In prima zi de vacanta, esti obosit, dar entuziast: abia astepti sa pleci, faci bagaje, pui tot ce-ti trebuie si ce nu-ti trebuie. Rochii pe care n-o sa le porti niciodata, trei costume de baie (desi vei purta doar unul). Eu plec, chiar, si cu multe carti, sa am din ce sa aleg.
La fata locului, entuziasmul se pastreaza. Chiar si dupa o zi, doua, inca imi mai fac planuri: o sa ma trezesc dimineata de tot, sa vad rasaritul (nu, nu s-a intamplat asa ceva). Sau: o sa ma trezesc dimineata si o sa vizitez sapte locuri (ajung intr-unul sau doua). Spre finalul vacantei incep sa fiu realista si sa elimin din plan orice incepe cu „o sa ma trezesc dimineata”. Ba chiar imi doresc sa nu ma trezesc dimineata nici dupa ce se termina vacanta.
Azi e ultima zi in Mykonos si mie nu-mi place ultima zi de vacanta nicaieri. E ziua aia in care impachetezi bagajele, in care orice ai vrea sa faci, n-ai timp destul, ziua in care nici pozele nu-ti mai ies cum trebuie si in care ti-a expirat si parola de la email. Dar nu stiu cum se face ca, mai totdeauna, asta e ziua in care mi se face dor de casa.
