Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.

Și nu e o întrebare întâmplătoare, ci vine în contextul unei campanii prin care Momondo vrea să crească gradul de toleranță și respect în rândul copiilor. Noua campanie și filmul „Dear Mom and Dad” sunt impresionante – de altfel, nici o surpriză. Am mai scris și despre DNA Journey în Marie Claire și mi-a plăcut foarte mult, mai ales că am aflat cine sunt și de unde vin.

De data asta, Momondo și CISV au adus împreună copii din întreaga lume într-o tabără de o lună în Sao Paulo, în iulie, vara aceasta. Copiii au fost invitați să-și împărtășească sentimentele de la începutul taberei scriind o carte poștală părinților lor. Apoi, două săptămâni mai târziu, ei le-au scris o a doua carte poștală, de data aceasta despre modul în care li s-a schimbat percepția asupra  diferențelor dintre ei și ceilalți copii. Cuvintele din aceste cărți poștale scrise de copii au fost adunate într-un scurt film care surprinde experiența pozitivă de care au avut parte. „Dear mom and dad” îi însoțește pe acești copii din momentul în care se întâlnesc și până când descoperă că se aseamănă mai mult decât și-au imaginat vreodată.

Și, revenind la întrebarea de la început. Mi-ar plăcea ca fetițele mele să nu se gândească vreodată că alți oameni sunt diferiți (și nu mă refer la sensul bun) doar pentru că au alte obiceiuri sau altă culoare a pielii. Și, mai mult, să nu îi privească pe ceilalți copii ca fiind frumoși sau urâți, săraci sau bogați. La fel, mi-ar plăcea să dispară și din discursul părinților întrebarea: „Unde lucrează părinții lui?”

Am vorbit cu Ioana și Maria despre prejudecățile astea când ne-am uitat împreună la „Cocoșatul de la Notre Dame”. M-am emoționat (ca așa fac mamele, să știți!), când mi-au povestit cum Cocoșatul credea despre el însuși că e urât – dar că lor nu li se pare urât deloc. Mi-a plăcut ziua aia, a fost un moment în care am vorbit despre ce înseamnă de fapt frumusețe, despre ambalaje strălucitoare și, în final, despre cât de asemănători suntem, chiar dacă părem diferiți.

The post Dragă mamă și tată appeared first on Mara Coman.

Sunt prima data in Madrid si cumva ma simt pierduta. In prima zi nu reuseam sa ma orientez deloc – e cumva o senzatie placuta si ciudata pe care o am de fiecare data cand ajung intr-un loc nou. Aici insa m-a naucit aglomeratia – avand in vedere cati oameni erau aseara in Plaza del Sol, probabil ca e pustiu in restul Europei. Erau multimi de oameni, ca la miting. Era greu sa mergi pe trotuar, aproape imposibil sa faci poze si sa te orientezi. Seara, am ajuns acasa si am cautat pe net ce excursii se pot face in afara Madridului – am si gasit vreo doua locuri foarte interesante, o sa va povestesc despre ele alta data.

Ce mi-a placut insa, pana acum, au fost micile magazine. De cele vintage, cele cu discuri vechi, pana la cele cu timbre si monede. In Plaza Mayor erau, unul langa altul, vreo cinci-sase buticuri cu timbre – aici, oamenii au timp pentru pasiunile lor. Apoi, sunt acesti street artist care fac diverse lucruri pentru un banut. I-am vazut si in alte orase (prima data, la Viena), dar cel mai mult mi-a placut omul care facea baloane de sapun. Erau baloane-gigant pe care le facea cu doua bete lungi legate cu sfoara. Acolo am stat vreo 10 minute sa-l privesc si am facut si cateva poze (cam ce mi-a iesit mie cu telefonul, dar nu m-am putut abtine).

In planurile pentru maine e piata cu vechituri, iar astazi… inca nu stiu, o sa merg pe strazi fara tinta, cu relaxare, ca doar asta inseamna vacanta. Daca aveti vreun sfat, let me know; la cat de aglomerat e, sunt sanse sa ratez multe locuri.

P.S. Nu, n-a plouat inca. Se anunta pentru maine.

The post Omul care facea baloane de sapun appeared first on Mara Coman.

