Dacă n-ați văzut încă serialul „Steagul nostru înseamnă moarte”, pe HBO Max, e timpul să-i dați o șansă.
Spun asta pentru că, deși are un titlu menit să te facă să te gândești la lucruri serioase și violente, este vorba despre un serial numai bun de văzut într-o seară în care vrei să te relaxezi: e o comedie cu pirați. Și pentru că un astfel de serial implică multă muncă de producție și costume specifice unei ere, am avut șansa de a discuta cu Gypsy Taylor, un designer de costume premiat, care s-a ocupat de sezonul 2.
Ne-am „întâlnit” pe zoom, într-o după-amiază, și am avut bucuria de a sta la povești cu o femeie simpatică, amuzantă, care râde mult și care își iubește la nebunie meseria.
Aș vrea să-mi spui mai întâi despre decizia de a te alătura acestui serial – știu că ai lucrat la sezonul doi.
Gypsy Taylor: Într-adevăr. Așadar, la primul sezon a lucrat o costumieră foarte talentată pe care o respect foarte mult. O tipă foarte, foarte isteață. Ea a pus bazele unui prim sezon incredibil, așa că a trebuit să preiau ștafeta și să mă asigur că fac și eu o treabă bună. Am preluat mult din primul sezon la început, iar apoi ne-am dus într-o zonă nouă.
Văzusem “Our Flag Means Death” ( n.red.: „Steagul nostru înseamnă moarte”) înainte să mi se propună să fac parte din echipă. Eram mare fan, țin minte că mi-am zis: “Dumnezeule, este fantastic!”. M-a făcut să râd și să plâng, iar distribuția este atât de bine aleasă!
Deci, când mi s-a oferit job-ul, am fost foarte entuziasmată. Cred că am fost aleasă pentru că-i spusesem lui David Jenkins, showrunner-ul serialului: “Visul meu cel mare e să creez costume pe care oamenii le vor purta de Halloween în acel an”. Și el a zis: “OK, ești angajată.”
A fost sau nu o provocare pentru tine?
Da, o provocare imensă, pentru că este destul de intimidant să lucrezi pentru un serial care are deja puse toate bazele. Mă gândeam: “Oh, Doamne, pot să fac asta?” Ei bine, s-a dovedit că pot.
Dar tu ai câștigat deja niște premii pentru costumele create pentru diverse filme și seriale.
E și asta adevărat. (râde).
Ești foarte bună în meseria ta.
N-o să te contrazic. Dar sunt genul de om care se întreabă mereu: “Oare fac lucrurile destul de bine?” Și-apoi îmi dau seama că fac parte dintr-o echipă minunată, cu care colaborez perfect, că am lângă mine alți artiști și-mi spun: “Desigur că sunt în stare să fac asta. Ce-o fi fost în mintea mea?!”
Bănuiesc că începi lucrul pentru fiecare proiect cu documentarea.
Absolut. Eu și echipa mea începem întotdeauna cu scenariul pentru că el ne indică ce urmează să facem. Când am scenariul, îl destructurez, să înțeleg care este povestea. Și apoi mă documentez.
În acest caz am început cu muzica. M-am inspirat de la trupe rock and roll și punk, din toate aceste estetici. Și apoi, pentru că e vorba despre costume de epocă, este atât de frumos să studiezi ca fiecare detaliu să fie corect!
Am luat ca referință costumele din secolul al XVIII-lea și am adăugat detalii rock and roll ca să obținem ceva incitant, original și unic. A fost chiar distractiv, pentru că ideile erau de genul: “Oh, putem decolora asta, putem rupe ailaltă”. Și, știi, am pus insigne și broșe peste tot.
A fost plăcut pentru că nu trebuia să replicăm cu exactitate costumele unei epoci: din fericire, producătorii serialului mi-au permis să fiu creativă.
Cine a venit cu ideea de a adăuga acest rock and roll vibe?
Propunerea a venit de la David Jenkins care e un mare fan al muzicii și are un gust foarte bun în muzică, așa cum poți observa din sezonul unu. Dar e și un stil pe care-l port în fiecare zi, îmi place unicitatea lui, plus că îl întâlnești și la brandurile de lux, și la oameni simpli.
