Noi hotărâm cum va arăta lumea în care vor trăi copiii noștri
Bucurie
Noi hotărâm cum va arăta lumea în care vor trăi copiii noștri
19 nov. 2019 |

 

energie verde tinmar

 

Cred că, în sfârșit, ne-am dat seama că grija față de planetă nu mai intră la capitolul „și altele”. Cei mai mulți dintre noi au înțeles că nu mai pot fi indiferenți. Nu mai putem aștepta să facă alții ceva, să fie ei primii, și abia apoi să le urmăm și noi exemplul. De aceea îmi place mult când merg acasă la prietenii mei și văd câte trei coșuri de gunoi, pentru sortare și reciclare. Îmi place și mai mult când companiile mari fac ceva pentru planetă. Și mi se pare că merită să le dăm exemplu și pentru ceea ce fac, și pentru că ne inspiră și pe noi, ceilalți.

Am făcut această introducere ca să vă povestesc despre Tinmar Energy, o companie despre care mărturisesc că nu știam prea multe până de curând, dar care face unul dintre acele lucruri despre care vorbeam mai sus: se gândește la planeta. Tinmar – singura companie cu capital privat românesc din sectorul energiei electrice – furnizează energie electrică și gaze naturale și este preocupată de grija pentru mediu. Astfel, investițiile organizației sunt canalizate către producția de energie regenerabilă în panouri fotovoltaice. Sau, altfel spus, produce energie verde.
Știați că, în acest moment, Tinmar poate susține cu energie verde din producție proprie necesarul locuitorilor dintr-un oraș de mărimea Sibiului? Nu știu cum vă sună vouă asta, dar mie mi se pare că e o veste foarte bună: dacă încercăm cu toții să schimbăm câte ceva, avem șanse să trăim pe o planetă mai puțin poluată și să ducem o viață mai bună.

energie verde tinmar

Desigur, nu sunt singura care aplaudă genul ăsta de inițiative. La finalul acestui an, doi mari sportivi care cred, la rândul lor, în valorile Tinmar, au decis să-i fie alături. Camelia Potec și Robert Glință, unii dintre cei mai buni înotători din România, au devenit imaginea acestei organizații. Recunosc că, în primul moment, m-am întrebat care este legătura între cei doi și companie. Iar pe măsură ce am aflat detaliile, parteneriatul și alegerea mi s-au părut a fi printre cele mai firești. Desigur, este vorba de valori și de principia comune. Atât Tinmar, cât și cei doi sportivi iubesc competițiile, țintesc cât mai sus, își doresc să facă performanță, să-și depășească limitele, sunt profesioniști, responsabili și riguroși în tot ceea ce fac.

Mă bucur foarte tare că o companie românescă este interesată de mediul înconjurător, investește în energie verde și alege să facă un parteneriat cu doi dintre cei mai buni sportivi ai noștri.

E unul dintre acele exemple care îmi să și mie curaj, care mă face să mă gândesc ce anume pot face și eu pentru planetă. La nivel micro, desigur – dar lucrurile s-ar schimba incredibil de mult dacă am face toți câte puțin. Nu știu când și dacă o să trăiesc vreodată într-o casă cu energie verde; însă, până atunci, știu că pot să fac un pic mai mult la mine acasă – să separ deșeurile reciclabile de restul gunoiului; să folosesc mașina de spălat vase (care consumă mult mai puțină apă decât dacă le-aș spăla manual); să cumpăr mai puține lucruri din plastic; să folosesc pungi textile pentru cumpărături; să sting lumina pe care au lăsat-o aprinsă fetițele mele în bucătărie :). Și, mai ales, să le învăț pe ele toate lucrurile de mai sus. Pentru că fetițele mele – dar și copiii voștri – vor moșteni planeta, așa cum le-o lăsăm noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord