O cutiuță cu patru farduri de pleoape mi-a amintit că, deși totul se schimbă mai rapid decât mi-am imaginat, mai rămâne și câte ceva la fel ca altădată.
Totul a pornit de la Les 4 Ombres de la Chanel care s-a lansat, acum în toamnă, într-o ediție limitată. Însă prima astfel de cutiuță cu patru culori a fost creată în 1982. Da, ați auzit bine: Les 4 Ombres a împlinit 43 de ani.
După ce am calculat, n-am putut să nu mă gândesc că, în anii ăștia, lumea a trecut de la telefonul fix la smartphone, de la scrisori la email, de la mers zilnic la birou la lucrat de acasă. Dar iată că mai e și câte ceva neschimbat. De exemplu, ritualul de îngrijire sau de machiaj – aceleași gesturi pe care le făceam și cu ani în urmă și care se traduc, de fapt, prin grija pentru noi însene.
Sigur că trusa mea de makeup de acum 20 de ani arăta altfel. Dar e vorba degrabă de calitatea produselor, de formule mai performante și de faptul că, odată cu trecerea timpului, mă cunosc mai bine pe mine însămi. Știu ce folosesc zi de zi și ce aplic ocazional, iar preferințele mele în materie de nuanțe și texturi se schimbă mult mai rar.
Prin astfel de schimbări a tot trecut și micuța paletă de farduri: formulele s-au îmbunătățit de-a lungul timpului, iar nuanțele și texturile au ținut pasul cu tendințele.
Însă asta înseamnă să respecți tradiția unui brand: să păstrezi elementele care contează, care sunt parte din ADN-ul lui, care-ți trezesc nostalgie. Chanel știe extrem de bine să facă asta și recunosc că – pe lângă glamour și calitate impecabilă – e un lucru cu care mă cucerește la fiecare lansare.
Nu face excepție nici micuța cutie neagră, lăcuită, decorată cu dublu C și care ascunde patru farduri de pleoape rotunde.
Ediția limitată care a ajuns în magazine la începutul lui septembrie se numește Les 4 Ombres Boutons și face referite la nasturi. Pentru că, așa cum spunea Gabrielle Chanel, „nasturii sunt foarte importanți”. Îi dau dreptate doar când mă gândesc la clasicele sacouri din tweed cu nasturii iconici al căror rol funcțional e clar pe planul doi. În primul rând, te cuceresc cu detaliile lor.
Cele patru farduri de pleoape seamănă, într-adevăr, cu nasturii de pe sacourile Chanel: sunt niște adevărate bijuterii pentru că, pe fiecare dintre ele sunt embosate motive cu simbolurile casei, de la celebra sticlă de parfum No5 la floarea de camelie, de la stele și soare, până la celebrul lanț Chanel, tweed sau texturi matlasate.

Există patru variante de nuanțe satinate și pigmentate în această ediție limitată: Baroque (cu tonuri de mov, auriu cu irizații orange, roz soft și cupru), Couture (în tonuri de la bej rozaliu la maro profund), Mademoiselle (rozuri, bej și maro delicat) și Stellaire (auriu, argintiu albăstrui, bej și curpu).
Toate arată ca niște mici casete cu bijuterii și, de fiecare dată când deschid o paletă atât de frumoasă, aproape că nu-mi vine să ating fardurile, de teamă să nu stric magia. O fac, până la urmă, pentru că știu că scopul lor e să fie folosite și iubite.
De câte farduri de pleoape are nevoie o femeie?
Cu siguranță, de foarte puține. Dar cred că fardurile de pleoape nu au doar un rol funcțional, cel de a ne colora pleoapele.
Mai important, ele au puterea să ne coloreze diminețile. Să transforme cele câteva minute pe care le dedicăm machiajului într-o adevărată bucurie.
Foto: Chanel.
Parcă-s bomboane, nu farduri! 🙂
Daaa, ceva de vis
Sunt superbe. Comand aproape sezonier cate o cutiuta de asta. Depinde daca ma atrag ceva combinatii. Acum 3 ani am inceput, si prima mea paletuta inca o am, desi o folosesc des. Sunt persistente, pigmentate si le ador. Urmaresc cu religiozitate sa vad cand apare ceva nou in gama asta de farduri.
Adevărul e că nici eu nu am terminat vreuna 🙂