Se anuntase soare azi in Bruxelles, dar mie mi-au inghetat urechile si nasul, ba chiar mi-am cumparat si fes :). Am mers pe jos cateva ore bune (e prima oara cand ajung in Belgia), am mancat goffre – bineinteles, cu ciocolata – , capsuni cu ciocolata Godiva si am intrat in vreo zece ciocolaterii. Ca sa ma incalzesc un pic, dar si pentru ca arata foooarte bine. Si, chiar daca acasa mananc ciocolata cam o data pe luna (sau chiar mai rar), aici trebuia sa ma sacrific 🙂

Cel mai mult mi-a placut Le Comptoir de Mathilde, am intrat in vreo trei-patru ciocolaterii ale Mathildei. Decorul e superb, ciocolata – la fel. Mi-a ramas gandul la cutiile pentru ciocolata cu design vintage sau inspirate de arhitectura din Bruxelles, ori cele cu reproduceri dupa Magritte. Am si cumparat, binenteles, luni ma infiintez cu bunatatile la birou. Am luat chiar si ciocolata tartinabila – Flavia, cine face pancakes?

Foto: Radu Coman, Le Comptoir de Mathilde

The post Bruxelles, orasul ciocolatei appeared first on Mara Coman.

Mi s-a facut dor de Barcelona. Am deschis laptop-ul, m-am dus pe Momondo si am descoperit ca Alitalia are o promotie: un zbor dus-intors la Barcelona costa vreo 600 de lei. Am cautat chiar si peste doua saptamani, si peste o luna, pretul e acelasi. Iar Barcelona nu e singura destinatie cu preturi promotionale: mai sunt Malta, Catania, Florenta, Milano, Venetia sau Roma. Si-acum imi vine sa-mi fac bagajele, mai ales ca vacanta de Craciun n-a fost tocmai una linistita: am alergat intre Bucuresti, Pitesti si Timisoara, ca sa fim cu familia. Si ne-au alergat si fetitele, la propriu („Mami, pinde-ma! Nu-i asa ca nu ma pinzi?!” – Ma rog, le-am „pins” pe amandoua, desigur.). Sincer, dupa atatea drumuri si mese intinse peste tot, eu una simt nevoia de o vacanta adevarata.

Am cautat o oferta la Barcelona pentru ca e orasul de care m-am indragostit eu. Mi-a placut atat de mult, incat am fost acolo trei ani la rand si tot nu m-am saturat de el. M-as intoarce chiar si maine, mai ales ca vremea e prietenoasa. Ultima data, la final de octombrie, am mers pe strazile insorite in tricou cu maneci scurte.

Am iubit Barcelona mai ales pentru ca are plaja si mare – si ca ajungi acolo pe jos, nu trebuie sa faci vreo excursie in afara orasului. Pentru ca e un oras vesel, colorat, cu ziduri vopsite cu graffiti si oameni imbracati lejer. Pentru Gaudi si pentru Miro. Pentru magazinele cu ciocolata si ceai, pentru restaurantele cu tapas, pentru fructele de mare (mai putin pentru sangria, care mie nu-mi place – e dulce si slaba 🙂 ). Pentru cea mai frumoasa piata cu legume, fructe si peste, La Boqueria. Pentru ca acolo oamenii sunt relaxati, de parca n-au nici urma de stres, pentru ca au siesta – iti dai seama ce placut e sa tragi un pui de somn dupa masa de pranz? M-am oprit pe Rambla in dreptul fiecarui artist, dansator, pictor, m-am bucurat ca sunt acolo, pe strazi, ca orasul vibreaza patru nopti pe saptamana, de joi pana duminica. Am adorat Barceloneta, cu blocurile si magazinele localnicilor si cu cel mai albastru cer; am mers de nu stiu cate ori pe stradutele mici si inguste de pe langa muzeul Picasso; am descoperit comori in magazinase inghesuite si outlet-uri cu branduri de lux; m-am distrat sau m-am enervat (in functie de cat imi era de foame) cand ospatarii din restaurante nu intelegeau nici un cuvant in engleza; am ras cand, incercand sa-mi traduca meniul, unul din ei si-a pus degetele aratatoare de o pare si de alta a capului, incercand sa imite niste coarne, si a zis: „Muuu! Muuu!” – semn ca era carne de vita in meniu. Iubesc Barcelona pentru ca, desi nu pare un oras foarte mare, mai este mereu ceva de vazut, de vizitat, n-ai timp sa te plictisesti. Cel putin eu n-am reusit. De-aia m-as intoarce acolo oricand.

The post Dor de Barcelona appeared first on Mara Coman.

Prima data am fost la Oslo acum cativa ani, in luna mai – un mai neasteptat de insorit si calduros. Imi amintesc cum eu, care urasc sa ma trezesc devreme, deschideam ochii inca de la ora 4 dimineata, pentru ca se lumina afara. La 10 seara inca mai era lumina. Acum am parte de ceva total opus: pe la 3 dupa-amiaza soarele paleste, iar la 4 dupa-amiaza e bezna. E iarna la Oslo, dar deocamdata e o iarna frumoasa. Ieri, cand am plecat, ningea in Romania, iar la Oslo era soare si vreo 5 grade cu plus. A fost o surpriza placuta, mai ales ca in geamantanul meu erau cele mai groase pulovere, sosete, manusi – garderoba de iarna grea.

Azi am mers mult pe jos, m-am dus pana la fiord, am facut cativa pasi prin padure (ce ciudat sa ai padurea in oras!), pana la castelul Oscar (Oscarshall). M-am infofolit bine (ca bate vantul, e nevoie de haine groase!) si am facut poze ca un mic japonez. Mi-am amintit de zilele in care am ceva de facut in Bucuresti, in vreun mall, la 2 sau la 3 dupa-amiaza, zilele alea in care e trafic, n-ai unde sa parchezi si, cand ajungi in final in mall, te intrebi cum de toata lumea e acolo, de parca nu munceste nimeni din orasul ala! Ei bine, azi, in drumul meu prin Oslo, m-am intrebat unde sunt oamenii astia. OK, inteleg ca pot fi acasa, in restaurante sau la birou. Dar daca e asa, cum ajung acolo? Se teleporteaza? Pentru ca nu e trafic si autobuzele nu sunt aglomerate. Am mers pe jos cu harta in brate si a trebuit sa ma descurc singura pentru ca, atunci cand as fi vrut sa intreb pe cineva incotro sa apuc, n-am avut pe cine.

La intoarcere am luat autobuzul si mi s-a confirmat inca o data ca sunt intr-unul din cele mai scumpe orase: o calatorie costa 30 de coroane norvegiene, adica 16 lei – cat un drum cu taxiul in Bucuresti.

Va las sa va uitati la fotografiile de pe langa fiord (chiar daca pare ca au fost facute undeva intr-o padure din afara orasului) si va mai zic doar ca merita sa veniti la Oslo, chiar si iarna. Cel putin acum, inainte de Craciun, orasul asta e decorat ca-n basme.

The post Primele impresii din Oslo appeared first on Mara Coman.

Grecia e despre mare turcoaz, panorame care-ti taie respiratia, taverne mici, traditionale, cu fete de masa in patratele, mancare buna, pisici curioase. Case albe cu un pic de albastru si biserici cocotate-n varf de munte. Am vazut toate astea si cand am fost in Santorini (care ramane, pentru mine, cea mai frumoasa vacanta greceasca), si in Rhodos, si in Corfu, si in Creta. Si, da, le redescopar acum, in Mykonos.

Abia ieri am ajuns si ne-am plimbat un pic, lenesi, prin oras. Sunt foarte multi britanici pregatiti de petrecere, doar insula e renumita pentru asta. Fetele pleaca din hotel pe tocuri si cu geanta plic, e clar ca nu se duc la plaja 🙂 Eu n-am pantofi cu toc la mine; credeti ca trebuie sa ma duc la cumparaturi? 🙂

Atasez cateva imagini facute ieri  si gata, fug – ca doar imi facusem niste planuri pentru vacanta asta. Tot imi spun ca, de azi inainte, o sa le respect!

The post Primele impresii din Mykonos appeared first on Mara Coman.

Primul lucru la care m-am gandit cand am ajuns in piata La Boqueria din Barcelona a fost ca as vrea sa ma mut in orasul ala si sa fiu casnica. Sa vin in piata asta in fiecare dimineata, sa cumpar peste, calamar, caracatita si fructe proaspete si sa gatesc. Si iata-ma, in Bucuresti, cativa ani mai tarziu, in varful patului, cu laptop-ul in brate, scriind despre locul in care mi-ar placea sa ma intorc.

