treaza, just in case. Noroc ca am treaba: chiar trebuie sa-mi scriu editorialul pentru Marie Claire de noiembrie. Iar dupa acest 4,7 grade pe scara Richter, cred ca pentru mine o sa fie o noapte lunga. Vise placute!