Life lately
Viața așa cum e
Life lately
06 iul. 2024 | 4 comentarii

Am fost la Iași, am fost la Sibiu, m-am întors și mi-am imaginat cum o să-mi trag sufletul, o să citesc și-o să mă odihnesc.
Doar că n-am stat nici măcar o singură zi. Și se simte. Aș vrea să mă ascund undeva :).

Chestie pe care n-aveți cum s-o știți, pentru că am avut câteva zile în care am dispărut de pe Instagram, Facebook, blog, rețele. Ceea ce se poate întâmpla când îți iei niște zile libere – deși conceptul de zile libere e diferit când ești propriul șef.

Doar că eu nu mi-am luat liber. Deși părea să urmeze o perioadă mai relaxată, mi-am găsit chestii de făcut.
Bine, acest „mi-am găsit” e ușor ironic, mie mi se pare că TREBUIA să fac lucrurile astea.

De exemplu, am schimbat rafturile pentru cărți. Pe cele vechi nu stăteau prea bine, adunau mult praf (n-aveau uși, erau doar rafturi) și nu mai aveau loc.

Acum, sincer, ce mare filosofie e să schimbi niște rafturi? Am comandat tot, a venit un domn să le monteze și-apoi, Mara, pune-te și aranjează cărțile. Floare la ureche, nu?

Nu mai știu dacă mi-a luat două sau trei zile, dar simțeam că nu mai termin. Și nu doar c-am rearanjat cărțile (pe edituri, ca să arate frumos și să se aranjeze bine, că au relativ aceeași dimensiune), dar cred că am aspirat de o mie de ori, că așa e când scoți tot dintr-o cameră.

Mă rog, am reușit într-un târziu, camera arăta ok. Mi-a rămas un dulap :), că așa m-am priceput eu să măsor, dar l-a revendicat cineva între timp.

Foto: Unsplash+

Și-apoi mi-a mai venit o idee

S-a întâmplat așa: am intrat într-o zi în camera copiilor și-am simțit că nu mai suport.

Preadolescentele mele și-au lipit lucruri pe pereți cu… bandă adezivă. Apoi le-au dezlipit și le-au lipit din nou. În toate locurile în care fusese scotch rămăseseră așa, niște urme murdare. Indiferent câtă curățenie aș fi făcut în camera lor, când vedeam pereții mi se făcea rău. Ca să nu mai zic că tot pe pereți mai aveam și niște mâzgăleli de când erau ele mici, deci dezastru.

Planul era să chem pe cineva să zugrăvească și să găsim alte modalități de a agăța lucruri pe pereți.

Doar că, într-o dimineață, singură acasă fiind (domnul V. era la meci, ca orice bărbat care se respectă), mi-am dat seama că nu mai suport.
Și mi-am amintit că eu pot face o mulțime de lucruri, deci am comandat trei trafaleți și vopsea lavabilă, cu livrare a doua zi. 💪

Trebuie să vă spun că nu sunt la prima zugrăveală. Am mai făcut treaba asta în altă vară, acum vreo șapte ani. N-o să uit, că am stat atunci în poziții despre care nu știam că există. Dar camera fetelor parcă era mai mică, destule geamuri, deci nu părea mare scofală.

Am făcut ședință cu Ioana și Maria și, spre surpriza mea, au fost foarte entuziasmate. Problema era că își doreau să mă ajute. Mă îngrijora treaba asta, că, de obicei, e cam mult de strâns după ce mă „ajută” ele.

Însă chiar m-au ajutat, chiar s-a simțit că am terminat mai repede. Și le-a și plăcut, li s-a părut super fun – deci iată o idee de distrat adolescenții în vacanța de vară.

Foto: Unsplash+

Nu în ultimul rând…

Ioana și Maria au făcut și o viroză, ca să nu stăm prea liniștite. S-a tușit aici, în toiul verii, ceva de speriat. Deci zero șanse să mă plictisesc.

Am mers la medic, am mai mers o dată la medic, am bătut diverse farmacii din oraș și-am avut discuții interesante cu farmacistele – deseori doamnele consideră că știu mai bine decât doctorii ce tratament ar fi indicat pentru copiii mei, iar asta mă scoate din sărite.

Cert e că a durat și n-a fost prea fun. Iar genul ăsta de viroză a venit la pachet cu diverse renunțări: la înot, la desen, la ieșirile în oraș cu prietenele (da, copilele au crescut, au început și întâlnirile la smoothie).

Una peste alta sunt frântă, de asta n-am avut chef nici de Instagram, nici de stories, nici de nimic. Și nu, textul ăsta n-are vreo morală profundă, nu vă las nici cu învățături adânci și exemple de urmat. Pur și simplu simțeam nevoia să mă plâng în scris.

Dar cine pleacă săptămâna viitoare în vacanță? Cine? 🙂

 

Foto principală: Crazy Cake / Unsplash

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman.
Nu lipsesc așa des de-acolo, a fost o excepție 🙂

Comentarii
  • LUMINITA STOICA spune:

    Felicitări pentru îndrăzneală și rezultat! Sănătate tuturor și… vacanță plăcută!

  • #Corina spune:

    Bine că ai reușit să termini tot. Sper că fetele sunt bine! Cam așa fac și eu, când zic că mă odihnesc, încep un proiect, o curățenie în dresing, rearanjare în bucătărie sau în bibliotecă. Sper să ai un concediu plăcut.

  • Oana spune:

    Treaba cu cărțile mi se pare una foarte anevoioasă! Așa că felicitări!
    Sănătate multă și vacanță plăcută! ❤️

  • Ralu spune:

    Da, e obositor, dar e și o satisfacție, o stare de mulțumire după aceea. Și eu amân uneori niște chestii, convingându-mă că pot trăi și așa, dar nu rezist, trebuie să le fac pentru a mă simți liniștită. Știu că sunt persoane care chiar nu sunt afectate dacă tot amână, dar (din păcate, poate…) eu nu sunt una dintre ele.
    Plecarea în vacanță vine la momentul potrivit. 🙂 Enjoy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord