Abia asteptam sa ajung in bazarul din Istanbul. Sa vad culorile, produsele traditionale, sa vad de ce toata lumea vorbeste despre el. Citisem ca in Grand Bazaar sunt mai mult de 3000 de magazine, asa ca ma pregateam sa negociez cu sotul timpul pe care urma sa-l petrecem acolo. Si in final am stat doar vreo jumatate de ora. In care n-am cumparat nimic: negocierea nu-i de mine. Fug rupand pamantul de cei care trag de mine sa intru-n magazin. In acea jumatate de ora ne-am trezit si cu un domn tare suparat care a tinut musai sa ne urmareasca pentru ca am indraznit sa nu cumparam jeansii la 10 euro. Cat despre oferta, genti de tot felul: de la Chanel, Dior, Louis Vuitton pana la Jil Sander. Fake si in toate marimile si culorile. Turkish Chanel, Turkish Dior. Turkish anything 🙂

Dar am vazut si magazine cu covoare si farfurii traditionale, ibrice de alama, bijuterii din aur, mult aur, kilograme de aur. Si ne-am indreptat apoi spre bazarul de condimente, mai colorat si mai aromat. Gramezi de ceaiuri, de piper si de boia, alune, fistic si smochine, fructe proaspete si uscate, rahat, baclava si susan. Greu sa nu cumperi ceva, chiar daca in ziua aia era aglomerat pana peste cap. Mie bazarul asta condimentat mi-a ramas in minte. Uneori mi-e pofta de bunatatile care se vindeau acolo. Alteori mi-e dor doar de culorile vii.