Genele false din autobuzul 300

 

Portret de Radu Coman

Portret de Radu Coman

Intr-o dimineata, in autobuzul 300, stau in picioare langa o domnisoara asezata pe scaun care butoneaza de zor telefonul. Merg doua statii cu autobuzul: n-am timp de citit, de nimic. Privirea-mi ajunge din nou spre domnisoara – si-mi ramane acolo. Mai exact, pe genele false, pe deasupra rimelate bine. Care era textul ala care-mi place mie mult? “Nu poti trece neobservata”? Cred ca la domnisoara cu pricina se refea.

Nu poti trece neobservata” sau “cu siguranta vei iesi in evidenta” sunt cele mai folosite expresii in moda si in beauty. Cu produsul X n-ai nici o sansa sa treci neobservata. Dar e de dorit? Cumva, nebunia asta generala de “a iesi in evidenta” m-a facut, la un moment dat, sa vreau sa ma imbrac numai in nuante nude, de culoarea pielii. Sa vreau sa trec neobservata.

Stiu ca femeilor le place machiajul. Si mie imi place. Si am o colectie de cutiute mici, borcanase si creioane. Dar asta nu inseamna ca, atunci cand ies din casa, mi le pun pe toate pe fata. In special daca in ziua aia n-am de gand sa ma duc la circ. Sunt cateva produse care se folosesc cu masura:

– Genele false. E o mare diferenta intre cele care se aplica fir cu fir, de un make-up artist, pentru o sedinta foto sau pentru un eveniment pretentios si cele “pe banda” – care se fixeaza mai usor, dar arata artificial si nenatural. Sunt obvious. Daca-ti plac, poarta-le intr-o seara cand mergi cu prietenele in oras, la o petrecere, in club. Nu in autobuz, nu la ora de dirigentie, nu la piata, la doctor sau la tribunal.

Prea multa mascara. Am citit deseori pe Facebook, pe bloguri sau in comentarii despre cele 3 straturi de mascara. Credeti-ma, 2 sunt de ajuns. Mai mult e prea mult, genele sunt incarcate si da, ies in evidenta, dar nu in sensul bun – te tot uiti sa vezi oare ce-o avea domnisoara pe gene! Acum cateva zile am vazut la TV un interviu cu o celebra artista al carei nume nu-l mai retin. Stateam de vorba cu o prietena despre machiajul artistei: ea zicea ca si-a pus un tub intreg de mascara, eu sustineam ca si-a dat cu crema de ghete.

Glossul. Eventual roz, pentru volum, cu particule stralucitoare si straluciri de oglinda. Daca tocmai asta va place, folositi-l, va rog, in cantitati mici. Nu pe tot odata. Rujul e mult mai elegant. Iar daca ochii sunt machiati mai puternic, un balsam de buze e de ajuns.

– Creionul pentru sprancene folosit in exces – asta e una din cele mai frecvente greseli in machiaj. Teoretic, ar trebui sa fie folosit discret si doar daca e cazul. Nu, nu va epilati sprancenele pentru ca apoi sa le desenati. Cel mai bun produs pentru sprancene pe care l-am incercat eu este Gimme Brow de la Benefit (in exclusivitate la Sephora). Dar e discret. Daca va intalniti cu prietenele, n-o sa spuna: “Vaaaai, cu ce ti-ai pictat sprancenele?!” E posibil chiar sa treci neobservata. O tragedie.

Unghiile lungi, false, pictate cu maimutele sau ingerasi. Mi-e teama de ziua in care voi intalni o manichiurista care-mi va propune sa-mi faca portretul pe unghia degetului mic. Cea mai eleganta manichiura ramane cea uni, pe unghii medii sau scurte. Vrajitoarele cu unghii lungi au fost arse pe rug in secolele trecute.

Related Posts

Leave a Comment

1 Comment

  1. De ce te deranjează pe tine atat de mult apariția circara a unor domnisoare mai putin educate decat tine ?
    In mod normal cand te mergi la salon ,maniqiurista te întreaba ce iti doresti si in niciun caz nu iti propune ideile dumneaei !
    Daca toți am fi la fel ,nu am mai avea cu ce sa ne condimentam viata de zi cu zi.
    Inca o greșeală ,care dovedește ca nu esti cu mult prea departe de domnisoare din autobuzul cu numarul 300, niciun profesionist de styling întreg la minte nu ti-ar aplica gene “fir cu fir” doar pentru o sesiune foto ,ca apoi sa te descotoroseasca de ele in aceeași zi,ai rămâne fara gene!
    ( nu lucrez in domeniul styling-ului ,daca te intrebi cumva ..)
    Nici nu imi place sa ” agresez ” persoane cu coeficient mintal mai scăzut decat mine .Dar o fac atunci cand observ ca ,stii tu zicala :”rade ciob de oala spartă ” !
    Mult succes pe viitor!

    Laura