La Boqueria e simplu de gasit chiar daca nu te interesezi dinainte ce sa vizitezi in Barcelona. E greu sa o ratezi. Si nici nu vrei. Cum mergi pe Rambla, spre mare, o s-o vezi pe partea dreapta. O sa intri si n-o sa stii ce sa faci mai intai: fotografii sau cumparaturi?

Am cumparat de-acolo o punga mare cu fructe, iar de multe nici nu auzisem pana atunci. Dragon fruit e atat de colorat incat l-am gustat cu neincredere, dar mi-a placut la nebunie. Am mancat acolo pentru prima data kaki, fructele ce seamana la forma cu rosiile, dar sunt zemoase si dulci. Mango si papaya erau coape si cu gust. Cherimoya este mare, cu coaja verde si miez dulce si alb. Miezul de mangostan arata ca niste catei de usturoi, dar este foarte parfumat.

Dupa ce treci de zona fructelor, ajungi la cea cu specialitati culinare catalane. Si chiar daca nu te dai in vant dupa carnati si jambon, ti se face foame. Cand am ajuns la fructele de mare si la peste m-am uitat la toate sortimentele pe care nu le mai vazusem si, de-ar fi fost sa le cumpar, n-as prea fi stiut ce. Tot felul de scoici, crabi, creveti, calamari mai mici sau mai mari, caracatita si alte vietati marine pe care nu stiu nici acum cum le cheama. Cum sa nu vrei sa te muti acolo si sa gatesti asa ceva?

Altfel, trebuie spus ca sunt indragostita de Barcelona si nu doar pentru La Boqueria. E orasul meu, locul in care ma bucur din orice. Dar asta e o poveste mai lunga care merita spusa alta data.

The post Bunatati din La Boqueria appeared first on Mara Coman.

In Paris mi s-a parut tot timpul firesc sa ma asez la o braserie si sa mananc singura. Sa ciresc o carte sau sa imi pornesc laptopul si sa raspund la emailuri. Sa fac poze sau pur si simplu sa mananc si atat. In Bucuresti nu-mi place sa fac asta – de fapt, rareori vezi oameni care-si beau cafeaua sau mananca singuri. Insa in Paris nu ma intreaba nimeni daca astept pe cineva, de ce sunt singura si ce citesc. E firesc: vrei o cafea, te asezi la masa si o bei linistita. Nu ti se cere socoteala.

Eu mai am 15 minute pana plec la aeroport sa iau avionul spre casa. Am asteptat aici, intr-o braserie, am cerut parola de wi-fi si am petrecut o ora cu o caffe creme langa Palais Royal. E soare, bate usor vantul, e perfect. Daca n-ar trebui sa prind avionul, aproape ca as ramane pentru cina.

Imi plac oamenii pe care-i intalnesc in Paris. Nu toti – sunt zone in care nu e bine sa mergi noaptea, unele in care trebuie sa fii atent si ziua. Dar acum, langa mine, e un domn care citeste o carte veche, cu coperta de matase. Pur si simplu sta aici, la umbra, si citeste. Acum vreo doua zile, doi tineri studiau niste partituri in alta braserie. Altii stateau pe bordura si desenau. De-asta imi place Parisul, pentru ca aici oamenii stiu cum sa-si faca timp pentru lucruri frumoase.

The post La braserie appeared first on Mara Coman.

Sunt ruuupta de oboseala. Am alergat toata ziua, dar, e drept, am alergat in Paris. Si, chiar daca am un zambet mare pe buze, tot obosita sunt. Am reusit totusi sa fac cateva fotografii, sa beau o cola frantuzeasca, de impartit cu „un ami”, sa ma uit la sosetele colorate si sa mor de invidie langa accesoriile de pe lunga mea lista cu lucruri pe care mi le doresc. Aaa, era sa uit: l-am intalnit chiar si pe Paulo Coelho. S-a reprofilat, acum e sofer de camion.

Experienta mea pariziana include si o camera de hotel lasata intredeschisa de camerista si experiente cu destui oameni care nu inteleg nimic, dar nimic in alta limba decat franceza. Insa asta ramane singurul oras in care am dansat la metrou: un tanar canta live atat de frumos, incat am dantuit un pic inainte sa schimb magistrala. Insa asta s-a intamplat acum vreo doi ani, cand am avut ceva mai mult timp de plimbat pe aici.

The post Fotografii din Paris appeared first on Mara Coman.