Nu e glam, nu e fancy, dar e genul de produs pe care, odată ce-l descoperi, nu-l mai lași acasă.
Ei bine, este un gel cu arnică.
V-am mai povestit că nu plec nicăieri fără gelul cu arnică (mai ales după ce am avut tot felul de aventuri), dar cel despre care scriu astăzi nu e un medicament, ci un produs cosmetic eficient. Se numește Arniroller, e produs de Boiron și conține extract de Arnica montana (planta întreagă, înflorită, provenind din culturi biologice).
Partea super interesantă este că vine într-un tub cu un roll-on metalic care se simte rece la aplicare. Și, când te doare ceva, când ai o zonă inflamată, senzația aceea de rece este mi-nu-na-tă.
Cert e că tot acest roll-on îl face foarte ușor de aplicat în orice condiții: datorită bilei de masaj nu e nevoie să aplici gelul cu mâna.
Practic, poți să-l folosești chiar și în avion sau, mai ales dacă ai stat mai mult timp într-o poziție și simți că ai amorțit. Și nici nu are acel miros deranjant, medicinal, care i-ar putea face pe cei din jur să ia distanță.

Acum câțiva ani, tot ce știam despre arnică este că se folosește după o lovitură. Te-ai lovit zdravăn de colțul patului și ai o vânătaie de toată frumusețea? Pui arnică.
Ai dat cu capul de colțul ușii de la dulap? Pui arnică. Atât. Habar n-aveam că ar ajuta și la altceva, deci nu găseam nici un motiv să am mereu în geantă un produs care conține extract de arnică.
Am aflat, în timp, că are efect antiinflamator, că reduce durerile musculare – indiferent dacă sunt provocate de sport sau de stat mult timp într-o anumită poziție. Că nu întâmplător ziceam mai sus de poziția din avion.

Dacă ai un job care presupune multe ore de stat la birou, probabil simți, la un moment dat, dureri de gât, umeri sau de spate. Arniroller ajută și aici. Pe lângă substanța activă care calmează durerea, e tare plăcut auto-masajul de care ai parte datorită formatului roll-on.
Și mai are o întrebuințare care mi se pare foarte utilă: ajută când ai picioarele umflate.
După câteva ore de stat pe tocuri, Arniroller e ca un balsam răcoritor. Iată un motiv întemeiat pentru care chiar își merită locul în poșetă. Sunt convinsă că femeile vor înțelege asta.

Sunt convinsă că ați tot auzit despre arnică în tot felul de locuri, iar asta pentru că este o plantă care are multe proprietăți benefice. Este des recomandată de medici – în diverse formule, de cele mai multe ca geluri-tratament – pentru că arnica montana este un analgezic natural. Ameliorează tensiunea musculară, reduce vânătăile, calmează durerile articulare și pe cele legate de artroză.
Cei de la Boiron (companie farmaceutică franceză renumită în homeopatie, cu peste 90 de ani de experiență) folosesc în produsele lor numai plante proaspete, culese înflorite și întregi.

Imediat după recoltare, plantele ajung în laboratoarele Boiron în maximum trei zile. După controlul calității lor sunt prelucrate, iar la sfârșitul procesului de fabricație, fiecare lot de extract obținut este din nou verificat.
Mi s-a părut interesant să aflu detalii despre grija pe care Boiron o are inclusiv în ce privește recoltarea plantelor de arnică: e făcută manual, în mod responsabil și numai în perioada de înflorire, în iunie și iulie.
Mai mult, compania lucrează doar cu culegători profesioniști, care știu cum să păstreze culturile: nu culeg toate plantele prezente și au grijă să nu smulgă tulpinile subterane sau să recolteze plantele cu fructe.

Vreau să subliniez că Arniroller este un produs cosmetic – nu un medicament. Este eficient, calmează și relaxează, dar nu este tratament medical pentru afecţiuni grave. Dacă aveți probleme de sănătate, informați-vă din surse sigure și, indiferent ce citiți pe internet, mergeți întotdeauna la medic pentru tratament.
Foto: Unsplash, Unsplush + for Getty Images, Boiron.
Super informație! Chiar nu știam. Eu am avut până anul trecut în geantă unt/ ulei de cocos pt păr mâini sau față, iar pentru răni minore foloseam ulei de galbenele făcut de mine în casă cu plante din grădină. O să îmi achizitionez pt trusa medicală din geantă Arniroller. Zi cu soare!
Pentru portfard :). Arniroller are efecte benefice, dar e un produs cosmetic.
Da, portfard. :))))) m-am lăsat dusă de val:)))
Da, da. M-a luat valul
Eu am picaturi pentru ochi si plasturi speciali pentru cand faci rani la picior de la pantofii noi. Mai merge si un gel de arnica pe langa🙂.
Perfect combo 🙂
Mulțumesc pentru informații. L-am comandat. Ești super tare!
Corina, sper să-ți placă.