Mi s-a facut dor de Barcelona. Am deschis laptop-ul, m-am dus pe Momondo si am descoperit ca Alitalia are o promotie: un zbor dus-intors la Barcelona costa vreo 600 de lei. Am cautat chiar si peste doua saptamani, si peste o luna, pretul e acelasi. Iar Barcelona nu e singura destinatie cu preturi promotionale: mai sunt Malta, Catania, Florenta, Milano, Venetia sau Roma. Si-acum imi vine sa-mi fac bagajele, mai ales ca vacanta de Craciun n-a fost tocmai una linistita: am alergat intre Bucuresti, Pitesti si Timisoara, ca sa fim cu familia. Si ne-au alergat si fetitele, la propriu („Mami, pinde-ma! Nu-i asa ca nu ma pinzi?!” – Ma rog, le-am „pins” pe amandoua, desigur.). Sincer, dupa atatea drumuri si mese intinse peste tot, eu una simt nevoia de o vacanta adevarata.
Am cautat o oferta la Barcelona pentru ca e orasul de care m-am indragostit eu. Mi-a placut atat de mult, incat am fost acolo trei ani la rand si tot nu m-am saturat de el. M-as intoarce chiar si maine, mai ales ca vremea e prietenoasa. Ultima data, la final de octombrie, am mers pe strazile insorite in tricou cu maneci scurte.
Am iubit Barcelona mai ales pentru ca are plaja si mare – si ca ajungi acolo pe jos, nu trebuie sa faci vreo excursie in afara orasului. Pentru ca e un oras vesel, colorat, cu ziduri vopsite cu graffiti si oameni imbracati lejer. Pentru Gaudi si pentru Miro. Pentru magazinele cu ciocolata si ceai, pentru restaurantele cu tapas, pentru fructele de mare (mai putin pentru sangria, care mie nu-mi place – e dulce si slaba 🙂 ). Pentru cea mai frumoasa piata cu legume, fructe si peste, La Boqueria. Pentru ca acolo oamenii sunt relaxati, de parca n-au nici urma de stres, pentru ca au siesta – iti dai seama ce placut e sa tragi un pui de somn dupa masa de pranz? M-am oprit pe Rambla in dreptul fiecarui artist, dansator, pictor, m-am bucurat ca sunt acolo, pe strazi, ca orasul vibreaza patru nopti pe saptamana, de joi pana duminica. Am adorat Barceloneta, cu blocurile si magazinele localnicilor si cu cel mai albastru cer; am mers de nu stiu cate ori pe stradutele mici si inguste de pe langa muzeul Picasso; am descoperit comori in magazinase inghesuite si outlet-uri cu branduri de lux; m-am distrat sau m-am enervat (in functie de cat imi era de foame) cand ospatarii din restaurante nu intelegeau nici un cuvant in engleza; am ras cand, incercand sa-mi traduca meniul, unul din ei si-a pus degetele aratatoare de o pare si de alta a capului, incercand sa imite niste coarne, si a zis: „Muuu! Muuu!” – semn ca era carne de vita in meniu. Iubesc Barcelona pentru ca, desi nu pare un oras foarte mare, mai este mereu ceva de vazut, de vizitat, n-ai timp sa te plictisesti. Cel putin eu n-am reusit. De-aia m-as intoarce acolo oricand.