Ador această estetică. I-am spus David Jenkins că, de exemplu, unele influențe punk nu sunt conforme cu epoca. Dar el a fost foarte deschis să punem în practică aceste idei.
La fel și cu decolorarea hainelor, cu “murdărirea” lor. A fost de acord pentru că dorea să creeze ceva unic, iar asta mi-a permis să fiu mai creativă.
Și ți-a plăcut, îmi dau seama din felul în care vorbești despre asta.
Nici nu știi cât de mult!
Ai spus ceva despre murdărirea hainelor. Adevărul e că am văzut multe piese în serial care par murdare.
Știi ce? Asta e o adevărată artă, mai ales că trebuie să creăm mai multe exemplare ale fiecărei piese. De aceea nu știu niciodată numărul de costume pentru că un personaj ar putea avea zece tricouri care trebuie să fie exact la fel, să arate la fel de uzate. Avem o întreagă echipă.
De exemplu, dacă cineva, un pirat, purta un tricou într-un în bar, am cumpărat toate tricourile noi de aceeași mărime. Apoi le-am trimis la departamentul de finisare artistică – un departament care, pentru acest serial, era foarte mare. Aveam cam zece oameni, artiști foarte talentați, pictori… Și ei au ars, rupt, șlefuit sau vopsit acele tricouri.
Au folosit diverse tehnici, inclusiv una care dă un aspect de sare – mă refer la felul în care arată hainele dacă ai stat prea mult în apa sărată a mării. Deci un întreg departament a creat aceste urme de sare, de mucegai și alge marine. Și de sânge, că doar avem de-a face cu pirați!
În film vezi doar un tricou murdar care pare că tocmai a fost luat de pe jos, dar el ascunde toată această muncă, un proces complex care-l face să arate atât de murdar. Și de real.
De fapt, sunt niște opere de artă.
Exact! Și aproape fiecare costum din serial a trecut prin procesul de finisare artistică. A a fost atât de amuzant să urmăresc acest departament! Ei lucrează în special afară, în aer liber, pentru că folosesc multe chimicale. Practic, iau aceste costume frumoase și le distrug! Doar că în cel mai frumos mod.
Spuneai că doar în acest departament au lucrat 10 oameni. Cât de mare a fost echipa ta?
Numărul variază în funcție de ce avem de făcut într-o perioadă sau în alta. De exemplu, când lucram la costumele pentru armată, aveam vreo 70 de oameni.
Practic, aveai și tu o armată!
Exact așa. O armată. Pe care eu am condus-o și nici măcar nu mi-am dat seama de asta.
Am avut un departament care lucra în piele, un material greu de manevrat. Ei au făcut fiecare curea, vestele și pantalonii din piele, Aveam nevoie de un anumit gen de cataramă, de anumite bijuterii. Multe au fost imprimate 3D.
Apoi, am lucrat cu o echipă de croitori incredibili care au creat toate modelele pentru hainele pe care le făceam de la zero. Am avut oameni care s-au ocupat de cumpărarea materialelor și accesoriilor. Am lucrat cu mulți oameni mai ales pentru că intervalul de timp pe care îl avem la dispoziție a fost scurt.
Cât de scurt?
Câteva luni pentru tot sezonul doi. Și imaginează-ți că departamentul artistic a construit o navă de la zero.
Care a fost partea dificilă?
Dificultatea a ținut de dimensiunea proiectului. De exemplu, avem două armate, cu foarte multe persoane. E foarte greu să creezi o armată de la zero. Uite, pentru paltoanele armatei engleze am avut nevoie de multă lână bleumarin: sute și sute și sute de metri!
Nu era destulă lână în Noua Zeelandă! Ciudat: este o țară plină de oi, dar exportă toată lâna în străinătate. Așa că am trebuit să mergem la Londra, cred că și la Madrid, am adus puțină lână dintr-un loc, puțină din altul.
Cu șnururile și nasturii, altă poveste! Am avut nasturi din Los Angeles și din Europa, ca și cum întreaga lume ne trimitea elementele astfel încât să putem crea uniformele soldaților. Dar mi-a și plăcut.
Mi se pare ceva fascinant. Mi-ar plăcea să fac research pentru nasturi.
Te înțeleg. Vezi ce norocoși suntem?
