Acum un an, de 1 Mai, ar fi trebuit să fiu la mare cu prietena mea. Ne făcusem planurile de prin martie. Totul era pus la punct: aveam rezervări, inclusiv bilete de tren, toți copiii – și ai mei, și ai ei – erau în vacanță. Era planul ideal: cei mici urmau să se joace împreună în timp ce noi vom fi reușit să ajungem, în final, la zi cu poveștile pe care nu le terminăm niciodată. Plus lenevit pe malul mării, chiar dacă în sneakers și jachete, cartofi prăjiți mâncați direct cu mâna, la prânz, și câte-un pahar de vin roșu spre seară.
Am făcut bagajele (treabă nu foarte simplă atunci când pleci cu doi copii) și n-am mai plecat nicăieri, că Maria mea a răcit și a făcut febră fix în seara de dinainte. Din fericire n-au fost alte complicații, s-a însănătoșit destul de repede. Însă ne-am revăzut în aceeași formulă și-n același loc abia cu vreo două luni mai târziu, în plină vară.
Anul ăsta n-am mai apucat să facem nici un fel de plan pentru final de aprilie, început de mai. Vorbim la telefon și prin mesaje, așa cum vorbesc și cu ceilalți prieteni ai mei. Ne întrebăm când o să ne putem revedea – în orice loc, în orice formulă. Visăm din când în când la mare, dar nu știm dacă va fi posibil în vara care e deja aproape.
Stăm acasă, cu toții, de șase săptămâni. Ni s-au schimbat obiceiurile și ne-am adaptat rapid. Nu mai mergem la cumpărături și nici la restaurant, ci facem comenzi online. Sport online. Vizităm muzee online. Am prieteni care s-au și tuns online :). Eu încă rezist, mi-am tuns doar fetițele. N-a ieșit chiar ca la coafor, nu e un rezultat de tras în poză, ci doar OK și practic. Dar, dacă la începutul auto-izolării n-aveam mai de nici unele (îmi amintesc cât mă chinuiam să pot comanda mâncare acasă sau legume proaspete), într-un timp foarte scurt au apărut soluții. Platforme și tool-uri pentru orice, nu doar pentru nevoile primare. Cursuri online, tutoriale, entertainment. Și tocmai am aflat despre platforma lansată de Vodafone, una dintre cele mai complete – pentru că atinge mai toate domeniile de interes din zona de entertaiment. Se numește Împreună mai puternici și e destinația ideală pentru relaxare și good mood.
Îți e dor de teatru? Ai piese de teatru în sufragerie cu Dorina Chiriac, Florin Piersic jr și – atenție aici! – Șerban Pavlu, după care oftează jumătate din femeile pe care le cunosc eu.
Dacă vrei să faci mișcare, ai antrenamente live pe alese: cardio și balet, yoga sau exerciții mai intense, pentru cei care au făcut sport și până acum. Chiar și masterclass pentru păr cu Sorin Stratulat. Tare bine ar fi fost să-l urmăresc pe cel legat de cum să-ți alegi culoarea părului înainte să decid că știu eu ce mi se potrivește sau că mă pricep de-ajuns de bine încât să mă joc cu vopseaua de păr singură acasă. O să găsești și cooking, și gaming, chiar și magie. Programul se updatează în timp real.
Și muzică, desigur. Muzică pe care am lăsat-o la final tocmai pentru că urmează 3 zile de concerte, care va avea loc în perioada 30 aprilie-2 mai. O să cânte live Byron, Tudor Chirilă, AltOm, DL Goe, Irina Rimes, Jean Gavril, Alina Manole. 1 Mai-ul meu de anul ăsta o să fie diferit față de toate cele de până acum: o să mă uit la concerte live on-line, ba chiar o să-mi invit și prietenii. Încă nu-mi vine să cred că, într-un timp atât de scurt, niște oameni au reușit să organizeze totul doar ca să avem noi parte de entertainment, la noi acasă.
Țin să precizez și că, dacă îți place în mod deosebit vreun artist dintre cei de pe platforma Împreună suntem mai puternici, îl poți susține cu o donație. NU e o obligație, poți urmări concertele și antrenamentele fără nici un cost. Donezi doar dacă vrei și dacă te impresionează cineva cu adevărat.
Ne „vedem” online?