Sunt puține lucruri care mă scot din pepeni mai tare decât comportamentul de gen „lasă că, dacă e nevoie, cumpărăm alta”. Iar când ai copii vezi destul de des acest gen de… hai să-i spunem lejeritate. Mai ales dacă sunt copii cărora nu prea le-a lipsit nimic.
Fetele mele au avut o perioadă în care, probabil, mi-au testat limitele. Un exemplu: într-o seară, Maria avea o ditamai gaura în genunchi, în pantalonii de pijama. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar copilul mi-a răspus senin că i-a tăiat cu foarfeca.
Alteori a fost vorba despre tricouri desenate cu markerul, despre un tub de pastă de dinți consumat trei sferturi și aruncat la gunoi, despre pensule uitate în acuarele până n-au mai fost bune de nimic sau despre una dintre pensulele mele de machiaj care a fost tunsă, doar așa, pentru distracție. N-am aflat nici până azi care dintre fete a fost autoarea.
Slavă Domnului, Ioana și Maria au cam ieșit din faza asta. Nu total – adică am mai găsit niște foi nescrise aruncate din greșeală – , dar nu mai strică lucruri doar pentru că pot. Iar astă-vară, Ioana a venit să-mi arate cum a tăiat tubul cu cremă din care nu mai putea scoate nimic și cum, în felul ăsta, a folosit și restul de produs. Acum câțiva ani ar fi fost demult la gunoi.
Copiii sunt sinceri în risipa lor: stric, arunc, tai, mă joc.
Noi, adulții, suntem subtili. Facem același lucru, dar îl mascăm mai bine.
Nu mai tăiem pijamale cu foarfeca, dar uităm de haine cu eticheta pe ele, lăsăm mâncarea să expire în frigider, cumpărăm dubluri fără să clipim și ne prefacem că nu vedem cât se adună.
Risipa noastră nu face gălăgie, dar e acolo. În fiecare cameră.
Obiceiul ăsta nu dispare total odată cu vârsta. La unii dintre noi, doar se rafinează. Și nu intenționez să arăt cu degetul spre voi, mai ales că nu am intenția să găsesc un vinovat. Mai mult, recunosc: uneori fac și eu risipă, deși încerc să fiu cât mai atentă.
Dar oare care e motivul?
Sigur că e diferit pentr fiecare, dar cred că una dintre cauzele des întâlnite este shopping-ul emoțional.
Nu luăm lucruri pentru că avem nevoie de ele, ci pentru că vrem să ne simțim mai bine. Ai avut o zi proastă și deodată îți trebuie o rochie nouă, un parfum nou, un pachet de biscuiți pe care, în mod normal, nici nu i-ai cumpăra. Nu e despre nevoie, ci despre un reglaj emoțional.
Apoi vine iluzia abundenței. Ne place „să fie acolo”. Să avem. Să știm că avem.
Dulap plin, frigider plin, sertare pline. Ne oferă o formă de liniște, chiar dacă jumătate dintre lucruri sunt uitate în clipa în care le așezăm în sertar.
Mai e și optimismul exagerat pe care îl avem uneori cu toții:
Spoiler: se întâmplă rareori. Dar cumpărăm pentru persoana aceea ideală, care există doar în intențiile noastre.
Nu în ultimul rând, FOMO-ul. Reduceri, oferte limitate, „ultimele bucăți”. Sună atât de urgent încât reacționăm instinctiv, nu rațional. Avem impulsul să cumpărăm doar ca „să nu pierdem”.
În realitate, tot pierdem ceva: bani, spațiu, timp.
Și poate cel mai subtil motiv este nevoia de control. Când viața devine haotică, ne agățăm de ce putem controla: lucrurile noastre. Cumpărăm ca să simțim că ordonăm ceva în haos.
În mod ironic, ajungem doar să-l multiplicăm.
În rest, risipa se mai sprijină pe ceva foarte simplu: nu avem timp să ne uităm la ce avem deja. Iar acesta cred că e un punct de vedere la care chiar merită să ne gândim.
Foto: Unsplash și Unsplash +.
Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante pe aceeași temă.
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.
***
Ma gandeam fix la acelasi subiect acum vreo 2 zile. Am primit o reducere de 10 euro la un magazin favorit. Primul impuls a fost sa ma uit pe site sa vad ce pot cumpara. Numai ca cei 10 euro ii poti folosi la o valoare de cel putin 50 de euro. Deci in cel mai bun caz 20% reducere. Se merita? Pana la urma nu am nevoie de nimic nou. Oare de ce sa fac risipa?
Merită dacă ai nevoie de ceva. Altfel, e doar încă o cheltuială.
Dar e o capcană în care cădem foarte ușor. Inclusiv eu 🤭
Am în coș o geanta și o vesta lunga cu fermoar. Mă uit la ele de vreo luna. Am discount 50 lei pentru că am acumulat puncte. Ca să obțin acei 50 lei trebuie să cumpăr peste 150 lei. Nu am neapărată nevoie de cele două produse. Mă hotărăsc, mă răzgândesc. Oricum anul acesta mi-am cumpărat extrem de puține lucruri pentru mine. Pe principiul că mai bine merg undeva cu banii ăia. Nu reușesc să reduc risipa la mâncare. Aici cred că mi se trage de pe vremea când mâncam untura cu zahăr atunci când aveam nevoie de ceva dulce.