Și slavă Domnului că am ieșit din perioada Covid, pentru că în pandemie am lucrat la câteva filme pentru care era imposibil să ni se livreze ceva. Lucram la The Wheel of Time în Praga. Și Praga este în centrul Europei! Te gândești că va fi ușor. Dar nu puteam primi nimic din Italia sau Germania. Nimic! Iar Noua Zeelandă este foarte departe și este, știi, practic o insulă în mijlocul oceanului. Așa că pentru a aduce materiale de acolo, trebuia să luăm în calcul cât timp va dura.
De multe ori, livrările întârziau și eram foarte stresați, gândindu-ne: “E clar, nu vom primi acei nasturi. Ce vom face? Avem nevoie de alternative, oare să-i imprimăm 3D?”
Trebuia să am mereu un plan B și un plan C ca să fiu sigură că voi avea totul pregătit la timp.
Pentru mine, aceasta este provocarea. Nu este cum voi face, ci cum voi face un lucru într-un anumit interval de timp, astfel încât să nu întârzie premiera.
Mă voi întoarce puțin la discuția despre lână pentru că sunt curioasă de ce ați folosit neapărat lână și nu un material înlocuitor. Spectatorii văd oare această diferență? Se uită la un serial, nu cred că-și pot da seama dacă stofa din care sunt confecționate costumele soldaților e stofă de lână sau nu.
Ai perfectă dreptate. N-ar ști nimeni asta. Dar am ținut ca uniformele celor din armată să fie corecte din punct de vedere istoric. Avem în serial acești pirați punk și rock and roll, dar nu trebuie să uităm că spunem o poveste din secolul al XVIII-lea.
De aceea am luat decizia ca uniformele să reflecte acea perioadă, să aibă exact acel croi. Paltoanele și pantalonii sunt croiți exact ca în secolul al XVIII-lea. La fel și vestele. Iar în acei ani uniformele erau create din lână pentru că e un material rezistent, călduros și, în același timp, lasă pielea să respire. Ca să nu mai zic că pică foarte frumos.
Practic, am vrut să păstrez referința istorică.
Poți să trișezi din loc în loc, de exemplu n-am folosit piele naturală peste tot. Dar nu în cazul armatei engleze. Fiecare soldat, fiecare ofițer poartă uniforme corecte din punct de vedere istoric. De aceea am ales să le facem din lână.
Ce se întâmplă cu aceste costume după ce se termină filmările?
Ah, nu-i așa că e trist? De obicei sunt puse în cutii și ajung într-un depozit.
În cazurile norocoase sunt expuse într-un muzeu de costume sau în diverse expoziții organizate pentru fani. Ador când se întâmplă asta. Tocmai am fost la Muzeul Academiei de Film din Los Angeles unde am văzut costume din Black Panther. Erau expuse chiar și costume precum cele pe care le-a purtat Marilyn Monroe în anii ’50.
De obicei, producătorii și creatorii serialelor păstrează totul. Așa că există costume pe care le-am creat peste tot în lume, în depozite. Este foarte trist, dar nu neapărat pentru mine, pentru că au fost capturate pe peliculă. Acele costume și-au spus povestea într-un film pe care oamenii pot să-l vadă.
Câți oameni ai îmbrăcat pentru sezonul 2 din Our Flag Means Death?
Oh, sute. Mii. Atât de mulți! Aș vrea și eu să le știu numărul. Probabil, o mie sau mai mulți. Sunt multe costume și multe personaje, deoarece întotdeauna aveam mulți figuranți.
De exemplu, în Republica Piraților, am umplut un oraș. S-ar putea să nu observi pe ecran, dar noi am umplut fiecare culoar și fiecare balcon cu oameni pentru că trebuia să pară sat aglomerat.
Ultima mea întrebare este legată de pirați. Cine e favoritul tău din serial sau din orice altă producție cu pirați?
Piratul meu favorit… Uite, eu nu știam mai nimic despre Captain Zheng, care a fost o femeie pirat. Am admirat-o când am aflat despre această lady boss că a fost atât de puternică și de deșteaptă. Absolut fascinantă. Cred că ea e piratul meu favorit.
Foto: HBO Max.
Foarte interesant!
De obicei, se vorbește despre regizor, scenarist și actori.
Să faci costumele pentru un film e o provocare.
Nu am timp de seriale, din păcate, dar o să mă uit la acesta.